Dragoste din nimic

24.DECIZII, DECIZII

EDWARD

Am inchis telefonul si am mers direct la Bella, care arata de parca ii venea sa planga. Am luat-o de mana.

„Haide”, am spus in timp ce am condus-o in camera mea.

„Edward, ce se intampla?”, a intrebat imediat ce am ajuns in camera si am inchis usa. M-am uitat in ochii ei caprui, tristi si i-am vazut umplandu-se de lacrimi.

„Unul dintre profesorii de la scoala mi-a acordat sansa de a-l asista pe unul dintre doctorii de acolo, in aceasta vara”, i-am spus dintr-odata.

„Si?”, m-a intrebat asteptand sa auda ce le-am raspuns.

„Si le-am spus ca mai intai trebuie sa discuta cu cineva”, i-am spus. Am oftat. „Bella, conteaza mult pentru viitorul meu, dar tu esti mult mai importanta. Nu vreau sa traiesc fara tine. Cred ca voi refuza oferta”, i-am spus.

Nu era drept. In sfarsit, eram sigur de doua lucruri pe care le vroiam in viata. Cariera mea si Bella. Acum, se pare ca universul ma forteaza sa aleg intre cele doua. Dar, la un moment dat, voi mai avea aceasta sansa, pe cand nu aveam la dispozitie decat aceasta vara s-o petrec cu Bella.

„Nu”, a spus, alungandu-mi gandurile. M-am uitat cum lacrimile au inceput sa se prelinga pe fata ei. „Vreau sa accepti. Vreau sa faci asta. Refuz sa stau in calea carierei pe care ti-o doresti”.

„Bella...”, am inceput, dar ea m-a intrerupt.

„Edward, asculta-ma. Te iubesc, mereu te voi iubi. Indiferent daca ma ti in brate sau esti departe de mine. Asculta-ma... vei accepta slujba de asistent, si vei fi bun la asta. Si te va ajuta sa devi un doctor la fel de bun ca si Carlisle”.

„Multumesc”, am soptit in timp ce am strans-o in brate si am sarutat-o pe cap. A dat din cap in acord cu mine.

In acea seara, dupa ce am spus familiei mele ca voi pleca dimineata, eu si Bella am mers la culcare. Niciunul dintre noi nu a adormit pana dimineata devreme. N-am facut decat sa ne tinem in brate.

„Ne vedem in curand”, am spus, incercand sa o fac sa se simta mai bine.

„Da”, a incercat ea sa zambeasca, in timp ce ne priveam. „Pana la vacanta de Ziua Recunostintei mai sunt cinci luni. Am asteptat trei ani, asa ca nu va fi prea rau”, a spus.

Dar am putut sa citesc in ea si am stiut ca asta o va ucide asa cum ma va ucide si pe mine.

„Te iubesc, Bella!”

Ochii i s-au umezit din nou si lacrimile au inceput sa-i curga pe obraji. „Si eu te iubesc!”

Am lasat-o sa adoarma, dar, dupa ce ea a adormit a trebuit sa ma ridic si sa ma pregatesc pentru calatoria care ma astepta. Cand am fost gata, ea dormea, asa ca m-am gandit ca poate va fi mai usor daca nu ne luam la revedere. Asa ca, mi-am incarcat bagajele in masina, si m-am intors sa mai privesc spre casa inca o data. Dar, cand m-am intors, am vazut-o pe Bella stand pe terasa, infasurata in patura, chiar cand soarele abia incepea sa rasara.

Nu erau cuvinte pe care sa i le pot spune. Probabil ca si ea simtea la fel, pentru ca doar statea acolo, aratand ca un inger trist. Nimeni atat de frumos nu poate fi asa de trist.

Inainte sa fac vreun pas, a alergat si mi-a sarit in brate. „Te rog sa nu ma uiti”, mi-a soptit. Aproape ca m-am pierdut si imi venea sa cad si sa plang. Dar nu-i puteam face asta. Trebuia sa fiu puternic, pentru amandoi.

„Niciodata”, am spus, dupa care am lasat-o jos. Am sarutat-o pentru ultima data, si am facut ca asta sa conteze. A fost tandru si dulce, demonstrandu-i ca ea este cea mai importanta pentru mine.

Am lasat-o sa plece si niciunul dintre noi nu a fost suficient de puternic sa spuna la revedere. Probabil din cauza ca nu vroiam sa recunoastem ca ne despartim. Am continuat sa-mi repet ca nu era o despartire. Ar fi numai un 'ne vedem curand', dar inima mea simtea altceva.

M-am urcat in masina si am vazut-o in oglinda retrovizoare cum cade pe pamant, in timp ce eu ma indepartam, lasandu-mi inima in urma. Indiferent sau nu, inima mea va continua sa bata pentru ea. Ea este singura careia m-am daruit si careia i-am oferit inima mea. Ea era o parte din mine. Si o lasam in urma. „Te iubesc”, mi-am spus incet, in timp ce conduceam departe de singura fericire pe care o traisem vreodata.

BELLA

Nu sunt sigura cat timp am stat pe treptele casei in acea dimineata, dupa ce el a plecat. Dar imi aduc aminte ca Alice a venit si m-a luat in brate, dupa care au urmat-o toti ceilalti. In timp ce plangeam... eram cu totii intr-o imbratisare de grup... numai ca din acest grup lipsea o persoana foarte importanta.

Dar il iubeam prea mult ca sa il las sa renunte la viitorul lui pentru mine. Nu-i voi permite sa faca asta.

La un moment dat, Emmett m-a dus in camera mea... a lui Edward. Toata ziua am dormit, si in urmatoarea zi, nevrand sa fac nimic. Inima mea era rupta. Nu complet distrusa. El inca ma iubea, si am spus ca vom fi impreuna la un moment dat, si acea speranta nu mi-a distrus sufletul, dar era rupt.

Cand m-am dat in sfarsit jos din pat, nu am vrut sa vad pe nimeni. Am vrut doar sa sufar. Nu trecusera decat doua zile, dar parea ca trecuse o vesnicie.

M-am hotarat sa curat mizeria pe care o facusem in noaptea cand ne-am trantit unul pe altul prin camera. Cand am inceput sa adun cateva cd-uri ale lui, am izbucnit in plans si am cazut pe podea, strigandu-i numele.

„Ssss....Bella. Va fi bine”, mi-a spus Alice tinandu-ma in brate. Am stat asa pentru o vreme pana a venit si Rosalie.

M-au ajut sa adun de prin camera, si datorita prezentei lor am inceput sa ma simt un pic mai bine.

„Hei, sti de ce avem nevoie? De putina distractie”, a spus Alice incercand sa ma consoleze.

„Da”, a aprobat Rose. „Hai sa mergem la spa”.

„Epilarea inghinala nu este tocmai o metoda de a te distra”, le-am spus, zambind usor la auzul rasetelor lor.

„Hai, imbraca-te! Mergem la spa”.

Am facut ce mi-au spus si m-am imbracat. Pentru binele prietenilor mei ar trebui macar sa incerc sa fiu fericita, chiar daca stiam ca nu ma puteam bucura pe deplin fara ca Edward sa fie langa mine.

Asa a curs o saptamana. Am afisat o fata curajoasa in prezenta prietenilor mei. Nu vroiam ca ei sa se ingrijoreze din cauza mea. Nu meritau asta. Dar, cand venea noaptea, cand ma intindeam in patul pe care il impartisem cu Edward, plangeam. Ma simteam asa incompleta, fara acele brate in jurul meu in timp ce dormeam. Si nimic nu putea rezolva asta.

O saptamana si o zi dupa plecarea lui, am avut cel mai uimitor vis.

„Bella, iubito”, l-am auzit soptind, in timp ce dormeam. Si i-am simtit mainile magaindu-mi fruntea. „Bella”, a repetat el.

Am suspinat, complet satisfacuta, dar mi-am dat seama ca nu dormeam si aproape am plans la pierderea acelui vis magnific.

Dar am auzit din nou. „Bella”. M-am intors si l-am vazut. Fata lui perfecta, decorata cu un zambet micut pe buzele fara cusur.

„Edward?”, am intrebat, necrezand ce vedeam. Inainte ca el sa raspunda, mi-am pus mainile in jurul gatului sau si l-am tras mai aproape de mine. Am deschis ochii si i-am vazut pe prietenii mei zambindu-mi din usa. Indata ce ei m-au vazut, au inchis usa si m-au lasat cu iubitul meu.

„De ce esti aici?”, l-am intrebat confuza, dandu-l la o parte, dar tinandu-mi mainile in jurul lui.

„Iubita mea, poate ca tu poti sa traiesti fara mine, dar eu nu am putut sa functionez fara tine. Nu te pot parasi... nu inca. Nu cat suntem inca la inceput”, a spus cu vocea sa, imposibil de catifelata.

Inainte sa mai scoata vreun cuvant, mi-a presat buzele de ale lui. Ne-am sarutat pana am avut nevoie de aer sa respiram.

„Ar trebui sa te intorci sa dormi”, mi-a spus. Am dat din cap. Stiam ca, el fiind langa mine, voi putea sa dorm linistita pentru prima data intr-o saptamana.

„Vei fi langa mine, nu?”, am intrebat sa ma asigur.

El a zambit si m-a pupat pe obraz. „Sigur, lasa-ma sa ma schimb”. Mi-a dat drumul si nu-mi puteam lua ochii de la el in timp ce a mers la valiza si a scos pantalonii de pijama atat de familiari. Cand s-a dezbracat in fata mea, tot nu mi-am luat ochii de la el. Dupa ce nu-l vazusem atat, nu era nicio cale sa ma mai uit in alta parte, de teama ca el va disparea din nou. Nu vroiam sa-mi asum niciun risc. Sa nu mai spun ca privelistea era fantastica.

S-a urcat in pat langa mine si, pentru prima data intr-o saptamana, am simtit ca pot respira normal.

„Te iubesc!”, mi-a soptit, sarutandu-mi gatul care era expus catre el.

„Sa nu ma mai parasesti niciodata”.

„Nici nu vreau sa ma gandesc la asta”, mi-a raspuns soptit in timp ce eu am alunecat in somn.

EDWARD

M-am simtit atat de bine sa o am pe Bella in brate. Am fost asa de prost sa ma gandesc ca o pot parasi asa de curand, dupa un termen asa de scurt. Nu, voi mai avea sansa sa asist la un moment dat, dar ea era infinit cea mai importanta in aceasta vara.

Cand i-am sarutat incet fata adormita, si am vazut un zambet finut traversandu-i-o, am stiut ca am luat decizia potrivita.

Da, ceea ce tineam in brate in acel moment, era ceea ce aveam nevoie cu adevarat. Ceea ce aveam nevoie cu adevarat, pentru totdeauna.