La multi ani!

Uite ca ne-am intors la treaba...

Dana a terminat cu "Numar gresit"...

Asteptam sa ne mai traduca si altceva.

Sper sa termin si eu DDN pana diseara...

Nu promit nimic, jobul...

Putina rabdare, ok?

Enjoy it!!!

EPILOG - ULTIMA PARTE

EDWARD 

Nu am putut evita sa nu zambesc. Ea arata atat de vinovata si o roseata ii acoperea obrajii. Am vazut-o inchizand ochii brusc si dintr-odata s-a ridicat si a incercat sa fuga; dar nu puteam permite ca ea sa plece. Nu inca, ca si cum era vorba de vreun reflex, i-am luat mana si atunci am simtit, am simtit acea ciudata descarcare electrica curgandu-mi prin tot corpul si facandu-ma sa ma cutremur la atingerea pielii ei suave. Ea s-a intors ca sa ma priveasca surprinsa, ochii ei erau deschisi ca farfuriile si obrajii era inca rosii. Era atat de adorabila.

Fara sa zic absolut nimic am tras-o si i-am aratat sa se aseze langa mine. Ea a ascultat si s-a asezat langa mine tinandu-ne de mana.

-Nu esti tu de vna. Daca totul s-a intamplat asa cum mi-ai povestit. Presupun ca...eu iti datorez niste scuze, am soptit trist ca sa para mai credibila "greseala mea telefonica".

-Presupun - a soptit rusinata. Dumnezeu stia ce pofta aveam eu sa ii mangai obrajii.

-Imi pare rau. Uneori sunt prea...impulsiv si iti cer scuze din nou pentru greseala mea. Mi-am cerut din nou scuze ca totul sa sune cat mai credibil posibil.

-NU...nu e nimic...

Linistea si-a facaut aparitia. Ochii ei erau blocati in ai mei sufocandu-ma intr-o mare de ciocolata topita. Am mangaiat delicata ei mana facand ca mai multe descarcari sa imi curga prin corp si ca inima mea sa bata intr-un mod de neoprit. Daca continuam asa nu o sa intarzii sa o imbratisez si sa ii musc buza inferioara in acelasi mod in care ea o facea. Fata aceea ma vrajise si vroiam doar ca niciodata sa nu se indeparteze de langa mine.

-Eu...presupun ca trebuie sa plec, a soptit in final.

-Presupun - am repetat fara sa stiu foarte bine ce faceam.

Din nou liniste. Ingerul mi-a lasat mana libera si s-a ridicat lent. Eu nu am zis nimic, am ramas uitandu-ma la ea cum se ridica si mergea prin salon pana a disparut pe usa. Inca nu stiam ce mi se intampla, nici de ce imi era imposibil sa ma misc, poate a fost vina mea sau poate ca inima mea inca nu se obisnuise cu efectele acelei fete asupra mea.

Dupa cateva clipe mi-am dat seama ca am lasat-o sa plece fara macar sa ma prezint si ca daca nu faceam ceva repede mi-ar fi imposibil sa o vad din nou  si asta erau ultimul lucru pe care eu mi-l doream. Am luat repede mobilul si m-am uitat la numere formate ca sa localizez numarul ingerului meu si am sunat. De data asta nu a intarziat sa raspunda luandu-i doar cateva secunde.

-Spune-mi? a intrebat intr-o soapte aproape neauzita.

La dracu` Edward ai facut-o din nou!  Ce se presupune ca o sa zici acum?

-Da? a insistat ea.

Edward Anthony Masen Cullen, gandeste-te repede la ceva! Am privit repede in toate locurile putin dezorientat si atunci am vazut solutia problemelor mele.

Cred ca Jasper mi-a dat un numar gresit. Am soptit din nou prefacand o greseala - Imi pare rau ca te deranjez din nou.

-Nu conteaza...

-Chiar si asa, pana la urma, este bine ca pot sa dau de tine, mi-ar placea sa te intreb ceva.

Spune-mi a intrebat putin nervoasa, se auzea atat de adorabil. Inculsiv imi puteam imagina obrajii ei rosii.

-Ti-ai lasat aici vreo jacheta maro? am intrebat in timp ce luam jacheta care era pe pian.

-Da pot sa vin sa o iau?

-Sigur nici o problema. Am incercat ca vocea mea sa nu fie foarte emotionata.

-Multmesc.

M-am indreptat catre usa casei mele si m-am sprijinit de ea zambind. Eram atat de emotionat, aveam atata pofta sa o vad din nou si trecusera doar cateva minute de cand a plecat. In final, in cateva secunde o furgoneta rosie a parcat in fata casei mele si ea a coborat cu grija si aproape pierzandu-si echilibrul. Am zambit inca si mai amplu in timp ce ea mergea spre mine tot cu un zambet frumos.

-Bine ai venit din nou am salutat - urmeaza-ma, jacheta este langa pian.

Am intrat in casa si ea m-a urmat cu pasi lenti. Cand am ajuns la salon am vazut-o oprindu-se la intrare. Am zambit in fata imaginii ei, arata atat de timida si dulce, nu m-am indoit, vroiam ca ea sa fie cu mine, asa ca i-am luat mana si am mers decis catre pian. Ea a parut surprinsa cand am facut-o dar chiar si asa nu a dat drumul mainii mele, ci a apucat-o cu forta. Am zambit si am mangaiat-o tandru. Corpul meu reactiona in fata contactului ei facandu-ma sa ma simt din ce in ce mai multe descarcari electrice si cum inima mea era pe punctul de a exploda. Cand am ajuns langa pian i-am dat drumul la mana si am mers catre bancheta pentru a lua jacheta ei. Cand m-am intors din nou ca sa o vad ea avea ochii inchisi si imi mangaia pianul ca si cand ar fi fost o figura de portelan. Doaamne Edward de ce nu te-ai nascut pian? m-am plans in interiorul meu in timp ce mergeam catre ea si imi aduceam aminte ce a zis cand m-a auzit cantand.

-Chiar ti s-a parut frumoasa? a deschis ochii dintr-odata si eu m-am lungit pe pian in timp ce ii tineam jacheta si zambeam la vederea ei. Tu ai zis ca melodia era frumoasa...am lamurit-o eu.

-Chiar era. Niciodata nu am auzit ceva atat deminunat - a soptit si a mangaiat din nou pianul.

-Edward...

-Asta e numele melodiei? A intrebat curioasa si nu am putut evita sa nu rad.

-Asta e numele meu - am lamurit-o din nou. Sunt Edward, Edward Cullen; dar spune-mi Edward. Chiar daca cred ca trebuia sa ma prezint inainte - am zambit si i-am intins mana mea in semn de salut.

-Eu sun Isabella Swan; dar te rog spune-mi Bella - am intins mana ca sa i-o strang pe a ei.

Liniste. Din nou linistea a inceput sa domneasca in acel loc, care inca putin intunecat, putea sa fie luminat de stralucirea din ochii ei de ciocolata. Dintr-odata Bella i-a dat drumul mainii mele si si-a indepartat privirea rusinata. Arata atat de adorabila.

-Melodia aia...Tu ai compus-o?

-Da. Am compus-o pentru mama mea...

-Este...putin trista nu crezi?

-Trebuie sa fie. Ea a murit acum mult timp. Inainte, muzica mea era amuzanta; dar de atunci...nu stiu de ce, niciodata nu am fost in stare sa compun ceva...cum sa zic...vesel? Da cred ca vesel era cuvantul. Nu am putut evita sa nu sune trista si ca ochii mei sa isi piarda stralucirea care ii caracteriza. Nu ma simteam bine amintindu-mi de mama. Asa ca mi-am mutat privirea ca ea sa nu observe. Nu vroiam sa isi faca griji.

-Imi pare rau, nu...nu vroiam - a soptit intr-un mod vinovat.

-Stai linistita Bella, nu e vina ta. In plus am niste parinti adoptivi magnifici si niste frati pe care ii iubesc mult - am zambit ca sa o fac sa se simta mai bine.

-Si atunci? De ce scrii melodii atat de triste?

-Buna intrebare. Inca nu am un raspuns pentru ea. Sora mea spune ca intr-o zi, cand inima mea o sa fie din nou completa, muzica mea o sa fie din nou ce a fost; dar nu reusesc sa inteleg la ce se refera in totalitate. Imi ador familia si nu ar putea sa ma gandesc la niste parinti mai buni, dar ceea ce nu stiu este cea ce vrea cu adevarat sa imi spuna.

-Imi pare rau ca nu pot sa te ajut.

-M-ai ajutat intr-adevar, am zambit si am privit-o din nou -Vroiam ca Jasper sa imi spuna parerea lui despre melodia asta si tu mi-ai dat raspunsul. Ei bine cu adevarat Jasper mi-ar fi zis ca melodia ii placea mult.

-Presupun...

Si-a trecut din nou mana pe deasupra pianului si eu m-am ridicat de pe pian ca sa ma apropii de ea si sa ii pun jacheta pe umeri. Am vazut-o tremurand lejer si nu vroiam ca ei sa ii fie frig.

-O sa racesti - am soptit foarte aproape de urechea ei vazand cum tremura la auzirea lor. Nu am putut evita sa nu rad, imi placea sa provoc efectele alea la ea.

-Multumesc, a zambit. Ar fi mai bine sa plec. Tatal meu trebuie sa fie pe punctul de a ajunge si nu vreau sa isi faca griji.

-OK. O sa te insotesc pana la usa - m-am oferit.

Exact asa cum am zis am insotit-o pana la furgoneta ei si nu am putut evita sa nu rad la vederea masinii ei si gandindu-ma la stralucitorul meu Volvo. Ea m-a privit ca si cum ar fi avut trei ochi si dupa ce a scos un lung suspin s-a urcat in "masina" ei si a coborat geamul.

-La revedere Edward. Sper sa te mai aud cantand - am zambit bucurandu-ma faptul ca ea vroia sa fie din nou cu mine.

-Sper sa fie curand - am recunoscut.

Am ridicat lent mana mea si am dus-o spre chipul ei. M-am indoit si dupa aia am luat o suvita din parul ei si am pus-o dupa urechea ei. Cu grija am atins cu mana mea chipul ei si am ramas cateva secunde, sau chiar minute mangaindu-i pielea. Nu puteam sa cred ceea ce facea; dar ea ma avea in totalitate hipnotizat si vroiam doar sa continui mangaind pielea ei suava. Bella nu a zis nimic, doar s-a inrosit in felul atat de adorabil si a continuat sa se bucure de mangaierile mele.

Deodata mi-am dat seama de ceva. Eram foarte nerusinat si poate ca Bella o sa ma ia ca pe vreun bolnav. M-am incordat si repede mi-am indepartat mana de obrazul ei bagand-o intr-unul din buzunarele mele.

-Imi ppare rau. Am fost un nesimtit - mi-am cerut scuze. Nu stiu, nu stiu de ce am facut ceva asa. Iarta-ma Bella, am rugat-o aratand o totala parere de rau.

-Nu conteaza, a soptit. La revedere Edward.

-La revedere...

Mi-am luat la revedere si am ramas pe loc in timp ce ea pleca. I-am zis ca nu stiam de ce am mangaiat-o in felul ala; dar adevarul este ca nu era adevarat. Acum intelegeam tot, acum intelegeam de ce inima mea batea in mod mai putin normal, de ce pielea mea  o cauta pe a ei, de ce contactul ei ma facea sa simt descarcari electrice, de ce nu puteam sa nu ma gandesc la ea... Eu Edward Cullen...eram in mod neconditionat si irevocabil indragostit de Bella Swan.

                                                        Sfarsit

Numar gresit

EPILOG - Partea I

Edward

Ziua in care m-am trezit ca in oricare alta, cu Alice care tipa si il alerga pe Emmett pentru ca a spart ceva din trusa ei de machiaj si cu mama care imi aducea un savuros mic dejun la pat si ma intreba daca aveam planuri pentru azi. Adevarul este ca nu aveam nimic planuit, dar sigur o sa cant putin la pian, de mult timp nu am mai compus si stiam ca mamei mele ii placea sa ma auda cantand.

Dupa ce am luat micul dejun si m-am imbracat cu primul lucru pe care l-am luat din dulap, am coborat scarile si am lasat farfuriile micului dejun in bucatarie.

-Edward! a strigat Alice aruncandu-se in bratele mele - Buna dimineata, iubite fratioare!

-Alice...nu am de gand sa merg cu tine la cumparaturi.

-De ce crezi ca vroiam sa te rog ceva?

-Pentru ca m-ai imbratisat si m-ai numit "iubite fratioare", asta suna a mita emotionala - am reprosat eu.

-Ei ce rau esti - si-a umflat obrajii ca o fetita.

-Haide Alice, stii ca urasc sa merg la cumparaturi. De ce nu o intrebi pe Rose?

-Are o intalnire cu Emmett.

-Si Jasper?

-Aranjeaza niste lucruri pentru intalnirea noastra de dupa amiaza asta. Edward tu esti singurul care poate. Te rog? - Nu, te rog! fata de catelus, nu!!

-Bine Alice...o sa te duc - am soptit resemnat - Nu stii cat as vrea sa primesti cadou o masina.

In timp ce Alice se aranja, m-am uitat putin la televizor, adevarul este ca eram putin suparat, nu doar pentru ca trebuia sa o insotesc pe Alice la cumparaturi ci pentru ca, atat fratii cat si prietenii mei aveau planuri in pereche si eu imi petreceam dupa amiezile de duminica inchis in casa mea, singur. Nu eram invidios...bine poate doar putin...dar adevarul este ca eu inca nu am gasit fata care sa ma faca sa simt toate acele lucruri pe care cartile le descriau. Cea care o sa faca ca descarcari electrice sa imi strabata corpul la contactul cu pielea ei, cea care sa ma faca sa simt fluturi in stomac sau pentru care sa suspin in fiecare noapte. Poate destinul meu este sa fiu singur, poate nu este nimeni pentru mine... Presupun ca trebuia sa ma multumesc cu iubirea familiei mele, care pana la momentul asta a fost suficient ca sa ma faca fericit si sa ma faca sa ma simt complet.

-Edward haide sunt gata!

Alice a aparut facand mici salturi de balerina. Resemnandu-ma, m-am ridicat din canapea si amandoi ne-am indreptat catre garaj in cautarea apreciatului meu Volvo.

-Unde o sa mergem?

-Ei bine adevarul este ca o sa cumpar niste... - si-a coborat privirea putin rusinata - lenjerie...asa ca, as vrea sa merg singura...

-Oh... Unde vrei sa te las?

-La coltul centrului comercial. Nu e nevoie sa vi sa ma iei, o sa merg pe jos fiindca trebuie sa fac niste opriri la niste fete de la liceu, sa le vorbesc de ziua ta.

-Alice, ti-am zis ca nu trebuie sa faci nimic pretentios, doar vreau sa stau acasa cu familia.

-Da bine, bine...cum zici tu.

Am oftat din nou, era clar ca Alice pregatea pentru ceva foarte sclipitor pentru ziua mea, si cuvintele petrecere si Alice sunt o combinatie teribila.

Nu am intarziat mult in a ajunge la coltul centrului comercial si Alice s-a dat jos din masina, dupa ce mi-a mi-a multumit cu un sarut pe obraz. M-am gandit  sa imi cumpar si eu niste haine, dar, adevarul este ca nu aveam pofta, asa ca am plecat din nou spre casa mea. Cand am ajuns, nu era nimeni acasa si acea pace era perfecta pentru compus. Asa deci, m-am asezat la iubitul meu pian si am lasat ca magia sa imi strabata corpul.

Nu stiu cate ore am petrecut cantand, stiu doar ca m-am trezit din transa cand s-a auzit zgomotul unui tunet si o puternica ploaie a inceput sa umezeasca strazile.

-Saracii cei care nu sunt acum acasa...Alice!!!

Mi-am adus repede aminte ca sora mea era inca la centrul comercial si cu ploaia asta ii era impoibil sa se intoarca acasa fara sa raceasca si adevarul este ca nu vroiam ca sora mea mai mica sa trebuiasca sa stea in pat de receala. Repede am luat cheile Volvoului si am condus pe strazile din Forks, pana am ajuns la intrarea centrului comercial. Pentru surpriza mea, Alice nu era acolo. Poate a prins-o ploaia cand se intorcea, m-am gandit, pentru care am inceput sa ma invart pe strazi in cautarea surorii mele.

Aveam mai mult de 10 minute dand roata ca un leu in cusca si continuam fara sa am nici o urma de Alice in nici o parte, cel mai rau este ca ploua inca si mai tare...

-Alice unde esti??

M-am intrebat putin frustrat in timp ce priveam in fiecare parte a soselei in cautarea ei. Eram atat de preocupat de tema mea ca nu am realizat ca era un camion de mutare exact in fata mea blocandu-mi drumul, pana cand masina mea s-a lovit de el. Din fericire, mergeam foarte incet si iubitul meu bebe a iesit viu din accident.

-Ai mai multa grija tinere! au strigat niste oameni de la mutare in timp ce intrau in interiorul camionului.

-Imi cer scuze. A fost un accident. Apropo mai aveti mult?

-Poate vreo douzeci de minute - a raspuns in timp ce incarca mica masa.

-Douazeci de minute? am intrebat disperat.

In timpul asta poti sa mergi la cafeneaua din fata ca sa bei ceva. O sa incercam sa fim rapizi, dar cu furtuna asta o sa fie putin mai complicat.

Omul s-a pierdut in interiorul casei si eu, resemnat, am decis sa ii urmez sfatul si sa intru in acea cafenea; dar cand mi-am indreptat privirea catre ea am putut sa vad prin enorma fereastra a cafenelei, ca era plina de lume. Erau copii fugind prin toate partile, tinere perechi de indragostiti care imparteau o ciocolata calda, oameni de afaceri care controlau hartiile in timp ce luau mici sorbituri din ceasca de cafea, batrane care vorbeau, si inclusiv Alice care era acolo conversand cu cineva.....Alice!!! Ce facea Alice acolo???

Am coborat repede din Volvo si am alergat prin ploaie pana la cafenea. Am intrat cu grija, ca sa nu lovesc un micut cu usa si odata inauntru am inceput sa merg in directia...Unui inger? Am clipit, necrezand ceea ce ochii mei vedeau,  vorbind cu Alice era cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o in viata mea. Parul ei maro ii cadea pe umeri in forma de cascada, chipul in forma de inima, era palid, dar obrajii erau rozalii, ca si cand suave petale de trandafiri s-ar fi asezat lejer pe ei si ochii ei...ochii ei erau ca o mare de ciocolata topita. Nu am inteles foarte bine de ce inima mea a inceput sa bata in felul ala, oare era din cauza ei? Oare a venit ziua in care o femeie sa ma indragosteasca? Nu eram sigur...nu stiam sa spun daca ceea ce simteam era dragoste, dar eram in totalitate sigur ca aveam nevoie sa stiu mai multe despre acel frumos inger, fie ce o fi, cu orice pret...

Am iesit din cafenea si am vazut ca ploaia se oprise. Oare cat timp am privit-o? Poate prea mult...poate si-a dat sema...poate se gandea ca sunt vreun profitor sau un bolnav...poate...

-Edward!Ce faci aici? a intrebat Alice care era lanaga mine zambind.

-Eu am venit sa te iau, cum inainte ploua si...

-Edward...strazile sunt uscate, ploaia s-a oprit de mult timp, a replicat in timp ce se invartea in jurul masinii si deschidea usa copilotului ca sa intre si sa se aseze langa mine.

-Ei bine...cum camionul cu mutare mi-a blocat drumul am intrat sa beau o cafea. Te-am vazut vorbind cu o fata si nu am vrut sa deranjez asa ca am ramas la bar bandu-mi cafeaua.

-Amm...bine, dar puteai sa vii cu noi, Bella este o fata foarte draguta nu ar fi deranjat-o.

-Bella?

-Este fata cu care eram. Sigur o sa iti placa, este foarte dulce si aveti multe lucruri in comun. In plus chiar daca am cunoscut-o acum cateva minute deja suntem foarte bune prietene! Inclusiv mi-a dat numarul ei de telefon! Si mi-a aratat un servetel cu un numar notat pe ea.

Cand am vazut servetelul mi-a venit in minte planul perfect. Cand o sa ajungem acasa, o sa iau servetelul si o sa o sun pe fata aia. Chiar daca planul avea multe goluri, ca de exemplu ce o sa ii spun? Cum o sa fac ca sa ma intalnesc cu ea?

Nu am intarziat in a ajunge acasa si am vazut ca Alice si-a agatat jacheta in cuier si a plecat dansand in camera ei.

-Asta e momentul... - am soptit.

Am pasit cu grija si m-am apropiat de jacheta si am introdus mana in buzunarul ei. Din nefericire pentru mine, servetelul nu era acolo, cu siguranta Alice l-a bagat in buzunarul pantalonui ei si ar fi imposibil sa il iau. Chiar si asa, mi-a luat cateva minute sa ma gandesc cum pot sa fac rost de acel numar de telefon, dar nimic nu a fost de folos. Nu imi venea in minte absolut nimic, singurul lucru care imi trecea prin minte era sa il cer lui Alice. Pentru ca era logic ca nu o sa imi bag mana in buzunarul pantalonilor lui Alice, cel al surorii mele mai mici, cand ea inca ii are pe ea... Cand ea inca ii avea pe ea? A repetat mintea mea. Asta e, o sa astept pana o sa si-i dea jos si...

-Edward prinde-i! cand m-am intors niste pantaloni s-au lovit de fata mea si am auzit rasul muzical a lui Alice - Imi pare rau, dar ma grabesc, poti sa ii pui la spalat pentru mine? - nu am avut timp sa raspund - Multumesc Eddi! La revedere!

Nu imi venea sa cred, asta era un semn, un semn divin de la cer. Am bagat repede mana in buzunarul din spate al pantalonului in cautarea hartiei...dar nu am gasit-o. Am cautat in toate buzunarele si nimic. Nenorocit semnal divin nu a folosit la nimic...m-am plans in interiorul meu si am inceput sa urc scarile cu pasi mari si destul de suparat pentru ghinionul meu. Atat de rapit blestemam norocul meu, ca nu mi-am dat seama cand am ajuns la intrarea camerei lui Alice. M-am dat repede inapoi, dar atunci mi-am dat seama de ceva...poate servetelul era in camera.

Am cautat in toate partile, sub pat, intre hainele lui Alice, intre produsele ei cosmetice si inclusiv in pantofii ei, dar nimic. Servetelul nu aparea, infuriat am lovit cu piciorul la cosul de hartii si o varietate de mingii de hartie s-au imprastiat pe podea.

-Cacat, al dracu` norocul meu...

M-am apucat cu grija sa strang toate hartiile care erau prin camera si nu am putut evita ca inima mea sa se accelereze cand am vazut ca ultima hartie care imi ramanea de luat era un servetel, dar nu un oarecare servetel...Era sevetelul!!! Cel mai sigur era ca Alice a notat numarul in mobilul ei si pe urma a aruncat servetelul. Eram atat de emotionat, trebuia sa o vad din nou, acum.

Am scos repede mobilul si am inceput sa scriu...A sunat o data...de doua...de trei... Oare nu avea mobilul la ea? A sunat de patru ori...am oftat si mi-am pus degetul pe butonul de inchidere.

-Da? - vocea acelei fete era cea mai frumoasa melodie dintre toate si chiar daca suna tremurata, mi s-a parut ca cantecul unui inger.

Am ramas cateva secunde in liniste. Eram fericit, dar ce o sa fac acum? Nu puteam sa spun "Buna Bella, sunt fratele lui Alice, care te-a vazut in cafenea si a ramas obsedat de tine". Nu! Logic ca nu puteam sa zic asta!

-Edward stii unde e Alice? a intrebat Jasper foarte incet ca persoana care era la celalalt capat al telefonului sa nu auda.

-Jasper! am tipat, tocmai imi venise in minte planul perfect - Poti sa vi pana la mine acasa? Trebuie sa iti arat ceva foarte important!

-Eu...nu i-am dat timp sa vorbeasca pentru ca stiam ca o sa imi explice ca "gresisem" numarul.

-Perfect! Atunci te astept la mine acasa.

-Dar... - A incercat sa lamureasca lucrurile din nou.

Stiu, stiu...esti la casa din sat si mereu sora mea te aduce pe aici. Tu nu stii sa ajungi pana aici. Bine ia ceva sa notezi - am ordonat. Adevarul e ca Jasper era in acel moment in camera mea, privindu-ma cu fata, cum ca nu intelegea nimic din ceea ce faceam, dar razand amuzat, vazandu-ma in acel mod infantil inseland acea fata. Asculta-ma. O iei pe soseaua 101 si putin inainte sa ajungi la rotunda care e aproape la sfarsitul soselei, o iei pe drumul care trece prin padurea care este la dreapta. Continui pe acel drum inainte vreo doi kilometri si o iei pe primul drum pe care il vezi in stanga. O iei drept inainte inca vreo doi kilometri si gata. Vezi ce usor? Atunci te vad acum Jasper. Nu intarzia! - si am inchis repede.

-Pot sa stiu ce faceai Edward? - a ras Jasper.

-Bine...este o poveste lunga... - am zambit in timp ce imi treceam mana prin cap, incurcandu-l complet.

-Ei bine o sa imi povestesti, dar acum presupun ca trebuie sa plec inainte sa ajunga accea fata.

-Ei bine Jasper ce vroiai ? De ce ai venit?

-Ma gonesti? a ras - e gluma. Ei bine, vroiam doar sa imi imprumuti chitara ta. Am pregatit pentru Alice o cina romantica si i-am compus o melodie - dar chitara mea s-a rupt de dimineata asa ca...

-Sigur Jass nici o problema.

Am plecat la mine in camera si am deschis dulapul ca sa iau chitara mea si sa i-o dau. Jasper mi-a zambit si dupa ce mi-a intins mana si si-a luat la revedere cu un zambet si cu un multumesc a plecat bucuros. Mi-am dat seama ca inca ramasesem cu servetelul in maini si am decis ca cel mai bine ar fi sa il ascund. Nu vroiam ca Alice sa afle ca am intrat in camera ei si i-am cautat prin gunoi. Problema este ca nu stiam unde sa il ascund. Trebuia sa fie un loc in care Alice nu o sa se uite niciodata, si Emmett cu atat mai putin... In cutia cu lenjerie intima? Nu. De multe ori Emmett imprumuta lenjeria mea. Sub pat? Nu, mama mea ar putea sa-l gaseasca. In dulap? Umm... ar fi o idee buna. Am deschis dulapul si atunci am vazut ascunzatoare perfecta. La capat era un costum cu jacheta pe care eu il foloseam doar pentru ocaziile foarte speciale si nu era nici o ocazie speciala in ca care sa il folosesc, era ascunzatoarea perfecta. Repede am pastrat servetelul in buzunarul jachetei mele si am inchis dulapul in timp ce incepeam sa cobor scarile ca sa-mi primesc ingerul, al meu??? Asta a sunat foarte posesiv...

Au trecut cateva minute si in sfarsit soneria a sunat. Ea era aici! Eram atat de nervos! Dar acum trebuia doar sa deschid usa si si... Edward nu te-ai gandit cand ea o sa ajunga. M-a certat constiinta mea in timp ce incepusem sa ma misc nervos prin casa. A sunat din nou soneria. Trebuia sa ma gandesc la ceva ...si repede. Atat de absorbit in ce o sa fac ca nu mi-am dat seama si am terminat lovindu-ma de pian.

-Auch! am tipat si mi-a venit din nou o idee.

Am fugit repede la usa si am deschis-o ca sa fug din nou la pian si sa ma asez. Mama mea spunea mereu ca muzica era cel mai frumos mod de a-ti exprima sentimentele fara cuvinte si asta era ceea ce eu vroiam sa fac; dar...nu am compus nimic pentru ea, asa ca trebuia sa cant ceva ce stiam ca i-ar placea si cred ca aveam ideea perfecta.

-Intra Jasper. Nu iti fie rusine! Suntem singuri! am spus zambind ca sa fac mai credibila minciuna.

Am auzit-o intrand si inchizand usa si atunci am lasat ca magia sa imi curga prin corp. Mi-am pus degetele pe pian si frumoasa melodie pe care am compus-o acum cateva zile pentru mama mea a inceput sa sune prin toata casa. Adevarul este ca uitasem de fata si am inchis ochii in timp ce continuam sa cant.

Trebuie sa recunosc ca melodia era destul de lunga, dar fata aceea, care se asezase langa mine, nu s-a plans in nici un moment si ascultat pana la ultima nota. Atunci cand degetele mele au lasat libere clapele pianului fata a scos un oftat lent si a soptit.

-Este foarte frumoasa...trista...dar foarte emotionanta...

Am privit-o cu dulceata si am vazut-o asezata cu ochii inchisi, ca o autentica zeita, arata atat de dulce, atat de frumoasa, atat de perfecta si doar imaginea ei ma nelinistea in totalitate. Deodata, si-a deschis ochii surprinsa si in acelasi timp cu frica. Am presupus ca ea era confuza. Se presupune ca era o necunoscuta in casa mea si se presupunea ca nu o cunosteam si ca am confundat-o cu cel mai bun prieten al meu. Acum multumeam faptului ca am participat la vreo cateva opere de teatru la liceu. Am incercat sa linistesc bataile continue si neoprite ale inimii mele si sa am o expresie de surprins cat mai credibila cu putinta.

-Ci-cine esti? - am intrebat foarte cuprins de rolul meu.

-Eu...eu, imi pare rau! Nu a fost intentia mea! Eu...bine, tu...dumneavoastra ...dumneavoastra m-ati sunat si m-ati confundat cu un anume Jasper, eu doar...doar vroiam sa va spun ca ati gresit ca sa nu aveti probleme cu prietenul dumneavoastra, dar dumneavoastra mi-ati deschis si muzica...era frumoasa si eu...bine, eu ..Imi pare rau!

Numar gresit

Ultimul capitol din "Numar gresit", tradus de Dana, careia ii multumim din suflet.

Dana ne intreaba daca sa traduca si Epilogul. Raspunsul meu e DA!

Al vostru?

7. Cel mai frumos cadou...

-M-a tarat practic, pana la pian unde, in aceea zi, l-am vazut cantand si m-am asezat pe bancheta langa el.

-Inainte sa ajungi si sa se intample toate astea am terminat de compus ceva...

Mintea mea a ramas goala pentru cateva minute in clipa in care am intrat in vila Cullen si din nou fara sa imi dau seama si lasandu-ma purtata de frumoasa melodie la pian, terminasem in aceasta camera.

Nu am zis nimic, am vazut ca Edward si-a pozitionat degetele pe clapele frumosului pian si cum degetele lui dansau intonand o frumoasa melodie. Am recunoscut-o imediat cum am auzit-o incepand si am putut aprecia ca era mult mai frumoasa decat imi puteam eu aduce aminte. M-am lasat dusa de acea melodie care parea un frumos cantec de leagan si am avut senzatia ca am ascultat-o de mai multe ori, melodia a durat mai multe minute, minute care au fost magice. Aveam ochii inchisi si ma simteam leganata de fiecare nota pe care Edward o crea. Jasper avea dreptate, muzica lui Edward a incetat de a fi trista, acum era dulce ca savoarea buzelor lui.

Nu mi-am dat seama ca melodia s-a terminat pana cand Edward mi-a mangaiat din nou obrajii si am deschis ochii incet.

-Iti place?

-Este..., nu aveam cuvinte, superba - am soptit in final - Tu ai compus-o?

-Da - a zambit si a incurcat mainile noastre, dar tu m-ai inspirat - M-a surprins gandul ca acea frumoasa melodie era doar pentru mine -Cand erai bolnava eu veneam mereu sa te vad dupa ore. Tu mereu dormeai si cand am vrut sa-mi dau seama vegheam fiecare dintre visele tale cantandu-ti acest cantec de leagan. Cand incepeai sa te trezesti o chemam pe Alice si pe ceilalti ca sa vina sa te vada si ma intorceam acasa incercand sa retusez melodia. Pana cand, in final, a dus una din mainile mele la buzele lui si a sarutat-o, am terminat-o.

-Oh Edward iti multumesc, nu stiam ce altceva sa zic doar pur si simplu l-am imbratisat si mi-am sprijinit capul pe umarul lui, te iubesc si imi pare rau ca i-am cumparat ceva lui Emmett.

-Lui Emmett? Trebuie sa fiu gelos pe propriul meu frate?

-Sigur ca nu. Este un cadou pentru aniversare. Sau ai uitat ca este azi? Edward s-a uitat la mine un pic ciudat si pe urma a inceput sa rada.

-Bella azi nu este ziua lui Emmet, este ziua mea.

Ochii mei s-au deschis ca farfuriile in fata acelei marturisiri. Ma mintisera! Si eram foarte suparata pe ei! Nu doar pentru simplul fapt ca cei mai buni prieteni ai mei m-au mintit, tradat si inchis, ci pentru ca nu i-am cumparat nimic lui Edward. Incet i-am dat drumul la mana, m-am indepartat de el si am privit podeaua in timp ce imi muscam buza inferioara.

-Bella ce...?

-Imi pare rau...eu...mi-au zis ca este ziua lui Emmett si eu...nu am nimic pentru tine...imi pare rau, am simtiti mana lui cum mi-a atins chipul si curata cu degetele doua lacrimi care curgeau pentru el.

-Dragostea mea, tu esti cel mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi azi - i-am privit ochii care reflectau o sinceritate completa si fara sa ma gandesc am unit din nou buzele noastre.

-Cel putin pot sa iti fac cadou asta - am soptit inca proptita pe buzele lui.

-Este cel mai valoros lucru pe care mi-l puteai darui. Chiar daca foarte bine ai putea sa imi explici ce cautam aici inchisi - a ras.

-Intreab-o pe Alice si pe ceilalti. Mie mi-au zis ca sa ma aranjez pentru ca o sa dea o petrecere aici pentru ziua lui Emmett si pe urma au zis ca si-au uitat gentile. Pur si simplu am intrat si m-am lasat condusa de melodia ta...

-Melodia ta Bella, melodia e a ta - a zambit.

-De...melodia mea si dintr-odata Emmett si Jasper m-au inchis aici si lumina a disparut. Am vrut sa il omor pe fratele tau pentru ca m-a inchis, dar adevarul este ca acum...presupun ca trebuie sa ii multumesc ne-am incurcat din nou mainile.

-Atunci si eu la fel am fost mintit, Alice mi-a zis ca sa ma aranjez pentru ca o sa iesim sa mancam in oras pentru a-mi sarbatori cea de-a 18-a aniversare. Jasper mi-a zis ca s-a dus cu Rose sa ia ceva pe care l-au uitat si m-a convins sa cant la pian ca sa ma relaxez pentru ca zicea ca sunt foarte ciudat in ultima vreme si ca pianul ma calma. Nu vroiam sa cant, dar Emmett m-a obligat. M-am lasat dus val si cand m-am "trezit" cand usa s-a inchis si te-am vazut tipand. Trebuie sa recunosc ca am ramas prost cand te-am vazut. Arati al dracu de sexy Bella - A soptit la urechea mea si mi-a muscat lobul urechii.

-Ed!

Nu am avut timp sa tip, nici sa il cert pentru ca m-a muscat, pentru ca in mai putin de o secunda buzele lui le-au redus la tacere pe ale mele.

-Te iubesc Bella si o sa fiu asa pentru totdeauna..

-Asa cum? l-am intrebat stiind deja la ce se referea cand mi-a sarutat din nou buzele.

-Iubindu-te ca un complet idiot...

-Pentru totdeauna - am afirmat, chiar daca a parut ca o intrebare nu ca o afirmare...

-Pentru totdeauna.

Cu cealalta mana mi-a sprijinit fata si mi-a mangaiat obrajii, pleoapele inchise si buzele. Nu mai rezistam! Mi-am incurcat mana libera in parul lui moale si l-am tras spre buzele mele. Edward a raspuns repede strabatandu-mi spatele cu mana cu care anterior imi mangaia obrazul.

-Wow! Este mai bine fata de cat ne asteptam! Baieti priviti asta!

Mi-am deschis ochii dintr-odata si Edward s-a indepartat repede de mine, chiar daca mainile noatre au ramas incurcate.

-Bine cine spune pentru totdeauna...zice pana cand sora lui mai mica intra tipand - s-a plans Edward.

-Asta... Am intrerupt? A intrebat inocenta Alice in timp ce toti ceilalti intrau in salon.

-Tu ce crezi Alice?

-Ne pare rau - si-a cerut scuze Rose. Credeam ca o sa fiti fiecare intr-un punct diferit al camerei.

-Cine isi putea imagina ca Eddie era indragostit! a zis Emmett

-Si cine s-ar fi asteptat sa fiti atat de romantici - am recunoscut rasul lui Jasper.

-Ei bine deja v-ati cerut scuze...acum putem avea intimitate? Luand-o ca pe cadoul meu - a sugerat Edward in timp ce simteam cum ma imbratisa prin spate si isi sprijinea capul pe umarul meu.

-Am reusit ca tu sa te impaci cu Bella, asta este un cadou mai mult decat important!

-Doar sa se impace? Edward pare ca o sa o devoreze pe Bella.

-Emmett! Am tipat eu si Edward  la care ceilalti au ras lamentabil.

-Cred ca s-a terminat timpul nostru singuri - mi-a soptit Edward la ureche. O sa fiu nevoit sa te sechestrez maine cand o sa terminam orele - vocea lui a sunat foarte seductoare.

-Eu prefer sa ma sechestrezi acum mi-am intors fata si am atins buzele lui cu ale mele.

-Gata ajunge! - s-a plans Emmett.

-Haideti baieti. Stiu ca vreti sa fiti impreuna dar avem rezervare intr-un restaurant si la 23:00 o sa vina lumea pentru o petrecere cu masti, asa ca, la drum!

In final nu am putut sa facem nimic impotriva fetei de catelui a lui Alice, asa ca am mers sa cinam. Era un restaurant foarte scump si l-au rezervat pana la sapte dimineata. Cina a fost foarte rusinoasa, baieti nu au incetat sa intrebe ce s-a intamplat in acel salon si noi nu faceam altceva decat sa incercam sa schimbam subiectul. Chiar daca in final am fost nevoiti sa le povestim ca sa ne lase in pace. Cel mai rau este ca nici Jasper nici Emmett nu stiau  din ce cauza a inceput totul si a trebuit deasemenea sa le povestim ziua in care  ne-am cunoscut. In tot acel timp Edward a mentinut mainile noastre incrucisate si cu cateva ocazii lua o suvita din parul meu intre degetele lui si o punea la locul ei cu un zambet radiant.

Cand am terminat de mancat, Alice mi-a dat o masca si lui Edward deasemenea si invitatii au inceput sa soseasca. Chair daca Edward nu m-a lasat singura nici o clipa, cand muzica a inceput ne-a surprins vazand ca prima melodie era o balada si ochii mei s-au deschis ca niste farfurii atunci cand lumea forma un cerc in jurul meu si a lui Edward.

-Imi acorzi acest dans? a zambit intinzandu-mi mana.

-Eu...nu stiu sa dansez...

-Asta depinde de cine te ghideaza.

M-am indoit, dar in final i-am luat mana si am inceput sa dansam. Edward a pus mainile mele pe gatul lui si pe ale lui pe talia mea. Ma simteam atat de usoara intre bratele lui si fara sa imi dau seama ma miscam in concordanta cu muzica.

-Vezi? a zambit.

-Te iubesc, am soptit si mi-am sprijinit capul pe pieptul lui.

-Acum tu esti viata mea Bella.Te iubesc...

Si mi-a inchis buzele cu un suav si bland sarut.

Nu stiu cat timp am petrecut dansand, nici cand muzica s-a schimbat in a fi miscata si zgomotoasa. Pentru care Edward m-a dus la o mica terasa indepartata de toti.

-Este un pic frig.

-Mai bine? - Edward si-a dat jos jacheta si mi-a pus-o in timp ce ma imbratisa prin spate.

-Multumesc...

Am ramas cateva secunde in liniste privind frumosul cer instelat, fara sa imi dau seama, am bagat mainile in jacheta lui Edward, pentru ca le aveam inghetate si am simtit ca era o mica hartie in interiorul ei. Am scos-o in timp ce Edward ma privea curios si am deschis-o ramanand foarte surprinsa.

-Ce face asta in jacheta ta? - am privit cu atentie acea hartie, era un servetel. Ca sa fiu mai exacta era servetelul pe care eu i-am notat lui Alice numarul meu de telefon.

-Ei bine, Edward si-a trecut mana prin par putin ingrijorat. Trebuie sa iti zic adevarul, s-a inclinat si mi-a soptit la ureche.

-Eu niciodata nu am gresit numarul cand te-am sunat pentru prima data.

-Cu....Cum????

Edward nu a zis nimic. Pur si simplu a zambit si m-a sarutat. Edward Cullen imi datorezi o foarte buna explicatie, m-am gandit eu.  Dar ce dracu, prefer sa ma saruti!!!!!!!!!!!!!!!!!

                                               SFARSIT!!!!!

Autoare a scris si un epilog in care Edward povesteste cum a ajuns servetelul la el daca vreti sa il traduc si pe acela  lasati commentarii:D

Numar gresit

Hello! 

Uitati si un nou capitol din 

"Numar gresit", 

tradus de Dana.

DDN primiti diseara...

Va pup!

Ana

Ziua lui Emmett - partea a doua

-Ajutor!!Baieti scoateti-ma de aici am ramas inchisa!! Am tipat dar nimeni nu ma ajuta. Am auzit pasi  de cealalta parte a usii si am insistat – Emmett, daca este o gluma nu este amuzanta, scoate-ma de aici!

-Imi pare rau micuto; eu doar indeplinesc ordinele. Ei bine, mergem, Rosalie si Alice ne asteapta la cina.

-Eh?! Dar ce zici?! Jasper spune-i ceva!

-Imi pare rau Bella, dar nu ne-ati dat alta optiune - Am auzit cum s-au indepartat si cum au inchis usa cand au iesit.

-Baieti! De ce faceti asta?! Baieti!

Am bombardat usa cu intentia de a o deschide cu forta, dar nimic nu parea sa functioneze. Nu stiam de ce m-au inchis si adevarul este ca imi era foarte frica. De mult timp aveam senzatia ca nu eram singura in camera aceea. Si daca tocmai se strecurase vreun hot? Sau vreun violator? Sau un asasin in serie? Am auzit niste pasi apropiindu-se incet de mine. Totul era foarte intunecat si nu eram capabila  sa vad nimic. Ochii mei erau inlacrimati si picioarele mele nu reactionau.

-Ci...Cine e acolo?Am indraznit sa intreb cu o voce ragusita si intrerupta, in timp ce agresorul avansa catre mine. Totul continua in liniste si picioarele mele au reactionat pana cand am sfarsit cu spatele pe perete.

-Nu-mi face nimic - am implorat.

O mana rece mi-a apucat incheietura si am simtit ca imi lipsea aerul si inima mi-ar fi iesit din piept in orice moment.

-Da-mi drumul! Nu ma atinge!

Intre tipete si lupte, am incercat sa ma indepartez de el dar a fost in totalitate inutil. M-a sustinut pe perete. Mi-a luat incheieturile in mainile lui facandu-ma sa ma cutremur cand respiratia lui ma gadila pe fata.

-Nu-mi face rau...m-am plans si mi-am dat seama cum doua lacrimi mi-au curs pe fata.

-Bella sunt eu. Linisteste-te te rog. Nu o sa iti fac nimic... - Am deschis ochii dintr-odata cand am recunoscut acea frumoasa voce.

-Edward! Mi-a fost atat de frica....eu...eu!

Fara sa ma gandesc de doua ori am scapat din stransoarea lui si l-am imbratisat. L-am imbratisat ca si cand viata mea ar fi depins de el. Ascunzandu-mi fata in pieptul lui musculos si inecand in el plansul. Am observat mana lui mangaindu-mi parul. Toata frica a disparut dintr-odata si am ajuns la concluzia ca traiam un vis. Un vis foarte real. Unde aerul era incarcat de parfumul lui. Unde bratele lui  se inchideau in jurul taliei mele lipindu-ma de corpul lui. Si unde respiratia lui ma gadila pe gat.

-Esti bine? A intrebat fara sa se desparta nici macar un centimetru de mine.

-Este un vis atat de ciudat, de real....

-Bella. Vad ca m-ai confundat cu un cosmar. Asta nu este un vis. Esti aici inchisa cu un imbecil - a ras sec si s-a indepartata de mine. - Nu te misca. O sa vad daca pot sa fac rost de putina lumina, am fost de acord in intuneric.

Am auzit cum Edward se indeparta de mine si m-am indepartat de perete pana cand m-am asezat pe podea. Ceea ce traiam nu era un vis. Era real, eram inchisa cu Edward, in casa lui, singuri si trebuia sa gandeasca ca eram un copil plangacios cand l-am imbratisat in felul ala. Mi-am ridicat genunchii pana cand am ajuns sa-i imbratisez si mi-am ascuns fata intre picioare. Au trecut cateva minute si inca nu aveam nici o urma a lui Edward. Cu siguranta ma lasase singura.

Lui nu ii pasa de mine. Mi-am adus aminte si nu mi-am dat seama ca incepusem sa plang pana cand am observat o mana care imi ridica fata si imi curata lacrimile.

-Imi pare rau ca am intarziat atat - si-a cerut scuze si a pus pe podea langa mine o micuta lumanare - E singurul lucru pe care l-am gasit.

Eu nu am zis nimic. Pur si simplu am ramas observand cum se aseza langa mine si privea tavanul. Am lipit cu putere picioarele mele si mi-am coborat din nou fata. Trebuia sa recunosc ca Edward arata, din nefericire pentru mine, al dracu` de sexy la lumina acelei mici lumanari si era imposibil sa incetez sa ma mai gandesc la ceea ce ma gandeam in acele momente. Era atat de tenebros, atat de ingrijorat.

Sigur nu stie ce o sa ii zica iubitei cand o sa iesim impreuna de aici...A raspuns deranjata vocea din capul meu. Daca, cu adevarat ar fi simtit ceva pentru tine, de ce niciodata nu a venit sa vorbeasca cu tine cand erai bolnava de ce?

-Imi pare rau - a soptit.

Am ridicat repede capul si am vazut ca ochii lui erau fixati in ai mei.

-Faptul ca suntem inchisi este din vina ta? Am ras fara umor.

-Esti inca suparata - nu stiam de ce vorbeste, de aceea l-am lasat sa continue - Imi pare rau, si-a cerut din nou scuze, nu stiu ce s-a intamplat. Eu...nu stiu. Cand am vrut sa-mi dau seama...te sarutam, a oftat. Cand te-am vazut iesind fugind din cafenea, mi-am dat seama ca tu gandeai ca eu eram un profitor. Un idiot care vroia sa profite de tine. Am vrut sa imi cer scuze dar inca si acum, nu sunt sigur ca sunt capabil sa suport cum imi zici ca ma urasti. Chiar si asa sunt obosit, am zile de cand nu am dormit si am descoperit ca nimic nu poate fi mai dureros decat a sta fara tine. Pentru ca de cand ochii mei i-au intalnit pe ai tai, de cand m-ai lasat sa respir aerul incarcat cu mireasma ta, de cand am incercat savoarea buzelor tale. Am fost incapabil sa nu ma gandesc la tine...sa incetez sa te iubesc...

Nu am putut evita sa nu ma pierd in ochii lui. Aveam atat timp in care ma gandeam ca el nu vroia sa stie nimic de mine, ca eu nu insemnam nimic pentru el, suferind pentru faptul ca ma gandeam ca a fi impreuna era imposibil. Si acum, cand eram pe punctul de a uita, cand credeam ca as fi in stare sa incep sa traiesc fara sa ii simt nevoia. Imi spune ca ma iubeste, ca nu a incetat in a se gandi la mine. Nu stiam ce sa zic nici ce sa fac. Corpul meu nu reactiona si din gatul meu nu iesea nici un sunet.

-Stiu ca nu simti acelasi lucru. Ca eu sunt un nimeni pentru tine, dar aveam nevoie sa iti spun. Imi pare rau... - A vrut sa isi ceara scuze din nou, dar nu l-am lasat. Am impreunat buzele mele cu alea lui si m-am bucurat de zborul fluturilor in stomacul meu.

-Am fost niste prosti...am soptit indepartandu-ma incet de el, eu credeam ca tu esti cel care ma uraste, cel care nu vroia sa stie nimic de mine, de o saptamana sufar din cauza lipsei tale, imi este dor de saruturile tale, de aroma ta - i-am luat mana si am pus-o pe obrazul meu..., mangaierile tale... - am inchis ochii bucurandu-ma de contactul lui cald si suav si am soptit - .... iubindu-te in liniste, cum nimeni nu te-a mai iubit niciodata.

-Suntem prosti...a soptit.

-Complet idioti.

Si-a dus mana pe chipul meu strangandu-l si sarutandu-ma intens. Niciodata nu ne-am sarutat asa. Inainte erau doar mangaieri, dar acum era agresivitate si pasiune. Gura lui se misca cu intensitate pe a mea si mainile au coborat pana au ajuns incurcate pe partea de jos a spatelui meu. Mainile mele se incurcau in parul lui tragand chipul lui inca mai aproape de al meu. Chestia aia cu lipsa de aer era doar un mit. Pentru ce e nasul cand gura este ocupata? Puteam sa imi dau seama ca Edward zambea deasupra buzelor mele si cum a strabatut marginile buzelor cu limba lui cerandu-mi voie sa exploreze interiorul gurii mele. Mi-am incurcat degetele cu parul lui si i-am dat voie sa aprofundeze sarutul.

Cand ne-am despartit, trebuie sa recunosc ca imi lipsea aerul. Edward a ramas privindu-ma cu acei ochii care pareau de aur topit.

-Te iubesc Bella. Te iubesc, a soptit muscandu-mi seductor buza inferioara.

-Si eu te iubesc, Edward.

I-am imitat gestul si cand mi-am dat seama, Edward era peste mine. Sarutandu-mi gatul si soptindu-mi numele. Asta incepuse sa imi iasa de sub control,d ar ce dracu, imi placea! Mi-a sarutat din nou buzele si i-am raspuns cu devotare, trebuie sa recunosc ca podeaua era inghetata, dar intre bratele lui Edward temperatura era destul de crescuta, desi sora lui zicea mereu ca pielea lui era rece ca gheata. Simteam cum mana lui mergea pe piciorul meu si cealalta se opunea cu putere taliei mele lipindu-ma inca si mai mult, daca era posibil, corpului lui. Facand ca fiecare curba a acestuia sa se cutremure la contactul cu el. Fara sa imi dau seama, mi-am dus mainile pe bine facutul lui piept si am inceput sa ma joc cu nasturii camasii lui desfacand unii dintre ei. Edward a inceput sa zambeasca din nou pe buzele mele si s-a indepartat incet lasandu-le libere.

-Cred ca asta ne cam iese de sub control - a ras muzical.

-De ce zici asta? am soptit, observand ca fata mea se colora intr-un rosu intens. Chiar daca Edward s-a limitat doar la a zambi.

-Vreau sa fie ceva special... - a soptit inclinandu-se pentru a-mi saruta din nou buzele. Pentru moment...o sa ne multumim cu asta - Mi-a mangaiat chipul si si-a presat din nou buzele pe ale mele.

Sarutul era ca o mangaiere. Cum buzele mele erau mangaiate de suave petale de trandafiri. Incet, dar incarcat de tandrete si iubire. Pentru un moment, Edward mi-a lasat libere buzele si eu am lasat sa-mi iasa un mic marait, stiind ca saruturile incarcate de pasiune deja faceau parte din trecut.

-Totul la timpul lui, Bella - a ras din nou. Stii ca te iubesc si o sa te iubesc toata eternitatea. Avem tot timpul din lume doar pentru noi doi si ca sa ma lasi sa iti demonstrez ca si gheata poate arde. Ultimul lucru l-a soptit in urechea mea facandu-ma sa tremur.

A zambit si s-a inclinat din nou pentru a uni buzele noastre, dar, cand in sfarsit puteam sa ii savurez minunata mireasma, luminile au inceput sa licareasca din nou facandu-ne sa inchidem ochii incomozi dupa ce ne obisnuisem cu intunericul.

-Ia te uita - a soptit Edward - chiar imi placea intunericul - a zambit - Chiar daca acum pot aprecia cat de minunat arati in seara asta si cat de frumos arata chipul tau rosind - si-a dus mana la obrazul meu si m-a mangaiat  din nou cu dulceata.

Lumina nenorocita! Trebuia sa vina inapoi chiar acum! A rupt toata magia! M-am plans in interiorul meu in timp ce Edward se ridica si imi intindea mana lui. Am luat-o si el m-a ridicat cu o agila si gratioasa miscare. Cred ca, cu prea multa putere pentru ca am terminat in a ma lovi de pieptul lui.

-Imi pare rau te-ai lovit? - am negat cu capul, apoi l-am imbratisat sprijinandu-mi capul la inima lui pentru a asculta ca batea la fel de accelerata ca a mea.

Ar trebui sa ii spui ca, daca continua sa bata asa o sa termine explodand - am zambit si am observat cum mana lui Edward isi pozitiona mana pe pieptul meu.

-Si tu ar trebui sa ii spui acelasi lucru - mi-a luat capul si m-a privit in ochi - Te iubesc Bella mea.

Nu am putut evita sa nu zambesc cand Edward m-a chemat a lui.Nu ma simteam jignita, ci Dimpotriva, m-a incantat cand m-a numit asa, era o dovada ca nu o sa lase ca nimeni si nimic sa ne desparta. Am ramas in liniste cateva minute, imbratisati, asteptand ca respiratiile noastre sa revina la normal, dupa acea sesiune de sarutat cu Edward era foarte dificil sa zic mai mult de un cuvant, continuam fara sa am nevoie sa iau o mare gura de aer.

Bella..eu... L-am privit si parea nervos - Vino - a soptit in final si a inceput sa traga de mine.