La multi ani!

Uite ca ne-am intors la treaba...

Dana a terminat cu "Numar gresit"...

Asteptam sa ne mai traduca si altceva.

Sper sa termin si eu DDN pana diseara...

Nu promit nimic, jobul...

Putina rabdare, ok?

Enjoy it!!!

EPILOG - ULTIMA PARTE

EDWARD 

Nu am putut evita sa nu zambesc. Ea arata atat de vinovata si o roseata ii acoperea obrajii. Am vazut-o inchizand ochii brusc si dintr-odata s-a ridicat si a incercat sa fuga; dar nu puteam permite ca ea sa plece. Nu inca, ca si cum era vorba de vreun reflex, i-am luat mana si atunci am simtit, am simtit acea ciudata descarcare electrica curgandu-mi prin tot corpul si facandu-ma sa ma cutremur la atingerea pielii ei suave. Ea s-a intors ca sa ma priveasca surprinsa, ochii ei erau deschisi ca farfuriile si obrajii era inca rosii. Era atat de adorabila.

Fara sa zic absolut nimic am tras-o si i-am aratat sa se aseze langa mine. Ea a ascultat si s-a asezat langa mine tinandu-ne de mana.

-Nu esti tu de vna. Daca totul s-a intamplat asa cum mi-ai povestit. Presupun ca...eu iti datorez niste scuze, am soptit trist ca sa para mai credibila "greseala mea telefonica".

-Presupun - a soptit rusinata. Dumnezeu stia ce pofta aveam eu sa ii mangai obrajii.

-Imi pare rau. Uneori sunt prea...impulsiv si iti cer scuze din nou pentru greseala mea. Mi-am cerut din nou scuze ca totul sa sune cat mai credibil posibil.

-NU...nu e nimic...

Linistea si-a facaut aparitia. Ochii ei erau blocati in ai mei sufocandu-ma intr-o mare de ciocolata topita. Am mangaiat delicata ei mana facand ca mai multe descarcari sa imi curga prin corp si ca inima mea sa bata intr-un mod de neoprit. Daca continuam asa nu o sa intarzii sa o imbratisez si sa ii musc buza inferioara in acelasi mod in care ea o facea. Fata aceea ma vrajise si vroiam doar ca niciodata sa nu se indeparteze de langa mine.

-Eu...presupun ca trebuie sa plec, a soptit in final.

-Presupun - am repetat fara sa stiu foarte bine ce faceam.

Din nou liniste. Ingerul mi-a lasat mana libera si s-a ridicat lent. Eu nu am zis nimic, am ramas uitandu-ma la ea cum se ridica si mergea prin salon pana a disparut pe usa. Inca nu stiam ce mi se intampla, nici de ce imi era imposibil sa ma misc, poate a fost vina mea sau poate ca inima mea inca nu se obisnuise cu efectele acelei fete asupra mea.

Dupa cateva clipe mi-am dat seama ca am lasat-o sa plece fara macar sa ma prezint si ca daca nu faceam ceva repede mi-ar fi imposibil sa o vad din nou  si asta erau ultimul lucru pe care eu mi-l doream. Am luat repede mobilul si m-am uitat la numere formate ca sa localizez numarul ingerului meu si am sunat. De data asta nu a intarziat sa raspunda luandu-i doar cateva secunde.

-Spune-mi? a intrebat intr-o soapte aproape neauzita.

La dracu` Edward ai facut-o din nou!  Ce se presupune ca o sa zici acum?

-Da? a insistat ea.

Edward Anthony Masen Cullen, gandeste-te repede la ceva! Am privit repede in toate locurile putin dezorientat si atunci am vazut solutia problemelor mele.

Cred ca Jasper mi-a dat un numar gresit. Am soptit din nou prefacand o greseala - Imi pare rau ca te deranjez din nou.

-Nu conteaza...

-Chiar si asa, pana la urma, este bine ca pot sa dau de tine, mi-ar placea sa te intreb ceva.

Spune-mi a intrebat putin nervoasa, se auzea atat de adorabil. Inculsiv imi puteam imagina obrajii ei rosii.

-Ti-ai lasat aici vreo jacheta maro? am intrebat in timp ce luam jacheta care era pe pian.

-Da pot sa vin sa o iau?

-Sigur nici o problema. Am incercat ca vocea mea sa nu fie foarte emotionata.

-Multmesc.

M-am indreptat catre usa casei mele si m-am sprijinit de ea zambind. Eram atat de emotionat, aveam atata pofta sa o vad din nou si trecusera doar cateva minute de cand a plecat. In final, in cateva secunde o furgoneta rosie a parcat in fata casei mele si ea a coborat cu grija si aproape pierzandu-si echilibrul. Am zambit inca si mai amplu in timp ce ea mergea spre mine tot cu un zambet frumos.

-Bine ai venit din nou am salutat - urmeaza-ma, jacheta este langa pian.

Am intrat in casa si ea m-a urmat cu pasi lenti. Cand am ajuns la salon am vazut-o oprindu-se la intrare. Am zambit in fata imaginii ei, arata atat de timida si dulce, nu m-am indoit, vroiam ca ea sa fie cu mine, asa ca i-am luat mana si am mers decis catre pian. Ea a parut surprinsa cand am facut-o dar chiar si asa nu a dat drumul mainii mele, ci a apucat-o cu forta. Am zambit si am mangaiat-o tandru. Corpul meu reactiona in fata contactului ei facandu-ma sa ma simt din ce in ce mai multe descarcari electrice si cum inima mea era pe punctul de a exploda. Cand am ajuns langa pian i-am dat drumul la mana si am mers catre bancheta pentru a lua jacheta ei. Cand m-am intors din nou ca sa o vad ea avea ochii inchisi si imi mangaia pianul ca si cand ar fi fost o figura de portelan. Doaamne Edward de ce nu te-ai nascut pian? m-am plans in interiorul meu in timp ce mergeam catre ea si imi aduceam aminte ce a zis cand m-a auzit cantand.

-Chiar ti s-a parut frumoasa? a deschis ochii dintr-odata si eu m-am lungit pe pian in timp ce ii tineam jacheta si zambeam la vederea ei. Tu ai zis ca melodia era frumoasa...am lamurit-o eu.

-Chiar era. Niciodata nu am auzit ceva atat deminunat - a soptit si a mangaiat din nou pianul.

-Edward...

-Asta e numele melodiei? A intrebat curioasa si nu am putut evita sa nu rad.

-Asta e numele meu - am lamurit-o din nou. Sunt Edward, Edward Cullen; dar spune-mi Edward. Chiar daca cred ca trebuia sa ma prezint inainte - am zambit si i-am intins mana mea in semn de salut.

-Eu sun Isabella Swan; dar te rog spune-mi Bella - am intins mana ca sa i-o strang pe a ei.

Liniste. Din nou linistea a inceput sa domneasca in acel loc, care inca putin intunecat, putea sa fie luminat de stralucirea din ochii ei de ciocolata. Dintr-odata Bella i-a dat drumul mainii mele si si-a indepartat privirea rusinata. Arata atat de adorabila.

-Melodia aia...Tu ai compus-o?

-Da. Am compus-o pentru mama mea...

-Este...putin trista nu crezi?

-Trebuie sa fie. Ea a murit acum mult timp. Inainte, muzica mea era amuzanta; dar de atunci...nu stiu de ce, niciodata nu am fost in stare sa compun ceva...cum sa zic...vesel? Da cred ca vesel era cuvantul. Nu am putut evita sa nu sune trista si ca ochii mei sa isi piarda stralucirea care ii caracteriza. Nu ma simteam bine amintindu-mi de mama. Asa ca mi-am mutat privirea ca ea sa nu observe. Nu vroiam sa isi faca griji.

-Imi pare rau, nu...nu vroiam - a soptit intr-un mod vinovat.

-Stai linistita Bella, nu e vina ta. In plus am niste parinti adoptivi magnifici si niste frati pe care ii iubesc mult - am zambit ca sa o fac sa se simta mai bine.

-Si atunci? De ce scrii melodii atat de triste?

-Buna intrebare. Inca nu am un raspuns pentru ea. Sora mea spune ca intr-o zi, cand inima mea o sa fie din nou completa, muzica mea o sa fie din nou ce a fost; dar nu reusesc sa inteleg la ce se refera in totalitate. Imi ador familia si nu ar putea sa ma gandesc la niste parinti mai buni, dar ceea ce nu stiu este cea ce vrea cu adevarat sa imi spuna.

-Imi pare rau ca nu pot sa te ajut.

-M-ai ajutat intr-adevar, am zambit si am privit-o din nou -Vroiam ca Jasper sa imi spuna parerea lui despre melodia asta si tu mi-ai dat raspunsul. Ei bine cu adevarat Jasper mi-ar fi zis ca melodia ii placea mult.

-Presupun...

Si-a trecut din nou mana pe deasupra pianului si eu m-am ridicat de pe pian ca sa ma apropii de ea si sa ii pun jacheta pe umeri. Am vazut-o tremurand lejer si nu vroiam ca ei sa ii fie frig.

-O sa racesti - am soptit foarte aproape de urechea ei vazand cum tremura la auzirea lor. Nu am putut evita sa nu rad, imi placea sa provoc efectele alea la ea.

-Multumesc, a zambit. Ar fi mai bine sa plec. Tatal meu trebuie sa fie pe punctul de a ajunge si nu vreau sa isi faca griji.

-OK. O sa te insotesc pana la usa - m-am oferit.

Exact asa cum am zis am insotit-o pana la furgoneta ei si nu am putut evita sa nu rad la vederea masinii ei si gandindu-ma la stralucitorul meu Volvo. Ea m-a privit ca si cum ar fi avut trei ochi si dupa ce a scos un lung suspin s-a urcat in "masina" ei si a coborat geamul.

-La revedere Edward. Sper sa te mai aud cantand - am zambit bucurandu-ma faptul ca ea vroia sa fie din nou cu mine.

-Sper sa fie curand - am recunoscut.

Am ridicat lent mana mea si am dus-o spre chipul ei. M-am indoit si dupa aia am luat o suvita din parul ei si am pus-o dupa urechea ei. Cu grija am atins cu mana mea chipul ei si am ramas cateva secunde, sau chiar minute mangaindu-i pielea. Nu puteam sa cred ceea ce facea; dar ea ma avea in totalitate hipnotizat si vroiam doar sa continui mangaind pielea ei suava. Bella nu a zis nimic, doar s-a inrosit in felul atat de adorabil si a continuat sa se bucure de mangaierile mele.

Deodata mi-am dat seama de ceva. Eram foarte nerusinat si poate ca Bella o sa ma ia ca pe vreun bolnav. M-am incordat si repede mi-am indepartat mana de obrazul ei bagand-o intr-unul din buzunarele mele.

-Imi ppare rau. Am fost un nesimtit - mi-am cerut scuze. Nu stiu, nu stiu de ce am facut ceva asa. Iarta-ma Bella, am rugat-o aratand o totala parere de rau.

-Nu conteaza, a soptit. La revedere Edward.

-La revedere...

Mi-am luat la revedere si am ramas pe loc in timp ce ea pleca. I-am zis ca nu stiam de ce am mangaiat-o in felul ala; dar adevarul este ca nu era adevarat. Acum intelegeam tot, acum intelegeam de ce inima mea batea in mod mai putin normal, de ce pielea mea  o cauta pe a ei, de ce contactul ei ma facea sa simt descarcari electrice, de ce nu puteam sa nu ma gandesc la ea... Eu Edward Cullen...eram in mod neconditionat si irevocabil indragostit de Bella Swan.

                                                        Sfarsit