Numar gresit

EPILOG - Partea I

Edward

Ziua in care m-am trezit ca in oricare alta, cu Alice care tipa si il alerga pe Emmett pentru ca a spart ceva din trusa ei de machiaj si cu mama care imi aducea un savuros mic dejun la pat si ma intreba daca aveam planuri pentru azi. Adevarul este ca nu aveam nimic planuit, dar sigur o sa cant putin la pian, de mult timp nu am mai compus si stiam ca mamei mele ii placea sa ma auda cantand.

Dupa ce am luat micul dejun si m-am imbracat cu primul lucru pe care l-am luat din dulap, am coborat scarile si am lasat farfuriile micului dejun in bucatarie.

-Edward! a strigat Alice aruncandu-se in bratele mele - Buna dimineata, iubite fratioare!

-Alice...nu am de gand sa merg cu tine la cumparaturi.

-De ce crezi ca vroiam sa te rog ceva?

-Pentru ca m-ai imbratisat si m-ai numit "iubite fratioare", asta suna a mita emotionala - am reprosat eu.

-Ei ce rau esti - si-a umflat obrajii ca o fetita.

-Haide Alice, stii ca urasc sa merg la cumparaturi. De ce nu o intrebi pe Rose?

-Are o intalnire cu Emmett.

-Si Jasper?

-Aranjeaza niste lucruri pentru intalnirea noastra de dupa amiaza asta. Edward tu esti singurul care poate. Te rog? - Nu, te rog! fata de catelus, nu!!

-Bine Alice...o sa te duc - am soptit resemnat - Nu stii cat as vrea sa primesti cadou o masina.

In timp ce Alice se aranja, m-am uitat putin la televizor, adevarul este ca eram putin suparat, nu doar pentru ca trebuia sa o insotesc pe Alice la cumparaturi ci pentru ca, atat fratii cat si prietenii mei aveau planuri in pereche si eu imi petreceam dupa amiezile de duminica inchis in casa mea, singur. Nu eram invidios...bine poate doar putin...dar adevarul este ca eu inca nu am gasit fata care sa ma faca sa simt toate acele lucruri pe care cartile le descriau. Cea care o sa faca ca descarcari electrice sa imi strabata corpul la contactul cu pielea ei, cea care sa ma faca sa simt fluturi in stomac sau pentru care sa suspin in fiecare noapte. Poate destinul meu este sa fiu singur, poate nu este nimeni pentru mine... Presupun ca trebuia sa ma multumesc cu iubirea familiei mele, care pana la momentul asta a fost suficient ca sa ma faca fericit si sa ma faca sa ma simt complet.

-Edward haide sunt gata!

Alice a aparut facand mici salturi de balerina. Resemnandu-ma, m-am ridicat din canapea si amandoi ne-am indreptat catre garaj in cautarea apreciatului meu Volvo.

-Unde o sa mergem?

-Ei bine adevarul este ca o sa cumpar niste... - si-a coborat privirea putin rusinata - lenjerie...asa ca, as vrea sa merg singura...

-Oh... Unde vrei sa te las?

-La coltul centrului comercial. Nu e nevoie sa vi sa ma iei, o sa merg pe jos fiindca trebuie sa fac niste opriri la niste fete de la liceu, sa le vorbesc de ziua ta.

-Alice, ti-am zis ca nu trebuie sa faci nimic pretentios, doar vreau sa stau acasa cu familia.

-Da bine, bine...cum zici tu.

Am oftat din nou, era clar ca Alice pregatea pentru ceva foarte sclipitor pentru ziua mea, si cuvintele petrecere si Alice sunt o combinatie teribila.

Nu am intarziat mult in a ajunge la coltul centrului comercial si Alice s-a dat jos din masina, dupa ce mi-a mi-a multumit cu un sarut pe obraz. M-am gandit  sa imi cumpar si eu niste haine, dar, adevarul este ca nu aveam pofta, asa ca am plecat din nou spre casa mea. Cand am ajuns, nu era nimeni acasa si acea pace era perfecta pentru compus. Asa deci, m-am asezat la iubitul meu pian si am lasat ca magia sa imi strabata corpul.

Nu stiu cate ore am petrecut cantand, stiu doar ca m-am trezit din transa cand s-a auzit zgomotul unui tunet si o puternica ploaie a inceput sa umezeasca strazile.

-Saracii cei care nu sunt acum acasa...Alice!!!

Mi-am adus repede aminte ca sora mea era inca la centrul comercial si cu ploaia asta ii era impoibil sa se intoarca acasa fara sa raceasca si adevarul este ca nu vroiam ca sora mea mai mica sa trebuiasca sa stea in pat de receala. Repede am luat cheile Volvoului si am condus pe strazile din Forks, pana am ajuns la intrarea centrului comercial. Pentru surpriza mea, Alice nu era acolo. Poate a prins-o ploaia cand se intorcea, m-am gandit, pentru care am inceput sa ma invart pe strazi in cautarea surorii mele.

Aveam mai mult de 10 minute dand roata ca un leu in cusca si continuam fara sa am nici o urma de Alice in nici o parte, cel mai rau este ca ploua inca si mai tare...

-Alice unde esti??

M-am intrebat putin frustrat in timp ce priveam in fiecare parte a soselei in cautarea ei. Eram atat de preocupat de tema mea ca nu am realizat ca era un camion de mutare exact in fata mea blocandu-mi drumul, pana cand masina mea s-a lovit de el. Din fericire, mergeam foarte incet si iubitul meu bebe a iesit viu din accident.

-Ai mai multa grija tinere! au strigat niste oameni de la mutare in timp ce intrau in interiorul camionului.

-Imi cer scuze. A fost un accident. Apropo mai aveti mult?

-Poate vreo douzeci de minute - a raspuns in timp ce incarca mica masa.

-Douazeci de minute? am intrebat disperat.

In timpul asta poti sa mergi la cafeneaua din fata ca sa bei ceva. O sa incercam sa fim rapizi, dar cu furtuna asta o sa fie putin mai complicat.

Omul s-a pierdut in interiorul casei si eu, resemnat, am decis sa ii urmez sfatul si sa intru in acea cafenea; dar cand mi-am indreptat privirea catre ea am putut sa vad prin enorma fereastra a cafenelei, ca era plina de lume. Erau copii fugind prin toate partile, tinere perechi de indragostiti care imparteau o ciocolata calda, oameni de afaceri care controlau hartiile in timp ce luau mici sorbituri din ceasca de cafea, batrane care vorbeau, si inclusiv Alice care era acolo conversand cu cineva.....Alice!!! Ce facea Alice acolo???

Am coborat repede din Volvo si am alergat prin ploaie pana la cafenea. Am intrat cu grija, ca sa nu lovesc un micut cu usa si odata inauntru am inceput sa merg in directia...Unui inger? Am clipit, necrezand ceea ce ochii mei vedeau,  vorbind cu Alice era cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o in viata mea. Parul ei maro ii cadea pe umeri in forma de cascada, chipul in forma de inima, era palid, dar obrajii erau rozalii, ca si cand suave petale de trandafiri s-ar fi asezat lejer pe ei si ochii ei...ochii ei erau ca o mare de ciocolata topita. Nu am inteles foarte bine de ce inima mea a inceput sa bata in felul ala, oare era din cauza ei? Oare a venit ziua in care o femeie sa ma indragosteasca? Nu eram sigur...nu stiam sa spun daca ceea ce simteam era dragoste, dar eram in totalitate sigur ca aveam nevoie sa stiu mai multe despre acel frumos inger, fie ce o fi, cu orice pret...

Am iesit din cafenea si am vazut ca ploaia se oprise. Oare cat timp am privit-o? Poate prea mult...poate si-a dat sema...poate se gandea ca sunt vreun profitor sau un bolnav...poate...

-Edward!Ce faci aici? a intrebat Alice care era lanaga mine zambind.

-Eu am venit sa te iau, cum inainte ploua si...

-Edward...strazile sunt uscate, ploaia s-a oprit de mult timp, a replicat in timp ce se invartea in jurul masinii si deschidea usa copilotului ca sa intre si sa se aseze langa mine.

-Ei bine...cum camionul cu mutare mi-a blocat drumul am intrat sa beau o cafea. Te-am vazut vorbind cu o fata si nu am vrut sa deranjez asa ca am ramas la bar bandu-mi cafeaua.

-Amm...bine, dar puteai sa vii cu noi, Bella este o fata foarte draguta nu ar fi deranjat-o.

-Bella?

-Este fata cu care eram. Sigur o sa iti placa, este foarte dulce si aveti multe lucruri in comun. In plus chiar daca am cunoscut-o acum cateva minute deja suntem foarte bune prietene! Inclusiv mi-a dat numarul ei de telefon! Si mi-a aratat un servetel cu un numar notat pe ea.

Cand am vazut servetelul mi-a venit in minte planul perfect. Cand o sa ajungem acasa, o sa iau servetelul si o sa o sun pe fata aia. Chiar daca planul avea multe goluri, ca de exemplu ce o sa ii spun? Cum o sa fac ca sa ma intalnesc cu ea?

Nu am intarziat in a ajunge acasa si am vazut ca Alice si-a agatat jacheta in cuier si a plecat dansand in camera ei.

-Asta e momentul... - am soptit.

Am pasit cu grija si m-am apropiat de jacheta si am introdus mana in buzunarul ei. Din nefericire pentru mine, servetelul nu era acolo, cu siguranta Alice l-a bagat in buzunarul pantalonui ei si ar fi imposibil sa il iau. Chiar si asa, mi-a luat cateva minute sa ma gandesc cum pot sa fac rost de acel numar de telefon, dar nimic nu a fost de folos. Nu imi venea in minte absolut nimic, singurul lucru care imi trecea prin minte era sa il cer lui Alice. Pentru ca era logic ca nu o sa imi bag mana in buzunarul pantalonilor lui Alice, cel al surorii mele mai mici, cand ea inca ii are pe ea... Cand ea inca ii avea pe ea? A repetat mintea mea. Asta e, o sa astept pana o sa si-i dea jos si...

-Edward prinde-i! cand m-am intors niste pantaloni s-au lovit de fata mea si am auzit rasul muzical a lui Alice - Imi pare rau, dar ma grabesc, poti sa ii pui la spalat pentru mine? - nu am avut timp sa raspund - Multumesc Eddi! La revedere!

Nu imi venea sa cred, asta era un semn, un semn divin de la cer. Am bagat repede mana in buzunarul din spate al pantalonului in cautarea hartiei...dar nu am gasit-o. Am cautat in toate buzunarele si nimic. Nenorocit semnal divin nu a folosit la nimic...m-am plans in interiorul meu si am inceput sa urc scarile cu pasi mari si destul de suparat pentru ghinionul meu. Atat de rapit blestemam norocul meu, ca nu mi-am dat seama cand am ajuns la intrarea camerei lui Alice. M-am dat repede inapoi, dar atunci mi-am dat seama de ceva...poate servetelul era in camera.

Am cautat in toate partile, sub pat, intre hainele lui Alice, intre produsele ei cosmetice si inclusiv in pantofii ei, dar nimic. Servetelul nu aparea, infuriat am lovit cu piciorul la cosul de hartii si o varietate de mingii de hartie s-au imprastiat pe podea.

-Cacat, al dracu` norocul meu...

M-am apucat cu grija sa strang toate hartiile care erau prin camera si nu am putut evita ca inima mea sa se accelereze cand am vazut ca ultima hartie care imi ramanea de luat era un servetel, dar nu un oarecare servetel...Era sevetelul!!! Cel mai sigur era ca Alice a notat numarul in mobilul ei si pe urma a aruncat servetelul. Eram atat de emotionat, trebuia sa o vad din nou, acum.

Am scos repede mobilul si am inceput sa scriu...A sunat o data...de doua...de trei... Oare nu avea mobilul la ea? A sunat de patru ori...am oftat si mi-am pus degetul pe butonul de inchidere.

-Da? - vocea acelei fete era cea mai frumoasa melodie dintre toate si chiar daca suna tremurata, mi s-a parut ca cantecul unui inger.

Am ramas cateva secunde in liniste. Eram fericit, dar ce o sa fac acum? Nu puteam sa spun "Buna Bella, sunt fratele lui Alice, care te-a vazut in cafenea si a ramas obsedat de tine". Nu! Logic ca nu puteam sa zic asta!

-Edward stii unde e Alice? a intrebat Jasper foarte incet ca persoana care era la celalalt capat al telefonului sa nu auda.

-Jasper! am tipat, tocmai imi venise in minte planul perfect - Poti sa vi pana la mine acasa? Trebuie sa iti arat ceva foarte important!

-Eu...nu i-am dat timp sa vorbeasca pentru ca stiam ca o sa imi explice ca "gresisem" numarul.

-Perfect! Atunci te astept la mine acasa.

-Dar... - A incercat sa lamureasca lucrurile din nou.

Stiu, stiu...esti la casa din sat si mereu sora mea te aduce pe aici. Tu nu stii sa ajungi pana aici. Bine ia ceva sa notezi - am ordonat. Adevarul e ca Jasper era in acel moment in camera mea, privindu-ma cu fata, cum ca nu intelegea nimic din ceea ce faceam, dar razand amuzat, vazandu-ma in acel mod infantil inseland acea fata. Asculta-ma. O iei pe soseaua 101 si putin inainte sa ajungi la rotunda care e aproape la sfarsitul soselei, o iei pe drumul care trece prin padurea care este la dreapta. Continui pe acel drum inainte vreo doi kilometri si o iei pe primul drum pe care il vezi in stanga. O iei drept inainte inca vreo doi kilometri si gata. Vezi ce usor? Atunci te vad acum Jasper. Nu intarzia! - si am inchis repede.

-Pot sa stiu ce faceai Edward? - a ras Jasper.

-Bine...este o poveste lunga... - am zambit in timp ce imi treceam mana prin cap, incurcandu-l complet.

-Ei bine o sa imi povestesti, dar acum presupun ca trebuie sa plec inainte sa ajunga accea fata.

-Ei bine Jasper ce vroiai ? De ce ai venit?

-Ma gonesti? a ras - e gluma. Ei bine, vroiam doar sa imi imprumuti chitara ta. Am pregatit pentru Alice o cina romantica si i-am compus o melodie - dar chitara mea s-a rupt de dimineata asa ca...

-Sigur Jass nici o problema.

Am plecat la mine in camera si am deschis dulapul ca sa iau chitara mea si sa i-o dau. Jasper mi-a zambit si dupa ce mi-a intins mana si si-a luat la revedere cu un zambet si cu un multumesc a plecat bucuros. Mi-am dat seama ca inca ramasesem cu servetelul in maini si am decis ca cel mai bine ar fi sa il ascund. Nu vroiam ca Alice sa afle ca am intrat in camera ei si i-am cautat prin gunoi. Problema este ca nu stiam unde sa il ascund. Trebuia sa fie un loc in care Alice nu o sa se uite niciodata, si Emmett cu atat mai putin... In cutia cu lenjerie intima? Nu. De multe ori Emmett imprumuta lenjeria mea. Sub pat? Nu, mama mea ar putea sa-l gaseasca. In dulap? Umm... ar fi o idee buna. Am deschis dulapul si atunci am vazut ascunzatoare perfecta. La capat era un costum cu jacheta pe care eu il foloseam doar pentru ocaziile foarte speciale si nu era nici o ocazie speciala in ca care sa il folosesc, era ascunzatoarea perfecta. Repede am pastrat servetelul in buzunarul jachetei mele si am inchis dulapul in timp ce incepeam sa cobor scarile ca sa-mi primesc ingerul, al meu??? Asta a sunat foarte posesiv...

Au trecut cateva minute si in sfarsit soneria a sunat. Ea era aici! Eram atat de nervos! Dar acum trebuia doar sa deschid usa si si... Edward nu te-ai gandit cand ea o sa ajunga. M-a certat constiinta mea in timp ce incepusem sa ma misc nervos prin casa. A sunat din nou soneria. Trebuia sa ma gandesc la ceva ...si repede. Atat de absorbit in ce o sa fac ca nu mi-am dat seama si am terminat lovindu-ma de pian.

-Auch! am tipat si mi-a venit din nou o idee.

Am fugit repede la usa si am deschis-o ca sa fug din nou la pian si sa ma asez. Mama mea spunea mereu ca muzica era cel mai frumos mod de a-ti exprima sentimentele fara cuvinte si asta era ceea ce eu vroiam sa fac; dar...nu am compus nimic pentru ea, asa ca trebuia sa cant ceva ce stiam ca i-ar placea si cred ca aveam ideea perfecta.

-Intra Jasper. Nu iti fie rusine! Suntem singuri! am spus zambind ca sa fac mai credibila minciuna.

Am auzit-o intrand si inchizand usa si atunci am lasat ca magia sa imi curga prin corp. Mi-am pus degetele pe pian si frumoasa melodie pe care am compus-o acum cateva zile pentru mama mea a inceput sa sune prin toata casa. Adevarul este ca uitasem de fata si am inchis ochii in timp ce continuam sa cant.

Trebuie sa recunosc ca melodia era destul de lunga, dar fata aceea, care se asezase langa mine, nu s-a plans in nici un moment si ascultat pana la ultima nota. Atunci cand degetele mele au lasat libere clapele pianului fata a scos un oftat lent si a soptit.

-Este foarte frumoasa...trista...dar foarte emotionanta...

Am privit-o cu dulceata si am vazut-o asezata cu ochii inchisi, ca o autentica zeita, arata atat de dulce, atat de frumoasa, atat de perfecta si doar imaginea ei ma nelinistea in totalitate. Deodata, si-a deschis ochii surprinsa si in acelasi timp cu frica. Am presupus ca ea era confuza. Se presupune ca era o necunoscuta in casa mea si se presupunea ca nu o cunosteam si ca am confundat-o cu cel mai bun prieten al meu. Acum multumeam faptului ca am participat la vreo cateva opere de teatru la liceu. Am incercat sa linistesc bataile continue si neoprite ale inimii mele si sa am o expresie de surprins cat mai credibila cu putinta.

-Ci-cine esti? - am intrebat foarte cuprins de rolul meu.

-Eu...eu, imi pare rau! Nu a fost intentia mea! Eu...bine, tu...dumneavoastra ...dumneavoastra m-ati sunat si m-ati confundat cu un anume Jasper, eu doar...doar vroiam sa va spun ca ati gresit ca sa nu aveti probleme cu prietenul dumneavoastra, dar dumneavoastra mi-ati deschis si muzica...era frumoasa si eu...bine, eu ..Imi pare rau!