vineri, 15 ianuarie 2010

Dragoste din nimic

68. ASTEPTAND ZIUA DE MIERCURI

BELLA
M-am trezit, incercand sa-mi amintesc cand a trecut un tren peste capul meu, noaptea trecuta. Era singura explicatie pe care o puteam gasi pentru durerea de cap cat Insula Rhode. Am mormait la lumina soarelui, imediat ce am deschis ochii, si mi-am acoperit fata cu bratul.
Hotarand ca nu imi pasa daca sunt in Mexic sau in alta parte, nevrand decat sa scap de senzatia asta, m-am intors si mi-am ingropat capul in perna. Eram pe cale sa adorm din nou, cand am auzit un mormait langa mine. Aproape am chicotit, dar apoi mi-am amintit ca si eu sunt in aceeasi situatie.
„La dracu`! Am baut tot Mexicul seara trecuta?”, i-am auzit vocea catifelata si somnoroasa langa mine.
M-am intors spre Edward, care incerca sa se ridice in pat. Era de departe mai curajos decat mine. „Hei”, am spus cu vocea destul de ragusita.
„`Neata”, mi-a raspuns. „Nu prea pot sa spun ca e o dimineata buna”, a spus punandu-si mainile pe cap. Curand a lasat mainile jos si s-a uitat intai la el, apoi la mine, un zambet crescandu-i pe fata.
„Ce?”, am intrebat unindu-mi sprancenele.
„Cu ce esti imbracata, iubito?”, m-a intrebat.
Nu trebuia sa ma uit in jos ca sa stiu. Puteam sa simt asternuturile de la hotel pe pielea mea si lipsa altor haine.
„Edward, da, suntem amandoi goi, dar nu fac nimic cu tine cand amandoi ne simtim asa”, i-am spus, inchizand din nou ochii.
Am simtit cum trage putin asternuturile, expunandu-mi spatele si sarutandu-mi pielea.
„Nu la asta ma gandeam”, a soptit langa pielea mea, trimitandu-mi fiori pe spate. Am simtit cum pune obrazul pe mine, odihnindu-si capul pe spatele meu. „Se pare ca am castigat din nou”, a spus, incepand sa ma mangaie cu mainile pe partile laterale.
Am gemut. La naiba! „Nu cred ca are importanta. Amandoi eram de-a dreptul intoxicati. In plus, eu nici macar nu-mi amintesc. Tu?”, am incercat cu disperare sa scap de esec. Deja pierdusem un pariu in vara aceea, sa pierd din nou, nu mi-ar fi intarit reputatia.
„Imi amintesc putin. Cred ca tu ai fost mai beata decat mine. Dar, din ce imi amintesc, bine...nu m-ar deranja sa-ti arat. A fost de-a dreptul o experienta”.
Eram in paguba. Chiar nu-mi aminteam nimic din ce se petrecuse ieri, dupa scufundari. Imi aminteam vag ca am venit in camera de hotel, dar fara detalii.
„Bine, ai de gand sa-mi spui?”, am intrebat, stand pe perna cu ochii inca inchisi.
L-am auzit chicotind. „Nu sunt sigur. Poate ca ar trebui sa pastrez pentru mine si sa incercam din nou la noapte, cand vom fi amandoi capabili sa ne amintim”.
„Edward...”, l-am avertizat. Eram mai mult decat curioasa. De obicei nu eram atat de aventurosi. Adica, daca eram in camera de hotel cand am facut orice om fi facut, nu trebuie sa fi fost asa de rau. Probabil, ca de obicei, doar sex senzational. Sexul cu Edward nu era altfel, decat senzational.
„Pai, o sa-ti spun ca mie unul mi-a facut o imensa placere”. Puteam sa simt zambetul pe pielea spatelui meu si sa aud amuzamentul din vocea lui. „Iti dau un indiciu. Este o cifra”.
O cifra? Ce...apoi mi-am amintit. Eu calarindu-l pe Edward, in timp ce el se uita, luandu-i penisul in gura. Apoi sentimentul limbii lui, ingropandu-se adanc in mine, in timpul ce capul meu isi facea treaba.
Am fost trezita la realitate de buzele lui Edward pe spatele meu. M-am ridicat deodata, iar Edward s-a rotit odata cu mine, aterizand pe abdomenul meu.
„Noi...?”, eram socata. Amintirea era atat de erotica si sexy si placuta, ce senzatie.
„Mmmmmmm”, mi-a raspuns el zambind. „Nu cred ca asta ai intentionat, dar privelistea pe care am avut-o cand tu te-ai aplecat, chiar nu m-am putut abtine. Si ai un gust atat de bun, incat...mmmmm. Bine, nu m-ar deranja sa o facem din nou”.
Cu asta, a inceput sa ma sarute pe abdomen, apoi din ce in ce mai jos.
„Edward!”, aproape ca am tipat. Socat, el m-a privit inocent. „Edward, nu acum. Niciunul dintre noi nu se afla in forma de a face asta chiar acum”, i-am spus, capul incepand din nou sa-mi pulseze.
S-a ridicat si m-a sarutat inocent pe buze. „Merg sa aduc niste Advil”, a spus, inainte sa coboare din pat...gol. Am inchis ochii la priveliste. Ultimul lucru de care aveam nevoie in acel moment era sa ma excit la fizicul senzational, sexy si gol al lui Edward.
Dupa ce am luat Advil, am sunat-o pe Alice, sa aflu ca ea si Jasper, si se pare ca si Rose si Emmett, nu prea erau nici ei intr-o forma buna. Am hotarat sa nu ne vedem pana la ora unu, pentru un pranz usor si apoi, poate o luam usor azi, stand la plaja.
Eu una ma simteam putin mai bine, nu foarte bine dar, macar nu mai simteam ca a dat ceva peste mine. Cand imi puneam costumul de baie, mi-am dat seama ca incepeam sa ma ard. Sa nu-mi dau cu crema de protectie solara nu era bine pentru pielea mea, iar apa fierbinte ma deranja. Asa ca, am luat niste crema la mine pentru azi si m-am imbracat cu o pereche de pantaloni scurti si un top.
Edward deja era schimbat intr-o camasa si pantaloni de plaja, cu un prosop care ii atarna pe umeri. Am luat o geanta mica in care sa-mi pun niste lenjerie intima, prosopul si o sticla cu apa, si am plecat.
Cand am coborat in hol, am aflat ca eram ultimii.
„Bun, sa megem”, a spus Jasper. Niciunul dintre prietenii nostri nu arata prea bine.
„Stati, Carlisle si Esme nu vin?”, am intrebat, uitandu-ma in jur dupa ei.
„Aa...nu cred. Se pare ca bauturile pe gratis nu prea le-au facut bine aseara”, a chicotit Alice, dar era evident ca nu se afla in apele ei...inca.
Totul s-a schimbat in momentul in care ne-am asezat la restaurant, sa servim micul dejun. Nu aveam chef sa mananc prea mult, in schimb am optat pentru o doza nesanatoasa de cafea.
„Si, stie cineva ce s-a intamplat azi-noapte?”, am intrebat. „Eu imi amintesc numai franturi. De scufundari imi amintesc”, am spus.
„Apoi am fost la bar”, a continuat Jasper. „Am jucat un joc sa vedem ce ii place fiecaruia”.
„Apoi ne-am hotarat sa mergem in oras”, a spus Alice. „Nu prea sunt sigura ce am facut”, a spus ea schimonosindu-se, parca incercand sa-si aduca aminte.
Am vazut-o pe Rose stramband din nas (corect, nu era un raset sau un chicot, chiar a strambat din nas) si mi-am indreptat atentia catre ea.
„Rose, vrei sa ne impartasesti ce ti-ai adus aminte?”, am intrebat-o.
Acum, radea in hohote, cu lacrimile pe cale sa-i curga pe fata. „Emmett...”, a ras, „arata-le...ce...ai descoperit azi dimineata”, abia a articulat ea, inainte de a se prabusi pe masa si a-si ascunde fata cu mainile.
Toate fetele noastre s-au indreptat spre Emmett, asteptand. El nu arata prea multumit, dar a oftat si si-a ridicat tricoul.
Am ramas toti tacuti pentru un moment, apoi am izbucnit simultan in hohote de ras.
„Emmett...”, am ras, „ai...”, dar nu am putut sa termin din cauza unei alte runde de ras isteric.
„...un cercel in sfarc?”, mi-a terminat Edward propozitia printre hohote.
Emmett a lasat tricoul sa cada in timp ce se holba la noi. „Nu e asa de amuzant. O sa-l scot si o sa las gaura sa se inchida”.
„Asta a spus si ea”, a ras Jasper. Ne-am intors spre el cu priviri intrebatoare, chicotind la remarca lui. „Ce? Toti ati gandit asta”.
„Bai, voi v-ati verificat corpurile? Eu nici macar nu-mi amintesc cand am facut asta”, a spus Emmett aparandu-se. „I se putea intampla oricaruia dintre noi. De exemplu, Rose, vrei sa ne arati ce ai descoperit dimineata?”, a intrebat el.
Privirile noastre s-au indreptat instantaneu spre Rose, care doar zambea. S-a intors la noi.
„Pai, nu este cercel in sfarc”, a explicat ea. „Si chiar imi place”. A ridicat doar foarte putin tricoul sa ne arate buricul, in care, acum, avea un piercing.
„Super!”, a spus Alice, privind mai de aproape. „Ah, vreau si eu unul! Bella, si tu ar trebui sa-ti faci unul”.
„Hmm...nu”, i-am spus. „Nu prea ma incanta ideea a ceva care sa-mi treaca prin piele”, le-am spus.
„Ufff! Asa ii tai cheful omului. Haide, traieste putin”, s-a rugat Alice.
„O sa traiesc putin. Dar fara gauri in corpul meu”, i-am explicat. M-au privit cu scepticism. „De fapt, ma gandeam sa-mi fac un tatuaj”, am spus cu blandete.
„Taci!”, a spus Rose, cu zambetul jucandu-i pe buze. „Bella Swan cu tatuaj. Dumnezeule! Alice, a facut sex si acum se tatueaza. Am transformat-o intr-o rebela”.
„Serios, un tatuaj?”, m-a intrebat Edward.
Simteam ca imi ia fata foc de la atentia pe care o primeam. Apoi am inceput sa ma gandesc la asta. Oare lui Edward ii va placea asta? I se va parea dezgustator? Nu eram sigura. Nu era ceva despre care sa fi discutat inainte.
M-am intors catre el. „Este in regula?”, l-am intrebat.
„Iubito, e vorba de corpul tau”, a spus zambind, dar apoi s-a apropiat sa-mi sopteasca. „Dar, eu unul cred ca este destul de sexy”.
I-am zambit, iar el a continuat. „Pot sa aleg eu locul?”, m-a intrebat.
Am dat din cap. „In afara de mine, tu vei fi singurul care il va vedea”, am ras.
„Bine, atunci. Mai tarziu mergem sa-si faca Bella tatuaj si eu piercing”, a declarat Alice. „Ooo, si, dupa asta, mergem cu totii la club”.
„Hei, Alice sti ca aseara am fost la club, nu?”, a intrebat Jasper.
Eu, Edward si Alice l-am privit confuzi. Clar ca noi trei nu ne aminteam de partea asta a noptii.
„Cand?”, a intrebat Edward.
„Pai, cred ca dupa faza cu piercing-ul”, a spus Rose. „Dar nu sunt sigura. Dupa felul in care tu si Bella v-ati purtat pe ringul de dans, nu a fost nicio indoiala ca nu v-ati dus direct in camera de hotel”, a chicotit ea.
„Despre ce vorbesti?”, am intrebat-o. „Nu-mi amintesc sa fi dansat”.
„Pai, asta, probabil din cauza ca voi doi nu prea ati dansat”, a chicotit Emmett. „Parea mai mult ca voi doi faceti sex imbracati”.
Fata mi-a luat foc la posibilele noastre fapte de noaptea trecuta. „Atat de grav?”, am intrebat.
„Oo, poti sa spui asa”, a ras Jasper. „Edward, trebuie sa spun ca am fost putin impresionat. Nu am crezut niciodata ca poti sa o ti pe Bella atat de mult pe talia ta, in timp ce mimai sexul cu ea”.
Asta m-a dat pe spate. Niciodata nu m-am simtit mai jenata. Nu cand am discutat cu Esme, nu cand Emmett si Jasper au discutat cu mine despre viata sexuala a mea si a lui Edward. Niciodata.
„Mda, cred ca toate doamnele de acolo s-au bucurat cand Bella i-a descheiat camasa. Fata, ii lingeai pieptul de parca era o acadea. Majoritatea baietilor de acolo erau gata sa se napusteasca asupra ta”.
„Macar a fost singurul lucru pe care l-am lins”, am murmurat in sinea mea.
„Bine, in public”, mi-a soptit Edward zambind.
„Domnule, eu nu as zambi”, a ras Emmett. „Poate ca nu-mi amintesc eu prea bine, dar imi amintesc clar cum fratiorul meu mai mic, fost puritan, facea ceva cu ea si cu rochia ei, sprijiniti pe un perete din club”.
„Dumnezeule!”, am spus, acoperindu-mi fata care arata ca o rosie acum. „Nu din nou”.
„As spune. Frate, fara griji, pentru un moment, Alice l-a tratat pe Jasper ca pe poneiul ei, din cate imi amintesc”, a ras Rose. „Imi aduc bine aminte cum striga ‚iii-haaa’, apoi il plesnea in timp ce il calarea pe spate”.
Cand ei erau uluiti de Alice-vacarita, eu m-am intors catre Edward. „Nu putem sa ne mai imbatam vreodata. Nu-mi vine sa cred ca am facut asta”.
„Iubito, calmeaza-te. Niciunul dintre noi nu este genul care sa bea des. Prima oara cand ai patit-o, erai cu idiotii de frate-meu si cel mai bun prieten al meu, iar aseara, eram in Mexic. Era de asteptat”, a ras la ultima parte.
„Gata, destul cu reminiscenta”, a spus Alice. „Haideti sa lenevim pe plaja, inainte de a petrece o noapte distractiva si fara bautura...bine, cel putin nu pentru Bella si Edward. Eu nu simt nevoia sa-l vad pe fratele meu in halul ala”, a ras ea.
Am achitat nota si am luat limuzina inapoi spre hotel, din moment ce era situat chiar pe plaja. Am gasit un loc dragut, sub o umbrela mare si ne-am intins prosoapele acolo. Era destul de aglomerat, din moment ce era plaja hotelului, si am fost norocosi ca am gasit macar o umbrela.
Asa ca, ne-am dat cu totii hainele jos, am ramas in costumele de baie, apoi am alergat in apa, pe nisipul fierbinte. Imediat ce am intrat in apa, Edward m-a luat in brate si a inceput sa inainteze mai departe, in ocean.
M-am balacit si am dat din picioare tot drumul, incercand sa-l fac sa ma lase jos, ceea ce a si facut in final, aruncandu-ma in apa. Puteam sa-l aud razand de sub apa, si in drumul meu spre suprafata i-am tras pantalonii, razand si eu cand am iesit la suprafata.
Dar, spre surprinderea mea, el nu s-a aplecat sa si-i ridice.
„Oare nu devii obraznica”, a cazut el pe ganduri cu zambetul ala strengaresc pe buze, pasind spre mine.
„Edward”, am spus, facand un pas inapoi, dar m-am impiedicat calcand in nisip si am cazut spre el.
Normal ca el m-a prins si m-am pomenit holbandu-ma direct la abdomenul lui, in timp ce apa abia ii acoperea partea de jos.
„La ce te holbezi, domnisoara Swan?”, a intrebat el amuzat.
M-a ridicat spre trupul lui, pieptul meu presandu-se de al lui, putand sa-l simt in stomac. Apoi, nu m-am mai putut abtine. Am dus mana la ceafa lui si l-am adus mai aproape de buzele mele pentru un sarut adanc, plin de pasiune si dorinta. Daca sexul s-ar obtine doar dintr-un sarut, acesta ar fi cu siguranta sarutul. Nu era alt mod de a-l descrie.
In timp ce ne mangaiam peste tot, am uitat complet de toata lumea de pe plaja si din apa. I-am multumit Domnului ca el ne adusese putin mai departe de restul lumii, putand sa stam acolo cu orele, sa ne sarutam. Si daca se intampla asta, ar fi un timp bine petrecut, deoarece, dupa ce ne vom intoarce la scoala, cine stie cand vom mai putea face asta.


Va pup!
Ana



4 comentarii:

Anonim spunea...

hei ma poti ajuta cu ceva..nu poti sa`mi faci rost d cap 12 -13:| k nu le pot citit:((( si vrreaaau:X te rog!

Ana spunea...

Buna!
Gasesti aici: http://twilight2you.piczo.com/?cr=3 capitolele de la 1 la 13. Parola este ddn. Enjoy it.

Anonim spunea...

It's awesome to pay a visit this site and reading the views of all friends on the topic of this piece of writing, while I am also zealous of getting knowledge.
Also see my web page: transfer news football arsenal

Anonim spunea...

Hi, i think that i saw you visited my web site so i
came to “return the favor”.I'm attempting to find things to improve my website!I suppose its ok to use some of your ideas!!
My site :: latest transfer news for real madrid

Trimiteți un comentariu