Legatura sau relatie

8. CE AR TREBUI SA FAC?

El a lasat jos cartea citita pe jumatate. Nu mai vroia sa citeasca. Personajul principal ii amintea de ea atat de mult. Jane Eyre. Sfidatoare, sincera si incapatanata. Dumnezeu stie ca nu ar trebui sa condamne cartea. Mai devreme, tot ce a putut face a fost sa se gandeasca la ea. Nu a reusit sa se concentreze la nimic, pentru ca totul ii amintea de ea. Cand citea cartea, si-a amintit cum i se ridicau ei sprancenele in timp ce citea. Cand gatea, isi aducea aminte ce gust bun avea puiul facut de ea, spre deosebire de cel facut de mama ei. Cand viziona un film, isi aducea aminte cum a spus ea ca privitul la televizor nu se afla printre ocupatiile ei. Nu putea sa si-o scoata din minte.

Si, de fiecare data cand se gandea la ea, se simtea de parca il injunghia cineva cu un cutit in inima.

Pentru ca stia ca nu ar trebui sa se gandeasca la ea.

Nu trebuia sa se gandeasca la cat de frumoasa era ea.

Nu ar trebui sa se gandeasca la cum i se lumina ei fata cand gasea o carte care i se potrivea.

Sau la cum ii cadea fata cand Alice ii spunea ca ar trebui sa treaca printr-o sesiune de transformare.

Nu ar trebui sa se gandeasca la cum parul ei moale si ciocolatiu flutura in vant, aroma ei de frezie invaluindu-i nasul.

Si, cu siguranta nu ar trebui sa se gandeasca la cat de bine arata ea in rochia aceea neagra, cu spatele gol, pe care Alice i-o cumparase saptamana trecuta.

Nu ar trebui sa se gandeasca la toate astea.

Camera era intunecata. Singura lumina venea de la veioza lui. Era una din acele zile in care cauta refugiul de la birou, pentru a evada din starea de nesomn. Nu putea sa doarma, nu-si permitea sa doarma. Pentru ca, imediat ce facea asta, el ar visa-o pe ea. Din nou.

Si nu era ca si cum somnul venea usor. Nu, nu cu tot ce avea el in minte.

Camera ei era de partea cealalta a holului. Acolo, ea doarme fara sa viseze. Sau, chiar daca ar avea un vis, nu ar fi despre el.

Ar fi despre acel baiat, Jacob.

Linistea noptii a crescut in inima lui singuratica. S-a trezit ca iubeste aceasta liniste. Ajunsese sa-i placa sa stea singur, la miezul noptii, numai cu cartile si CD-urile lui. Spre deosebire de mintea lui, ele nu tipau la el cand se gandea la ea. Spre deosebire de inima lui, nu-l faceau sa simta durerea. Pur si simplu stateau acolo, tacute, fara sa puna intrebari, fara sa-l sacaie. Fara sa faca ceva cand gandurile lui alunecau din nou la ea.

Nu vorbisera de saptamani. De fapt, doua saptamani, trei zile si patrusprezece ore. De atat de mult timp fusese el privat de vocea ei. Si de rasul ei muzical.

S-au evitat unul pe altul. Nu au mai servit cina impreuna. Nu s-au mai uitat la filme impreuna, asa cum obisnuiau. Ea venea acasa devreme sau tarziu, cand el nu era acolo. Si servea cina singura. Apoi, se ascundea in camera ei. Si dimineata, pleca din nou devreme. Nu s-au intalnit in aceste doua saptamani, exceptand orele de curs. Si nu au interactionat nici la cursuri.

Inima lui se smucea. Poate ca era totul spre bine. Se spune ca, daca nu vezi pe cineva o vreme, vei uita acea persoana. El nu vroia sa o uite. Dar isi dorea ca sentimentele lui pentru ea sa dispara. Nu stia ce simte pentru ea, dar acelea nu sunt cele mai bune sentimente pe care sa le ai.

Si nu putea sa aiba suficienta incredere in el, pentru a fi singur cu ea. Nu stia de ce ar putea fi capabil.

Uneori, se trezea in clasa, holbandu-se la ea. Holbandu-se strigator la ea. A luat act de fata ei frumoasa, in forma de inima. I-a observat zambetul subtil. Ii arunca priviri dese la aspectul de femeie, toate curbele ei la locul potrivit. S-a gandit la cat de seducator se unduiau soldurile ei atunci cand mergea. Si ea nu stia cat de frumoasa era, pentru ca ea nu se vazuse atat de clar.

Dar el a vazut.

El a observat.

Si si-a imaginat.

Dumnezeule, este gresit. 

Si-a cuprins capul cu mainile. Nu ar trebui sa se gandeasca la asta. Era nepoata lui, fiica sorei lui.

Era atat de dezgustator. Era dezgustat de el insusi, pentru ca se gandea la ea in acel mod.

Asa ca, probabil ca era mai bine daca nu ramanea singur cu ea. Dumnezeu stie ce i-ar fi facut, daca se intampla asa.

Dar, totusi, el nu a putut sa nu se simta pierdut cand ea nu i-a mai vorbit. Stia ca gresise si fusese nepoliticos cand a tipat la ea si ca ea avea toate drepturile din lume sa-l urasca.

Doar ca nu se putea abtine cand se gandea la ea si la Jacob Black. Nu putea sa opreasca monstrul care crestea in interiorul lui, muscandu-l cand il vedea pe Jacob Black sarutand-o.

Si felul in care ea rosea fericita dupa aceea.

Ar trebui sa fie fericit pentru ea. Isi dorea ca ea sa fie fericita. Daca nu putea fi el cel care sa-i aduca fericire si bucurie, atunci nu ar trebui sa fie cel care sa i-o alunge. Pentru ca asta era ceea ce ii facea el, ii cauza durere, ii alunga fericirea.

Jacob o face sa zambeasca. Tot ce facuse el, fusese sa o faca sa planga.

Stia ca ea il uraste.

Si era mai bine daca ea il ura. Nu-si va ierta niciodata faptul ca o facuse prostituata. Dar, chiar daca doare atat de mult, mai bine o raneste acum si lasa durerea, care se va transforma curand in ura, sa fie scurta. Altfel ea, sa se indeparteze de el ar insemna sa fie ranita in timpul acestui proces.

Pentru ca, daca ea il uraste acum, atunci nu-i va placea de el mai tarziu. Si asta ii va scuti pe amandoi de suferinta. E bine ca ea il uraste.

El il ura pe Jacob Black. Fara nicun motiv, dar il ura. Stia ca greseste, fara vreun motiv. Pana la urma, o avea pe Tanya si ea fusese atat de dulce cu el.

Dumnezeule, o ura. Cine se credea ea? De ce a trebuit sa apara in viata lui? El era bine, fericit cu viata lui, inainte ca ea sa apara fulgerator si sa-i distruga viata. L-a facut nefericit.

Privind lung la fotografia inramata de pe biroul lui – cea cu o femeie frumoasa langa un barbat aratos – si-a pus o intrebare pe care nu si-o mai pusese niciodata.

Ce ar trebui sa fac?