5. SUNT ATAT DE RECUNOSCATOR
EDWARD
Fetele au intrat in bucatarie sa aseze masa si mancarea. Se pare ca cei dintre noi, care detin cromozomul Y, nu puteam sa intelegem ca furculitele se aseaza in stanga, iar cutitul si lingura in dreapta.
Aloo! Am ales ‚Bucura-te de mese usoare’ in al doilea an de liceu. Nu sunt mandru ca am facut asta, si Dumnezeu stie cat m-a sicanat Emmett cu asta, dar, daca era un singur lucru pe care mi-l aminteam de la acele ore, altul decat cum se face omleta, acela a fost cum sa asez masa.
L-E-F-T (stanga) are patru litere, F-O-R-K (furculita) tot patru litere. Spoon (lingura), knife (cutit) si right (dreapta), au toate cate cinci litere. Prin urmare, furculitele stau in stanga si cutitele si lingurile stau in dreapta. Nu este o operatie pe creier, doamnelor.
Am oftat cand i-am urmat pe restul barbatilor in sufragerie sa ne uitam la meci. Banuiesc ca vroiam sa fiu doar cu Bella. Raiul stie ca nu vroiam sa stau in bucatarie, pentru ca erau alea trei acolo.
In loc sa dau atentie celor de la Detroit Lions si la cum au marcat in final, gandurile mele au alunecat departe, intr-un loc mai bun. Locul Fericit al lui Edward consta in multa Bella, patul meu si diferite tipuri de lenjerie intima, depinde de zi. Ea era un specimen de-a dreptul frumos si imi doream sa am sansa sa studiez fiecare centimetru din ea.
Am inceput sa ma gandesc la ce era posibil sa poarte astazi, pe sub micuta rochie conservatoare. Aah, putea ea sa se imbrace dragut pentru taticul ei si parintii mei, dar, judecand dupa felul in care stateau sanii ei si dupa cat de stramt statea rochia pe curbele ei, eei, sunt gata sa pariez ca sub astea se ascunde seducatoarea mea mica. Si asta nu a facut-o decat si mai fierbinte.
Cred ca era fantezia cu fata de la Scoala Catolica, dar nu atat de cliseistica. Doar ca era ceva indiscutabil de sexy cu privire la faptul ca ea era imbracata atat de inocent, dar ca avea ceva putin obraznic ce se ascundea pe dedesubt.
Am fost trezit la realitate de catre baietii care fluierau si comentau. A fost mai bine asa, cu siguranta. Ar fi fost de-a dreptul jenant sa am o erectie in fata viitorului meu socru, nu ca el ar stia asta inca.
Eu si Bella hotarasem sa-i spunem lui Charlie cand voi lua eu inelul. Sunt sigur ca el m-ar fi considerat nepregatit si incapabil, daca nu ar fi vazut un inel de logodna pe mana fiicei sale.
Da, propunerea a fost accidentala – intr-un avion, dintre toate locurile – dar m-am gandit ca era perfect. Era atat de nelalocul meu. De obicei, aveam totul planuit si organizat; am vrut ca Bella sa vada ca nu conteaza situatia sau locul unde ne aflam, ca eu o voi iubi pe ea pentru o eternitate. Intotdeauna voi avea la indemana doar o bucatica de romantism pentru ea.
Maine, era de fapt ziua pe care o alesesem pentru a cauta un inel pentru ea. Stiu ca i-am spus ca vom merge impreuna, dar ce fel de surpriza ar mai fi? Alice ma implorase sa o las sa vina cu mine, dar eu am oftat, intreband-o cine ar mai tine-o pe Bella ocupata?
„Baieti, cina este gata”, a zambit Esme, cu mainile stranse in fata. Era mult mai adorabila cand nu era obsedata de porumb si conopida prajita.
Emmett s-a rostogolit afara din camera, spre bucatarie si ne-a lasat uimiti de trezirea lui, dar l-am urmat si noi, incantati sa gustam in sfarsit din sangele, sudoarea si lacrimile care au fost varsate pentru felurile de mancare. Noi, baietii, nu am avut legatura cu prepararea felurilor de mancare dar, credeti-ma, cu siguranta au fost sange, sudoare si lacrimi. Doar intrebati-l pe Carlisle.
Am intrat in camera de servit masa si ne-am asezat la locurile noastre, la masa extravaganta. Carlisle a luat loc in capul mesei, iar Esme in stanga lui. Langa ea stateau Charlie, apoi Rose si Emmett. De partea cealalta a lui Carlisle, eram eu, apoi, normal, Bella, urmata de Jasper si Alice.
Charlie si-a frecat mainile cu un zambet mare pe fata. „Esme, fetelor”, a spus el, dand din cap la ele, „arata absolut incredibil”.
„Oh”, i-a facut Esme un semn cu mana, „inceteaza, o sa ma faci sa rosesc. Nu a fost mare lucru”. I-a zambit si, cand el a intors capul la un anumit fel de mancare, ochii ei ne-au fixat pe fiecare dintre barbatii care nu am spus nimic despre mancarea pusa de ea.
„Iham”, a tusit tatal meu, sa ne distraga atentia. „Cine vrea sa spuna rugaciunea?”, a intrebat el.
„Ooo, ooo! Eu!”, a strigat Emmett ridicand mana.
Ochii lui Carlisle au trecut peste el. „Altcineva?”, a intrebat el. „Va rog, altcineva?”, a implorat.
Charlie a chicotit aspru. „Oh, Carlisle, lasa baiatul sa-si spuna multumirea care Domnul”.
Carlisle a oftat, dar a dat din cap. „Bine, Emmett. Da-i inainte, fiule”.
Am aplecat cu totii capetele si am asteptat.
„Draga Doamne si Iisuse...”
„Asta nu este o scrisoare sa incepi cu Draga Abby”, l-a intrerupt Jasper, facand-o pe Bella sa chicoteasca langa mine.
„Jasper...”, l-a avertizat Carlisle, in timp ce Emmett il fixa cu privirea pe baiatul blond.
Fratele meu mai mare a inchis ochii si a aplecat din nou capul. „Draga Doamne si Iisuse. Multumesc din suflet pentru toate lucrurile cu care m-ati binecuvantat. Precum logodnica mea nebuna, Rosie. Multumesc pentru cina minunata pe care a pregatit-o Esme pentru noi”, s-a oprit sa-i arunce mamei un ranjet, pe care ea l-a inghitit. „Si multumesc Domnului – literalmente – pentru ca l-ai lasat pe Edward sa se reguleze, in sfarsit! Se transformase intr-un puritan! Amin!”
„Amin!”, a repetat toata lumea dupa el, cu stangacie.
Pentru prima data, m-am transformat in Bella. Simteam cum imi fierbe sangele in obraji si nu ma puteam decide daca sa mor, cand am simtit privirea lui Charlie pe mine, sau sa sar peste masa si sa-l omor pe Emmett. Asta ar fi ceva memorabil, sa-mi omor fratele de Ziua Recunostintei, distrugand masa pregatita de Esme, care, la randul ei, m-ar fi omorat pentru asta!
„Cine vrea carne?”, a intrebat Charlie, intinzandu-se spre curcan.
„Stim cu totii ca Bella vrea”, a mormait Jasper langa noi, iar eu si Bella ne-am intors instantaneu sa-l privim.
„Ce?”, a intrebat el.
Puteam sa vad cum i se inrosesc Bellei obrajii. Daca nu rosise la comentariul lui Emmett de mai devreme, cu siguranta ca rosea acum, la cel al lui Jasper.
Am pus mana pe coapsa ei si am strans-o, incercand sa o asigur ca totul va fi bine, in ciuda idiotilor de fratele meu si prietenul meu cel mai bun.
Felurile de mancare erau trecute pe la toti, am simtit micuta mana calda a Bellei, asezata pe a mea si i-am zambit tandru. O iubeam pe fata asta atat de mult. Dar, deodata, mana ei a inceput sa o conduca pe a mea, de-a dreptul incet. Din ce in ce mai sus, pe coapsa ei, pana a ajuns la tivul rochiei.
Am intors capul spre ea, dar se uita la altcineva, zambind la cel care vorbea, de parca totul era natural. Ce obraznicatura mica!
Cand mana mea a trecut de tivul rochiei, m-am uitat in jur, la masa, sa ma asigur ca nimeni nu-si da seama ce fac, si, spre usurarea mea, erau cu totii ocupati cu festinul din fata lor.
Din nefericire, a trebuit sa-mi mut mana cand a venit un fel de mancare la mine dar, dupa ce mi-am umplut farfuria, am asezat-o la loc, la tivul rochiei, lasand-o pe ea sa o duca cat de sus dorea.
Cu cat ma apropiam de centrul inghinal, ii simteam pielea mai fierbinte. Imediat ce mana mea era cat de sus se putea pe piciorul ei, i-am mangaiat toata pielea de acolo. Am alunecat pe lateralele fundului ei, apoi inapoi, lasandu-mi degetele sa atinga in treacat liniile chilotilor ei.
Atunci, m-am oprit. Am inghetat, stiind ca ce simteam nu este matase sau bumbac. Am dus degetele un pic mai sus, de pe sold catre centrul ei unde am simtit un metal rece. Degetul meu a trecut peste raceala respectiva, facand-o pe Bella sa geama in furculita cu porumb.
Toate privirile s-au indreptat spre ea si faimoasa roseata i-a traversat fata. „Porumbul este foarte bun”, a spus ea ca o scuza.
Esme i-a zambit, inainte sa se uite la Emmett. „Vezi? Ti-am spus eu ca o sa merite”, i-a spus lui. El i-a zambit inapoi si, cand ea se uita in farfurie, a scos limba si si-a incrucisat ochii, facand o fata pe care numai un copil de cinci ani sau Emmett o puteau face.
Eu, pe de alta parte, eram interesat de alte chestii. In timp ce mancam piureul de cartofi, dezbateam in mintea mea cat de departe ajungeam daca o furam pe Bella intr-o camera, sa obtin macar o idee vaga in legatura cu ce pipaisem. Pana atunci, stiam ca era vorba de ceva din piele, care avea fermoar, un gand care deja incepuse sa ma excite, dar vroiam sa-i vad pielea cremoasa in lenjeria intima obraznica. Vroiam sa vad ce fetita mica si obraznica fusese.
„Bella”, m-am aplecat sa-i soptesc la ureche, cand nu am mai putut sa rezist. „Trage rochia mai sus, trebuie sa vad”. Stiu ca vocea mea era joasa si obraznica din cauza excitatiei si disperarii, si mai stiam si ca ce ii ceream era foarte necuviincios, dar ea trezise ceva in mine, ceva ce nu puteam controla.
M-a privit, cu ochii mariti de soc, dar o cunosteam bine pe Bella. Stiam ca, chiar daca ochii ei caprui erau frumosi, se inchideau si slabeau cand era excitata. Chiar acum, ochii ei erau inchisi si slabiti.
Si-a muscat buza de jos, facandu-ma sa vreau sa-i dau dracului pe toti de la masa, inclusiv pe tatal ei, si sa i-o trag chiar acolo, fara sa-mi pese daca sosul si conopida ar ajunge pe unde nu ar trebui.
In timp ce tinea furculita cu una dintre maini si o infigea in mancarea din farfurie, cealalta mana a venit pe sub masa. Vedeam cum scaneaza pe toata lumea din jurul nostru, dar ei ascultau cu totii o poveste spusa de Carlisle.
A tras de tivul rochiei, centimetru cu centimetru, dezvaluindu-si pielea moale si superba. Tivul ii ajunsese aproape de talie, cand ea s-a oprit si, jur ca eram pe cale sa fac un atac de cord.
Chiloti-boxeri din piele, cu fermoar. Ma aflam dracului in rai cand ma holbam la materialul negru care contrasta cu pielea ei cremoasa. Exact in acel moment, imi venea sa-mi aplec capul si trag fermoarul cu dintii.
Pantalonii mei kaki deveneau incredibili de stramti pe masura ce ma holbam, nefiind in stare sa-mi iau ochii de la priveliste. Stiam ca sub acea rochie de fata cuminte se afla o lenjerie intima obraznica, care implora sa fie data jos de mine.
Dumnezeule, eram atat de recunoscator pentru asta!
A trebuit sa lupt impotriva instinctului de a gafai. Daca oricare dintre cei care stateau la masa langa mine se uita in poala mea, ar afla fara indoiala ca ma aflam intr-o nevoie disperata. Ma rugam sa nu se ridice nimeni dupa ceva, stiind ca asa vor avea ocazia sa observe. Blestemul de a avea un penis asa de mare...era greu de ascuns.
IHI! IHI! IHI!
Am intors capul la Jasper, care statea de cealalta parte a Bellei. Parea ca tocmai luase o inghititura de apa si incepuse sa o scuipe peste tot in fata lui.
S-a uitat in jos la Bella si am stiut in sfarsit ca asta era ceea ce-l facuse sa se inece cu apa. Bella a dat drumul rochiei, inainte sa se mai uite cineva si s-a intors la farfuria ei, bagand in gura o furculita cu piure de cartofi.
„Jasper, esti in regula?”, l-a intrebat Alice, batandu-l pe spate. El a dat din cap, dar nu a spus nimic.
In schimb, s-a uitat la Bella cu ochi mari. I-am aruncat o privire lui Jasper, incercand sa-i apreciez reactia si, cand privirea mea a aterizat in poala lui, am recunoscut imediat reactia la a o vedea pe Bella imbracata in piele si m-am incruntat la prietenul meu cel mai bun.
„Woaa, Jaz”, a chicotit Alice, vazand in sfarsit ce vazusem si eu. „Esti bine?”, l-a intrebat, dar i-a acoperit cu mana umflatura din pantaloni si, in loc sa o ascunda de ceilalti, a inceput sa o maseze.
M-am intors, nevrand sa fiu martor la cum il satisface sora mea pe prietenul meu cel mai bun. Ar fi bine sa nu mai scuipe apa cand isi va da drumul, altfel Emmett va fi enervat.
BELLA
Dupa ce am tras rochia, am simtit cum ma inrosesc la fata, cand am lasat privirea la piureul de cartofi din farfurie.
„Bells, ce te-ai inrosit asa?”, a rasunat vocea lui Charlie de pe partea cealalta a mesei.
Am ridicat privirea de la piureul de cartofi la fata lui Charlie, ceea ce m-a facut sa ma inrosesc si mai tare.
„Aah...”, mi s-a golit mintea in timp ce ma uitam la tatal meu, dupa ce tocmai fusesem vazuta de logodnicul meu si prietena mea cea mai buna ii dadea ‚o mana de ajutor’ logodnicului ei.
„Opaa! Cred ca Bella tocmai a fost prinsa cu mana in borcanul cu fursecuri!”, a spus Emmett fara menajamente, facandu-ma sa-l fixez cu privirea. „Sau ar trebui sa spun mana lui Edward in borcanul cu fursecuri”, i-a facut cu ochiul fratelui sau inainte sa izbucneasca in hohote de ras.
Da, daca ar fi existat un moment mai potrivit in care sa-mi doresc moartea, acum era cu siguranta momentul. Ma rugam doar ca Charlie sa fie prea batran si pe dinafara pentru a realiza mai exact la ce fel de ‚fursecuri’ facea Emmett referire.
Din fericire pentru mine, sprancenele unite ale lui Charlie si miscarea lui din cap, mi-au dat de inteles ca habar nu avea despre ce era vorba.
„Charlie, am auzit ca ai un nou adjunct?”, a intrebat Carlisle, intorcand putin capul la mine si zambindu-mi usor. Am dat din cap si i-am zambit si eu drept multumire ca m-a scos din ceva ce urma sa fie o belea foarte jenanta.
„Aa, da!”, a baguit Charlie, stergandu-se la gura cu unul dintre servetele pe care le infasurase Esme, inainte sa ne asezam la masa. „Numele lui este Jacob. E putin ciudat, dar este un copil bun”, a explicat el.
Eu si Alice nu ne-am putut abtine chicotele pe care amintirea numelui Jacob ni le-a provocat.
De vara trecuta, de fiecare data cand era pronuntat numele Jacob, imi aduceam aminte de excursia la Seattle si de hamalul care se daduse la mine la greu, pana mi-a recunoscut ca nu se va baga intre noi. Pe acelasi Jacob il intalnisem intr-un bar, la karaoke, cantand melodia Hungry Like The Wolf (Infometat ca lupul).
Charlie s-a uitat la mine si la prietena mea cea mai buna cu o expresie confuza. Saracul Charlie, erau atatea lucruri pe care nu le stia.
„Da, cum spuneam, un baiat de treaba. A crescut in Seattle, dar s-a mutat aici pentru acest post”, a continuat tatal meu.
Carlisle a dat din cap drept raspuns, iar Esme se uita in farfuria fiecaruia, sa se asigure ca am mancat toata mancarea pe care s-a chinuit sa o prepare pentru noi. M-am mai uitat inca o data in farfuria mea, gandindu-ma ca ar trebui sa ma apuc serios sa o golesc, inainte ca ea sa-mi arunce o privire.
S-a intamplat cand imi mancam carnea din farfurie, acoperita cu sos, cand am vazut mana stanga a lui Jasper strangand fata de masa si mi-am presat buzele, incercand sa nu chicotesc la ceea ce stiam ca se intampla.
Cand stomacul nostru nu mai suporta prea multa mancare, fara sa conteze cat de delicioasa era, iar Jasper era satisfacut nu numai de cina, am privit cum toate femeile se ridica de la masa si aseaza pe masa servetele pe care care le aveau in poala.
Am ramas asezata, intrebandu-ma ce urmeaza, iar privirea mi-a alunecat de la expresia disperata a lui Emmett la ce scotea Jasper pe gura cu exasperare.
„Bella”, a spus Esme sa-mi atraga atentia. Am privit-o si am vazut pe fata ei un zambet calm si sparancenele ridicate. „Noi am gatit, asa ca baietii strang masa”, mi-a facut cu ochiul si a parut mai relaxata decat fusese toata ziua. „Cu exceptia lui Charlie, bineinteles. Tu esti oaspetele nostru”.
„Aah, Esme, este in regula. Mi-ar face mare placere sa ajut, din moment ce ai gatit aceasta cina fantastica pentru mine”, a intervenit el, primind scuturari din cap de la ceilalti barbati de la masa, cu privire la in ce tocmai s-a bagat.
„Mergem, doamnelor?”, a intrebat Esme.
Mi-am muscat buza dand din cap, Edward mangaindu-ma pe genunchi cu dragoste, inainte de a ma ridica si a iesi din bucatarie, impreuna cu restul doamnelor.
„Cine vrea vin?”, a intrebat Esme, cand am mers in sufragerie sa ne asezam pe canapea.
Cand Alice si Rose au ridicat mainile, m-am simtit pe dinafara, asa ca am ridicat si eu mana, chiar daca nu-mi placea prea mult gustul vinului. Dupa ce implinisem 21 ani in septembrie, Alice s-a simtit datoare sa ma scoata in oras la fiecare sfarsit de saptamana, ca sa descoper ce tipuri de alcool imi plac cel mai mult. Vinul era printre ele, dar macar ca il sorbeam si eu cu restul fetelor.
Cand Esme a revenit din bucatarie, avea pe fata un aer amenintator, care s-a transformat intr-un zambet stralucitor imediat ce si-a facut aparitia, tinand in maini toate cele patru pahare cu vin rosu.
„Este Cabernet, sper ca nu te deranjeaza, Bella”, a spus, intinzandu-mi un pahar.
I-am zambit usor cand am luat paharul, dandu-i de inteles ca nu ma deranjeaza deloc.
„Casa arata minunat, Esme”, am complimentat-o eu, admirand toate decoratiunile de Ziua Recunstintei, care impodobeau sufrageria si vitele cu frunze galbene si portocalii, care erau infasurate in jurul rampei scarilor.
„Ei, multumesc, Bella. Serios, doar le-am imprastiat pe aici”, a ridicat ea din umeri, in timp ce Alice si Rose dadeau din cap in acord.
Am luat o sorbitura din vin, in timp ce s-a instalat linistea in camera, ceea ce era un miracol, pentru ca, stiindu-le pe Alice si Rose, ele nu taceau niciodata!
„Aah, Bella! Stiu ce putem face! Am cateva fotografii de cand era Edward mic! Alice, du-te si adu albumele foto!”, i-a spus fiicei ei si Alice a zambit inainte de a alerga sus, pe scari, sa faca ce i s-a spus.
Pe bune? Vreau sa spun, pe bune? Primeam tratamentul ‚fotografii cu bebelusi’? Il cunosteam pe baiat de sase ani si ele s-au gandit deodata ca mi-ar placea sa-l vad pe bebelusul Edward dezbracat in cadita? Poate asta sa fie mai rau decat la Hollywood? Sa vedem:
Distributie superba? Punctat.
Decor incredibil (m-am uitat repede prin casa)? Punctat.
Si logodnica primind tratamentul Albumul de Bebelus? Punctat.
Da, ceea ce ne lipsea era Robert de Niro si, pe bune, cand ai persoane care arata ca Edward, cine mai are nevoie de un actor castigator al Oscarului?
Astea imi erau gandurile cand Alice a fugit dupa album, dar dand paginile, cu Esme intr-o parte si Rosalie si Alice ingramadite pe cealalta parte, nu mi-am putut retine zambetul cand l-am vazut pe micutul Edward. Recunosc chiar ca m-am mirat de cateva ori, incat ma scarbisem si eu!
Dar nu m-am putut abtine! Era atat de al naibii de dragut! Fotografii cu el si Emmett luptandu-se in piscina pentru copii si cu el alergand impreuna cu Alice prin curtea din spate, amandoi in scutece. Si normal, in acel moment am avut un moment total ‚ca fetele’.
A fost pentru prima data cand m-am intrebat cum vor arata copiii nostri. Edward, el a parut intotdeauna atat de inaccesibil, incat singurul lucru la care m-am concentrat vreodata a fost sa pun mana pe el. Am avut un scop ca el sa fie al meu si, chiar si cand am atins acest scop, cand el era incontestabil al meu, nu m-am gandit decat cum sa-l pastrez.
Cererea lui in casatorie a insemnat pentru mine faptul de a-mi petrece restul vietii langa Edward. A insemnat traiul pentru totdeauna langa singurul barbat pe care mi l-am dorit vreodata. Nu m-am gandit niciodata la copii, m-am gandit numai la noi doi.
Dar s-a intamplat un lucru minunat. In loc sa fiu speriata ca voi avea sansa sa aduc un suflet in aceasta lume. In loc sa-mi fac griji cu privire la faptul de a fi sau nu o mama buna, eu zambeam la imaginea mentala a alaptatului si a meselor in familie.
Am trecut usor degetul peste o fotografie cu familia, care poza pentru o felicitare de Craciun si am prevazut ca eu si Edward vom face acelasi lucru intr-o zi.
„De ce zambesti?”, am auzit vocea matasoasa soptind la urechea mea si nu m-am putut abtine sa nu zambesc si mai mult. Nici macar nu observasem ca venisera si baietii in sufragerie.
„Viitorul”, i-am spus cu sinceritate in soapta, in timp ce ceilalti incepusera propriile lor conversatii.
„Si ce implica asta?”, a intrebat el, ochii lui de smarald licarind ca niste diamante ce erau.
„Orice si tot”.
„Suna perfect”, mi-a soptit inapoi, inainte de a ma saruta pe obraz, nevrand sa depaseasca limita cu tatal meu in aceeasi camera.
„Acum, cine vrea sa jucam ceva?”, a intrebat Alice, atragand atentia tuturor, iar eu m-am cuibarit in Edward cand i-am vazut zambetul diabolic. Stiam mult prea bine cum erau jocurile in familia Cullen.
Si cum se terminau ele de obicei...
Cu mine si Edward intr-o pozitie foarte compromitatoare.
Am zambit la ultimul gand. Sunt atat de recunoscatoare pentru Ziua Recunostintei!
Va doresc o seara linistita,
cu multa ciocolata calda,
pe care s-o sorbiti impreuna cu cel drag.
3 comentarii:
Super tare!!!Imi place chiar mult......Ma intreb oare cum a reusit Edward sa stranga masa cu erectia aia??=))Macar pe Jazz l-a rezolvat Alice:)))
ete!...am sosit de la serviciu si ce gasesc? capitol nou!...mult succes in continuare!
imi place foarte mult, traduci minunat, spor in continuare
Trimiteți un comentariu