Legatura sau relatie

32. SONATA TRISTA

„Imi pare rau. Imi pare rau”, a soptit Bella cand mana lui Jacob a coborat de pe ea, stergandu-i lacrimile necontrolabile.

„Stiam eu”, a spus Jacob convins, de parca era ceva ce stia de mult timp.

„Stiai?”, ochii ei umezi il priveau. Era sigura ca ochii ei reflectau acelasi lucru ca si ai lui: regret.

„Mda, stiam”, a chicotit Jacob neclar. „Cred ca m-am ascuns mereu dupa asta”. I-a luat fata in mainile lui mari si puternice. „Chiar si cand te-am invitat sa iesi cu mine, a existat ezitare in raspunsul tau”. Nu era in stare sa o priveasca in ochi. „Am crezut ca era vreun tip din Phoenix. Am crezut ca te gandesti la fostul tau sau asa ceva”. A facut o pauza. „Nu m-as fi gandit niciodata ca era vorba de Edward”.

S-a uitat la ea, iar ea putea sa vada regretul evident de pe fata lui. Stia ca nu-i parea rau ca a cunoscut-o, deoarece Jacob era o persoana prea buna ca sa regrete asa ceva. Lui ii parea rau ca ea nu se indragostise de el.

„Cum ti-ai dat seama?”, a intrebat Bella, simtindu-se mica si vinovata. I-a dat sperante chiar daca stia ca inima ei apartine altui barbat.

„Catherine. Nu ai fost Catherine a mea. Ai fost Catherine a lui”, i-a sarutat din nou fruntea.

Cand ea a inchis ochii, si-a dorit sa-l fi iubit pe Jacob. Si-a dorit sa fi simtit pentru el o fractiune din ce simtea pentru Edward. Si-a dorit sa nu-l fi ranit pe acest barbat minunat, acest barbat cu inima buna si suflet bland.

„Cand ai aparut mai devreme la usa mea, am crezut ca ti-ai dat seama in sfarsit cat de nepotrivit este el pentru tine. Am crezut ca el a dat-o in bara si ca asta era sansa mea”, a zambit Jacob. Zambetul lui bland i-a frant inima la fel de mult pe cat o facusera cuvintele neinduratoare ale lui Edward.

„Imi pare rau”, a soptit Bella.

„Bella?”, s-a ridicat el. „Nu am avut niciodata o sansa, nu-i asa?”. Vocea lui linistita i-a sfasiat inima.

Nu putea sa spuna un cuvant. Lacrimile ei au raspuns la intrebarea lui retorica.

„Pai, presupun ca s-a terminat, ce este intre noi”, a soptit Jacob. Bella a dat din cap, prea rusinata sa vorbeasca. „Pfui, cel putin am mai scapat de un lucru de pe cap”, a chicotit el slab.

„Banuiesc ca v-ati certat”, a schimbat el subiectul, concentrandu-se pe ea.

Blandul Jacob. Frumosul Jacob. Chiar si cand era ranit se gandea la ea.

Nu i-a raspuns. Nu fusese o cearta. O cearta putea fi rezolvata. Fusese un final.

„Te intorci acolo?”, a intrebat Jacob din nou.

„Nu pot sa-l mai vad. S-a terminat”.

Cand a spus asta cu voce tare, Bella si-a dat seama ca acceptase asta, destinul ei. In final, acceptase ca nu mai era nimic de facut. Ca se terminase.

„Poate ca ar trebui sa o suni pe Alice. Nu va pune intrebari”, i-a sugerat Jacob.

Alice nu ar pune intrebari. Nu va fi nevoie. Va sti.

„Presupun ca asa ar trebui”, si-a sters Bella lacrimile. Nu se putea intoarce acolo. Nu acum, niciodata. Acolo erau amintiri pe care nu le putea uita si dragostea pe care nu o putea avea. Nu se putea intoarce.

Jacob i-a intins telefonul.

Alice nu a pus nici o intrebare. Vocea Bellei a spus destule. Tot ce a spus a fost ca Bella este binevenita oricand la conacul Brandon, dar ca ar trebui sa-i spuna lui Edward ca se muta la Alice deoarece, pana la urma, el era tutorele ei.

Bella stia, din tonul lui Alice si din insistenta ei ca ea sa vorbeasca cu Edward, ca Alice spera ca Bella si Edward sa stea de vorba si, intr-un fel, sa descopere ca a fost o neintelegere. Stia ca Alice inca nu-si pierduse speranta ca Edward era indragostit de Bella.

Totusi, Bella stia ca nu a fost nici o neintelegere. Cuvintele lui Edward erau acolo inca, intiparite pentru totdeauna in mintea ei.

I-a multumit lui Alice inainte sa inchida telefonul.

„Cred ca acum ar trebui sa plec”, a oftat Bella uitandu-se la Jacob.

„Esti sigura ca poti sa conduci in starea asta?”, a intrebat-o Jacob in timp ce-i oferea haina lui. Ploua torential si bluza ei subtire nu o proteja deloc.

„Jacob, sunt trista, nu beata”, a zambit Bella slab in timp ce primea caldura hainei lui.

„Eu as spune ca esti intoxicata de la saruturile mele”, a mai glumit Jacob inca o data. Si, inca o data, Bella era incantata ca el inca ramasese Jacob.

„La revedere, Jake”. Bella a deschis usa de la intrare. „Ne vedem la cursuri”. S-a intors spre camioneta ei.

„La revedere, Bells”, a spus Jacob incet. Nu era caracteristic lui. Dar, pe cand urmarea camioneta ei rosie parasind parcarea din fata, i-a spus la revedere.

_______________________________________

Usa din fata s-a deschis.

Auzind sunetul, Edward a intrerupt rapid sarutul. Ochii i s-au marit cand a vazut silueta subtire stand in usa de la intrare.

Bella. 

Edward nu a avut ocazia sa reactioneze. Inainte sa-si dea seama ce se intampla, Bella a fugit.

„Bella!”. A auzit camioneta huruind. Apucandu-si haina, in mintea lui nu se intampla nimic. Nu avea planuri, jocuri sau miscari gandite. Tot ce stia era ca nu o putea lasa sa iasa afara pe o vreme ca asta.

Destinul i-o tragea. Dintre toate momentele, ea a trebuit sa deschida usa tocmai atunci?

Oh, ce o fi crezut ea? El era pe jumatate dezbracat, sarutand-o pe Tanya, care purta numai bluza lui de pijama. La ce s-o fi gandit ea?

Cand se intindea dupa incaltari, s-a oprit. Tanya era tot acolo. Inca il privea. In goana lui dupa Bella, uitase ca mai era si o alta femeie. Ea era inca acolo.

S-a uitat la ea.

Tanya a zambit. Un zambet trist. Nu era unul dintre acele zambete comerciale pe care le afisa la televizor. Era un zambet de acceptare.

Niciodata nu fusese mai frumoasa.

„Fugi, Edward”. Tanya i-a intors spatele. Nu era in stare sa-si urmareasca iubitul fugind dupa alta femeie. „Aici nu este nimic care sa te retina. Fugi”, l-a indemnat ea.

„Tanya, multumesc”, a spus el incet. Dar ea a auzit.

„Edward”, l-a strigat Tanya pentru ultima oara. Atunci, l-a mai privit o data. „Eu nu voi fi aici. Nu voi fi aici cand te vei intoarce”.

Edward s-a intors. A prins numai suspinele Tanyei cand a inchis usa in urma lui.

Cerul era alb si ploua violent. Nici urma de Bella. Edward alerga. Alerga, dar nu o putea prinde. Ea disparuse. Aceasta dragoste nu se va mai intoarce niciodata. Ea era ca o pasare, zburand departe, spre cerul ei. Si, in ploaia asta alba, nu mai era decat el, stand aici, cu amintirile lui.

Nu era decat singuratate, care-i imbratisa inima. Ploaia era atat de rece, incat a spalat toate ramasitele unei dragoste zbuciumate.

Forks era tacut. Pastra aceste suflete amarate in inima ei. Lacrimile ei curgeau pentru Edward. Si ea canta.

Forks urla, cand ea privea patru persoane care si-au pierdut inimile in acea noapte.

Niciodata nu mai existase o sonata atat de trista.

Mda...

Mai avem un capitol, apoi asteptam finalul...

Trist...

Avem promis un happy end de la StormyBella...

Sa speram ca asa va fi.

Va pup!

Ana