Legatura sau relatie

33. NU DISPARE NICIODATA CU ADEVARAT

ALICE

Mi-am luat la revedere de la Bella si Jacob, la aeroport. Zborul ii va duce la Londra si de acolo, vor fi in drum spre Galianni, care ii va astepta la Paris. Acolo, Bella si Jacob isi vor incepe calatoria spre faima, lasand in urma acest an fatal.

Dar eu stiam mai bine. Stiam ca Bella nu pleca de fapt. Spuneti-mi o romantica fara sperante, poate o maniaca nebuna, dar stiam ca nu-l poate parasi pe Edward. Nu conteaza cat de mult se convinsese ca acceptase ce se intamplase, eu stiam mai bine. Stiam ca trupul ei se afla in avionul spre Paris, dar inima ei ramasese in Forks, cu Edward.

„Se va intoarce, Ali. Dragostea adevarata nu dispare niciodata, sti asta”, a spus Jazz incet, pe neasteptate.

„Poftim? Despre ce vorbesti?”, am intrebat ametita.

„Despre Bella si Edward, bineinteles. Despre ce credeai ca vorbesc?”, a ranjit Jazz. Stia?

„Tu sti?”

Atunci, el a ras. „Cum sa nu stiu? Tensiunea lor sexuala era atat de palpabila, incat incaperea parea in flacari cand se aflau ei prin preajma. Chiar si Emmett a observat”. Mana lui trasa cercuri pe a mea.

„Si Emmett? Am crezut ca eu am fost singura”, am murmurat.

„Pai, aveam si noi suspiciunile noastre. Dar, eram siguri ca era ceva intre ei, cand ea s-a mutat brusc la tine si a intrerupt toate legaturile cu Edward”, a explicat Jazz. „Nu am vorbit niciodata despre asta pentru ca am vrut sa-i oferim intimitatea de care avea nevoie. Am considerat ca daca ea dorea ca noi sa stim, ne-ar fi spus”.

Deci, ei toti stiau. Dragostea lor era atat de evidenta incat toata lumea observase.

„Nu este ironic cum noi stiam ca se iubesc, desi ei erau singurii care nu stiau?”. Este atat de trist, atat de tragic. Asa o dragoste se intampla numai in filme. O dragoste ca asta ti se intampla numai o data in viata. Nu ar trebui sa fie asa.

„Cred ca ei stiau. Cel putin, cred ca Edward stia”, a gandit Jazz, privind in neant.

„Ce te face sa crezi asta?”. Eram surprinsa. Se pare ca eu nu eram singura care credea ca era ceva in neregula cu despartirea lor.

„Pai, nu pot spune sigur. Dar stiu ca Edward este foarte calculat. Cand ea s-a mutat brusc la tine acasa, am stiut ca trebuie ca el sa fi spus ceva pentru a declansa o actiune atat de drastica. M-am gandit ca el nu ar fi facut niciodata ceva, daca nu ar fi stiut ca ea il iubeste. Trebuie sa fi avut motivele lui”, a motivat Jazz.

„Deci, tu crezi ca a fost o neintelegere?”. Jazz, te rog, spune da. Trebuie sa stiu, nu sunt singura.

„Nu stiu. Dar cred ca orice a facut el, a facut-o pentru a o cruta pe ea. Cred ca, daca as fi fost in locul lui, as fi jucat rolul tipului cel rau, daca asta insemna sa o salvez pe ea de suferinta. El pare a fi cu siguranta genul masochist. Daca ar fi putut, ar fi dus el toata suferinta, daca asta ar elibera-o pe ea”. Jazz ma privea tacut. Si in ochii lui am vazut asta, daca ar fi fost in locul lui, ar fi facut acelasi lucru pe care l-a facut Edward.

Am cazut intr-o liniste solemna. Afara, un avion a decolat de pe pamant si, in cateva minute, s-a ridicat la cer.

La revedere, Bella.

Nu-mi puteam imagina ce trebuie sa simta ea in acest moment. Cat de agonizant trebuie sa fie sa lasi in urma tot ce iubesti, fara sa sti daca ar fi putut fi diferit.

Mana lui Jazz s-a strans in jurul meu, buzele lui sarutand o lacrima de pe obrazul meu.

„Suntem cu adevarat norocosi”, a soptit el.

„Stiu”.

Nu voi putea sa uit niciodata acea noapte in care ea a aparut la usa mea. Arata ca dracu`.

Am stiut, din tonul ei la telefon, ca trebuie sa se fi intamplat ceva cu Edward. A intrebat daca poate sa ramana peste noapte. O cunosteam destul pe Bella pentru a sti ca ea nu s-ar trezi niciodata sa plece asa.

Oh, arata atat de rau. Parul si hainele ii erau ude leoarca, spunandu-mi ca probabil statuse mult in ploaie. Ochii ei erau rosii si nici macar nu m-am putut uita la ea, pentru ca stiam ca durerea pe care o voi vedea acolo, ma va ucide cu siguranta. Trupul ii tremura.

„Esti bine, scumpo?”, am intrebat, tragand-o inauntru. Vreau sa o protejez de ploaia asta. Si poate si de durere, daca puteam fi de ajutor.

A scuturat din cap, umerii ei ingreunandu-se sub respiratiile de suferinta. Inainte ca macar sa se aseze pe canapea, a izbucnit in hohote de plans. Sunetul iti sfasia inima.

Am mers in baie sa-i aduc un prosop. Apoi, dandu-i niste haine pe care Rosalie obisnuia sa le lase la mine, i-am spus sa se schimbe in ceva uscat. S-a supus fara nici un semn de protest. Era ca si cum toata puterea ii parasise trupul.

Imediat ce a fost gata, am asezat-o in pat cu mine. Gura imi ardea de intrebari nepuse. Totusi, nu am intrebat. Daca ea vroia, imi spunea. Trebuia sa-i fiu prietena nu interogator.

Am imbratisat-o pe sub patura. Am tinut-o in brate pana cand umezeala lacrimilor ei s-a uscat pe umarul meu. I-am mangaiat parul, linistind-o in tacere. Se simtea atat de mica in bratele mele, tresarind si tremurand. Cand hohotele de plans au incetat, am stiut ca era destul de calma pentru a-mi spune ce s-a intamplat.

„Nu stiu ce a fost in capul meu...”, a inceput ea.

Dupa ce a adormit, n-am putut sa nu ma gandesc la ce-mi spusese. La ce facuse Edward. Nu-mi venea sa cred. Nu voi crede. Poate ca nu-l cunosteam pe Edward asa cum il cunosteau parintii mei. Dar stiam ca el nu este genul acesta de barbat. El nu s-ar folosi niciodata asa de Bella. In ciuda a ce spusese el, stiam ca trebuie sa fi avut un motiv. Un motiv idiot si tampit, sunt sigura, dar unul destul de valid pentru el, pentru a se purta asa.

Nu puteam sa inteleg. Cum de se intamplase asta? Eram atat de sigura ca a fost ceva insemnat.

Poate ca ma inselasem. Nu prea credeam asta. Sentimentele intense pe care le aveau unul pentru celalalt se intampla o singura data in viata. Acest tip de dragoste nu poate fi oprita niciodata.

Atunci, am plans pentru Bella. Era atat de tanara, si indurase atata durere. Toata viata mea, am crezut intotdeauna ca este mai bine sa iubesti si sa pierzi decat sa nu fi niciodata iubit. Totusi, vazand-o pe Bella asa, ma intrebam daca asta mai este adevarat. Ma intrebam daca Bella isi dorea sa nu-l fi intalnit niciodata pe Edward. Poate ca ar fi ocolit-o durerea.

Eram o romantica. Credeam in dragostea predestinata, eterna. Dar, in acea noapte, mi-am dorit ca Bella sa nu-l fi intalnit niciodata pe Edward. Ea nu gresise cu nimic pentru a merita acest tip de tortura.

Nici Edward nu gresise.

Lacrimile mele tacute au curs pentru amandoi. Destinul cu care se confruntau era atat de nedrept. Dumnezeule, de ce le-ai oferit aceasta dragoste daca pretul a constat in aceasta agonie? De ce lor? Ei nu au gresit niciodata cu nimic.

Ziua urmatoare, nu am fost la cursuri si am mers acasa la Edward. Am calculat momentul cand Edward va fi la cursuri, predand. Am mers cand am stiut ca nu va fi acasa, pentru ca Bella nu putea sa faca fata intrevederii cu Edward. Imi doream ca ei sa stea de vorba, dar nu am avut suficienta forta in mine pentru a-i provoca ei si mai multa suferinta. Asa ca i-am facut ei pe plac. Am impachetat toate hainele si cosmeticele ei, cartile si fotografiile inramate. A luat tot ce era al ei, fara sa lase vreo urma a existentei ei in acea casa.

A fost ca si cum ea nu ar fi existat niciodata.

S-a uitat pentru ultima oara la camera ei. Apoi, a stins lumina, a iesit, a incuiat usa si a lasat cheia sub ghiveciul cu flori. Am plecat tacute. Nu a scapat o lacrima, dar eu stiam ca ea moare incet cu fiecare kilometru departat de acea casa.

Am privit cum viata ii paraseste ochii. Ea obisnuia sa fie o fata radianta, draguta. Acum, parea sa nu mai aiba nimic de care sa-i pese. Numai piesa a ajutat-o sa treaca de acea zi. S-a ingropat in munca, repetand si exersand pana la epuizare. Noaptea, statea intinsa, cu ochii deschisi lipiti de tavan si cu mintea plutind departe, pe un taram departat. Cand in sfarsit adormea, o copleseau cosmarurile si adesea se trezea tipand.

Apoi, isi cerea scuze plangand.

Era ca un zombie. Manca atunci cand trebuia. Dormea atunci cand trebuia. Uneori ma intrebam daca respira doar pentru ca trebuia. Intotdeauna era ca intr-o transa: abia supravietuia.

Nici Edward nu statea mai bine.

Ca si ea, si el era un zombie. Venea la curs si vorbea asa cum obisnuia. Raspundea cand cineva i se adresa, raspundea cand cineva il intreba ceva. Dar ochii lui erau atat de reci si fara viata. Era ca si cum se afla acolo, dar nu era prezent.

Nu a mai zambit deloc. Acel suras strengaresc era pierdut pentru totdeauna.

Ziua piesei a fost cea in care se pare ca i-au revenit emotiile. De fiecare data cand aveam timp, il urmaream cum o priveste pe Bella stralucind pe scena. Ceilalti jurati se bucurau de piesa, dar nu si Edward. Expresia agoniei sfasietoare era prezenta pe fata lui. In ochii lui, suferinta era atat de palpabila, incat ma durea, la fel de mult cum ma durea sa o vad pe Bella pe scena, stiind ca aceasta piesa a fost scrisa doar pentru Edward.

Si Edward stia asta. Din acest motiv era atat de ranit. Pentru ca stia ca ea il iubeste.

Nu a putut sa ramana pana la final. La un moment dat, s-a intors cu spatele la scena. Apoi, scuzandu-se, a parasit incaperea, fara indoiala ca sa se adune. Fugea de cele cateva respiratii care ii mai ramasesera.

Nu am castigat. Din cate stiu, un alt grup de la cursul profesorului Hartford a castigat marele premiu. Piesa noastra nu a avut suficient simbolism si toate acele prostii abstracte si artistice de care le pasa tuturor. Dar, am castigat cateva cadouri. Giovanni Galianni a vazut potentialul din Bella si Jacob si a insistat sa-i pregateasca el. A insistat ca Bella si Jacob trebuie sa studieze la Conservatorul National Superior de Arta Dramatica din Paris, sub indrumarea lui. I-a asigurat ca, sub indrumarea lui, vor deveni staruri in foarte scurt timp. Era o sansa pe care nu o puteau scapa.

Si nu au scapat-o.

Rosalie a fost recrutata de Academia Roiala de Arte din Londra si Emmett a urmat-o in scurt timp. Eu am ales sa raman in Forks, langa Jazz. Ce i s-a intamplat Bellei m-a invatat ca sansa de a fi cu iubirea vietii mele este mai importanta decat oricare alte oportunitati.

Ultimele luni le-am petrecut ajutandu-i pe Bella si Jacob sa se pregateasca pentru Paris. Am cumparat haine noi si valizele erau impachetate. Ea a vorbit cu mama ei la telefon in fiecare seara, asigurand-o pe Renee ca nu este nevoie sa vina in Forks. Probabil ca ea credea ca Bella este fericita.

Eu stiam mai bine.

Ea si-a dat seama ca trebuia sa plece. Trebuia sa se indeparteze de Edward, pentru a putea uita. Dar nu ii era usor. Inca tipa noaptea.

Eu si Jazz i-am dus la aeroport si m-am uitat pana cand silueta ei a disparut dupa liniile terminalului. Am plans pentru ea, pentru dragostea pe care o lasase in urma.

La sfarsitul anului, Edward s-a transferat la alta universitate.

In acea ultima zi de vineri, a luat cina la noi acasa. I-a multumit tatalui meu pentru tot ajutorul pe care i l-a acordat in ultimii ani. Avea un zambet care nu i se reflecta si in ochi si a glumit cu mama.

Apoi, mi-a zambit. Si am stiut ca imi multumea in tacere pentru ca am avut grija de Bella lui.

Luni, era plecat.

O luna mai tarziu, s-a mutat in casa un cuplu cu doi copii.

Totul s-a petrecut atat de repede, incat uneori mi se parea ireal. Ca si cand nu se intamplase niciodata si totul fusese doar un vis.

Din cand in cand mai treceam pe langa casa. Statea inca inalta, cu toate amintirile pe care le ascundea. Era ca si cand sufletele lor inca se aflau acolo.

Tot credeam ca, intr-o zi, ei se vor intoarce. Deoarece dragostea adevarata nu dispare niciodata.

Foarte trist...

Mi-a placut povestea din perspectiva lui Alice...

Sensibila...

Asteptam finalul!

Nu uitati sa votati...

O seara frumoasa!

Ana