Proclamatia de Emancipare

Buna!

Fetelor, ieri am fost plecata la tara, la bunicul meu.

Mi-am sarbatorit tatal si bunicul cu ocazia sarbatorilor, deci sper sa ma iertati ca nu am fost „pe faza” cum se spune.

Oricum, am primit o super propunere:

Anca s-a oferit sa traduca fic-ul de pe locul 2, "The Emancipation Proclamation".

Aveti aici capitolul 1.

Multumim Ancai pentru timpul si eforturile alocate.

Va incerca sa ne dea un capitol pe zi, dar banuiesc ca nu va fi o tragedie daca, intr-una din zile, nu va fi gata cu traducerea, nu-i asa?

Fic-ul este superb, vi-l recomand cu caldura!

Asteptam reactiile voastre de incurajare, mai ales ca Anca are nevoie de sustinere si de incredere pentru a duce la sfarsit povestea.

Inca o data: Multumim din suflet, Anca! Esti o scumpa!

So, enjoy it!

1. Prolog

„Aceasta este o lume a compensatiilor; si cel care nu este sclav, trebuie sa se supuna si sa nu detina sclavi. Cei care le refuza altora libertatea, nu o merita pentru ei insisi; si, sub un Dumnezeu drept, asta nu mai poate dura mult.” – Abraham Lincoln

Cu saisprezece ani în urma, în mijlocul unui mic hambar întunecat şi ponosit, care mirosea slab a fân şi bălegar, o fata întinsă pe pământul umed dădea naştere unei fetiţe premature. Era îngrozitor de înspăimântată, pentru copil şi pentru ea însăşi. Îndura cum putea , strangând din dinţi şi rămânând tăcută, în ciuda durerilor puternice, împingând până la sfârşit şi întâmpinând venirea copilului pe lume de una singură. Îi tăie cordonul ombilical cu o pereche de foarfece de grădină şi înfăşă copilul cu boarfele pe care le putuse găsi, încercând să facă tot posibilul să-l încălzească. Ştia că se născuse prea repede, că în nici un caz nu se putea să fi trecut deja nouă luni. Copilul era micuţ –  nu era sigură cât ar fi putut cântări, dar nu avea cum să treacă cu mult de două kilograme. Plânsul ei era slab, corpul avea o tentă uşor albăstrie, dar ea refuză să renunţe la fiica ei. Ţinu acea mica făptură în braţe toată noaptea, legănând-o şi liniştind-o, încercând s-o hrănească fără să aibe nici cea mai mică idee despre cum să o pună la sân.

Placenta care se elimina după naştere o înspăimântă producându-i un atac de panică. Habar n-avea ce se întâmplă, fiind îngrozită că s-ar putea să aibe gemeni. Încă nu-şi putea da seama ce va face cu copilul pe care il avea deja, nu ştia nimic despre creşterea unui copil.

Ea însăşi era încă un copil, de-abia avea saisprezece ani şi era cu totul naivă. Pe când ţinea copilul, de-a lungul nopţii, privind-o cum mânca cu zgomot şi mângâindu-i mâna micuţă care îi apucase un deget, ea îşi imagină lumea dincolo de cea în care trăia. O lume în care fetiţa ei ar putea înflori. Unde ar putea merge la şcoală şi ar avea prieteni, o lume în care ar putea să se îndrăgostească şi să se căsătorească. O lume în care fiica ei ar putea avea propria ei casă, propria ei carieră, propria ei familie. O lume în care fiica ei putea alege, liber.

Pentru că fata nu avea nimic. Era o sclavă, la mila oamenilor care o stăpâneau. Fusese răpită pe când era foarte mică, ambii ei părinţi fiind omorâţi. Răpitorii ştiau că puteau obţine bani frumoşi pentru ea, aşa că o scoseseră la licitaţie şi o vânduseră celui care oferise mai mult, fără să le pese pentru ce era cumpărată sau ce va fi cu ea.

Totuşi, în cea mai mare parte, fusese norocoasă. Şia că ar fi putut sfârşi într-un loc pentru pedofili, undeva, dar nu fusese aşa. Ea fusese cumpărată ca un cadou, un copil pentru o femeie care îşi dorea cu disperare o fiică, dar nu mai putea să aibe ea însăşi copii. Avea deja un fiu, a cărui naştere traumatizantă o lăsase stearpă. Nu puteau adopta în mod legal, nu ar fi primit niciodată aprobare având în vedere cazierul mai mult decât bogat al soţului ei. Aşa că au apelat la piaţa neagră.

Lucrurile nu au mers prea bine, prezenţa fetei aprinzând spiritele. În loc să umple golul doamnei, îi amintea mai degrabă de incapacitatea ei de a avea vreodată propria ei fiică. A fost lasată la o parte, aruncată. Avea acelaşi nume de familie cu ei dar nu făcea parte din familie mai mult decât orice alt străin. De îndată ce a fost destul de mare să meargă şi să vorbească, a fost lăsată de capul ei, forţată să-şi poarte singură de grijă.

Familia era puternică. Ea nu era complet sigură de afacerile în care erau implicaţi, dar ştia că nu erau legale. Mai deţineau câţiva sclavi şi de-a lungul anilor văzuse mai mult de o crimă, comisă de membrii familiei, când sclavii încercaseră să fugă. Acolo nu exista scăpare. Te vor prinde chiar şi numai dacă încerci, şi te vor omori în faţa tuturor, pentru a le transmite mesajul celorlaţi. Eşti proprietatea lor.

Nu-l vedea pe fiul lor prea des, acesta fiind de-a lungul anilor la scoală, iar in vacante de obicei călătorea cu familia. Ea era lasată întotdeauna acasă în timpul vacanţelor lor, dar nu era niciodată lăsată singură. Întotdeauna cineva o supraveghea.

În toamna în care implinea 15 ani, tatăl se îmbolnăvi. Fiul lor veni acasă să-şi ajute mama de vreme ce tatăl era, cum s-ar zice, suspendat din funcţie. La vremea aceea, el avea optsprezece ani şi era uşuratic, dar nu era prea aspru cu ea – nu o ameninţa sau s-o bată aşa cum făcea cu ceilalţi, şi nu avea pretenţii asupra ei. În cea mai mare parte a timpului o ignora, abia luând act de faptul că exista. Dar, după câteva luni, totul s-a schimbat şi el incepu să se furişeze în camera ei noaptea, întinzându-se lângă ea, atingând-o, urcându-se pe ea şi împingându-se în ea.

Ea nu avea educaţie, dar era conştientă de faptele de viaţă. Când nu i-a mai venit menstruatia, a ştiut ce înseamnă asta. Nu era prea sigură ce să facă, cui şi ce să spună. În cele din urmă îşi luă inima în dinţi să-i mărturisească stâpânei că înăuntrul ei creştea un copil, tocmai când fiul veni acasă să-şi anunţe familia că se va căsători cu o fată de prin partea locului, dintr-o familie foarte importantă.

Ştia că acum nu mai poate spune nimic.  Ei se bazau pe uniunea familiilor lor, pentru afacerile lor, iar pentru faptul că ea era însărcinată din cauza fiului lor, cu toate că nu făcuse nimic ca să se intâmple asta, ar fi  blamat-o numai pe ea.  Ar fi dat vina pe ea pentru ruina viitorului lor, pentru că le-a stricat planurile.

După o vreme, tatăl îşi reveni şi fiul plecă, lasând-o din nou să fie nebăgată în seamă. Ea păstră secretul sarcinii, ascunzându-se cat putea de bine. Nimeni nu-i dădea prea multă atenţie, oricum – nimeni n-a observat.

Aşa că, în timp ce stătea în hambarul acela, leganându-şi micul bebeluş, îşi permise să uite de viata pe care o trăia. Îşi permise să viseze la o lume mai bună pentru copilul ei. Îşi permise să viseze pentru copilul ei un viitor în care să strălucească.

Si-a ascuns copilul câteva zile, acesta supravieţuind şi prosperând în mod surprinzător, având în vedere condiţiile. Dar nu-şi putea păstra secretul la nesfârşit.

Stăpâna auzi într-o seară plânsul slab al copilului şi intră în hambarul în care se ascundeau amândouă. Să spui că stăpâna a fost şocată ar fi prea puţin. Fata era atât de înspăimântată, fiindu-i frică să nu-i vândă copilul sau, chiar mai rău, să o ucida. Ea mai văzuse sclave însărcinate de-a lungul anilor, cu sarcinile duse la termen şi copiii dispăruţi. Dar stăpâna o uimi. Pentru că, în timp ce se uita la faţa copilului, ea văzu trăsăturile propriului ei fiu strălucind înapoi spre ea. Ea stiu că bebeluşul era din sângele ei.

Nu ar fi acceptat copilul ca pe un membru al familiei, refuzând s-o recunoască pe faţă, dar îi permise s-o păstreze. Şi, timp de şaisprezece ani, fata făcu tot ce putu mai bine, ca să fie cea mai bună mamă. Nu putea scăpa din traiul pentru care fusese vândută, dar păstra speranţa că, într-o zi, fiica ei va găsi ceva mai bun. Şi făcu tot ce putu pentru a o pregăti pentru o viaţă mai bună, în ciuda faptului că ea însăşi ştia foarte puţin despre lumea exterioară.

Copilul se transformă într-o fată frumoasă. Sclavii ţineau foarte mult la ea dar familia o ignora, în cea mai mare parte. Din când în când o surprindeau pe stăpână privind-o zâmbind, când credea că nu o vede nimeni. Asta îi dădea fetei speranţa că poate fiica ei va fi liberă. Ei nici măcar n-o tratau la fel ca pe ceilalţi, n-o băteau şi nu-i dădeau munci prea grele. Era un fel de bunătate acolo, sub aparenţe. Compasiune pentru copilul nelegitim al fiului lor.

Oricum, în vara dinainte ca acel copil să împlinească 12 ani, totul se schimbă. Stăpâna şi stăpânul casei avură un accident de maşină şi muriră în urma impactului. În loc să fie eliberaţi, aşa cum sperau cu toţii, fiul preluă totul. Se transformase într-un om aspru, ostilitatea lui crescând odată cu vârsta. Nu avea nici o urmă de bunătate în sufletul lui, deci nici un fel de compasiune.

Incă avea o slăbiciune pentru fata pe care o lăsase însărcinată, în ciuda faptului că trecuseră peste zece ani de la ultimul contact cu ea. După ce preluă totul, el începu să se strecoare din nou în camera ei noaptea şi să-şi facă poftele cu ea. Ea nu se împotrivea niciodată, ştiind că asta ar fi însemnat moartea. Era proprietatea lui şi scăpa mai ieftin ca alţii. Tot ce trebuia cu adevărat să îndure erau câteva minute în care el gâfâia transpirând, în timp ce era deasupra ei – ceilalţi erau bătuţi până la sânge.

Bărbatul nu era prost, el ştia că, copilul era fiica lui şi nu-i plăcea absolut deloc. Timp de patru ani, fata a fost abuzată şi torturată, iar mama ei a protejat-o cum a putut mai bine în timp ce se proteja si ea însăşi. Ştia că moartea ei nu i-ar aduce nici un ajutor şi câteodată nu avea de ales decât să stea deoparte şi s-o lase pe fiica ei să sufere.

Soţia lui si-a dat seama, în cele din urmă, că acea fetiţă sclavă era fiica nelegitimă a soţului ei. Femeia era incapabilă să poarte o sarcină până la termen, toate încercările ei terminându-se cu avorturi. Era furioasă şi vroia ca, copilul să plece. Îi ceru soţului ei să termine cu ea.

Acea fată care a născut acel mic copil în hambar, de una singură a fost mama mea. Şi acel copil, care a supravieţuit împotriva tuturor greutăţilor, am fost eu. Numele meu este Isabella Swan şi azi împlinesc saisprezece ani.

Oamenii ar fi surprinşi să afle că lumea în care m-am născut există încă. Abraham Lincoln a emis Proclamaţia de Emancipare în 1862, interzicând dreptul de a avea în proprietate fiinţe umane, dar lucrurile nu s-au oprit atunci. Oamenii încă sunt cumpăraţi şi vânduţi, obligaţi să slujească, deposedaţi de toate drepturile şi privilegiile. M-am născut în 1989, la mai bine de un secol după ce Lincoln a abolit sclavia. Sclavii există în fiecare colţ al Americii, comerţul cu sclavi în oraşe sau în afara lor şi în suburbii fiind ţinut secret. Cu destui bani, poţi cumpăra pe oricine.

Suntem în anul 2005...şi azi sunt vândută.