YMMDCT

22. Nici eu nu o puteam spune mai bine

Bella

„Uita-te, este perfect!”, a stralucit Alice pe cand stateam cu totii in fata scarii din casa Cullen. Da, era perfect, si Alice avea dreptul sa fie mandra pe deplin de treaba pe care o facuse, dar cam exagereaza putin.

In timp ce eu si Edward ne aflam in camera lui...aaa, decorand, Alice reusise doar sa atarne ghirlande prin balustrada scarii, intercaland luminitele albe cu cele verzi. Si din moment arata superb si minunat, era singurul lucru care fusese decorat.

Jasper si-a pus bratul in jurul umerilor ei si s-a aplecat la nivelul ei pentru a planta un sarut pe partea laterala a capului ei. „Da”, i-a spus el in timp ce ea continua sa se holbeze la munca ei, „cu siguranta ca este”.

Cu toate ca prietenii mei cei mai buni puteau fi ingrozitor de ridicoli cateodata si cu toate ca situatia era aproape amuzanta in absurditatea ei, privindu-l pe Japser cum se uita la Alice cu asa o dragoste in privire si sustinand-o in ceva ce el, fara indoiala, credea ca era ridicol, aproape ca m-a facut sa ma inec.

Asta nu era o familie normala, asta ar fi trebuit sa stiti pana acum, dar, pe bune, ce familie este normala? Obisnuiam sa ma gandesc la mine si la Charlie, locuind impreuna, doar noi doi in mica noastra casa cu doua camere si o baie, ca la ceva normal. Credeam ca garduletul alb, un golden retriever si 2-4 copii reprezenta normalul. Insa, uitandu-ma in jurul meu la Alice, fiind tinuta in brate de Jasper in timp ce se holbau la scari sau la Emmett, incercand sa obtina ceva de la Rose, care statea cu mainile incrucisate la piept, clatinand din cap cu un zambet pe fata, sau Edward, a carei privire o simteam studiindu-mi expresia pentru a-si da seama ce gandeam, am realizat ceva. Cine dracului si-ar dori normalul, cand ar avea ceea ce aveam eu?

„Acum, nu trebuie decat sa terminam si restul casei”. Si cu asta, Jasper a rupt vraja total. Alice s-a intors sa-l priveasca si eu mi-am acoperit gura pentru a-mi retine un chicot ce statea sa explodeze.

„O iau pe Rosie sus, unde ma poate ajuta cu decoratiile”, a spus Emmett, apucand-o pe Rosalie de brat si tragand-o dupa el.

„Draguta incercare”, a spus ea, retragandu-si bratul usor din stramtoarea lui. „Dar chiar trebuie sa facem asta sau nu se mai termina niciodata. Sunt toate luminile de exterior descalcite?”, a intrebat ea. Emmett s-a bosumflat de respingerea ei, dar a dat din cap afirmativ. „Bravo, Carlisle ar trebui sa ajunga curand acasa si voi, baieti, puteti sa atarnati luminile afara”.

„Si noi vom ramane inauntru si vom termina lucrurile de aici”, a zambit Alice. Am intrebat-o mental, citand-o. Sa terminam lucrurile? Abia daca mai era ceva de facut. „Si nu va mai pleca nimeni pana nu terminam”.

Eu si Edward ne-am privit cu coltul ochilor si nu eram sigura ce gandea el, dar eu imi doream sa nu fi iesit niciodata din camera aia.

„Gata pauza!”, a batut Alice din palme cu entuziasm si zambind, in timp ce baietii s-au tarat afara sa aduca scarile.

„In regula, Alice”, am oftat si m-am intors catre ea. „Asa cum am discutat inainte, fiecare are un loc predestinat, asa ca de ce nu-mi spui simplu unde sa asez totul?”

Nu era ca nu vroiam sa ajut. Adica, ei au fost destul de draguti cat sa-mi permita sa-mi petrec vacanta cu ei, cel putin puteam sa ajut la decorat. Partea frustranta era ca ma simteam mai degraba ca o piedica decat ca un ajutor.

Alice a venit la mine cu o privire timida pe fata si, inainte sa-mi dau seama, bratele ei subtiri erau in jurul meu.

„Multumesc foarte mult pentru ca ai incercat sa ne ajuti, Bella”, s-a indepartat sa-mi zambeasca si eu eram destul de sigura ca maxilarul meu lovise pamantul. „Tu si eu stim ca pot sa o iau putin ‚razna’ uneori”. Chiar a pus cuvantul ‚razna’ in ghilimele. „Dar chiar apreciez ajutorul tau. Ce ar fi, anul acesta, sa uitam despre ordine si doar sa punem chestiile astea”, a ras. „Nu cred ca am fost vreodata atat de lejera cand a venit vorba de decorat, dar asta nu este doar Craciunul meu, este si al vostru”.

Da, in caz va intrebati, eram inghetata de soc. Alice era gata sa renunte la ceea ce era a doua ei natura (abilitatile ei de decoratoare si nevoia de petreceri perfecte), numai ca sa ma faca pe mine sa ma simt confortabil.

Nu am putut sa nu zambesc la mica mea prietena si de data asta nu era altceva decat adevarul. Deci, fara indicatii, trecem la traba, cautand prin cutii in incercarea de a crea propria noastra Lume Minunata de Iarna.

Daca mi-ai fi spus ca m-as fi distrat decorand cu Alice pentru o petrecere, as fi pufnit si apoi ti-as fi dat numarul de telefon al celui mai apropiat psiholog, pentru ca, sa fim realisti, asta ar fi nebunie. Insa in timp ce eu si Rosalie atarnam luminitele albe, pe care le infasurasem in jurul lui Alice si ea se invartea ca un titirez, mi-am dat seama ca de fapt ma distram grozav.

Esme si Carlisle au sosit la scurt timp dupa ce ne-am apucat de treaba si, in timp ce Carlisle a mers afara sa-i ajute pe baieti, Esme a alunecat usor in rutina de a straluci fiecare camera cu o mica aclamatie de vacanta.

Eram destul de entuziasmata ca, cu tot alergatul de jos in sus pe care il facusem, nu ma voi simti deloc vinovata de toata cantitatea de mancare pe care eram sigura ca o sa o consum pe timpul vacantei. Serios, de fiecare alta data as fi fost enervata de aparatul pentru exercitii fizice si as fi blestemat-o pe Esme pentru ca a gandit aceasta casa cu atatea scari.

„6 gaste stand, 5 ineleeeeeee de auuuurrr, patru pasari ciripind, trei gaini frantuzesti, doi porumbei si o potarniche intr-un par!”, a pus Alice muzica de Craciun sa ascultam, in timp ce noi formasem propriul nostru cor. Ea era convinsa ca era cea mai buna cale de a intra in spiritul Craciunului, eu eram doar distrata in timp ce ea dansa in jur asezand Mosi aici si Ingerasi colo, in timp ce canta.

Am clatinat din cap zambind la Alice. In imaginatia mea, ea purta un costum mic si verde de elf si era de-a dreptul adorabila. Iti provoca ea blocaj sexual de cate ori isi dorea si te forta sa incalti tocuri inalte, dar tot era imposibil sa ramai suparat pe ea.

„In a saptea zi de Craciun adevarata mea dragoste mi-a dat...”, s-a alaturat Rosalie, capul ei miscandu-se pe muzica (cu toate ca eu nu credeam ca aceasta muzica presupunea datul din cap) in timp ce atarna margele rosii de pomul urias din sufragerie. Daca Alice era imbracata ca un elf in imaginatia mea, atunci Rosalie ar fi cu siguranta D-na Craciun cea sexy in fusta rosie prea scurta si blana alba si cizme inalte.

Banuiesc ca nu a mai ramas decat ca eu sa fiu renul si sa ma numesc nebuna, insa cred ca as intruchipa unul destul de dragut. Ochi caprui, par castaniu. Aa, da, destinul meu de Craciun era sa port coarne de cerb.

„Cred ca este gata”, a zambit Alice, batand din palme ca si cand toata treaba murdara fusese terminata.

Am clatinat din cap pentru a alunga imaginile cu mine si familia Cullen la Polul Nord, in costumele noastre ridicole, si am ridicat privirea la incaperea din jurul nostru.

Nu eram pe deplin sigura cum s-a intamplat, dar casa arata incredibil. Peste tot erau vasc si ilice, pomul stralucea cu beteala si globulete si, in oricare directie ma uitam, parea ca Mosul a aruncat o aclamatie de sarbatoare peste tot...in cel mai bun mod, bineinteles.

Am mers la Alice si am pus mana pe umarul ei. „Pruncul Iisus ar fii mandru”, i-am spus razand.

Ea mi-a zambit. „Chiar crezi asta?”, a intrebat si licarul din ochii ei m-a facut sa ma intreb pentru o secunda daca nu cumva ea era un elf mic, care pur si simplu se ratacise.

„Cum ar putea sa nu placa cuiva?”, am intrebat la modul serios, dar chiar crezand asta. Casa arata superb si eu eram straniu de mandra ca aveam si eu contributia mea. Probabil ca acel sentiment era motivul pentru care fetele aveau tendinta sa depaseasca limita cand vine vorba de lucruri de genul asta.

„Ei bine, ne-a luat destul de mult timp”, a pufnit Rosalie, dar avea un zambet pe fata in timp ce se uita prin camera cu admiratie.

„Chiar mai mult decat in anii trecuti”, mi-a zambit Esme.

„Serios?”, am intrebat. Imi venea greu sa cred ca, cu o persoana in plus, durase mai mult anul acesta. „Chiar si cu ajutorul meu?”

„Din cauza ta a durat atat de mult”, a spus Alice si, desi vocea ei era atat de blanda, am fost putin ofensata la inceput. Am fost chiar atat de rea la asta? Chiar le-am incetinit? „De obicei nu punem atat de multe decoratiuni”, a continuat ea. „Insa anul acesta nimic nu a avut un loc al lui si ne-am distrat atat incat, inainte sa ne dam seama, tot ce a fost in acele cutii a fost atarnat undeva. Multumesc, Bella”.

Poate ca maxilarul meu lovise podeaua putin, dupa discursul ei. Alice Cullen imi multumea pentru decoratiuni. S-ar putea ca iadul sa fi inghetat oficial si daca verificam repede afara, ma intrebam daca as vedea ceva porci zburand.

Dar, mai degraba decat sa alerg la prima fereastra, am dat din cap simplu la ea. Si chiar daca mintea imi era plina de indoieli sarcastice ca asta chiar se intampla cu adevarat (eram tentata sa insemnez ziua in calendar), ochii inca imi scaparau cand m-am gandit la prietena mea cea mai buna spunand ca nu ar fi putut face asta fara mine.

„HEI, VENITI SA VA UITATI LA ASTA!”, m-a facut sa tresar racnetul lui Emmett si sa clipesc pentru a indeparta lacrimile, inainte sa alergam cu totii catre usa din fata.

Toate cele patru femei am izbucnit in parcare sa-i gasim pe baietii nostri privind catre casa. Mi-am gasit rapid locul langa Edward, care purta o jacheta subtire, maronie. Arata ca ceva ce cumparase de la un butic din aer liber si arata minunat si masiv in ea – ca si cand ar fi putut sa taie un copac si sa-mi construiasca o baraca. Nu l-am vazut niciodata pe Edward sa arate atat de...padurar, si aceasta tinuta provoca chestii ciudate partilor mele intime.

El si-a pus un brat in jurul taliei mele, mana lui cu manusa odihnindu-se pe abdomenul meu, in timp ce m-a tras mai aproape de el pentru a ma incalzi. M-am uitat la el, vazand umbra de la ora cinci pe care ratasem sa o observ inainte, in timp ce el se holba la mine cu zambetul lui strengaresc. Da, arata ca si cand imi putea costrui o baraca si apoi sa mi-o traga pe perete. Ovarele mele au tremurat la gandul asta.

M-a sarutat cu blandete pe frunte inainte sa se aplece si sa-mi sopteasca la ureche. „Uite”.

Am intors capul spre casa, unde se uitau toti ceilalti, si am suspinat. Era superba!

In jurul intregii case atarnau turturi albi stralucitori, scurgandu-se de pe acoperis. Luminitele erau asezate in jurul balustradei terasei si in cei cativa pomi care inconjurau parcarea. Bastonase albe si rosii erau infipte in zapada de fiecare parte a casei, forma unor mici fulgi de zapada, care atarnau din copaci.

Credeam ca facusem magie in interior, dar exteriorul chiar ma facea sa ma simt ca la Polul Nord. Am aruncat o privire catre Rosalie si Emmett, doar ca sa ma asigur ca nu erau imbracati ca Mos Craciun si D-na Craciun.

Alice sarea pe varfuri langa Jasper, batand din palme cu bucurie. „Arata perfect!”, a tipat ascutit, sarind in bratele logodnicului ei si plantand un sarut lung si zgomotos pe obrazul lui. „Baieti, chiar v-ati depasit anul acesta”.

In timp ce ma uitam la zapada din jur, acoperita cu lumini stralucitoare si albe care ii ofereau o licarire galbuie, si in timp ce ma uitam la cei pe care ii iubeam mai mult decat propria viata, am simtit. Magie. Nu exista o alta cale de a o explica. Era unul dintre acele momente din viata ta pe care stii ca nu-l vei putea uita niciodata, cand iti trece un fior prin trup la justetea acelui moment. Da, era magic.

Era mai tarziu in acea seara, cand ne-am strans cu totii in sufragerie. Il invitasem pe Charlie la cina, dar el refuzase, spunand ca va petrece seara cu familia Black, in rezervatie.

Bradul stralucea bland si Carlisle aprinsese semineul pentru a ne incalzi pe toti (mai ales pe baieti), dupa ce fusesem afara. Esme ne facuse fiecaruia cate o cana uriasa cu ciocolata calda, pe care am apreciat-o cu totii. Nu exista persoana, adult sau copil, care sa nu iubeasca o cana cu ciocolata fierbinte intr-o seara de iarna. Dar, din moment ce noi eram adulti, Esme a zambit cand a scos o sticla de Snaps Mentolat Dr. McGillicuddy. A primit urale drept rasplata.

Fiind fiecare ghemuit in bratele persoanei iubite, cu paturi in jurul nostru, am stat cu totii si i-am urmarit pe Bing Crosby si Fred Astaire cantand si dansand pe ecranul televizorului, in timp ce urmaream Holiday Inn.

Aproape ca ma simteam ca intr-un film – sorbind ciocolata calda, un semineu aprins, un film alb-negru, si cel mai perfect barbat pe care il poate evoca mintea mea. Insa, pe cand ma ghemuiam mai tare la pieptul lui Edward, respirandu-i aroma imbatatoare, am stiut ca el era real si ca eu eram o fata exceptional de norocoasa.

Dupa film, ne-am spus cu totii noapte buna si ne-am indreptat catre dormitoarele noastre. Casa a fost linistita in acea noapte. Nu au existat sunete misterioase din camera lui Emmett sau chicote de soprana de la Alice. Am stat cu capul pe pieptul lui Edward, respirand in acord cu el si, multumesc Domnului, gemetele din camera lui Carlisle si Esme nu au existat in acea noapte.

Stralucirea luminitelor de afara se strecura printre jaluzele si eu si Edward ne-am ghemuit pana cand am adormit, nefiind nevoie sa spunem ‚Te iubesc’, pentru ca acest lucru se simtea atat de usor in acel moment.

Chiar inainte sa inchid ochii, am putut sa simt buzele lui Edward atingandu-mi usor capul. Nu a spus nimic, si nici eu nu o puteam spune mai bine.

Multumim, Ashel-13!