Linia rosie

37. Dispute

Edward

Bella statea la fereastra, inca privind la masina de politie de peste strada.

Am inceput sa ma minunez de fascinatia ei cincisprezece minute mai tarziu.

„Sunt inca acolo?”, am intrebat zambind la silueta ei subtire. Era imbracata cu pantalonii ei din bumbac, gri, sosete si un tricou lung. Era atat de adorabila, incat stiam ca mai bine stau in bucatarie, altfel nu as face decat sa sar pe ea. Mi-am amintit de ce s-a intamplat acum cateva ore si am zambit in sinea mea. Nici macar nu aveam rabdare sa ajung in apartamentul ei. Asta era ceea ce imi provoca.

Sunt bucuros ca politistii au verificat locul inainte sa urcam scarile, pentru a se asigura ca nu erau bombe sau ca nu ne asteptau criminalii inauntru. Ne-au spus ca vor fi afara, protejandu-ne...timp de 48 de ore. Atunci, a trebuit sa facem o alegere. Protectia martorilor...sau nimic. Imi amintesc ca m-am simtit ametit si incalzit in sinea mea la grija lor pentru siguranta noastra.

Si Charlie era protejat, inca in spital. Ranile si piciorul l-au tinut mai mult in spital decat singura mea rana de glont care nu lovise nimic major, doar atinsese o artera importanta. Nu m-am considerat niciodata norocos...pana in ziua cand am venit prima data in acest apartament...pana in ziua cand i-am apartinut Isabellei Swan.

Inca nu puteam sa trec peste faptul ca trupul meu nu fusese suficient pentru a opri glontul Victoriei.

Chair seman atat de mult cu o umbra? Incat chiar si gloantele trec prin carnea si muschii mei?

Daca trecea prin mine si o lovea pe Bella, atunci as fi facut-o degeaba. Am fi fost amandoi raniti...sau ucisi. Ii spusesem asta Bellei cand am stat impreuna in pat la spital, si ea a indepartat acel gand imediat.

„Inseamna ceva pentru mine”, spusese ea atat de bland. „Chiar daca ma lovea glontul...ce ai facut tu inseamna totul pentru mine. Ai riscat totul pentru a ma proteja. Daca mureai, Edward? Nu ai mai fi vazut-o pe Katie. Nu-mi vine sa cred ca ai facut ceva atat de...prostesc...atat de...eroic...te iubesc, Edward”.

A fost primul gest eroic pe care l-am facut in intreaga mea existenta. M-am simtit de zece ori mai barbat de cand m-a lovit glontul ala. Nu as da niciodata timpul inapoi, chiar daca m-ar fi lovit direct in inima. Dar apoi, imi lasasem inima la Bella acasa cand am plecat la Fire. Stiam ca era in siguranta.

„Aha”, a spus in prezent si s-a intors de la fereastra oftand. Parul ei ud parea negru si ondulat in timp ce venea timid spre mine, privindu-ma cum asezam lucrurile pe tejghea.

„Hei, credeam ca ma ajuti aici”, i-am reamintit, scotandu-mi tricoul cu grija, folosindu-l din nou drept sort, indesand manecile in jeansi. Imi place la nebunie sa o vad cum capata culoarea roz cand fac asta.

„Taie aia in bucati mici”, i-am aratat, incantat sa o am pe ea drept asistenta. Asta va fi foarte amuzant, sa o invat pe Bella sa gateasca. Era un lucru care o puteam invata si despre care ea putea sa spuna familiei si prietenilor.

„Mda, se face cald aici, nu-i asa?”, a intrebat ea cand am asezat un ardei pe tocatorul din fata ei, impreuna cu un cutit.

M-am intors, mergand catre frigider si scotand puiul. Am deschis gura sa spun ceva, dar ce am vazut m-a dat pe spate.

Bella statea acolo, taind ardeiul...si tricoul ei era peste talie ca un sort, manecile indesate in pantaloni. Sanii obraznici ii erau iesiti in afara si tresaltau cu fiecare taiere pe care o facea.

Nici macar nu am realizat ca am scapat puiul pana cand Bella n-a ras de mine si s-a aplecat sa-l ridice.

Parul ii era atat de negru pe pielea alba, cremoasa. La naiba! Nu vom apuca niciodata sa mancam. Ma vad pierzandu-mi un deget in timp ce incerc sa toc ceapa. Privirea mea nu va fi capabila sa se abata de la aceasta priveliste.

„Alo?”, a ras ea rosind. „Edward? E cineva acasa?”

„Aaa...”, m-am auzit balbaindu-ma. „Da, sunt acasa”.

Asta avea sens. A ras la asta.

„Ce fac cu semintele astea?”, a intrebat ea, ca si cand totul era normal. „Merg inauntru?”

„Seminte?”, am intrebat, uitand ce inseamna astea.

„Aa, SEMINTE!”, mi-am revenit, vazand resturile mici si albe de pe tocator. „Nu, fara seminte. Curata-le”.

Ea a ras, placandu-i reactia obtinuta de la mine. Ce obraznica mica. Mai tarziu va trebui sa o pedepsesc pentru asta. Apoi, m-am simtit putin vinovat ca si eu i-am facut asta in prima dimineata, dezbracandu-ma de tricou in timp ce-i pregateam ouale. As plati destul sa stiu la ce se gandea sau la ce visa in acea zi in timp ce eu spargeam ouale si le amestecam. Mi-am amintit de fata ei rosie holbandu-se la orice, numai la fata mea nu.

Ma bucur ca nu mi-am dat si jeansii jos. Ma gandisem la asta, dar Bella era atat de inocenta. M-am decis sa am putina indurare pentru ea in prima zi.

Acum am scuturat din cap si am incercat sa-mi revin. Am mai vazut sanii Bellei inainte, de ce ma face asta sa ma simt ca un prost?

Am inceput sa tai invelisul din plastic, scotand puiul, incercand sa ma uit numai la el si nu in alta parte. Nu m-a ajutat ca ma uitam in jos la pieptul puiului.

La naiba, se face cald aici. Transpir? Miros? Vroiam sa ma miros sub brat, dar Bella ma privea prea de aproape.

„Asta e amuzant”, a zambit la fel de inocent ca o fetita care se joaca de-a casnica.

Mda, amuzant. Sunt pe cale sa-mi tai degetele aici. Vom avea la cina pui si varfuri de degete.

„Cred ca am creat un monstru aici”, am tachinat-o, aruncandu-i o privire, stralucirea portocalie a apusului de soare colorandu-i pielea, facand-o sa para aurie...atat de perfecta.

„Am crezut ca ideea era sa ma schimbi tu pe mine, nu invers”, am tachinat-o.

Am cam frecat-o in timpul nostru impreuna. E asta un lucru bun? Stiu ca ea deja m-a schimbat in bine, chiar daca mai am un drum lung pana la rezultatul final.

„Ti-am spus”, a zambit in timp ce toca. „Nu vreau sa te schimb. Dar, recunosc, cu siguranta m-ai afectat, daca la asta te referi”.

„A fost afectare sau infectare?”, am intrebat, moment in care a ras si mi-a dat un cot.

„Imi place felul in care sunt acum, Edward”, a marturisit. „Ma simt atat de libera. Nu ma mai tem deloc”.

„Chiar cum erai inainte, scumpo”, am spus, simtind exact aceleasi senzatii, multumita ei.

Apoi, m-a sarutat, cu blandete la inceput...si apoi eu am inceput sa o sarut mai profund, incapabil sa ma abtin.

Tocmai i-o trasesem acestei femei ore intregi, prin tot apartamentul. La naiba, mi-am incalcat regula si i-am tras-o sub dus. Dar totul a fost nemaipomenit si ametitor pentru mine. Si acum, in bucatarie, gatind, o doream din nou.

Aveam fantezii legand-o de tejghea, departata si cu o mandarina mica in gura, bolborosindu-si rugamintile in timp ce eu ii picuram ulei fierbinte peste sani, si in jos catre buric. Apoi, as lua cateva condimente si le-as imprastia pe ea...usturoi...poate putina scortisoara.

Apoi m-as apleca pe ea si as gusta creatia mea, limba mea grea si umeda miscandu-se nerabdatoare peste sucurile pe care le creasem pe acel sfarc. Ea ar geme prin micuta mandarina si apoi m-am uitat la ea, zambind.

Am desfacut o bucata din coaja mandarinei, partea care ii iesea din gura, si apoi am muscat din dulcea fructa, si era ca si cum aproape ca o sarutam. Am scos un sunet de fredonat si am deschis din nou gura, inchizand buzele peste sucul mandarinei.

Sarutul nostru s-a intrerupt si am revenit la realitate. Nu ca m-a deranjat. Realitatea mea reprezinta paradisul acum. Dumnezeule, sunt norocos.

Norocul, zeu al norocului, sa nu te plictisesti de mine inca. Ramai cu mine. Nu voi mai considera niciodata ca mi se cuvine, jur. Te rog. Sa ma placi. Sa ma iubesti. Sa nu ma parasesti din nou. Voi face orice vrei.

„Ce preparam noi aici?”, a intrebat ea, holbandu-se in ochii mei plini de dorinta.

Este atat de dragut cum, inca, uneori, ea pare speriata de mine...nervoasa. Banuiesc ca este de inteles. Ne stim de doar doua saptamani. Dar, intr-un fel, pentru mine, simt ca parca suntem impreuna de ani de zile. Si nu spun asta in sensul rau. Ea ma cunoaste. Ma are. Si, cel mai incredibil, ma doreste. Ma iubeste.

„Am uitat”, i-am raspuns si am ras amandoi ca niste betivi, atingandu-ne nasurile cand m-am aplecat sa-i dau un pupic. Acel varf de nas dragut si adorabil al ei. L-am sarutat din nou, mai lung si mai bland.

„Ei bine, stiu ca este pui...si are ardei”, a incercat ea sa-si dea seama.

„Hai sa incercam sa nu ne dam seama”, am spus cu o voce adanca, groasa, in timp ce mi-am lipit fruntea de a ei. „Hai doar sa...o facem”.

Si am sarutat-o din nou, punand cutitul pe tejghea...apucandu-i fata micuta cu mainile, intorcand capul, sarutandu-i buzele din cealalta parte.

S-a cutremurat cand am impins-o in zid, lovindu-se de lista ei cu numere de telefon importante. Era scrisa la calculator! Si eu nu ma aflam pe lista. Va trebui sa remediem asta. Sa refacem lista cu numere de telefon. Dar apoi, oricum ne vom muta in curand.

De ce ma gandesc acum la liste cu numere de telefon?

Piepturile noastre se lipisera impreuna in timp ce o lingeam usor pe gura, batand la usa, cerand sa intru.

Daca limba mea intra, se termina totul. Vom face dragoste din nou. Bella, te rog, lasa-ma sa intru.

A avut o mica sansa sa vorbeasca in timp ce am privit-o infometat, fara sa obtin inca permisiunea de a intra in gura ei. A tremurat cand i-am aruncat o privire, aproape furios pe ea pentru ca nu deschide usa.

Am apucat-o de maini si am miscat-o putin cam dur, in sus, pe varfurile picioarelor, pentru a ajunge la acei sani minunati, aurii, pictati inca de atingerea amurgului.

I-am dat o limba umeda, urmata de o muscatura adanca, moment in care ea a scancit si a tremurat mai tare.

Te invat eu sa-mi mai refuzi intrarea, fetito. Daca nu ma lasi inauntru, imi voi croi drum muscandu-te.

„Cum ramane cu cina?”, a intrebat ea de parca era in transa, avand mintea la un milion de km departare.

Este a mea. Am zambit precum Satana, avand cel mai fin inger din ceruri in ghearele mele.

„Mai tarziu”, am inceput sa ma ocup de celalalt san, cuprinzandu-l usor in mana in timp ce lingeam si sugeam. „Oricum, urasc puiul”.

Apoi am muscat iar, de data asta mai bland.

Mai degraba as avea sanii Bellei decat piept de pui.

„Pui?”, a soptit ea. „Ce e...pui?”

Asta e fata mea!

Am sarutat-o adanc, sarbatorind. Alunecam pe podea, cuptorul din apropiere fiind incins, facandu-ne mai fierbinti in timp ce i-am cuprins sanii plini si rotunzi, sarutand-o pe gat in timp ce ea gemea mai tare.

„Am uitat”, am raspuns in final, apoi am intrebat.

„Hei, Bella...”, am sarutat-o, „ti-a mai tras-o cineva pe podeaua din bucatarie?”

A zambit, camera devenind mai intunecata pe masura ce apunea soarele, luand lumina ei cu el.

„Da, o data”, a spus si eu m-am oprit privind-o. Nu mi-a mai spus asta. A fost oare tipul cu 33 de secunde?

„Eu si Rosalie...”, a inceput si eu am marit ochii, inghetand in loc.

Ce dracului?

Apoi, ea a ras. „Ti-am facut-o”, a chicotit la reactia mea.

„Tarfa...”, am zambit pe jumatate in timp ce ea radea mai tare.

M-a apucat de fata si m-a tras inapoi la ea, sarutandu-ma iar, efectiv inchizandu-mi gura.

„Si spui ca eu am un simt al umorului bolnav...”, am mormait in timp ce m-a redus iar la tacere, cercetandu-mi gura cu limba ei insetata.

„Taci sa fa-ma”, a ordonat, adaugand mai tare. „SCULA!”

Am ranjit, placandu-mi stilul ei. Asta nu este aceeasi fata pe care am cunoscut-o acum trei saptamani.

„Da, Bella”, m-am supus, iubind fiecare secunda din asta.

***

Edward

In jurul orei unsprezece, in acea seara, ne-am asezat in sfarsit pentru sedinta de terapie de dupa cina.

Bella si-a verificat reportofonul. Trecuse ceva timp de cand il folosisem. A pus o noua caseta inauntru si i-a dat drumul.

Nu stiu de ce, dar ma simteam atat de euforic pentru ca ea era pe cale sa spuna acele cuvinte.

„Edward...sedinta numarul unsprezece, cred”, a spus foarte profesional.

„Buna, Edward”, m-a salutat dragut, ca de fiecare data.

„Edward Cullen”, am corectat-o, folosindu-mi din nou numele complet, acum ca eram liber...si curat. Imi puteam spune tot numele fara teama sau resentimente.

A iradiat inapoi la mine, o briza groasa de mandrie traversandu-mi trupul.

„Buna, Edward Cullen”, a spus cu atata afectiune.

„Buna, Dr. Bella Swan”, am spus cu prea multa emotie, privirea mea adorand-o, fiindu-i sclav ei. Vroiam sa-i ofer ei respectul cuvenit acum, sa o numesc Dr. Bella era copilaros si nerespectuos. Abia acum am realizat asta...si imi parea atat de rau.

A rosit putin, fiecare lumina fiind stinsa. Intr-un fel, era mai usor asa.

„Imi amintesc cat de mult imi displacea cand anuntai inceperea sedintei”, am marturisit. „Acum...ma face atat de fericit. Este ca si cum...stiu ca ca ma fac mai bine de fiecare data ce tu spui asta”.

Parea magulita si am avut senzatia ca avea vocea inlacrimata cand s-a oprit si apoi a spus. „Sunt atat de fericita. Asta...inseamna atat de mult pentru mine...faptul ca tu simti asta. Cred, cu toate astea...ca aceasta sedinta va fi foarte grea...pentru amandoi”.

Mi-am privit mainile. Nu mai erau stranse in pumni si nici nu se mai jucau nervoase cu ceva. Stateau pe picioare, odihnindu-se...in liniste. In acel moment am crezut cu adevarat ca ceva era vindecat in interiorul meu.

Apoi m-am gandit la ce spunea ea. Aceasta sedinta va fi foarte grea. Da, banuiesc ca ea are dreptate. Sunt o multime de schimbari in vietile noastre. Maine, agentii federali vor veni aici pentru a incepe intrarea noastra in programul de protectie a martorilor.

„Stiu”, am oftat, privind-o direct, o expresie intunecata holbandu-se inapoi la mine, mereu sincera si directa in timp ce statea pe fotoliul ei.

„Deci...”, a luat o gura de aer. „Care sunt planurile tale pentru noi?”

Am simtit confuzia crescandu-mi pe fata. Planuri?

„Pai...”, am inceput, „ma gandeam...intram cu totii in program...si ne intalnim cu Katie si parintii Tanyei cand ajungem...oriunde vom fi dusi. Nu e acesta planul?”

A luat o gura de aer si pentru mine a sunat foarte subreda.

„Ce s-a intamplat?”, am capatat un ton strict, infricosat in secret.

Nu mi-a raspuns. M-am speriat si mai tare.

„Am intrebat ce s-a intamplat”, am repetat, mai tare si mult mai agresiv.

„Charlie”, a tremurat frecandu-si fruntea, privind in jos. „El...nu va intra...in program”.

Am simtit cu mi se strange inima si repulsia din interior. Charlie nu vine. Ea nu vine. Daca stiam ceva despre Bella, era ca ea il iubeste. Si dupa cum a fost el ranit...ea nu l-ar lasa singur. Ar avea grija de el, asa cum ar face o fiica buna.

„Nu”, am spus grav, holbandu-ma la maini...acum tremurau. Eram in soc. O voi pierde pe Bella.

„Nu!”, m-am uitat la ea, decizand ca asta nu reprezenta o optiune pentru mine. Vocea imi era disperata acum, nu mai era puternica.

„Vreau sa fiu sincera cu tine...intotdeauna”, a spus ea cu o voce trista, evitandu-mi privirea dura care o ardea.

„Nu, Bella...nu”, am continuat sa spun singurul cuvant pe care sufletul meu il striga. Trebuia sa spun mai mult.

„Charlie mi-a cerut sa merg cu el”, a spus, chiar si mai fragila decat inainte. „Nu i-am dat un raspuns direct in acel moment. Dar eu...”

„Voi merge cu tine”, am intrerupt-o, gasind o alta cale. „Ii voi aduce in Forks pe Ben, Angela si Katie. Este un oras mic. Ne putem ascunde acolo”.

„Tu crezi ca eu nu m-am gandit la asta?”, m-a privit ea usor iritata, apoi si-a imblanzit privirea. „Victoria imi cunostea tot trecutul. Imi stie orasul natal. Sunt sigura ca stie si James. Arhivele de la scoala. Ne-ar gasi”.

„Nu-mi pasa”, am strigat si atunci Bella m-a privit, ochii fiindu-i duri acum.

„Nu-ti pasa”, a repetat, stiind ca era o minciuna. „Nu-ti pasa ca Katie ar putea fi rapita? Sau ranita? Sau ucisa?”

Stomacul mi s-a strans si la fel si ochii.

„Exact”, a spus, primind raspunsul. „In plus...chiar daca nu se intampla nimic...nu te vei simti niciodata in siguranta acolo. Nu vei fi niciodata in stare sa te relaxezi acolo”.

„Bine, imi pasa”, am recunoscut, nevrand sa mint in timpul terapiei. „Dar tu nu pleci nicaieri fara mine, Bella”.

Uram felul in care am spus asta. Atat de direct, atat de poruncitor...insa nu-mi mai pasa atat de mult. Aveam de gand sa fiu cu ea.

„Edward...”

„Bella...”, am intrerupt-o iar, „nu vreau sa aud asta. Daca tu mergi in Forks, eu merg cu tine. Daca tu mergi pe Luna, eu merg cu tine. Daca tu mergi in Iad, eu merg cu tine”.

„Stiu, Edward!”, a strigat ea. „Stiu!”

„Asta ma ucide si pe mine, stii?”, si-a pastrat vocea ridicata, dar puteam sa simt tristetea din spatele furiei cu care vorbea.

„Nu pot sa aleg intre tine si tatal meu, nu pot!”, a plans, spunand asta aproape ca pentru ea.

Imi doream sa fiu suparat pe ea...si chiar furios pe Charlie. Dar nu puteam. Ei ma salvasera. Ei ma eliberasera. Si acum ei doreau ca eu sa plec singur? Era dincolo de cruzime. Este ca si cum eliberezi o pasare din colivie si apoi ii tai aripile.

„Care a fost treaba cu toata asta?”, mi-am auzit suferinta vorbind acum. „De ce m-ai invata sa ma vad mai mult, doar pentru ca apoi sa ma arunci intr-o cutie cu lucruri nu suficient de bune?”

Instantaneu, inainte ca macar sa o aud pe Bella plangand, am incercat sa-mi retrag cuvintele.

„Imi pare rau”, m-am muscat de buza. „Nu am vrut sa sune asa. Stiu ca nu esti asa. Nu m-ai face niciodata sa ma simt inferior, nici macar un pic. De fapt, ma tratezi prea bine. Charlie asta crede, nu-i asa? Ca nu sunt destul de bun pentru tine?”

A scapat un mic tremurat in timp ce plangea, fara sa-mi raspunda. Asta a reprezentat confirmarea mea. Stiam ca Charlie nu era nebun dupa mine, dar nu cred ca ne-ar opri sa fim impreuna. Dar apoi, m-am gandit la Katie. Daca ea era in pozitia Bellei, l-as fi ucis pe nenorocitul care ar fi incercat sa o indeparteze de mine.

„Inca sunt o tarfa. Intotdeauna voi fi o tarfa. Chiar daca trec douazeci de ani, el tot ma va vedea ca pe o tarfa. Nu sunt curat. Doar ca locuiesc intr-un loc nou”, am spus, goliciunea umplandu-mi vocea si sufletul.

„Nu este adevarat, Edward”, plangea Bella. „Nu-ti face asta. Nu mai esti o tarfa. (S-a crispat folosind acel cuvant). Esti al meu. Esti perfect”.

„Se pare ca nu”, am spus incet, furia impotriva lui Charlie crescand acum. „Vrei sa plec? Asta este modul tau de a-mi spune ca nu ma vrei?”

„NU!”, aproape ca a tipat la mine.

„Atunci nu plec”, am afirmat foarte simplu. „Nu te pierd, Bella”.

„Poate am putea sa...”

„NU!”, am inchis ochii si apoi i-am deschis, atragandu-i atentia. „Am pierdut-o pe Tanya, am pierdut-o pe Katie...am pierdut totul! Apoi, o mie de ani mai tarziu, cand credeam ca eram deja mort si ca nu voi mai simti niciodata nimic, viata mi te-a oferit. M-ai facut sa traiesc din nou, Bella Swan. Si nu las NIMIC...barbat, timp, tragedie, sau chiar pe DUMNEZEU, sa te ia de langa mine!”

Am sarit in picioare, mergand catre usa.

„Unde PLECI?”, a plans mai tare, urmarindu-ma.

M-am uitat la pieptul meu dezgolit si la jeansi si mi-am dat seama ca ar trebui sa-mi pun o camasa.

„Sa-l vad pe Charlie”, am informat-o direct.

Problema nu era aici, era la spital, cu Charlie Swan. Aveam de gand sa indrept rahatul chiar acum.

Imi trageam tricoul alb pe mine cand ea m-a blocat sa ies din dormitor.

„Orele de vizita s-au sfarsit, Edward”, m-a informat. „Nu vei intra in rezerva lui. De asemenea, mai sunt si doi politisti care stau la usa lui. Asteapta pana maine”.

„Nu pot”, am trecut usor pe langa ea, luandu-mi tenisii.

„Te rog, Edward, inca ne aflam in mijlocul sedintei de terapie”, mi-a reamintit. „Nu fugi de mine. Hai sa mai discutam. Sa mergi acum dupa Charlie, suparat cum esti, nu va ajuta lucrurile. Daca vrei sa ajungi undeva, trebuie sa te calmezi”.

„Cum sa ma calmez cand intreaga mea viata este pe cale sa se distruga DIN NOU?”, am tremurat, sperand ca ea nu vede. „Nu pot. Nu pot sa stau pur si simplu si sa las sa mi se intample iar asta. De data asta, ma lupt! Pana la moarte, daca este necesar”.

„Pana la moarte?”, a intrebat ea, parand speriata.

„Stii ce vreau sa spun”, acum aveam tenisii incaltati si m-am ridicat, gata sa ajung la usa cand ea m-a blocat, sprijinindu-se cu spatele de usa, cu mainile pe peretii de langa.

„Stai jos, Edward Cullen!”, a tipat la mine, asa cum ar tipa un profesor la un elev obraznic. A fost destul de ascutit incat sa ma opreasca...cel putin pentru moment.

M-am holbat la ea cu maxilarul inclestat...dar ea era mai puternica decat mine.

„Stai. Jos”, mi-a poruncit...si nu puteam sa nu ma supun ei. Latura mea de sclav inca nu a disparut, dupa cum se vede. Asta va lua ceva timp.

M-am asezat in liniste, incrucisandu-mi bratele, simtindu-ma instantaneu ca in clasa a treia.

A venit incet si s-a asezat in fata mea.

„Hai sa ne calmam”, a sugerat. „Vom respira amandoi adanc. Edward?”

Am incercat sa-i ignor sugestia, dar atunci s-a holbat la mine.

Ca un pusti, am inspirat adanc si am expirat, inca avand atitudine.

„Din nou...mai incet”, a spus ea calm, facand-o cu mine de data asta. „In momentul in care o facuseram de cinci sau sase ori, chiar m-am simtit mai bine...nu mai eram atat de panicat.

Pentru o secunda, m-am simtit ca fiul Bellei, nu iubitul ei.

„Bravo”, a spus ea rabdatoare, probabil stiind ce copil pot sa fiu in timpul sedintelor de terapie. „Mai bine, Edward?”

M-am bosumflat un moment, apoi am vorbit. „Da”.

„Multumesc”, am adaugat un moment mai tarziu, rupand linistea.

„Cu placere”, mi-a raspuns ea...apoi a asteptat sa vorbesc eu primul.

In final, am facut-o.

„Sunt indragostit de tine, Bella”, am inceput cu ce era cel mai sincer si evident. „Astea nu sunt doua saptamani obisnuite pentru mine. Am iubit-o pe Tanya, dar cu tine...este diferit. Nu pot sa explic...am lasat-o pe Tanya sa plece...chiar inainte de incendiu. Si in fiecare zi ma intreb, daca nu o faceam...poate ca ea ar mai trai, poate ca toate astea nu mi s-ar mai fi intamplat. Dar apoi...nu te-as fi avut pe tine. Chestia este ca...tu esti sufletul meu pereche. Tu esti ultima mea dragoste. Si cred ca este chiar mai puternica decat prima dragoste. Nu vreau sa te las sa pleci. Nu pot. Nu pot sa traiesc fara tine, Bella”.

Am auzit-o suspinand, dar apoi a redevenit medicul.

„In primul rand, si eu te iubesc”, a spus la fel de calm pe cat vorbisem si eu. „Dar, in al doilea rand...Edward...poti sa traiesti fara mine. Chiar daca acesta este un lucru frumos de spus...si mi-a placut sa aud asta. Nu este adevarat. Poti sa mergi mai departe...sa fii cu fiica ta...Ben si Angela vor fi buni cu tine. Te vor ajuta din toata inima si te vor lasa sa te bazezi pe ei cand vei avea nevoie de cineva, la fiecare pas. Stii asta. Esti mai puternic decat crezi. Ma iubesti, dar cu siguranta poti...sa traiesti...fara mine”.

Am oftat.

„Stii ce vreau sa spun, Bella”, imi venea din nou sa tip. „Am nevoie de tine”.

„Asta este un alt lucru pe care vroiam sa-l discutam”, a spus Bella cu tristete. „Si ceva la care vreau ca tu sa te gandesti”.

„Ce?”, am simtit un gol in piept, asta suna serios.

„Tu crezi ca...chiar si in strafundul mintii tale...”, a intrebat Bella, „ca poate...doar, poate...simti ce simti pentru mine...din cauza...intregii terapii? Te-am facut sa te simti liber, si te-am vindecat, ai spus-o mai mult de o data, te-am ajutat sa ajungi la un punct bun al vietii tale. Am incercat sa iau din vina trecutului de pe umerii tai. Si, destul de uimitor, cateva dintre lucrurile pe care le-am facut cu tine, te-au ajutat sa te linistesti. Ai putea sa fii confuz ca ceea ce simti este dragoste...”

„Bella, asta este absurd”, am refuzat sa ma gandesc la teoria asta. Aproape am spus ca este o prostie din partea ei, ma bucur ca nu am facut-o. Ea nu este proasta, orice ar fi. Are dreptate, si-a raspandit magia asupra mea si m-a facut sa ma simt mai bine ca niciodata...dar nu de asta o iubesc. Este doar unul dintre motivele pentru care o iubesc.

„Charlie si Emmett si Jasper, m-au ajutat si ei, dar nu ma vezi in genunchi in fata lor, declarandu-mi dragostea vesnica”, am punctat.

„Dar, doar gandeste-te la asta...”, a inceput Bella, dar am intrerupt-o.

„Bella, te rog sa nu faci analiza NOASTRA!”, m-am incruntat, neplacandu-mi asta. „Poti sa analizezi orice pana cand devine NIMIC! Te voi lasa sa ma distrugi si sa ma analizezi toata noaptea, dar nu face asta cu NOI! Nu exista explicatii mentale sau stiintifice pentru ceea ce avem, Bella. Te rog...inceteaza...sa ne desparti. Te iubesc. Punct. Sunt mandru de NOI. Nu halucinez, nu sunt dependent sau orice alt termen care mi-ar putea fi atribuit. Te iubesc. Traieste cu asta”.

A trecut mult timp, dar am refuzat sa ma scuz pentru asta.

„Imi pare rau”, a spus ea cu atata dragoste in voce, ca imi venea sa o sarut o vesnicie.

Am asteptat si apoi am raspuns.

„Esti iertata”.

„Vom vorbi cu tata maine”, a spus, fiind de acord, sunand putin nesigura. „Nu vom pleca pana cand nu este de acord sa vina cu noi”.

„Serios, Bella?”, am simtit si auzit speranta crescand in mine cand am vorbit.

„Serios, Edward”, a raspuns ea si, inainte ca macar sa poata termina, o tineam in brate, stand in genunchi in fata tronului ei, ca o zeita ce este. Nu ma deranja deloc. Ma iubea...ma tinea in brate...ma saruta...ma mangaia pe par. Eram al ei. Intotdeauna voi fi al ei...nu o voi lasa sa ma paraseasca. Nu puteam. Chiar si mort, nu o voi parasi niciodata. Charlie ne va vedea pe amandoi. Va trebui sa vada ca nu putem fi despartiti. M-am rugat ca el sa aiba din nou mila pentru mine, asa cum a avut cand mi-a vazut semnele de bici. M-am rugat ca el sa NE vada.

Si daca asta nu functioneaza, ii voi taia si celalalt picior si il voi tari dupa noi.

Da, glumesc.

Frate, trebuie sa credeti cu totii ca sunt si psihopat. Ntt. Ntt. Ntt.

Nu ma analizati. Sunt bine.

„Mai este ceva, Edward”, a spus, trezindu-ma din gandurile mele.

Mi-a aratat catre canapea...si m-am intors din instinct acolo, asezandu-ma.

„In regula. Ce?”, am intrebat, orice urma trebuia sa fie mai putin infricosator decat primele ei anunturi.

„Indata ce decidem...ce vom face...”, a facut sa sune atat de vag, „cand suntem mutati...trebuie sa gasim un psiholog bun...pentru amandoi. De fapt, si pentru Katie”.

„Ce?”, am intrebat, urand ideea de a sta langa un strain. „Tu esti medicul meu”.

„Inca nu sunt medic, Edward”, a spus. „Tu esti prima persoana pe care am incercat vreodata sa o consiliez. Mai am multa scoala in fata, oriunde mergem, inainte sa fiu calificata pentru a te ajuta cu adevarat. Se presupunea ca nu trebuie sa te ajut, stii, sarcina mea era sa discut cu tine si sa te observ. Amandoi vom avea cateva dispute majore in vietile noastre. Si Katie ar trebui sa vada un terapeut pentru copii, sa o ajute sa faca fata pierderii mamei ei...si, de asemenea, sa te aiba pe tine din nou in viata ei. Nu va fi totul numai stralucire si fericire din momentul in care vom fi impreuna, stii”.

„Stiu”, i-am raspuns in defesinva.

„Oare?”, a intrebat, facandu-ma sa ma simt ca un idiot.

„Da”, am racnit. „Si, ce dispute?”

„Eu trebuie sa fac fata la ce i-am facut Victoriei”, a spus imediat. „Sa ma prefac ca nu am facut-o niciodata si sa merg mai departe nu va functiona. Daca vreau cu adevarat sa traiesc si sa nu permit sa ma macine pe interior, trebuie sa discut despre asta...sa vorbesc despre asta...sa o analizez dracului”.

„Trebuia sa o fi facut-o eu”, am recunoscut. „Imi pare atat de rau, Bella. Pur si simplu...nu am putut. Ar fi iesit un incendiu. Nici macar nu am putut sa ma misc cand ai ridicat acea lumanare...chiar si dupa aceea...as fi alergat zeci de km inainte sa ma opresc...”

„Shhh, shhh, shhhh!”, m-a oprit din nou. „Sunt bucuroasa ca am facut ce am facut. Dar, cum am spus, am nevoie sa infrunt asta. Nu ma pot consilia singura. Si, la un moment dat, daca va consiliez pe tine si pe Katie pe cont propriu, ma va epuiza. Sunt prea apropiata de tine pentru a fi medicul tau. Ar trebui sa fie altcineva. Cineva la care sa poti merge si chiar sa te plangi de mine, daca este necesar”.

„Nu ma voi plange niciodata”, am jurat.

A ras putin.

„Fiecare cuplu are momente cand se scot din minti unul pe celalalt”, a spus. „Este firesc. Uneori ne vom uri unul pe celalalt. Ne vom contrazice, certa...”

„Nu!”, mi s-a facut rau si ea m-a privit straniu acum.

„Nu am de gand sa ma cert cu tine”, am afirmat. „Nut-i voi spune niciodata lucruri urate”.

„Disputa”, a ridicat ea o spranceana la mine.

„Poftim?”, acum ma simteam iritat.

„Acolo este o disputa, chiar acolo”, a spus Bella elegant. „Nu vreau ca tu sa fii un fel de catelus care nu indrazneste niciodata sa ma infrunte, care este mereu de acord, renuntand mereu in favoarea a ceea ce vreau eu. Asta a fost viata ta atat de mult timp si nu te condamn. Dar asta este o problema care trebuie rezolvata. Haide, sa avem chiar acum o disputa falsa. Doar, incearca”.

Nu-mi placea asta.

„Nu”, am spus, bolborosind ca un pusti.

„Haide, nu este real”, a spus ea. „Nu ma voi supara pe tine”.

„Nu, Bella”, am refuzat. Ma calmase si acum vroia sa ma enervez din nou. De ce?

„Edward...”, s-a aplecat putin in fata. „Vrei sa avem o relatie sanatoasa sau nu?”

Am privit-o sfasiat.

„Nu vreau sa fiu noua ta Victoria”, a spus ferm. „Vrea sa te SIMTI la fel de liber pe cat esti. Haide. Voi incepe eu”.

M-am incruntat si am privit in dreapta in timp ce ea si-a inceput micul exercitiu.

„Edward, stii...”, s-a prefacut nervoasa. „Incep sa ma plictisesc sa-ti curat barba rasa imprastiata prin toata baia! Nu stii cum sa stergi chiuveta?”

Primul meu gand a fost ‚imi pare rau, Bella, voi curata imediat’. Dar stiam ca nu asta vroia ea. Am hotarat sa intru in joc, fara sa cred cu adevarat in ceea ce eram pe cale sa spun.

Ranjind, cu planul facut, evident ca am tachinat-o. „Pentru asta te am pe TINE, Bella. Curatenia este treaba femeilor”.

I-am zambit larg si mi-a zambit si ea, stiind ca ma jucam cu ea.

„Fraierule”, a mormait printre dinti. „Haide, Edward”.

„Bella, sunt foarte rau”, am informat-o. „Cand ma cert. Crede-ma. Nu are nicio legatura cu Victoria. Nu ma mai cert. Nu pot”.

„Ba te certi”, m-a contrazis. „Uneori, se intampla momente cand trebuie sa te certi. Ce vei face cand Katie vrea un cercel in buric? Ce se va intampla cand un baiat o aduce acasa cu doua ore mai tarziu decat i-ai permis?”

Cred ca mi s-a aratat teama pe fata pentru ca Bella imi zambea mai mult.

„Vezi?”, a intrebat ea, placandu-i sa aiba dreptate. „Haide. Pot sa suport”.

Nu am raspuns.

„Edward, trebuie sa vad un pacient de-al meu in seara asta. Este dependent de sex si nu poate sa vina la cabinet. Merg la el acasa in jurul orei unsprezece in seara asta sa fac o sedinta cu el”, a spus asteptand ca eu sa ma opun.

Asta nu este corect. M-a atins chiar unde ma doare cel mai tare.

„Te duci pe dracu`”, mi-a scapat pe gura. M-am oprit. O spusesem calm, dar cu foarte multa interdictie. Mi-am recunoscut tonul folosit cand ma certam mereu cu Tanya. Uram asta.

„Asta este slujba mea, nu ma poti opri”, a spus ea cu atitudine.

„Am catuse”, am informat-o, calm inca, dar posomorat. „Te POT opri”.

„Ce spui?”, a ridicat ea tonul. „Ai de gand sa-mi pui catuse? Cine dracului te crezi, STAPANUL meu?”

Mormaitul meu incepea sa creasca in mine. M-am uitat la Bella si aproape ca daduse putin inapoi.

„Sunt medic, Edward, nu sclava ta!”, a incercat ea mai departe. „Pot sa fac ce vreau si am spus ca merg...”

„Esti SOTIA mea!”, m-am ridicat, racnind cuvintele la ea, cu pumnii stransi pe langa mine, cu ochii in flacari.

S-a retras cu putere in scaunul ei, privirea ei temandu-se de mine.

Am simtit o rafala de aer scapandu-mi si m-am dat inapoi de la ea, facandu-mi-se rau de la stomac.

Lacrimile au inceput sa curga din colturile ochilor si m-am luptat sa respir.

„Nu pot...”, am respirat, privelistea cu ea ridicandu-se si venind spre mine fiind incetosata prin ochii mei umezi. „Nu pot...”

„Bine...este in regula...”, mi-a soptit ea, plimbandu-si mainile pe bratele mele goale. „Shhhh...shhh...imi pare rau. Imi pare rau. S-a terminat...”

Ma tot gandeam...nu pot...nu pot sa am o relatie...nu una normala, oricum. Bella are dreptate. Intr-o zi voi avea o cearta cu ea, exact ca aceasta, si eu voi izbucni...si nenorocita de bestie va iesi afara. Mai rau, daca era Katie? Intr-o zi va fi adolescenta, spunandu-mi aceleasi lucruri pe care tocmai mi le-a spus Bella.

Tanya muncea mereu noaptea, la petreceri...ma intrebam daca Bella a spus acele lucruri, stiind ca asta a fost marea mea disputa cu sotia mea. Sau poate ca a spus-o pur si simplu si a avut noroc. Chiar si acum, ma intrebam, chiar a vorbit serios ca am terminat? Sau exercitiul se terminase?

Ca sclav nu am avut niciodata sansa sa ma contrazic, cu privire la nimic. Eram un catelus agreabil si bestia din mine a fost inactiva ani de zile.

De ce nu putea Bella sa fie Dominatoare? Asta ar face lucrurile mult mai usoare pentru mine.

Am speriat-o. Am vazut asta in privirea ei.

„De asta nu ma cert”, am explicat in timp ce inca gafaiam, simtind panica prin tot trupul. „Sunt lamentabil, Bella. Am torturat-o pe Tanya ani de zile! Am facut-o sa planga. Chiar si ultimele mele cuvinte adresate ei au facut-o sa planga...”

Am plecat de langa ea, nemeritand intelegerea si alinarea ei. Dar nu puteam sa plec. Nu puteam sa fug din apartamentul ei. Iti amintesti ce s-a intamplat cand am fugit de Tanya?

Am fugit in bucatarie, sprijinindu-ma de tejgheaua rece, cu capul in jos, studiindu-i suprafata.

„Hei”, s-a intors ea, mangaindu-ma intre omoplati. „Sunt aici. Sunt cu tine. Te iubesc. Asta nu se va schimba. Nu trebuie sa-ti ascunzi partile rele de mine, Edward. Sa le ascunzi inseamna sa le lasi sa existe pentru totdeauna, ingropate adanc, si sa te lupti mereu cu ele. Daca vrei sa scapi de acel tip care tocmai a tipat la mine...si sa nu o lasi pe Katie sa-l vada intr-o zi...si, apropo, noi VREM sa dispara. Atunci, trebuie sa-l scoatem afara si sa-i dam medicamentul care-i trebuie”.

„Stiu ca tu crezi ca imi face placere sa fac aceste exercitii cu tine, dar exista un motiv pentru care te fortez asa. Si, vezi tu, acesta este motivul pentru care altcineva trebuie sa-ti fie medic. Pentru ca tu ma iubesti, vrei sa ma protejezi si iti ascunzi cele mai intunecate parti de mine. Dar nu poti sa faci asta. Nu daca iti doresti liniste”, a incheiat ea, mult, mult prea bine pentru mine.

Am plans, incapabil sa ma mai abtin. Si, in loc sa o dau la o parte, m-am agatat din nou de ea, tinand-o de mana si primind imediat o imbratisare uriasa.

Ma agatam de ea ca de viata mea, fara sa o ranesc.

„Imi pare rau”, am spus iar si iar in timp ce ea ma legana usor, amandoi fiind rusinati si slabiti. „Imi doresc sa nu fi fost asa. Imi doresc sa fi fost mai bun pentru tine”.

Asta este motivul pentru care fetele dragute, bune, nu vor sa ma pastreze. Sunt atat de distrus. Atat de slab. Nu-i de mirare ca Victoria mi-a tras-o asa cum a facut-o. Probabil ca a putut mirosi cat de patetic eram.

„Vei deveni mai bun, jur”, m-a strans mai tare, sarutandu-mi umarul care se afla chiar langa gura ei. „Voi fi langa tine...tot timpul. Parteneri, iti amintesti?”

Am dat din cap, de teama ca daca voi vorbi, voi izbucni din nou. Incercam sa ma linistesc, apoi o alta latura din mine gandea, doar da-i drumul, plangi, uita-ti demnitatea. Acea latura lua rapid suprematia.

„Parteneri”, am tusit.

„Amandoi vom avea momente in care vom avea nevoie sa ne sprijinim unul pe celalalt...”, mi-a spus la ureche. „Chiar sa ne ingrijim unul pe celalalt. Asta este in regula. Nu-ti fie rusine”.

Imi doresc sa pot face asta. Sa nu-mi fie rusine. Oare va disparea vreodata acest sentiment?

Am hotarat ca trebuia. Nu puteam sa invat sa traiesc asa fara Bella. Maine trebuia sa-l vad pe Charlie si sa-l conving sa vina cu noi, Dumnezeu stie unde. Mai important, sa-mi dea o sansa ca barbat al Bellei, ca partenerul ei. Ea ma alesese, in ciuda tuturor defectelor mele. Va fi nevoit sa respecte alegerea Bellei, chiar daca pe mine nu ma respecta deloc. Aveam o nenorocita de lupta in fata. Nu puteam sa plang si sa tremur ca acum. Nu puteam sa fiu patetic. Charlie isi va da ochii peste cap si ma va uri mai mult.

Am incercat sa ma intaresc, chiar si cand am incercat sa dormim, niciunul dintre noi nereusind. Va trebui sa ma confrunt cu Charlie. Va trebui sa las afara acel monstru din mine, chiar daca doar pentru putin timp. Dar apoi, Bella a spus sa fiu calm, nu sa fiu furios cand vorbesc cu Charlie.

M-am rugat la cineva acolo sus sa ma ajute maine...sa-mi arate calea...si sa gasesc cuvintele care il vor face pe Charlie sa inteleaga. Dumnezeu se va uita jos, la mine, si va ridica o spranceana, intreband daca nu am cerut si primit destul ajutor de la El recent. Poate ca imi fortam norocul aici. Si nu-mi permiteam sa enervez Norocul chiar acum.

Am inchis ochii...si am incercat sa dorm.

Multumesc pentru rabdare...

Nu uitati sa comentati.

Ana