Linia rosie

38. Ai ajuns la mine

Edward

Abia asteptam sa intru pe usa spitalului. Nu doream sa afisez o aura infuriata cand dadeam prima data ochii cu Charlie. Imi doream ca el sa ma asculte, calm, si sa faca o alegere rationala lasand-o pe fiica lui sa fie o adulta si sa-si aleaga propria cale. Imi doream ca ea sa ma aleaga pe mine. Nu doream ca el sa intervina. Il vroiam afara din calea noastra. De asemenea, il doream in viata Bellei. Imi doream ca lucrurile sa mearga, prosteste, am realizat ca vroiam ca totul sa se aranjeze simplu dupa disparitia Victoriei. Chiar nu mai doream alte obstacole. Si stiam ca asta nu era realitatea. Dar imi doresc basmul. Vreau sa alunec piciorul mic al Bellei in pantoful de sticla si totul in jurul nostru sa straluceasca de la praful magic. Toti cei din jurul nostru ar zambi si ne-ar imbratisa, ne-ar ura de bine, si ar fi prezenti la nunta noastra Disney de la castel. Dumnezeule, cat imi doresc asta. Mereu am crezut, urmarind asta cu Katie, ca era o iesire usoara, un sfarsit prea perfect, care nu infrunta niciuna dintre problemele vietii adevarate.

Dar, din nou, eu vreau finalul perfect. Nu imi doresc realitatea chiar acum. O vreau pe Bella. Si eram furios pe Charlie pentru ca incerca sa imi fure asta. La naiba, urasc focul pentru ca mi-a furat-o pe Tanya. Nici macar nu ma pot uita sau sa pot aprinde lumanari. Acum am o persoana in carne si oase de infruntat si de convins sa ma lase sa fiu fericit. Va fi aproape ca si cand as avea sansa sa discut cu flacarile din apartamentul meu din acea noapte. Am urat mereu ca nu aveam controlul sau sansa sa opresc lucrurile sa se intample asa cum s-au petrecut in acea noapte ingrozitoare.

Acum, am o sansa. Nu o voi irosi. De data asta.

Bella ma urma rapid cand am luat contact vizual cu Charlie. Acesta este barbatul care mi-a salvat viata. Acesta este barbatul care a creat-o pe Bella. Nu numai in forma fizica, ci si psihica. Charlie are tot meritul pentru fiinta remarcabila care este ea azi. Nu vreau sa nu respect asta.

Ceva in mine imi spunea sa o iau mai incet, sa mai atenuez supararea din privire. Asa ca, m-am linistit...putin.

„Buna, Serif Swan”, m-am trezit salutandu-l cu respect. Am observat doua perne deasupra paturilor din patul lui, ascunzand spatiul liber de acolo.

Inca esti Seriful Swan pentru mine. Nu incerc sa te insult, Charlie. Nu te supara.

Dar Charlie chiar parea enervat ca am intrat in rezerva lui. Am incercat sa ignor asta.

„Edward”, a spus sec, incrucisand bratele si ridicand privirea la televizor, de parca o reclama la Smooth Away era mai importanta decat ce aveam eu de spus.

„Tata”, Bella se afla in stanga lui. Parea suparata de raspunsul lui nepoliticos.

„Ce?”, a marait neplacut, uitandu-se doar la Bella, nu si la mine.

„Edward vrea sa discute cu tine”, a smuls ea telecomanda si a inchis televizorul. „Vreau sa asculti”.

Charlie a pufnit si eu am uitat tot ce aveam de spus in acea fractiune de secunda. Deodata, m-am simtit panicat, pierdut. Bella trebuie sa fi simtit asta, mereu atenta la emotii si suferinta...si mereu gata sa puna un bandaj de compresie pe rana mea sangeranda...mereu pregatita sa vindece.

„Deci, uite cum vom face, tata...Edward”, a aratat spre amandoi. „Asta este o sedinta de terapie in familie. Fiecare va avea sansa sa vorbeasca...si toata lumea va asculta...tata”.

Asta este o idee geniala! De ce nu m-am gandit eu la asta? Dar atunci, Charlie a pufnit si oftat, avand mainile inca incrucisate in aparare.

„El nu face parte din familie, Bella”, a izbucnit Charlie, respingandu-ma in cateva cuvinte.

Dar ea mi-a luat apararea in doua secunde.

„Il iubesc, tata, FACE parte din familie”, a pufnit inapoi cu o urma de furie controlata, asa cum este Dr. Bella mereu. „Acum, desfa-ti bratele. Este un mecanism de aparare. Spune ca nimeni nu se va apropia de tine. Nu vreau sa vad asta”.

Si, ca si cand s-a petrecut un miracol...Charlie si-a desfacut bratele si le-a asezat pe langa el.

„Edward...aseaza-te, te rog”, a luat Bella controlul, si eu m-am indragostit din nou de ea.

M-am asezat pe un scaun aproape de pat si eram bucuros ca Charlie se afla la aproape acelasi nivel vizual cu mine. As uri sa fiu nevoit sa ridic privirea la el, dintr-o pozitie aproape ingenuncheata mai jos de el, rugandu-ma de el sa ne acorde o sansa.

Ma gandisem sa-l implor, noaptea trecuta, si am stiut ca este un mod gresit de a ajunge la Charlie. Ar crede ca este slabiciune. Eu cred ca este slabiciune. Dar acum este tot ce stiu. Implor daca imi doresc ceva cu adevarat. Si, uneori, daca implor foarte bine, obtin. Nu vreau sa mai fiu nevoit sa mai implor vreodata. Numai Bella sau fiica mea ma vor face sa implor ca un caine. Si daca restul esueaza, probabil ca as face asta, spre marea dezaprobare a Bellei.

S-a asezat si Bella, in fata mea, intre noi fiind piciorul bun si cel amputat al lui Charlie, atat de simbolic. Puteam foarte bine sa fim despratiti de un milion de km.

„Tata, aseara am discutat cu Edward despre ce am vorbit noi”, a inceput Bella, stabilind discutia, deschizand drumul. Are un curaj real. Reprezinta un super erou pentru mine. Vreau lectii de la ea.

Charlie a oftat din nou. Mi-am simtit ochii arzand cand s-au indreptat spre el. Si-a intors privirea la mine si ochii lui ardeau intr-ai mei. Asta va fi o batalie. Se va transforma intr-un razboi.

„Si Edward are cateva lucruri de spus, evident”, a continuat Bella. „O sa-l las pe el sa vorbeasca primul...si apoi, tata, vei avea sansa sa spui orice ai de spus...”

Am simtit cum buzele mele ii ofera ei un mic zambet si speram ca a observat multumirea mea tacuta pentru asta.

„Trebuie sa facem o alegere pana la sfarsitul serii...cu privire la viitorul nostru”, a spus Bella, facandu-ma sa ma simt si mai nervos. „Este corect ca azi sa petrecem ziua impreuna, sa decidem impreuna”.

Charlie nu a spus un cuvant si o liniste mica s-a ridicat deasupra noastra. Bella a ridicat o spranceana la mine si m-a indemnat sa incep. „Edward?”

In regula. Asta e. Sansa mea sa dovedesc, sa ma lupt, sa spun ce gandesc si simt si sa nu fiu nevoit sa sufar nicio pedeapsa pentru asta. Si, pur si simplu, cuvintele mi-au revenit.

„Serif Swan...”, l-am privit si i-am vorbit direct. „In primul rand, vreau sa-ti multumesc pentru tot. Nu aveai niciun motiv sa ma ajuti, dar ai facut-o. Te-ai pus pe tine...si pe fiica ta intr-un asa mare pericol. Nu conteaza care este motivul, sunt foarte recunoscator pentru tot ce ai facut”.

Sunt bucuros ca am spus asta mai intai. Chiar imi doream ca el sa stie cat de recunoscator eram pentru ajutorul lui si pentru salvarea nu numai a Bellei si a mea, ci si a lui Emmett.

Nu am primit raspuns de la Charlie, nu ca ma asteptam la unul. Este in regula. Nu eram ofensat...inca.

„Si eu sunt tata, Serif Swan...”, am spus, taind chiar in mijlocul mesajului meu. „Nu sunt in fiecare zi langa fiica mea, dar...o iubesc in fiecare zi. Sunt cu ea, cu fiecare respiratie. Si sunt de acord cu tine. Nu sunt destul de bun pentru Bella”.

„Edward!”, a sunat Dr. Bella ca o fetita de saisprezece ani care era suparata pe mine pentru ca spusesem un lucru gresit. Dar inca nu terminasem. Acum aveam chiar si atentia lui Charlie. Se uita la mine, oricum.

„Daca eram in zona si o tarfa incerca sa-mi devieze fata din drumul ei, mai ales sa o duca intr-un stat diferit, mai intai l-as ucide. L-as sterge de pe fata pamantului in doua secunde”, am spus fara sa ezit, apoi am facut pauza.

Charlie chiar a zambit putin.

„Dar apoi...”, am continuat, „atunci fiica mea m-ar uri. M-ar blestema. Nu m-ar mai dori deloc. Atunci as pierde din timpul meu cu ea, datorita propriei alegeri. As pierde nu doar sa o conduc la altar sau sa montez leagane pentru copiii ei in curtea din spate, ci chiar si lucrurile marunte cum ar fi vorbitul cu ea, gatitul impreuna...doar sa o sun sa o salut...sa ne scriem scrisori...si un milion de alte lucruri...as pierde totul. Am pierdut deja mult prea mult din viata ei. Nu pot sa spun nimic. Trebuie sa zambesc si sa raman pe pozitie, privind cum ea creste si ia propriile decizii. Chiar daca acele decizii sunt gresite si ii vor cauza suferinta, nu pot sa spun niciun nenorocit de lucru. Tot ce pot sa fac este sa fiu acolo cand ea are nevoie de mine. Sa o tin in brate cand plange si sa o ajut sa-si gaseasca drumul. E de rahat, dar...in sufletul meu stiu ca asta este lucrul corect...singurul lucru pe care il poate face un tata”.

„Asculta, Edward, tu nu intelegi...”, a incercat Charlie sa ma intrerupa, dar eu l-am oprit cu raceala.

„Inteleg, Charlie!”, am inchis ochii pentru un moment. Eram atat de obosit sa fiu tratat ca si cand eram un prost, doar o fata si un trup dragut, nimic mai mult.

„Inteleg mai mult decat tine”, am punctat, intepandu-l cu privirea. „Tu ti-ai vazut fiica in flacari? Ai fost neajutorat, stand in timp ce ascultai tipetele ei de GROAZA si DUREREA sfasietoare? Inteleg ca vrei sa-ti protejezi fetita! Sa nu indraznesti sa-mi spui mie ca nu inteleg. INTELEG!”

M-am oprit iar, calmandu-ma, privirea fiindu-mi putin incetosata de lacrimile care amenintau sa-mi curga din ochi, dar am incercat sa mi le alung. Bella se holba la mine, privirea ei fiind puternica, dar solemna.

Cu calm, am vorbit din nou.

„Am renuntat o data la fiica mea”, am spus foarte incet, privindu-mi mainile stranse in pumni. „Vroiam sa o pastrez inocenta...vroiam sa fie fericita. A fost cel mai greu lucru pe care a trebuit sa-l fac vreodata in viata mea, Serif Swan. M-a omorat. Am murit in acea zi. Dar am facut-o pentru ea...pentru Katie. Am vandut tot ce reprezentam, sperand ca va fi suficient sa-i ofer viata inapoi lui Katie. Si as face-o din nou. Asa ca, daca vrei sa spun ca-mi pare rau, nu o voi face. Nu pot”.

„Ce vezi acum este tot ce mi-a mai ramas. Stiu ca nu este mult. Nu am diplome, nu am bani...nu am o super cariera. Stiu ca sunt un barbat sfasiat, stiu asta. Nici macar nu am crezut ca as putea sa iubesc alta femeie, dupa toate femeile pe care le-am cunoscut in ultimii cativa ani. Dar, iubesc. O iubesc pe Bella Swan. Voi face orice sa o fac fericita. Chiar...sa ma reconstruiesc...pana cand cred ca o merit pe deplin, ceea ce probabil ca nu se va intampla niciodata. Dar am de gand sa incerc...in fiecare zi. Te rog, sa nu...ne ucizi, inainte ca macar sa avem o sansa sa incepem. Te rog”.

M-am oprit, gandindu-ma ca poate imi voi sfarsi aici discursul. Atunci, Bella m-a privit. M-am uitat la ea, privirea mea adorand-o in secret.

„Asta a avut nevoie de mult curaj, Edward”, a spus Bella cu vocea ei de medic profesionist.

„Tata?”, a inceput sa-i acorde lui Charlie sansa sa vorbeasca si el era pe cale sa deschida gura.

Dar, am intrerupt din nou.

„Parintii mei mi-au interzis odata sa ma insor cu Tanya”, am indraznit sa ma uit la Charlie in timp ce el se holba inapoi la mine. „Mi-au spus ca daca raman cu ea, ii voi pierde pe ei, banii lor, taxele la facultate, totul. I-am urat pentru asta. Nu ca ii iubeam foarte mult inainte. Dar am ales dragostea. Am plecat de langa ei si chiar daca a fost foarte dureros pentru mine si s-ar putea sa-mi fi schimbat relatia cu ea, am facut alegerea corecta. Nu o face pe Bella sa aleaga, Serif Swan, te rog. O va rani. In orice fel. Si tu nu vei mai fi niciodata acelasi pentru ea. Ea se uita la tine ca la un erou. Nu distruge asta”.

M-am oprit si am expirat, adaugand. „Asta este tot ce am vrut sa spun”.

Bella a luat o alta gura de aer si mi-a zambit aprobator. Ma simteam mult mai bine acum. Singurul lucru care ma ingrijora era ca era randul lui Charlie sa vorbeasca.

„Bine”, a spus Bella dupa o alta pauza. „Tata...de ce nu ne spui la ce te gandesti?”

Bella parea tematoare, in adancul ei, de ceea ce ar spune el in continuare. Asa eram si eu. Stiam ca motivele lui vor fi bune si greu de rasturnat. Tot ce am de partea mea este dragostea. El are logica, ratiunea si realitatea in spate, gata sa-mi taie gatul.

„Bine”, a inceput Charlie, tonul fiindu-i jos si nemiscat.

Sunt mort.

Dar, chiar cand Charlie era pe cale sa ma sfasie, usa s-a deschis si doi ofiteri cu arme la solduri au intrat inauntru. Un barbat, la vreo treizeci de ani, cu parul scurt, castaniu, dat pe spate, purtand un costum modest, si o femeie la douazeci de ani cu parul scurt, blond-roscat, si piele deschisa.

Si-au aratat insignele si pareau necrutatori.

„Agenti federali – Conner si Meyer”, a prezentat barbatul. „Ne cerem scuze ca am dat buzna aici, dar nu mai avem timp”.

Nu mai este timp?

Bella s-a ridicat, parand ingrijorata, in timp ce ei stateau langa patul lui Charlie, langa mine.

Femeia s-a uitat la mine si a pus mana pe umarul meu. Deodata, mi s-a facut rau, imaginandu-mi ce este cel mai rau. Katie!

Ochii mi s-au marit de realizare si am ridicat capul spre ei.

„Fiica mea!”, a fost tot ce am putut scoate.

„Ea este bine, este bine”, m-a asigurat femeia agent si intestinele mi s-au relaxat.

„Dar s-a intamplat ceva”, s-a bagat agentul barbat. „Ben Cheney, tutorele fiicei tale...masina lui a sarit in aer seara trecuta. Este masina pe care au lasat-o in urma cand i-am dus la casa sigura. Nu a fost nimeni ranit, dar...ei bine, nu trebuie sa-ti desenez, nu?”

M-am trezit sarind si miscandu-ma inainte ca, creierul meu sa constientizeze toate astea.

„Avem un loc pregatit pentru tine sa li te alaturi...”, imi spunea femeia agent. „Dar trebuie sa plecam acum”.

„In regula, merg”, am spus, pregatit sa merg cu ei chiar acum. Nici macar nu aveam nevoie sa merg la Bella sa-mi strang lucrurile. Tot ce era important pentru mine era cu mine acum, in rucsacul pe care il aveam. Putem sa mergem direct la aeroport si sa fim in drum spre Katie. As putea sa o vad in cateva ore.

„Edward?”, m-a trezit vocea Bellei din ganduri si am inghetat, intorcandu-ma si privind.

Bella statea langa patul lui Charlie si el o tinea de mana. Se uitau amandoi la mine, ambii cu o expresie de groaza.

„Bella...”, m-am inecat.

Barbatul agent s-a uitat la partenera lui si au asteptat la usa.

„Nu-mi place sa intervin...in asta...”, a spus barbatul agent, rupand linistea care se construise intre noi. „Dar trebuie sa mergem. Este da sau nu”.

„Bella, trebuie sa plec”, am informat-o. „Daca nu o fac, nu-mi voi mai vedea niciodata fiica”.

M-am uitat la agenti si am ridicat o spranceana. „Corect?”, i-am intrebat sa ma asigur.

„Ei au semnat pentru protectia martorilor azi dimineata”, a dat femeia din cap.

M-am intors la Bella si avea lacrimi in ochi.

„Te rog, Bella”, am facut un pas in fata, patul lui Charlie fiind intre noi.

Apoi m-am uitat la Charlie si la fel a facut si ea.

„Serif Swan...”, am respirat. „Te rog, vino cu noi. Te rog, nu ne face asta. Daca vrei sa implor, voi implora. Voi face orice vrei tu. Dar, te rog, nu o lua pe Bella de langa mine”.

„Dumnezeule”, a mormait Charlie, rusinat de rugamintea mea.

„Tata!”, s-a incruntat Bella la el.

„Scuze”, a spus el incet, uitandu-se la pernele ce-i ascundeau piciorul amputat. „Eu nu merg”.

Am scapat o respiratie frustrata si am privit in alta parte, apoi m-am uitat din nou la Bella.

„Nu pot sa-ti cer sa mergi cu mine si sa-ti parasesti tatal, Bella”, am spus, si fiecare cuvant in parte m-a intepat in inima.

„Stai”, a scapat Bella o lacrima si m-a apucat de bratul sanatos, tragandu-ma in coltul camerei, langa fereastra, lasandu-i singuri pe Charlie si pe agenti.

Inainte ca macar sa inceapa sa vorbeasca, mi-am izbit buzele de ale ei si i-am cuprins fata cu mainile, infricat ca asta s-ar putea sa fie ultima mea sansa sa-i sarut buzele dulci si umede.

„Edward...”, a plans, vocea tremurandu-i cand s-a aruncat in bratele mele.

Am strans-o aproape, sarutandu-i varful capului cu pupici mici, blanzi.

„Bella...”, am spus cu o voce mica. „Inteleg. Este tatal tau. Exact cum stiu ca tu intelegi ca am nevoie sa fiu cu fiica mea. Nu te voi forta sa alegi. Nu vreau sa ma urasti pentru asta”.

„Edward, te iubesc”, s-a agatat de tricoul meu, un scancet iesind din gatul ei. „Nu te pot lasa sa pleci”.

„Si eu te iubesc, Bella”, mi-am auzit vocea spargandu-se, dandu-mi seama ca daca plecam, nu voi mai putea niciodata sa o vad sau sa o sun. Chestia asta cu protectia martorilor este pe viata. Dar apoi, mi-am imaginat cum explodeaza masina lui Ben, cu ei toti inauntru. Daca ar fi luat masina lui Ben in locul celei a Angelei, acum cateva zile...ar fi fost morti cu totii acum.

„Te voi iubi mereu”, am adaugat, crezand in fiecare cuvant, ignorandu-mi mainile tremurande.

Ea a hohotit mai tare si eu i-am aruncat o privire lui Charlie. El evita sa ne priveasca, scuturand de televizorul de deasupra.

In acel moment, l-am urat. Nici macar nu-i pasa ca fiica lui plangea si suferea.

Am plecat de langa Bella si am mers la Charlie, smulgand telecomanda din mana lui.

„Mda, foarte bine, uita-te la televizor, CHARLIE!”, i-am strigat direct in fata. „Care este scorul la meci? Vietile noastre sunt distruse dracului si tu aprinzi televizorul? Ma intreb daca exista vreo emisiune numita Frangandu-i Inima Fiicei Tale!”

Bella a venit in spatele meu si ma tragea de bratul ranit, dar nu-mi pasa. Imi pierdusem tot controlul.

„Stii, Charlie, imi pare rau ca ti-ai pierdut piciorul, dar imi pare si mai rau ca ti-ai pierdut sufletul – acum mult timp”, eram vanat. „Nu exista proteza pentru asta! Sper sa nu ai probleme sa dormi noaptea, tot restul vietii tale, stiind ca fiica ta a renuntat la propria-i fericire pentru a te impinge pe tine in scaunul cu rotile pentru binele tau!”

„Edward, destul!”, m-a tras Bella de langa el si eu i-am aruncat telecomanda cand ea m-a dus langa usa, agentii fiind chiar in urma noastra.

„Imi pare rau, dar trebuie sa mergem”, ne-a spus femeia amandurora, apoi s-a uitat la Bella, intreband. „Mergi si tu?”

Nu trebuia sa-i aud raspunsul. Pur si simplu am luat-o in brate si am sarutat-o, cu pasiune si foc, furia mea alimentand flacarile.

Ea m-a sarutat inapoi, dar apoi a inceput din nou sa planga, intrerupand sarutul. Am plantat mici pupici pe gura ei, vrand fiecare secunda pe care o mai puteam avea cu ea.

„Oh Doamne, Edward...”, a plans ea apucandu-se de par. S-a uitat la mine cu ochii stralucitori si a luat o gura de aer.

Si-a dus ambele maini la parul meu, atingandu-l, mangaindu-l, memorandu-i fiecare suvita ravasita. Apoi si-a mutat degetele pe fruntea mea, peste ochii inchisi, pe nas, pe obraji, degetele mari alunecand pe buza de jos, apoi jucandu-se in mica adancitura din barbia mea.

M-a privit in ochi cand m-am uitat la ea, nasul meu frecandu-se de al ei. Am incercat sa ma gandesc la ceva sa spun, in speranta de a mai alina durerea asta. Am stiut imediat ca nimic nu ar putea sa o faca.

„Asta nu schimba nimic, Bella Swan...”, am soptit. „Te iubesc. Te voi iubi mereu. Si iti voi apartine intotdeauna. Intotdeauna”.

„Intotdeauna iti voi apartine, Edward”, a plans ea, plantand doua saruturi pe gatul meu. „Te iubesc atat de mult”.

„Edward?”, m-a strigat agentul barbat si am intors capul spre el.

„Trebuie sa mergem”, s-a uitat el la ceas, apoi s-a uitat in jos adaugand. „Imi pare rau”.

„Trebuie sa plec”, am spus sec, simtindu-ma atat de gol in interior.

„Promite-mi ca vei continua terapia”, s-a agatat ea de mine, lacrimile imbracandu-i toata fata.

Am zambit si am pus degetele mari sub ochii ei, stergandu-i lacrimile ude si sarate.

„Promit”, am spus cu sinceritate. „Dr. Bella”.

„Prefer Fata cu Caietul”, a incercat sa-mi zambeasca.

„Da, fata mea cu caietul”, am zambit...si am simtit lacrimile in ochi.

Trebuia sa plec repede sau nu mai plecam niciodata. Uram asta, dar trebuia sa ies de aici.

„M-ai salvat, Bella”, am inecat cuvintele. „Ai ajuns la mine”.

„Ti-am spus ca pot”, s-a uitat mandra la mine.

Am simtit lacrimile gata sa-mi curga si i-am ridicat fata la mine, un ultim sarut. Nu m-am grabit, sperand ca pentru ea era la fel de dulce si pretios si vesnic cum era pentru mine.

Inima imi era franta in bucati cand am incheiat sarutul.

„La revedere, Bella”, am soptit, smucindu-ma din bratele ei si intorcandu-ma, facand cativa pasi pana cand iesisem pe usa spitalului, cu agentii chiar langa mine.

Si, inainte sa-mi dau seama, o lasam in urma. Eram in drum spre iesirea din spital...in drum spre iesirea din viata ei pentru totdeauna.