Proclamatia de emancipare

Capitolul 12 – Întelegere  

Nici un om nu întelege pe deplin o carte decât dacă a văzut si a trăit măcar o parte din continutul ei -- Ezra Pound

Isabella Swan

Nu funcţiona deloc.

In ultimele două săptămâni îl evitasem pe Edward. Aproape ca nu-l priveam şi nu-i vorbeam. Păstrasem distanţa şi încercasem să nu stau în prezenţa lui. Sperasem că stând departe de el această tensiune stânjenitoare dintre noi va dispărea cumva, şi sentimentele ciudate pe care le aveam ori de câte ori era prin apropiere vor dispare.

Dar, aşa cum am spus, nu funcţiona. Senzaţiile nu făceau decât să se intensifice, atracţia faţă de el creştea. Era ridicol şi nu-mi plăcea deloc, dar nu puteam să mă opresc.

Nu înţelegeam deloc, nu-mi înţelegeam reacţia faţă de el. Nu înţelegeam de ce îmi simţeam pieptul de parcă lua foc atunci când vorbea, de ce pielea mă furnica, când se apropia de mine, de ce ameţeam când îl auzeam râzând. Nu înţelegeam de ce zâmbeam involuntar când cineva amintea de el, de ce eram în permanenţă conştientă de locul în care se afla faţă de mine, de ce îmi bătea inima atât de tare când îi auzeam maşina parcând în faţa casei. N-avea nici un sens să-l am mereu în minte şi gândul la el să-mi trimită fiori prin trup, trezind la viaţă părţi din mine care mereu fuseseră adormite, dându-mi sentimente şi dorinţe pe care nu le mai simţisem niciodată până acum. Mă făcea să mă simt nervoasă şi plină de anxietate, mă făcea să simt ca şi cum milioane de fluturi ar fi bătut din aripi în interiorul meu, şi asta nu avea nici un sens pentru că înainte nu mă mai simtisem atât de alarmată decât din cauza fricii. Şi nu-mi era frică de el, nu mă înspăimânta. Singurul lucru care mă înspăimânta erau sentimentele pe care le trezea în mine, pentru că n-aveam idee ce însemnau.

De-abea îl cunosteam. De fapt, îmi făcusem un scop din a nu-l cunoaşte. Dar nimic nu făcea vreo diferenţă, pentru că sentimentele veneau oricum. Nu puteam scăpa de ele nici în somn, fiindcă începuse să-mi apară în vise. Îi vedeam în mod constant faţa, îi auzeam râsul şi vocea.

Nu mai ştiam ce să fac.  Il evitasem atât de mult că acum nici nu mai ştiam cum să mă opresc. Probabil că-şi dăduse seama până acum, ştia ce făceam. Nu fusesem tocmai subtilă în sensul ăsta şi ştiam că Jasper era conştient că-l evitam pe fratele lui, aşa că realizam că şi Edward trebuie să fi observat. Dar nu avem nici o posibilitate să explic, nici un mod de a-l face să înţeleagă de ce.

Partea cea mai rea era că nu aveam pe nimeni cu care să vorbesc despre asta, nimeni care să mă ajute să înţeleg sau să-mi dea un sfat. În ultimele două săptămâni ajunsesem să-i cunosc pe ceilalţi Cullen destul de bine, aşa cum era de aşteptat, iar dr. Cullen avusese dreptate – ajunsesem de fapt să mă bucur de compania lui Emmett şi Jasper. In special Jasper, pentru că era extrem de înţelegător şi empatic. Niciodată nu-mi punea întrebări sau să mă forţeze să-i explic de ce făceam lucrurile pe care le făceam sau de ce spuneam ce spuneam. El pur şi simplu mă accepta ca atare şi apreciam asta. Imi dădeam cu uşurinşă seama de ce se întâlnea cu fata aceea, Alice, personalităţile lor se completau una pe cealaltă.

Cât despre Alice, între timp mai fusese în casă de câteva ori, dar o evitasem. Îmi plăcea, dar nu ştiam cum să mă port cu ea. Mă îmbrăţişase şi spusese că vom fi prietene şi asta era ciudat pentru mine, neaşteptat. Nu venea aici fără prietena lui Emmett, Rosalie, şi făceam tot ce puteam ca să stau departe de ea. Atât Edward cât şi dr. Cullen mă avertizaseră destul de serios că nu prea era amabilă şi nu aveam nevoie de o confruntare. Îmi era frică de ea şi încă nici măcar nu-i vorbisem vreodată.

Seara trecută, Jasper venise în camera mea ca să-mi lase un pachet pe care Alice il dăduse pentru mine. Nu era prima dată, îmi mai trimisese pachete prin el de câteva ori în două săptămâni. El spunea  că erau lucruri pe care uitase să le ia iniţial, cum ar fi loţiuni sau un capot sau perie de păr. Eram recunoscătoare pentru tot, dar în acelaşi timp şi copleşită. Aveam sentimentul că nu meritam ca ei să risipească atâţia bani cu mine. El intră înăuntru şi se aşeză pe canapea întrebându-mă daca am spălat deja rufe pentru Edward. Menţionasem în treacăt că trebuie să văd dacă Edward are rufe de spălat, întrucât spălasem pentru toată lumea de două ori deja şi cu toate astea de la Ewdard nici măcar un singur articol de îmbrăcăminte. I-am spus că nu, nu l-am întrebat încă de asta şi Jasper dădu din cap. Rămase tăcut câteva momente şi pe urmă oftă şi mă întrebă dacă Edward mi-a făcut vreun rău.

Întrebarea mă luă pe nepregătite şi îl asigurai pe Jasper că Edward nu m-a rănit în nici un mod, dar nu păru să mă creadă. Când a plecat, l-am auzit ciocănind la uşa lui Edward şi m-am speriat puţin.

Cu o noapte în urmă adormisem, chircită peste desenul pe care îl făcusem cu mama. Îmi doream atât de mult să fie pe-aici, să pot vorbi cu ea. Ea ar fi putut să mă ajute să-mi înţeleg sentimentele, chiar dacă ea însăşi nu le experimentase niciodată. Mama avea mereu un fel al ei de a mă face să mă simt mai bine, chiar dacă nu avea o rezolvare pentru problemele mele. L-am visat pe Edward din nou şi m-am trezit cu acea furnicătură care îmi dansa pe piele.

Când m-am sculat şi am deschis uşa, am încremenit. Rufele lui Edward erau puse în hol. Îmi dădeam seama acum de ce Jasper se dusese aseară în camera lui Edward şi într-o secundă m-am simţit oribil. Ei toţi erau prea amabili cu mine şi pur şi simplu aşteptam ca totul să crape şi să se prăbuşească în jurul meu, iar faptul că-mi neglijam puţinele îndatoriri pe care le aveam era o cale sigură în sensul ăsta. Era total greşit ca Jasper să intervină pentru ca eu să-mi fac treaba; nu puteam să las asta să se mai întâmple de acum înainte. Nu puteam lăsa sentimentele mele copilăreşti să-mi întunece judecata. Trebuia să-mi joc partea mea.

Mi-am petrecut ziua făcând curat ca de obicei şi spălându-i rufele lui Edward, cu o grijă deosebită pentru că ştiam că e pretenţios. Le-am dus sus şi am rămas în hol cu ele fara să ştiu ce să fac mai departe. Tuturor celorlalţi le puneam rufele la loc, fiindcă toţi îmi dăduseră voie să intru în camerele lor pentru asta, dar cu Edward nu discutasem niciodată subiectul, aşa că n-aveam cum să intru la el sub nici o formă.

Ziua trecu repede. Dr. Cullen sosi acasă şi tocmai puneam mâncarea pe masă când Jasper intră în cameră.

„Isabella?”, spuse el. L-am privit şi am zâmbit.

„Da, Jasper?”, am întrebat. Jasper mă pusese să jur că n-o să-i mai spun domnule niciodată.

„Vrei să mergi cu noi la meciul de fotbal a lui Edward mâine seară?”, întrebă el.

M-am oprit din ce făceam şi l-am privit neîncrezătoare. Mă invita să ies cu ei undeva în societate? M-am uitat la el un moment înainte să privesc spre dr. Cullen. Se uita cu interes la mine şi zâmbea dând din cap. Nu eram sigură dacă asta însemna că îmi era permis să spun da dacă vreau, sau că-mi spunea că ar trebui să spun da, dar oricum ştiam că nu pot să spun nu. N-ar fi fost bine.

„Da”, am spus încet. Jasper zâmbi şi aprobă. Am terminat de pus mâncarea, brusc nervoasă, şi m-am îndreptat rapid spre scări. Am auzit maşina lui Edward parcând  afară şi uşa din faţă deschizându-se. Puteam să-i simt privirea în timp ce ajungeam la etajul al doilea, dar n-am îndrăznit să mă întorc să mă uit.

Am rămas la mine în cameră până când l-am auzit pe Edward urcând scările dinspre etajul doi. Am respirat adânc ca să mă pregătesc şi am păşit în hol. Trebuia măcar să mă ofer să termin cu rufele lui, din moment ce nu fusesem destul de curajoasă ca să cer să încep.

M-am uitat spre el când ajunse la etaj si ochii nostri se întâlniră. Era prima dată când mă uitam în ochii lui de aprope două săptămâni si erau la fel de splendizi pe cât mi-i aminteam. El se opri în fata mea si eu am început să-mi bâlbâi vorbele fără să am prea mult sens fiindcă eram atât de agitată. Era prima dată după mult timp când îi vorbeam direct. El întelese până la urmă ce doream si mă asteptam să mă expedieze, dar n-o făcu. Am fost uimită când, în schimb, deschise usa camerei si îmi făcu semn să intru.

Mă simţeam rău, fluturii cutreierau peste tot înăuntrul meu. Am făcut câţiva paşi în camera lui oprindu-mă chiar lângă usă. Edward îsi luă cosul si îl băgă în cameră, asezându-l  lângă intrare. Stătea chiar în spatele meu, atât de aproape încât mă furnica pielea. Îl puteam mirosi si era coplesitor, îmi încetosa gândurile complet. Am inspirat adânc când am auzit clicul încuietorii de la usă în spatele nostru, închizându-ne împreună în cameră.

Am încercat să trec peste nervozitatea mea, să ignor faptul că apropierea si mirosul lui mă ameteau, întrucât eram hotărâtă să termin rapid cu ceea ce aveam de făcut. M-am întors cu fata la cosul de rufe si privirea mi se tulbură din cauza miscării rapide. Aproape îmi pierdui echilibrul, dar Edward mă apucă rapid ajutându-mă să rămân în picioare. Electricitatea trecu prin mine în momentul în care mă atinse si am icnit. Am încercat instinctiv să mă trag din mâna lui, tresărind din cauza contactului neasteptat, iar Edward îmi dădu drumul.

“Te simti bine?”, întrebă el cu sprâncenele ridicate. Părea sincer îngrijorat pentru mine, si asta mă făcu să mă simt si mai rău din cauza întregii situatii. Nu era vina lui că aveam niste sentimente atât de ridicole si imature si era gresit din partea mea să dau vina pe el.

“Da, domnule”, am spus încet, respirând adânc. M-am întors din nou spre cos, ca să scot rufele afară. Avea o grămadă, din moment ce nu i se mai spălaseră de mult.

Edward trecu pe lângă mine atingându-mă usor si se duse spre biroul aflat în cealaltă parte a camerei. Trase afară scaunul si se aseză, aplecându-se în jos. Edward avea o tinută oribilă. Am încercat să nu mă uit la el dar îi puteam simti privirea asupra mea. Mă făcea si mai nervoasă si mâinile îmi tremurau. Nu vroiam să fac vreo greseală sau să fac ceva care să-l supere.

Un moment a fost tăcere, până când oftă. “Pot să te întreb ceva?”, întrebă el .

Am ezitat. „Desigur, domnule”, am spus după un moment.

La început nu spuse nimic, doar mă privi. În cele din urmă nu mai putui îndura si  mă oprii din ce făceam, ca să mă uit înspre el. El surâse când îl privii, dar nu vorbi.

“Aveati o întrebare, domnule?”, am întrebat.

El aprobă din cap. “De fapt am mai multe. Nu te superi, nu-i asa?”

A scuturat din cap. “Puteti să mă întrebati orice, domnule”. Mi-am regretat cuvintele din momentul în care le-am  prostit, temându-mă că o să mă întrebe ceva stânjenitor. M-am întors cu spatele la el si am început din nou să mă ocup de haine, asteptându-l să pună întrebările.

“Care e numele tău complet?”, întrebă el.

“Isabella Marie Swan”, am spus, oarecum surprinsă de întrebarea lui.

“Unde te-ai născut?”

Am oftat. “Phoenix, Arizona”.

“Pun pariu că nu-i usor să te adaptezi la vremea asta ploioasă când vii dintr-un loc atât de cald si uscat”.

Am zâmbit usor. “Da, îti ia ceva timp să te obisnuiesti”. Am privit spre el si l-am văzut dând din cap aprobator.

“Ai trăit acolo toată viata?”

Am aprobat. “ Da, până acum două săptămâni”.

“Îti lipseste?”, am înghetat, oarecum uimită de întrebarea lui. Nu stiam cum să răspund. Ar trebui să spun nu, pentru că să spun da ar fi nepoliticos? Ar fi jignit dacă as spune da? Chiar as putea spune că îmi lipseste Phoenix-ul, fără să-i explic totul, în asa fel încât să înteleagă că nu aveam nimic împotriva lor sau nimic în favoarea lui Charles, ci era doar în legătură cu sentimentele mele? “Adevărul”, spuse el, citindu-mi expresia.

“Depinde la ce vă referiti”, am spus sovăitoare. M-am uitat la el să-i prind expresia si l-am văzut privindu-mă cu interes.

“Explică-mi”, spuse el. Mi-am închis ochii si am oftat.

“Nu-mi lipsesc stăpânii”, am spus. Nimeni nu-mi mai ceruse să vorbesc despre asta si nu prea îmi venea usor, să fac pentru prima dată o analiză în fata singurei persoane care mă făcea să mă simt atât de încordată.

“Te băteau”, spuse el, din tonul lui deducându-se că era o afirmatie si nu o întrebare. M-am uitat la el si am văzut că era încruntat si părea mânios. Am aprobat.

“Da, domnule, asa este”.

“Atunci cum se poate să-ti lipsească ceva de acolo? Evident că n-ai avut o viată bună dacă ai fost abuzată”.

Am oftat, nestiind cum să-i explic. “Binele are mai multe nuante”, am spus ezitând. “Poate că acolo am avut o viată dură pentru că am fost abuzată fizic, dar am avut de asemenea si sustinere, oameni care îndurau ceea ce înduram si eu si întelegeau viata pe care o duceam. În acest sens, am avut o viată bună în Phoenix”.

M-am uitat la el si am văzut că avea ochii usor îngustati. Nu părea supărat de ceea ce spusesem, mai mult părea că se gândeste profund la ceva.

“Dar viata de aici? Si aici e vorba de o altă nuantă a binelui?”

Am dat din cap. “Desigur. Am ce mânca si ce îmbrăca si stăpânii mei mă tratează omeneste. Oamenii din lumea mea ar face orice pentru acest mod de a trăi, în care nu trebuie să înduri în permanentă teama constantă că vei plăti cu viata pentru greselile altora”.

“Si în Phoenix te temeai? Îti era frică să nu fii omorătă fără motiv?”, întrebă el. L-am privit si am văzut că era interesat cu adevărat.

“Întotdeauna există un motiv, domnule. Doar că nu, întotdeauna este un motiv creat din vina ta”. Era ciudat cât de usor îmi venea, să-i spun toate astea. Nervozitatea era încă prezentă, inima încă îmi gonea, dar nu mai eram atât de stânjenită. Să vorbesc cu el era mult mai natural decât crezusem că va fi, si m-am simtit ridicolă din cauza comportamentului meu din ultimul timp.

“De asta m-ai rugat să nu te pedepsesc când mi-am vărsat sucul de portocale. Erai obisnuită să  fii vinovată pentru tot, chiar si pentru ce nu era vina ta”.

Am dat din cap aprobând. “Totusi, atunci a fost vina mea, domnule. Vă speriasem, si n-ar fi trebuit”.

El ironiză. “Nu poti să dai vina pe tine pentru asta. Eu am fost o mîtă.”  (N.Tr. :  Defapt Edward spune că a fost o  ”pussy” ceea ce în engleză are atât sens de pisicută cât si de ... organ genital feminin, sau cum am spune noi ”păsărică”. Acum mă întreb oare, puteti să ghiciti care este sensul conferit de Edward? J))

“Asadar n-am fost numai eu cea care s-a comportat ca o pisică în acea situatie?”, am spus pe loc, fără măcar să-mi las timp să gândesc ceea ce spun. Atunci tipase la mine că am nevoie de un clopotel pentru că eram mai rea decât o pisică.

El râse tare. “Figlio di a femmina, cumva tocmai ai trântit o glumă?” (Figlio di a femmina = fiu de cătea, aici folosit pentru a desemna uimirea vorbitorului). Am zâmbit auzindu-i râsul. Era atât de melodic si lipsit de griji. N-aveam habar ce însemna prima parte a propozitiei, dar ceva din mine îmi spunea că probabil nici nu vreau să aflu.

“Pot să-ti pun o altă întrebare serioasă?”, întrebă el după un moment.

“Desigur”.

“Aici te temi pentru viata ta?”, întrebă el, cu o voce joasă, care pretindea răspuns. M-am uitat la el si am văzut că expresia fetei se potrivea cu tonul. Era aproape înspăimântător cât de repede putea trece de la râs la severitate.

Am ezitat, dar am decis să spun adevărul. Nu-l mintisem încă si nu vroiam să încep acum. “Întotdeauna mă voi teme pentru viata mea, ar fi prostesc din partea mea să n-o fac. Doar pentru că voi nu mă pedepsiti pentru greselile altora, nu înseamnă că într-o zi nu va trebui să plătesc pentru ale mele. Nimeni nu este perfect, sunt sortită să fac sau să spun ceva gresit la un moment dat, si sunt perfect constientă de posibilele consecinte. Viata mea nu-mi apartine, niciodată nu mi-a apartinut. În acest moment apartine tie si familiei tale, si depinde de voi să o luati dacă vi se pare potrivit”.

El nu răspunse, iar eu nu l-am privit. Continuai să pun hainele la loc în tăcere, nestiind ce simtea în legătură cu ceea ce tocmai spusesem. După un moment îsi drese glasul, iar eu m-am încordat putin din instinct.

“Care e culoarea ta preferată?”, întrebă el brusc.

“Verde”, am spus imediat, fără să mă gândesc. Am simtit cum mi se înrosesc obrajii si mi-am întors capul ca să nu mă poată vedea. Stiam că spusesem asta pentru că era culoarea ochilor lui si nu vroiam să fiu nevoită să-i explic.

Am terminat rapid cu hainele si am pus cosul deoparte. Reusisem să-mi recuperez calmul si roseata dispăruse, asa că m-am întors spre el. Se uita intens la mine, cu o expresie indescifrabilă.

“Mai ai nevoie de ceva?”, am întrebat.

El dădu din cap. Am rămas acolo si m-am uitat la el un moment, asteptându-l să continue, dar n-o făcu.

“De ce anume ai nevoie?”, am întrebat în cele din urmă, incapabilă să mai îndur tensiunea care crestea în cameră.  

“Am nevoie să stiu de ce mă urăsti”.

Am făcut ochii mari si am clipit de câteva ori, confuză. Credea că-l urăsc? “Ce vrei să spui?”

Oftă, trecându-si mâinile prin păr. Îi stătea deja în toate părtile si tocmai înrăutătise situatia. “Vreau să spun, că fugi ca dracu’ de mine, nu te uiti la mine, nu vorbesti cu mine. Singurul motiv pentru care o faci acum este pentru că ai crezut că n-ai de ales pentru că trebuie să-mi pui rufele la loc. Vreau să spun, futu-i, as fi putut face rahatul ăsta de unul singur, dar singura modalitate în care te pot face să stai în aceeasi blestemată de cameră cu mine este să-ti dau ceva de făcut. N-ai nici o problemă să stai cu fratii mei, asa că de ce ai dracului probleme când e vorba de mine? Sunt atât de al dracului de oribil?”

Pur si simplu am rămas uitându-mă la el socată, în timp ce-si bâlbâia frustrările. Eram uimită si nu-mi puteam misca buzele să formeze cuvinte.

“Si acum, Cristoase, stau aici tipând la tine si înjurând, de parcă as rezolva ceva cu asta”, murmură, scuturând din cap. “Asta nu-i bine? Este vorba de temperamentul meu? Te sperii?” Mi-am scuturat capul cu ezitare. El gemu. “Atunci, ce?”

Am oftat. “Nu te urăsc. Numai că eu…”, am început, nestiind cum să-i explic.

“Numai că tu ce?”, întrebă el.

“Eu nu te înteleg”, am spus încet. El oftă si deschise gura să-mi răspundă, dar fu întrerupt de soneria telefonului. Gemu  puternic si îl luă ca să se uite cine îl suna. Mă privi si oftă.

 “Vă doresc o noapte bună, domnule”, am spus, întorcându-mă si îndreptându-mă spre usă.

“Isabella”, strigă în timp ce telefonul încă îi suna. M-am întors să mă uit la el. Era încruntat. “Cred că vei afla că avem mult mai multe lucruri în comun decât crezi, dacă o să ne acorzi o sansă să ne cunoastem”.

Se întoarse cu spatele la mine si răspunse la telefon cu un ”care-i treaba” spus pe un ton scăzut. Am deschis usa si am iesit  afară rapid, închizând-o încet în urma mea.

Am intrat la mine în cameră si am închis usa, ca să mă duc direct în baie. Conversatia cu Edward părea oarecum ireală si încercam într-un fel să-mi pun gândurile în ordine.

După dus, mi-am pus un set de pijamale scurte cumpărate de Alice. Deveneau rapid hainele mele favorite. M-am întis pe pat, dar nu puteam să mă detasez, asa că am luat o hârtie si un creion si am început să desenez.

L-am desenat pe Edward. Figura lui îmi era întipărită în memorie, până la ultimul detaliu. Linia exactă a maxilarului, curbura buzelor, arcuirea sprâncenelor, unghiul nasului. Imi aminteam fiecare amănunt al ochilor, fiecare punct auriu din ei, felul în care sclipeau ca smaraldul verde. Părul haotic, modul în care i se întunecau ochii câteodată. Avea câtiva pistrui palizi pe nas si pe pometii obrajilor de la soare, si un semn micut sub partea dreaptă a buzei de jos, care era aproape imposibil de văzut dacă nu te uitai cu atentie.

După ce am terminat, am ridicat desenul si m-am uitat la el. Era decent, dar lipsea ceva. Poate din cauză că nu era nici urmă de culoare în ochii lui, sau poate că avea acel fel de splendoare, care nu putea fi transpusă pe hârtie. Orice-ar fi fost, nu mi se părea corect si mă simteam frustrată. Am mototolit rapid desenul si l-am aruncat de-a lungul camerei spre cosul de gunoi. Tinta mea era groaznică si ateriză pe podea în apropierea usii, dar nu l-am băgat în seamă si mi-am spus la naiba cu asta. Am rămas întinsă astfel până m-a cuprins somnul. Descoperisem că era confortabil să dorm cu lumina aprinsă, nu mă mai simteam asa de singură.

Mă trezii în dimineata următoare si coborâi din pat. După ce mi-ai tras o pereche de jeans si un tricou roz, m-am întreptat spre scări. Am întepenit auzind televizorul pornit în zona livingului. Era trecut de 8 dimineata si toată lumea ar fi trebuit să fi plecat deja până acum.

Mi-am continuat în tăcere drumul spre holul principal, trecând încet pe lângă living. Dr. Cullen era asezat pe canapea cu picioarele ridicate pe măsută si cu laptop-ul în poală. Era îmbrăcat mult mai putin formal decât de obicei, dar era tot elegant după standardele mele. Purta o pereche de ochelari de citit, ceea ce m-a surprins oarecum, întrucât nu-i mai văzusem înainte. El se uită la mine si îmi zâmbi în timp ce mă apropiam.

“Bună dimineata”, spuse cu căldură. Dr. Cullen si cu mine nu avusesem prea multe contacte, fiindcă era tot timpul atât de ocupat, dar când asta se întâmplase decursese bine.

“Bună dimineata, Stăpâne Cullen”, am murmurat, putin încurcată de faptul că era acasă. În două săptămâni nu stătuse acasă nici o zi.

El zâmbi. “E complet inutil să-mi spui stăpâne. Stiu că, tehnic vorbind, asta sunt în ochii tăi, dar as prefera să nu mi te adresezi în felul acesta. Îmi dă impresia că mă asezi pe aceeasi treaptă cu tatăl tău si îmi place să mă gândesc la mine ca la un om mai bun decât el”.

Am dat din cap. “Scuze, domnule”.

“Nu trebuie să-ti ceri scuze. Poti să-mi spui pur si simpu Carlisle sau, dacă te stânjeneste asta, merge si Dr. Cullen”.

“Bine”, am spus, oarecum socată de faptul că-mi cerea să-i spun pe numele de botez. “Si sunteti un om mai bun decât tatăl meu, domnule”, am adăugat rapid, fiindcă nu vroiam să creadă că gândesc rău despre el. Fusese bun cu mine.

El zâmbi. “Multumesc. Numai cineva cu adevărat egoist s-ar putea bucura să fie numit Stăpân de o fată inocentă de saisprezece ani. Si aici trebuie să-l includ si pe fiul meu Edward, desi din alte motive. Lui probabil că-i face o plăcere imensă într-un mod tipic de adolescent. E destul de hormonal la vârsta asta”, spuse glumet. Eu am aprobat, zâmbind.

“Pot să vă servesc cu  ceva, domnule?”, am întrebat. El negă.

“De fapt eu asteptam să te trezesti tu, avem treabă. Am tot amânat, dar astăzi trebuie să faci examenele medicale”.

Am făcut ochii mari de frică. Nu uitasem că-mi spusese încă din Phoenix că voi fi examinată, dar eram nelinistită în legătură cu ce însemna asta. O parte din mine spera că se răzgândise.

“Nu te teme, nu va fi ceva de nesuportat si nu va dura mult”, spuse el. Am dat din cap, oftând. Dr. Cullen îsi închise laptop-ul si-l aseză pe canapea lângă el. Se ridică si-si întise spatele. Se îndreptă spre usă, cu mine pe urmele lui. Îmi făcu semn să ies afară în timp ce apăsa niste butoane de pe un panou si iesi afară, încuind usa în urma lui. Îmi deschise portiera masinii sale negre si eu mă strecurai pe scaunul din dreapta. Se urcă si el si porni masina.

Coducea în tăcere. Drumul părea că durează de-o vesnicie, dar de fapt nu tinuse mai mult de-o oră. Trase în fata unei clădiri mari si am putut citi cuvântul ”Clinică” pe una din laterale. Parcă masina si se întoarse spre mine, zâmbind usor.

“Orasul acesta se numeste Port Angeles. Am un prieten aici, care este deplin constient de situatie si care va fi extrem de discret. As putea cu usurintă să fac totul de unul singur, dar îmi imaginez că te vei simti mai putin stânjenită dacă n-o voi face eu, totusi”.

“Ce anume mi se va face?”, am întrebat reticentă. El oftă.

“Pentru început, un examen fizic general, niste teste de sânge ca să fim siguri că esti sănătoasă. De asemenea, o să-ti facă un frotiu Papanicolau, stii ce înseamnă asta?”

Am scuturat din cap. “Nu, domnule”. El oftă din nou, masându-si rădăcina nasului. Brusc, m-am speriat, stiind că nu era ceva de bine dacă se simtea frustrat.

“O să te tamponeze între picioare si o să facă niste teste, de asta ai fi stânjenită dacă le-as face eu. Vei lua anticonceptionale, asa că este ceva necesar”.

“Anticonceptionale?!”, aproape strigai, iar mâna îmi zbură să-mi acopere gura instantaneu, datorită socului . Din fericire, nu se supără de iesirea mea.

“Nu vreau să insinuez nimic, Isabella. Virginitatea ta este a ta si faci cu ea ce doresti, nimeni niciodată nu-si va permite asemenea libertăti cu tine. Consider că violul si agresiunea de natură sexuală este una dintre cele mai josnice nelegiuiri pentru care nu există nici o scuză, si oricine ar profita vreodată de tine în felul acesta te asigur că ar suporta consecintele. Vorbesc serios. Dar nu-mi asum riscuri, si unul dintre riscuri este o sarcină neplanificată si nedorită. Întotdeauna este mai bine să te asiguri decât să-ti pară rău, asa că trebuie să fiu sigur că, dacă vei ajunge să fii implicată sexual cu cineva, asta nu va avea ca rezultat nasterea unui copil. Întelegi?”

Mă uitam la el în stare de soc. “Bine”, am spus stupefiată, nestiind ce altceva să spun. El aprobă din cap si deschise portiera iesind afară. Trecu pe partea mea si îmi deschise portierea ajutându-mă să ies din masină. L-am urmat în interiorul clădiri, tremurând usor, nervoasă si înfricosată.

Ne-am îndreptat direct spre o cameră din spate cu usa capitonată. Un moment mai târziu, un bărbat în vârstă cu părul cărunt păsi înăuntru, închizând usa în spatele lui. Îl salută călduros pe Dr. Cullen, iar mie îmi  zâmbi.

“Mă surprinde să te văd din nou atât de curând, Carlisle. Presupun că ultima dată n-a mers?”, întrebă el, după care imediat deschise un sertar si începu să scoată niste lucruri afară. Dr. Cullen râse cu amărăciune.

“Chiar deloc, a fost un dezastru total. Totusi, de data asta sunt aproape sigur că am găsit câstigătorul”, spuse el, privind spre mine cu un zâmbet. Mi-am dat seama imediat că vorbeau despre o altă sclavă, oricine o fi fost înaintea mea. M-am întrebat brusc ce s-a întâmplat cu ea, dar am alungat gândul rapid, realizând că, cu sigurantă n-as vrea să stiu răspunsul. 

Omul dădu din cap. “Bine. Atunci putem începe. Întâi voi preleva sângele si îl voi duce personal la laborator. Între timp poti să-i examinezi semnele vitale si dimensiunile si s-o pregătesti pentru frotiu”.

Dr. Cullen aprobă, întorcându-se spre mine. “Ia loc”, spuse el bătând usor cu mâna pe masa mare tapisată. M-am urcat pe ea încordată, picioarele nu-mi mai atingeau pământul. Celălalt bărbat se apropie si mă apucă de mână, legându-mi ceva în jurul bratului. Îmi întinse o minge de cauciuc si-mi spuse s-o strâng. M-am supus si am tresărit în timp ce îmi înfigea un ac în mână, fără prea multe pregătiri.

Am stat acolo nemiscată pentru câteva minute în timp ce umplea câteva flacoane cu sânge. Desfăcu legătura de pe bratul meu si îmi scoase acul din mână, punând un plasture pe deasupra. Plecă din încăpere cu sângele, fără să spună nimic.

Dr. Cullen manevră o masinărie micută pe de-asupra si îmi înfăsură ceva pe brat. Apăsă un buton de pe masină si lucrul de pe mâna mea începu să se umfle până când deveni strâns si inconfortabil. În cele din urmă se relaxă si masina bipăi. Îmi puse ceva pe un deget si îl tinu acolo un moment, până când masina bipăi din nou. În cele din urmă, luă un termomentru si-mi spuse să-l bag sub limbă. L-am tinut un moment, până când masina bipăi din nou si el luă termometrul înapoi.

Îmi făcu semn să mă ridic si m-am ridicat. L-am urmat în capătul celălalt al încăperii si am păsit pe-o treaptă. El miscă un indicator până când îmi stabili greutatea si oftă.

“Esti slăbută, ar trebui să mănânci mai mult”, murmură. La auzul tonului său zâmbii. Ridică o riglă de metal în sus rapid, atât de rapid că m-am speriat si am tresărit. După asta îsi încetini intentionat miscările, ceea ce mă făcu să mă simt prost.

După ce totul se termină îmi spuse să mă dau jos si oftă. “Va trebui, în continuare, să-ti dai jos toate hainele. Acolo ai un prosop în care poti să te înfăsori. Nu voi iesi din cameră, dar te asigur că nu mă voi uita la tine”. M-am uitat la el cu frica curgându-mi prin tot corpul si el oftă. “Fă-o pur si simplu ca să putem trece peste asta. Se va întâmpla, fie că vei fi cooperantă sau nu, si as prefera să rămânem în termeni buni, decât să folosesc cu tine forta fizică”.

Am aprobat ezitant din cap. Dr. Cullen se îndreptă spre fereastră si se uită afară. Am luat prosopul si mi-am dat jos toate hainele, după care m-am înfăsurat în el. M-am urcat din nou pe masa captusită, tremurând de frică. Usa se deschise după un moment si am tipat speriată. Dr. Cullen se întoarse să se uite rapid la mine după care se uită la celălat doctor.

“Suntem pregătiti?”, întrebă el. Dr. Cullen aprobă tăcut.

“Isabella, întinde-te pe spate si apropie-ti fundul de capătul mesei. Pune-ti picioarele pe atârnătoare sau suporturi sau cum vrei să le spui. Si încearcă să te relaxezi”, spuse cu răceală. M-am supus, în ciuda fricii, nedorind să-l supăr pe Dr. Cullen. El era din nou întors cu fata de la mine si privea în altă parte. ”O să simti ceva rece acolo jos si apoi o usoară presiune. Va fi inconfortabil, poate chiar usor dureros, dar se va termina repede. Întelegi?”

“Da, domnule”, am spus moale, închizând ochii. Am simtit imediat răceala si am tresărit, strigând usor din cauza durerii slabe, iar ceva m-a penetrat. Era cu sigurantă inconfortabil si începea să mi se facă rău. Mi-am închis ochii strâns si am simtit o lacrimă care îmi aluneca spre nas.  

“S-a terminat”, spuse bărbatul si am simtit cum presiunea dispare instantaneu. Îmi tineam ochii închisi si am sărit când am simtit niste mâini pe sâni. ”Verific doar să nu existe anomalii”, spuse el. N-am răspuns, doar m-am încordat până când am simtit că si-a luat mâinile de pe mine. ”Pare perfect în regulă din câte îmi pot da seama. Stiu că de fapt nu te interesează, dar cu sigurantă n-a avut nici un tip de contact sexual”.

Am simtit o mână pe cap si am deschis ochii. Vederea îmi era tulbure din cauza lacrimilor, dar am putut să-l văd pe Dr. Cullen lângă mine. Mă mângâia usor pe păr, privindu-l pe celălalt bărbat. “Bine. Vreau o doză injectabilă, si adu-mi dacă poti un băt cu vată”.

Celălalt bărbat aprobă. “O mostră de ADN?”, întrebă el. Dr. Cullen dădu din cap.

Omul părăsi imediat încăperea, iar Dr. Cullen oftă. “Te poti îmbrăca”, spuse el. Traversă camera să se uite pe fereastră. M-am ridicat, tinându-mă de masă fiindcă îmi tremurau picioarele, si mi-am luat hainele. M-am îmbrăcat rapid si în tăcere.

Bărbatul se reîntoarse după câteva minute cu un ac si un băt cu vată. Dr. Cullen se întoarse si luă bătul. “Descheie-te la  pantaloni un moment”, spuse bărbatul. M-am conformat si el i-a tras usor în jos la spate. Îmi înfipse acul într-o fesă si am tipat. Durerea nu dură decât o secundă, după care îmi trase pantalonii la loc. ”Am terminat”.

Am dat din cap si m-am încheiat la pantaloni. Eram stânjenită si coplesită si simteam cum îmi curg lacrimile pe obraji. Dr. Cullen îmi ceru să deschid gura si m-am supus ca să nu-l supăr. Stiam ce este ADN-ul în linii mari, dar nu aveam idee de ce vrea o mostră. Trecu cu bătul pe interiorul obrajilor mei si zâmbi, sigilându-l după aceea într-o pungă de plastic. ”Poti să-l faci pentru mine?”, îl întrebă pe bărbat.

“Desigur”, spuse el. Dr. Cullen i-l înmână si-i strânse mâna la despărtire.

“S-a terminat cu împunsăturile si întepăturile”, spuse Dr. Cullen, zâmbindu-mi. Ridică mîna si eu mă retrăsei în spate, făcându-l să geamă iritat. Totusi, asta nu-l opri. Mîna lui se apropie de fata mea si se sterse de obrajii mei, îndepărtându-mi lacrimile. ”Ti-e foame? Vrei să mergem să mâncăm ceva de prânz?” 

Multumim, Anca!!!!
Abia steptam capitolul urmator!