Linia rosie

40. Eu sunt tati

Edward

Mi-am lasat capul pe spate si am inchis ochii, si pentru prima data nu am vazut-o pe Victoria...sau pe Kevin...sau chiar pe Bella. Nu era decat intuneric...si liniste. Mi-am simtit buzele zambind in timp ce ma bucuram de senzatia adevarata de nimic. Nu era nevoie sa gandesc chiar acum. Nicio grija, nicio teama, fara tristete sau anxietate. Nimic. Ma bucuram cu tot sufletul si Bella a fost destul de dulce incat sa ma lase in pace, poate ca privea si ea pe propria-i fereastra...poate se intreba cum va deveni viata ei in Wyoming.

Atunci, o mica parte din tarfa din mine care inca mai exista a venit cu ideea de a o duce pe Bella in baia stramta de la capatul culoarului si de a o antrena in clubul inaltimilor. M-am incruntat usor in sinea mea. Ce vulgar. Oare voi lasa vreodata in urma aceasta latura a mea? Oare va ramane acolo pentru totdeauna precum o cicatrice care imi va reaminti mereu cine am fost...daca nu pot scapa niciodata?

Sunt in drum catre un loc curat...un loc bun...unde ma asteapta fiica mea si parintii Tanyei pentru a ma alatura in sfarsit familiei...si o duc si pe Bella cu mine. Si eu ma gandesc la sexul in baie. Mi-am indepartat acea imagine din minte...cea a Bellei stand pe chiuveta din metal argintiu, cu picioarele desfacute atat cat se poate in spatiul respectiv, si eu ingropat in ea, strangand-o de fund, impingand si inabusindu-i gemetele cu gura mea, care i-ar acapara buzele. Acum ca vad acea imagine...nu mai pare atat de dezgustatoare. Este destul de fierbinte, de fapt. Dar nu, nu in aceasta calatorie. Nu este corect.

Bella are dreptate. Voi avea nevoie de un medic, cineva caruia sa-i pot spune aceste lucruri, fara teama ca Bella aude cateva din gandurile bolnave care-mi trec prin minte. Poate ca va fi mai usor sa spun aceste lucruri cuiva cu care nu am o legatura emotionala. Cineva de care nu va trebui sa ma tem ca ma va privi diferit sau ca se va feri de mine cand totul va fi prea greu de suportat. Chiar ezit cu privire la Bella, de teama ca ma va vedea cum sunt. Nu mai pot sa fac asta. Trebuie sa ma schimb. Si apoi, imi este teama sa ma schimb. Bella s-a indragostit de mine asa cum sunt acum, de ce, nu am idee, dar a facut-o. Daca ma schimb, poate ca ea nu va iubi persoana in care ma schimb.

Prea mult pentru a ma bucura de intuneric si de nimic. Niciodata nu dureaza prea mult, aceste mici momente de vid.

Am deschis ochii si am aruncat o privire la agentii din fata mea, sa o gasesc pe Bella in dreapta mea, holbandu-se la pamantul indepartat de sub noi. Mereu imi place sa ma uit la lucruri de la inaltimea asta, cand avionul se pregateste sa aterizeze. Totul arata atat de mic, ca un sablon pe care l-a construit cineva. Puncte mici si subtiri, masini conducand pe linia subtire care este autostrada. Case mici, lacuri, munti, iarba, campuri. Nu arata ca New York, asta e sigur. Nu era aglomerat sau inghesuit...arata deschis si exista o gramada de spatiu pentru paduri si dealuri si copaci. Mi-a placut imediat, chiar si de aici de sus.

„Pare un loc dragut”, am spus in soapta, sa auda numai Bella. „Ne putem face o viata buna aici, impreuna, noi toti”.

Ma rugam ca ea sa fie de acord cu gandurile mele...asteptam raspunsul ei, sau chiar si felul in care ma va privi drept raspuns.

A respirat usor si s-a intors spre mine, lacrimile stralucindu-i in ochi. Si mi-a zambit. Am tremurat putin in sinea mea, atat de usurat si entuziasmat de asta. Insemna ca nu regreta asta sau pe mine. Ca nu era suparata pentru ca a trebuit sa lase New York-ul in urma, impreuna cu toate visele ei de absolvire la NYU si a carierei ei acolo, asa cum imi spusese cand ne-am cunoscut. Insemna ca ea era cu mine, cu noi – Katie si eu, si Ben si Angela, indiferent ce. Si apoi mi-a vorbit.

„Ne putem face o viata buna oriunde, Edward, atat timp cat suntem cu totii impreuna”, mi-a soptit ferm inapoi. M-a luat de mana si m-a mangaiat usor.

„Nu-ti face griji, Edward”, mi-a zambit Bella usor. „Vom fi bine. Va lua efort si timp...dar vom fi bine cu totii. Nu plec nicaieri. Sunt cu tine, pentru totdeauna”.

„Dar tu iubesti New York-ul”, am inceput, gata sa distrug deja totul.

„Pe tine te iubesc mai mult”, mi-a taiat-o imediat, punandu-si degetele la buzele mele, si iubeam cat de fine se simteau degetele ei acolo. Mi-am tuguiat buzele si am sarutat pielea de langa ele cu o dragoste pura.

„Si eu te iubesc, Bella”, am spus in timp ce degetele ei s-au deplasat pe pometul meu. „Te iubesc atat de mult. Imi este atat de teama ca o sa stric toata asta”.

„Nu, Edward”, a scuturat usor din cap, privindu-ma ca un profesor pe elevul din clasa intai. „Acesta este un nou inceput, o a doua sansa. Nu merge inainte asa. Vom lua lucrurile pas cu pas. Ne vom face propriile reguli pe masura ce inaintam. Si daca facem vreo greseala, o vom indrepta. Nu trebuie sa fim perfecti, sa stii. Nimeni nu este perfect. Invatam din propriile greseli”.

Am zambit. „Ca greseala ta de a cumpara o jucarie?”

S-a incruntat la mine si apoi a zambit.

„Tu nu esti o greseala, Edward”, a spus fara urma de ezitare. „Si chiar daca ai fi fost, as face-o din nou. M-ai invatat atat de multe. Nici nu ai idee”.

Am zambit si m-am hotarat sa o tachinez putin. Imi placea la nebunie sa-i fac asta.

„Tot ai mai plati douazeci de miare pentru mine?”, am zambit larg cand i-am pus intrebarea.

Mi-a returnat zambetul si a adaugat un chicot scurt.

„Cu siguranta ca nu”, m-a tachinat inapoi.

Zambind mai larg, i-am sarutat degetele si am intrebat-o. „Cat de mult ai plati?”

„Hmmm”, s-a uitat crucis, gandindu-se. „Pai, sexul este incredibil, trebuie sa recunosc asta”.

Pur si simplu am ras la asta.

„Dar esti un strengar, asta e sigur”, a continuat. „Tot ce stiu despre tine mi-a luat o vesnicie sa te fac sa-mi spui...si niciodata nu a fost usor sa inveti totul despre Edward Cullen. Si cu siguranta ai si tu doza ta de nebunie”.

Ce adevarat. Eram norocos daca adauga ceva peste 500 de dolari.

„Stai, cred ca am niste marunt”, si-a luat poseta si a inceput sa caute prin ea dupa monede.

Am ras amandoi cand i-am lovit bratul in joaca. Imi doresc sa am acces la fundul ei sa-i plesnesc una draguta.

„Glumeam, Eduardo”, s-a aplecat si mi-a sarutat buzele atat de delicat.

„Stiu”, am sarutat-o inapoi, mai vrand unul dintre acele saruturi dulci.

Am auzit-o pe femeia agent mormaind, „luati-va o camera”, dar am ignorat-o. Nimic nu ma poate enerva acum.

Bella mi-a soptit la ureche. „Sa fac dragoste cu tine – niciodata nu as putea sa pun un pret pe asta. Nu exista destui bani in lume...sa te iubesc...niciodata nu ti-as putea plati suficient pentru asta”.

I-am dat un sarut scurt si i-am spus. „Poate ca gasim noi ceva. Poate ca te las sa platesti in rate. Cum stai cu scorul de credit?”

A izbucnit din nou in ras si am inceput sa ne batem in joaca.

„Ratatule”, a bolborosit ea.

M-am odihnit iar dupa asta, simtindu-ma atat de reinnoit. Vom avea o viata grozava. Totul va fi bine. Ne vom asigura de asta. Incepeam sa devin din ce in ce mai nerabdator sa o vad pe Katie. Chiar uram sa se intample cu adevarat! In seara asta voi merge la culcare pe holul cu camera ei. Voi avea sansa sa o invelesc si sa o sarut de noapte buna. Poate ca voi adormi in patul ei, urmarind Sponge Bob, daca ea imi va permite. Ma intrebam daca va fi furioasa pe mine, pentru ca am fost plecat atat de mult timp. Poate ca va trebui sa o iau usor cu ea, sa-i dau timp pentru a ma cunoaste din nou. Va fi atat de mult din trecutul meu ce va trebui sa ascund sau, simplu, sa uit, pentru a putea fi din nou un tata bun pentru ea. Imi jur sa fiu rabdator, sa fiu cum a fost Bella mereu cu mine, cand eu i-am rezistat. Ma voi face merituos pentru Katie...si Bella. Jur asta cu toata fiinta mea.

Tarfa sclav a murit. Edward Cullen s-a ridicat din mormant si are o ultima sansa pentru a face lucrurile bine. Asta este o noua viata. Multumesc. Multumesc, Tanya, Dumnezeu, sau oricui ar putea avea de-a face cu asta. Stiu al naibii de bine ca asta nu putea fi o intamplare. Cineva a decis ca era timpul sa fiu salvat. Si m-au salvat.

Inainte sa aterizam, agentul barbat ne-a spus ca nu ne putea da detalii cu privire la prietenii nostri, dar ca Jasper si familia lui au intrat in program si erau deja undeva, in siguranta. Si Emmett la fel. Speram ca i s-a indeplinit dorinta si ca a gasit acea ferma la care visa. Radeam de fiecare data cand mi-l imaginam mulgand o vaca. Noroc, prietenul meu cel mai bun...fratele meu. Uram ca nu am putut sa-mi iau la revedere de la ei, dar asa functioneaza acest program.

Dar atunci, deja stiam ce ar fi spus Emmett. Nu trebuia sa avem un ramas bun lung pentru a stii ce simtea celalalt. El a avut grija de mine, in fiecare zi, chiar daca nu am cerut sau nu am parut sa am nevoie. El a fost acolo. El este familia mea, indiferent unde se afla acum. Sper ca am reusit sa-i ofer ceva din amuzamentul si bunatatea pe care mi le-a oferit el. Chiar imi va fi dor de el...si de Jasper. Este un cadou, sa ai asa prieteni cand tu esti o tarfa stapanita, care se vinde in fiecare zi pentru bani.

Alice si Rosalie nu au intrat in program. Ni s-a spus ca nimeni din familia lui James nu stia cu adevarat nimic despre implicarea lor si ele au putut sa ramana in New York sa-si continue urmarea viselor lor. Eram incantat ca nu trebuia sa se schimbe viata fiecaruia datorita mie. Alice si Jasper au luat-o pe drumuri separate si asta m-a intristat putin. Poate ca daca ar fi avut mai mult timp, cum am avut eu si Bella, s-ar fi indragostit la nebunie, insa timpul lor impreuna a fost prea scurt sau poate ca nu a fost sa fie.

Bella a spus ca Charlie, cel mai degraba se va intoarce in Forks. Si mi-a soptit ca va trebui sa gaseasca o cale de a-l contacta pentru a-l anunta ca suntem bine, chiar daca era vorba de o carte postala goala sau ceva de genul asta. Stiam ca era impotriva regulilor programului, insa nu am putut sa ma contrazic cu ea.

Si eu ma gandeam la un plan pentru a le comunica lui Joseph si Katherine ca traiesc si ca sunt bine. Dar apoi, latura mea rationala s-a opus, spunand ca daca mergea ceva gresit, ei ne-ar gasi. Ne-ar ucide pe toti, si pe Katie. De ce trebuie ca aceasta a doua sansa sa fie atat de grea? Cum sa fiu fericit cu adevarat cand in mintea mea erau Katherine si Joseph, plangand, crezand ca sunt mort, chiar cand revenisem in vietile lor? Va trebui sa ma gandesc mai mult la asta inainte sa fac altceva.

Nu am zabovit mult la aeroport cand am sosit. Nu aveam bagaje de ridicat si agentii ne-au obtinut rapid o masina de inchiriat. Era un Mitsubishi Outlander gri cu o gramada de spatiu in spate pentru noi, in timp ce agentii au urcat in fata.

Soarele stralucea desupra noastra si am observat ca era cald, dar nu naduseala cum as fi simtit in New York in aceasta perioada a anului. De asemenea, era o aroma placuta in aer. Nu as putea sa va spun ce era, dar am simtit-o si mi-a placut imediat. Parea sa ma linisteasca. Am deschis chiar si geamul de pe partea mea pentru a-mi adia pe fata si a se juca in parul meu cand am inceput sa ne miscam...mergand la Katie.

Nu stiu exact de ce, dar acum ma simteam speriat. Katie era aproape. O vom vedea acum. Ii datoram destule scuze si explicatii. Daca era suparata pe mine? Daca ma ura? Mai rau...daca era indiferenta cu mine? Asta ar fi cel mai rau.

Bella s-a intins si m-a luat de mana. Am privit-o si am vazut un zambet bland asteptandu-ma. Am incercat sa-i zambesc inapoi, dar sunt sigur ca ea nu a inghitit asta.

Ceva in interiorul meu isi dorea ca ea sa nu-mi spuna chiar acum cat de bine va fi totul. Macar o data, nu voiam nicio asigurare. Nu voiam decat ca ea sa fie cu mine. Si era. Nu a spus un cuvant. I-am oferit un mic zambet adevarat si apoi m-am intors sa ma holbez pe geam.

Doream sa asimilez orasul si magazinele si oamenii care se plimbau, dar nu o vedeam decat pe Katie. Ben si Angela imi spusesera fiecare detaliu al fiecarei operatii a ei si au descris cum arata dupa fiecare, dar nu aveam nicio posibilitate sa o vad primul. S-au oferit sa-mi trimita fotografii pe e-mail, dar nu puteam sa primesc la Fire fotografiile fiicei mele. Nu doream nicio parte din ea in acel loc. Acest gand ma imbolnavea.

Ultima data cand am vazut fata lui Katie avea cicatrici urate, cu toate ca ea nu a aratat niciodata urata sau deformata pentru mine. Nu avea cum. Ce sa-i spun? Nu mai era un copilas. Se va supara pe mine daca ii voi vorbi ca si cand ar avea trei ani. Va trebui sa ma asigur ca o tratez ca pentru cei noua ani pe care ii are acum. Dar am vorbit cu ea la telefon in fiecare zi, de ce imi este acum atat de teama de cum sa vorbesc cu ea? Sunt asa un distrus.

Mult prea curand, s-a oprit masina si barbatul de la volan s-a intors spre noi.

„Am ajuns acasa”, a spus cu un mic zambet. Femeia agent a zambit mai mult la Bella, dar niciunul dintre noi nu s-a miscat din loc.

M-am uitat si am vazut o casuta draguta cu o terasa placuta in fata, verde si plina. Erau chiar si cateva lalele galbene care cresteau langa usa. Casa era alba cu o usa de un albastru roial, cu obloane asortate. Numarul de pe ea spunea 304. Era o casa cu doua etaje. Dormitoarele sus.

Era o parcare pentru doua masini si un garaj inchis intr-o parte. Toate casele de pe strada aratau cam la fel, un cartier suburban tipic.

Doar m-am uitat la ea si am simtit cum zambesc. Soarele se revarsa in liniste asupra ei, aproape cu adoratie. Pare sa fie ceva special uitandu-se la locul micut.

„Intotdeauna mi-am dorit o casuta ca asta pentru Katie”, m-am trezit marturisind cu o voce linistita. Mereu am displacut faptul ca o tineam inchisa intr-un apartament de la etajul noua.

„Are si o curte in spate?”

„Sigur”, a raspuns femeia agent, deschizand portiera ei. „Haide, va vom arata”.

M-am incordat si am inghetat.

Katie se afla acolo. Daca ne urmareste chiar acum?

„Mergeti inainte, vom ajunge intr-o secunda, bine?”, le-a cerut Bella. Au dat din cap si au coborat din masina, inchizand usile si hoinarind pe langa casa spre curtea din spate, disparand din peisaj.

„Stiu”, m-a frecat Bella pe mana.

„Ar trebui ca ea sa ma urasca”, am soptit, simtind lacrimile intepandu-mi ochii.

„Nu te uraste”, m-a asigurat Bella. „Tu esti tati. Crede-ma ce spun eu, o fiica. Noi ne iubim mereu taticii, chiar daca o dau in bara uneori”.

„Cum de esti mereu atat de sigura?”, am intrebat aproape in aparare. „De unde stii tu?”

„Tati este primul barbat de care ne indragostim”, m-a informat Bella. „Si nu ne pierdem niciodata prima dragoste”.

Niciodata nu m-am gandit la asta in acest fel. Este un sentiment placut.

„Haide, sa mergem sa vedem curtea din spate”, a deschis Bella portiera ei si m-a tras de mana, fara sa-mi ofere luxul de a ma tavali prea mult in temerile mele.

Inainte sa-mi dau seama, eram coborat din masina si mergeam langa ea, fara sa fiu tras dupa ea, catre curtea din spate. Agentii se aflau acum la o distanta considerabila, la stanga. Curtea avea o marime draguta si mi-a placut asta. Era spatiu sa alergi aici...si era un copac inalt aici, protejand peluza. Atarnand de una dintre ramurile lui erau trei sfori care tineau orizontal o roata din cauciuc, cu o gaura in centru pentru ca cineva sa se aseze acolo.

Am zambit mai mult.

„Lui Katie ii placea la nebunie sa se dea in leagan”, mi-am amintit cu voce tare inainte sa-mi dau seama ca o faceam.

Paream sa fiu usor pe dinafara, imaginandu-mi o Katie de trei ani alergand si jucandu-se aici...rugandu-ma sa o imping. Atunci cand ea avea nevoie de mine...cand ma dorea. Sunt sigur ca nu prea mai are mare nevoie de mine.

„Ma intorc imediat, bine?”, a intrebat Bella, dar nici macar nu i-am raspuns. Ma holbam in spatiu si i-am simtit mana eliberand-o pe a mea.

Incet, m-am indreptat spre leagan si am inconjurat sforile cu degetele, dorindu-mi chiar sa fi avut o frumoasa de trei ani sub mine, adorandu-ma din priviri asa cum obisnuia sa faca...obisnuia sa ma mangaie pe par...si sa-mi trimita sarutari in zbor. Cum as putea sa recuperez asta vreodata? Oare chiar merit eu sa recuperez?

„Grozav leagan, nu?”

M-am intors, cunoscand acea voce instantaneu. O auzeam in fiecare zi a vietii mele la ora trei. Traiam pentru ea. Am indurat totul, stiind ca ziua urmatoare la ora trei o puteam auzi pentru scurt timp, fara sa fiu o tarfa sau un sclav. Eram tati. Si daca nu aveam asta, nu as fi trecut niciodata prin anii langa Victoria.

Acolo era o fata frumoasa, la ceva distanta. Nu micuta cum o stiam, dar tot mica pentru mine. Suvitele lungi si drepte de par roscat au zburat pe fata ei perfecta si ea nu le-a indepartat. Parea sa se simta mai confortabil cu fata partial ascunsa vederii. Zambea. Buzele ei. Erau perfecte si pline si de o culoare intensa de roz. Cand am lasat-o, nici macar nu-i puteam saruta buzele pentru ca erau arse si gura ei era doar o deschizatura care durea prea mult la fiecare atingere.

Purta un tricou albastru si o pereche de pantaloni scurti din denim albastru deschis. Si cu picioarele goale, fara sosete sau pantofi. Iesise aici din interior, fara sa se opreasca sa se incalte mai intai. Chiar isi dorea atat de tare sa ma vada?

Am clipit si m-am simtit rusinat sa simt cele doua linii umede de pe fata mea in timp ce ea ma studia. Nu ma simteam destul de bun, destul de puternic...destul de merituos sa fiu tati pentru ea.

Barbia ei a tremurat si pe jumatate a ras si plans intr-un singur sunet in timp ce a alergat cu toata fiinta ei spre mine.

Exact cand am simtit cum cad in genunchi, ea era pe mine cu totul, tinandu-ma de gat atat de strans, ingropandu-mi nasul in parul ei matasos. Mirosea ca vantul si iarba si o usoara aroma de parfum Bonnie Bell dansa in jurul nostru, surprinzandu-ma.

Obisnuiam sa-i cumpar acest parfum pentru ca invidia parfumurile elegante ale mamei ei si era prinsa adesea jucandu-se la masa ei de fardat, scufundata in cinci parfumuri diferite odata, intrebandu-ma cum mirosea cand o duceam in cada tinandu-mi respiratia. Aproape uitasem despre asta.

Oare ea chiar folosea acest parfum amintindu-si de mine?

Aproape ca am intrebat-o despre asta, dar nu am vrut sa o jenez.

Pur si simplu am imbratisat-o, atat de strans...apoi am eliberat pentru a nu o rani. Nu eram sigur daca toata pielea ei era refacuta si as uri ca prima mea imbratisare sa-i creeze suferinta fizica.

Si nu m-am putut abtine sa nu plang ca un copil, nevrand sa-i mai dau drumul vreodata. S-a agatat de mine si m-a ranit la gat, dar a fost cea mai grozava durere pe care am simtit-o vreodata in viata mea. Degetele ei mici se aflau in parul meu si eu mi-am pus fruntea pe umarul ei si am plans mai mult, rugandu-ma sa nu o sperii. Am incercat sa ma opresc, dar cu cat incercam mai tare cu atat mai mult zgomot faceam.

„Nu plange, tati”, a scancit in urechea mea in timp ce mainile mele tremurande stateau pe spatele ei, linistite de bumbacul fin al tricoului ei.

O speriam. La naiba. Mi-am poruncit sa incetez imediat. Abtinandu-ma, m-am trezit scapand un geamat infundat, furios pe slabiciunea mea.

„Este in regula”, a continuat ea sa ma linisteasca, mangaindu-ma pe par. „Acum esti acasa”.

S-a retras de langa mine si s-a uitat la fata mea umeda, gasindu-mi privirea si deodata a parut speriata.

„Esti aici sa ramai, nu?”, a intrebat, putin pregatita. „Nu mai trebuie sa muncesti, nu-i asa?”

Munca. Ben trebuie sa-i fi spus ca eram plecat la munca pentru ca ea sa-si faca operatiile. El m-a colorat intr-o paleta de culori nobile pentru Katie. Nu a lasat-o sa ma urasca. Ii datoram totul lui.

Inca nu puteam sa vorbesc si am scuturat din cap zambind, in timp ce lacrimile au inceput din nou sa curga. Ea a tipat de fericire, strangandu-mi capul in bratele ei cand sarbatorea, imbratisandu-ma mai strans langa ea.

„Sunt aici sa raman”, am spus, vocea spargandu-mi-se peste tot, dorind sa-i clarific asta. „Sunt al tau...nu te voi mai parasi niciodata. Imi pare atat de rau, Kaitlyn”.

Vroiam sa o tratez ca pe o fetita mare, nu ca pe un copil, asa ca am folosit Kaitlyn. Suna atat de formal pentru mine, ca si cand ea era o straina pentru mine. Poate ca voi avea sansa sa o cunosc de la inceput. Poate ca tot ce am crezut ca stiam despre ea a disparut acum ca a crescut.

I-am spus ca nu o voi mai parasi niciodata. Probabil ca ideea asta i se pare respingatoare. In cativa ani scurti, va incerca sa scape de mine, o adolescenta jenata care nu vrea ca prietenii ei sa-i cunoasca tatal lipicios.

„Katie, tata”, m-a corectat si eu am plans iar. Inca este Katie a mea. Dupa toate astea.

Mi-a zis tata, nu tati. Am simtit asta ca pe o intepatura, dar am indepartat-o. Sunt norocos ca ma imbratiseaza si ca-mi spune oricum, numai nenorocit nu. Sunt recunoscator sa fiu inca invitat in imbratisarea ei magica.

„Katie”, am respirat, hohotele mele calmandu-se putin in final.

Era atat de iubitoare, de curajoasa. A continuat sa ma tina, mangaindu-ma, fara sa se retraga asa cum fac unii copii cand au de-a face cu niste adulti plangaciosi. Nu stiam aceasta latura a ei, dar i-o admiram atat de mult. Este puternica.

„Este in regula, tati”, a spus vocea ei mica, amintindu-mi de fraza preferata a Bellei, si a plantat un sarut pe capul meu, ignorandu-mi parul ciufulit cand a facut asta.

Poate reusesc sa ma abtin destul de mult incat sa arunc o privire la fata ei fara sa o sperii mai tare, cu toate ca ea nu parea speriata de felul in care ma purtam.

Aveam genunchii uzi in iarba, dar am ramas acolo. Daca ar trebui sa ingenunchez in fata cuiva, aceea era ea. Eram pregatit sa-i implor iertarea. Statea un inger inaintea mea, merituos de supunerea mea, viata mea ii apartinea ei. Fiecare zi a mea va fi pentru ea. Fiecare respiratie a mea va fi a ei.

A asteptat sa ma calmez, fara sa dea semne ca ar vrea sa o ia la fuga. Rabdare. Un alt lucru nou la ea, pe care nu am avut ocazia sa-l vad inflorind. Katie a trecut prin atat de multe, mi-am dat seama. Cu siguranta avea trasaturi pe care fetele normale de varsta ei nu le au sau nu apuca vreodata sa le aiba. Intentionam sa aud fiecare poveste, sa stiu tot ce a slefuit-o in aceasta mica fiinta minunata care ma imbratisa.

„Uite”, mi-a ridicat fata cu blandete catre a ei si a facut ceva ce obisnuiam sa-i fac eu cand plangea ea. Mi-a acoperit fata cu saruturi mici, facand sunetul dragastos pe care obisnuiam sa-l fac eu. Intotdeauna o facea sa rada. Acum, functiona la mine. Am zambit si am ras infundat, bucurandu-ma de amintirea si luminozitatea momentului...pana cand ea si-a incetinit saruturile.

A plantat un sarut adanc pe fruntea mea, apoi si-a presat buzele stralucitoare pe pleoapa mea dreapta...apoi a sarutat-o pe cealalta, eu tinand ochii inchisi in timp ce ea parea sa ma vindece cu fiecare atingere. Aveam ochii umezi, dar ea i-a sarutat oricum. Mi-a sarutat lacrimile indepartandu-le. M-a sarutat pe nas si mi-a dat usor un sarut de eschimos cu nasul ei.

Am zambit mai mult, tinand ochii inchisi, simtindu-ma de parca aceste momente imi dadeau aripi.

„Taticul meu”, s-a oprit si si-a odihnit fruntea pe a mea. „Atat de dragut inca. Mi-a fost atat de dor de tine”.

Aproape ca am plans din nou.

„Si mie mi-a fost dor de tine, scumpo”, m-am inecat, privind-o in ochii verzi-albastri adanci. „Atat, atat de mult”.

Nu vei stii niciodata cat de al naibii de dor mi-a fost de tine, Katie. Nu am trait cu adevarat din ziua in care am lasat-o cu Ben si Angela. Numai Bella m-a facut sa simt o scanteie de viata in inima mea moarta. Acum, se zbatea in mine ca un infern, salbatica si scapata de sub control. Dar acest foc nu o va rani deloc pe Katie. Poate ca acum va lumina calea pentru ea, stralucind...spunandu-i ca era iubita...si nu era singura. Spunea „Tati este aici. Si nu-ti va da drumul niciodata”.

„Randul meu”, am zambit in sus la ea, miscandu-ma incet si cu blandete pentru a nu o speria.

Am mutat de fata ei suvitele de par cu care se juca vantul...dorind sa vad fiecare centimetru, fiecare detaliu. A chicotit si a inchis ochii, ca si cand jucam un joc, si m-a lasat sa-mi plimb degetele pe fruntea ei, coborand pe sprancene, trasand peste pleoapele ei inchise...privirea mea fiind sclava ei si avand gura deschisa de uimire cand am admirat acele gene lungi, roscat-aurii. Am zambit, tinandu-mi lacrimile in ochi, fara sa le las sa curga cand mi-am mutat degetul tremurand pe lungimea nasului ei mic, cu micutul varf rotund, asa cum ar fi cel al unei zane. I-am mangaiat obrazul cu dosul degetelor...cu atat de multa grija si blandete ca aproape ca nici nu-i atingeau pielea. A chicotit, de parca asta o gadila si eu am zambit mai mult. Si-a pastrat ochii inchisi.

Aproape ca nu am indraznit, dar apoi degetele mele s-au miscat dupa bunul lor plac peste zambetul ei mic. Si-a tuguiat buzele si le-a sarutat cu inocenta, intrebandu-se probabil unde voi ajunge cu jocul si sa-i acopar fata cu saruturile mele lipicioase. Probabil ca si ei ii lipsisera la fel de mult ca si mie. Asa ca nu o voi mai tine mult si o voi admira mai tarziu, poate in timp ce doarme.

Am avut grija cat am putut, dar am aplicat saruturi zgomotoase pe toata fata ei, pe cap si urechi, in timp ce ea radea, zbatandu-se putin in bratele mele, fara sa incerce sa scape de mine. Ea era raiul intr-un corp mic de muritor. Si era a mea. Nu o meritam. Dar era a mea oricum.

Trebuia sa spun ce simtea fiecare fibra din mine.

„Esti atat de frumoasa”, am soptit. „Atat, atat de frumoasa”.

Ma holbam la fata ei si ea avea o expresie amuzata in privire.

„Datorita TIE”, a zambit putin.

Credea ca vorbeam de fata ei...despre ce facusera operatiile pentru ea. Trebuia sa clarific asta chiar acum.

„Nu”, am spus aproape prea tare, plimbandu-mi mainile pe bratele ei catifelate.

I-am ridicat barbia si i-am vorbit. „Esti frumoasa, dar, Katie, tu ai fost MEREU frumoasa. Nu vorbesc numai despre fata ta, Katie. Vreau sa spun, TU esti frumoasa. Intelegi ce vreau sa spun?”

Mi-a zambit, parand mai inteleapta decat o fata obisnuita. Probabil ca era. Vazuse lucruri pe care nu ar trebui sa le vada niciun copil. Probabil ca ea cunostea rautatea altora in cea mai urata forma. Mai cunostea si dragostea neconditionata de la bunicii ei, inainte de toate astea. Si a trebuit sa infrunte totul fara mama sau tatal ei. Este mult mai inteligenta decat sunt eu. Am stiu ca a inteles dupa felul in care m-a privit.

Niciun incendiu, nicio tragedie nu i-ar putea diminua frumusetea. Niciun rau nu putea sa atinga ceea ce este ea. Si daca incerca vreodata, l-as lovi si l-as rupe in bucati cu dintii mei salbatici. Eu sunt taticul ei. Sunt protector. Sunt zidul care trebuie sa tina la distanta orice James sau Victoria. Cu mare placere intru in slujba ei pentru tot restul vietii mele.

„Iti amintesti asta, tati?”, a intrebat, folosind din nou numele tati si trebuie sa recunosc ca ma simteam mare in sinea mea.

Avea un inel mic din plastic, auriu, pe degetul mijlociu si l-a scos. I-a luat ceva sa-l scoata, ceea ce-mi spunea ca il purta des.

„Oh, Dumnezeule!”, am suspinat amintindu-mi. „Inca ai asta?”

„Bineinteles, este verigheta mea!”, mi-a spus de parca eram tampit. „Iti amintesti cand ne-am casatorit?”

Chiar imi aminteam. Lui Katie ii placea Disney si fiecare film care se sfarsea cu casatoria dintre printesa si print, traind fericiti pana la adanci batraneti. Intr-o zi era trista si mi-a spus ca isi dorea sa se poata casatori si sa aiba pe cineva care sa o iubeasca asa. I-am spus ca intr-o zi va gasi un barbat grozav. Apoi, a descoperit ca asta insemna sa o ia de langa mine. Nu i-a placut deloc asta. Cateva zile mai tarziu, mi-a cerut sa ma casatoresc cu ea. A cazut chiar si in genunchi si mi-a cerut mana.

A fost cel mai dragut si amuzant...si cel mai minunat moment al vietii mele. Si avea doar trei ani, nu intelegea complexitatea romantismului, dragostei si mariajului. Insa, in mintea ei de copil, spunea ca eu eram barbatul vietii ei si ma iubea, si dorea sa fie cu mine pentru totdeauna. Stiam ca asta se va schimba intr-o zi, cand va creste, dar nu am putut sa o refuz. Am acceptat cererea ei dulce si apoi au inceput pregatirile pentru marea noastra nunta la palat.

Am lasat-o sa-mi porunceasca ca unui sclav si mi-a spus exact cum dorea sa fie totul. Din moment ce camera lui Katie era deja decorata ca cea a unei printese, multumita picturii artistice facuta de Tanya pe pereti, nu a trebuit sa fac mari transformari aici, dar am imprumutat asternuturile elegante din matase rosie ale Tanyei (unele pe care acum nu le mai foloseam din moment ce eram parinti) si le-am intins pe podea, pentru ca printesa mea sa poate merge spre altar pe covorul luxos pe care si l-a dorit.

Tanya m-ar fi omorat daca ne prindea, dar apoi am mers si mai departe si am lasat-o pe Katie sa imbrace una dintre rochiile de seara elegante, alba a Tanyei, care era mult prea lunga pentru ea, impreuna cu o gramada dintre cele mai dragute bijuterii ale ei. Coronita Tanyei de la balul de absolvire a servit drept o coroana draguta si am lasat-o pe Katie sa-si rujeze si buzele, folosindu-l pe cel rosu si stralucitor al Tanyei. Ea a spus ca mirele nu are voie sa o machieze pe mireasa, asa ca eu doar am privit, incercand sa nu rad cand si-a acoperit cu ruj gura si pielea de pe langa gura. A fost cea mai stralucitoare mireasa pe care am vazut-o vreodata.

Nu eram deloc destul de bun pentru ea si am continuat sa ma intreb cand va da buzna tatal ei sa opreasca nunta din acest motiv.

M-am uitat in jur prin cutia ei cu jucarii dupa un inel. Puteam sa jur ca ii cumparasem o gramada de bijuterii false, dar sa fiu al naibii daca gaseam ceva acum. In final, am avut noroc si am gasit o Barbie cu o bratara din plastic galben. M-am luptat cu ea si i-am furat bratara de pe incheietura. Avea exact marimea potrivita.

Nu aveam un preot, dar nici nu aveam nevoie de unul. I-am explicat lui Katie ca nuntile pot fi diferite de cele de la televizor si tot ce trebuia sa facem era sa ne spunem ca ne iubim, sa ma lase sa-i pun inelul, pupici, si asta era tot.

Mi s-a spus ca aveam nevoie de o pelerina de print, asa ca am imprumutat un cearsaf negru din matase de la vechile noastre asternuturi si l-am legat in jurul gatului. Imi doream sa fi gasit o alta culoare in loc de negru. Ma simteam atat de ciudat si de rau in el. Stiu ca daca altcineva spiona scena asta, as fi aratat la fel de inocent ca si Michael Jackson in mijlocul uneia dintre petrecerile sale in pijama, dar nu-mi pasa. Asta era pur inocent si fetita mea dorea sa se joace de-a nunta. Am fost onorat sa fiu ales ca mire. Intr-o zi, ea se va casatori pe bune si eu o voi da.

Am ingenuncheat si am inceput sa cant marsul miresei. Ea era atat de draguta tinand florile si facand pasi mici, asezandu-si picioarele impreuna inainte de a face fiecare pas. Chiar urmarise indeaproape nuntile de la televizor.

Mi-am retinut zambetul mare, nevrand ca ea sa ma certe ca radeam de ea. Pana la urma, acesta era un moment serios. Nu te casatoresti in fiecare zi.

Ea era in sfarsit in fata mea si m-am gandit ce sa spun pentru a incepe aceasta ceremonie.

Ah! Da!

„Ne-am adunat astazi aici”, am spus pe un ton dragastos in timp ce o priveam in ochi. „Pentru a ne celebra dragostea si a ne jura sa nu ne despartim niciodata”.

Asta suna inocent, sper.

„Ce inseamna juramant?”, mi-a soptit Katie.

„Ah, scuze”, am soptit. „Inseamna promisiune”.

A dat din cap si a zambit larg, fara sa aiba o problema cu asta.

„Asta inseamna ca tu imi promiti ca nu vei fugi niciodata cu vreun baiat dragut”, am tachinat-o. „Sau cu un tip mai tanar, sau mai bogat, sau mai amuzant decat batranul tau. Si promiti sa asculti tot ce spun eu, pana cand ai...hmm...optzecisicinci de ani”.

„Promit”, a licarit ea cu puritate, fara sa aiba idee ce imi jura.

„Imi doresc sa fi inregistrat asta”, am mormait in sinea mea, stiind ca in secunda in care va implini 16 ani isi va uita promisiunile. Ne vom certa aproape in fiecare zi si va trebui sa lupt sa tin baietii la distanta. Nu ma incanta asta.

In regula, sa trecem la ceva mai lejer...

Am hotarat sa fac eu primul juramant, aratandu-i si ei cum.

„Katie Cullen...”, mi-am dres vocea, zambind cand am privit-o in ochi, luandu-i mana micuta si tinand inelul, fara sa i-l pun pe deget inca, „te iubesc cu toata inima. Si te voi iubi intotdeauna. Esti cea mai frumoasa fata din lumea intreaga, ai un ras magic si esti si foarte desteapta. Mariajul nu se refera doar la a fi frumos, stii tu, Katie. Sotul tau trebuie si sa te respecte pentru mintea ta si pentru ceea ce esti pe dinauntru. Sa nu uiti asta vreodata, bine?”

„In regula”, a spus ea, fara sa fie prea sigura de ceea ce spuneam eu. M-am hotarat sa o fac putin in stilul Disney, pentru a o face fericita.

„La bogatie si la saracie, la boala si la sanatate, de acum inainte...promit sa te iubesc...intotdeauna”, am jurat, crezand cu totul in asta, de parca as fi avut de ales. Sa o iubesc pe ea era ca respiratul. Trebuia, traiam pentru asta.

M-am aplecat si am sarutat-o pe frunte, inchizand ochii, si i-am pus inelul pe deget. A alunecat perfect, nu prea stramt, nu prea larg.

„Acum, eu!”, m-a privit ea, asteptandu-si randul.

„Da, acum, tu”, am dat din cap zambind.

„Edward Cullen...”, a spus cu vocea ei de copilas, incercand sa sune matura.

„Esti cel mai dragut baiat pe care il cunosc”, a inceput in timp ce eu incercam sa nu rad. „Si esti si foarte destept. Stii mereu cum sa-mi faci micul dejun, pranzul si cina, ma cari pe umerii tai cand sunt obosita, si stii la ce ora se difuzeaza emisiunile mele preferate. Imi place cand dormi cu mine in pat si te uiti la televizor cu mine. Ne duci in parc si la magazin si imi place asta. Imi place la nebunie cand imi iei o noua Barbie, chiar daca eu nu cer una. Esti un sot minunat si eu te iubesc”.

M-a luat de mana si a pus pe degetul meu un inel imaginar. Pentru mine a fost mult mai real decat orice inel am avut vreodata. Nu-l voi da jos niciodata.

M-a tras spre ea de pelerina si m-a sarutat lung pe buze, acoperindu-mi gura cu cantitatea de ruj pe care o avea. Cred ca a vazut undeva cum se saruta mireasa cu mirele.

„MUAAAHHHH!”, a sunat cand a incheiat sarutul si mi-a dat drumul. Parea atat de fericita cand ma privea.

„Acum esti al meu”, a anuntat ea.

„Am fost mereu al tau, scumpo...voi fi mereu”.

„Acum, te trec pragul!”, am ridicat-o in brate in stilul miresii si m-am ridicat, leganand-o in brate si invartindu-ma, facand-o sa rada in timp ce se agata de mine.

In final, m-am oprit si ea doar statea in bratele mele, zambindu-mi cu atata dragoste in privire.

„Te iubesc, tati”, a spus la fel de natural ca si cand respira.

„Si eu te iubesc, scumpo”, am spus cu toata inima.

Momentul a fost perfect. Si apoi m-am decis sa o tachinez putin.

Am asezat-o in picioare in patul ei si am privit-o.

„Acum, mergi si fa curatenie si pregateste-mi ceva bun pentru cina”, am zambit.

Poate daca ii aratam cum era casnicia cu adevarat, nu ar incerca sa se marite si sa plece de langa mine prea curand.

A tipat ascutit drept protest si a sarit din pat, pregatita sa se opuna.

„Nu, nu, nu!”, a inceput ea in timp ce eu zambeam, mergand catre sufragerie cu ea pe picioarele mele. „Acum, tu ma duci in luna de miere!”

Am ras, pastrandu-mi pelerina pe mine pana in acest moment. Voiam sa o tachinez mai mult, dar nu-i puteam face asta, era atat de draguta.

„Unde ai vrea sa mergi, doamna Cullen?”, m-am asezat pe canapea, privind-o cum se catara langa mine.

„LUMEA DISNEY!”, a strigat.

Oh, Dumnezeule, inca am ruj pe toata gura. Va trebui sa astept sa-l sterg.

„Nu m-am asteptat la asta”, am bolborosit.

Ea a ras si a sarit de pe canapea, mergand in dormitorul meu. Pentru o secunda, am crezut ca am scapat usor. De obicei se ruga de mine o ora sa o duc la Lumea Disney, ca si cand se afla la zece minute distanta. La naiba cu reclamele Disney de la televizor!

Am auzit cateva zgomote de care nu eram sigur si apoi Katie iesea din camera mea cu pernele mele in maini. A mers in camera ei si le-a asezat pe pat. S-a intors si se indrepta din nou spre camera mea.

„Ce faci, doamna Cullen?”, am ridicat o spranceana.

„Iti mut lucrurile in camera mea”, m-a informat ca si cand era evident si a disparut din nou in camera mea.

Oooh. Trebuia sa gasesc o cale placuta de a rezolva asta. Daca toate lucrurile mele erau mutate din dormitor, asta o va supara pe Tanya, facand-o sa creada ca am facut asta datorita tensiunii dintre noi.

„Aaaaah...stai putin, scumpo”, am urmat-o in camera mea, pregatit pentru prima noastra discutie ca sot si sotie.

Acum eram inapoi in prezent cu fiica mea de aproape noua ani si zambeam cu gura pana la urechi.

„Imi amintesc”, am spus, aproape cedand din nou, punandu-l inapoi pe degetul ei.

„Inca esti al meu, tati”, m-a imbratisat din nou, mai bland de data asta.

Asta insemna pentru ea acest inel. Ca, chiar daca am fost plecat, inca eram al ei, pentru ca promisesem. Ea ma crezuse. Si m-a asteptat.

Am vrut sa o intreb de ce, de ce ma voia inca, de ce credea ca sunt destul de bun pentru ea. Nu stia unde am fost in tot acesti ani. Nu se poate sa afle vreodata. As muri daca ar afla si m-ar uri din cauza asta.

In timp ce imi treceau toate astea prin creier, ea a simplificat totul, asa cum facea mereu pentru mine.

„Ma impingi, tata?”, s-a dat de langa mine si s-a pus in leagan.

M-am ridicat neindemanatic si am urmat-o ca un servitor hipnotizat, in timp ce ea se tinea de sfori si ma astepta. M-am miscat in spatele ei si, magic, in acea secunda, a fost ca si cand nu trecuse nicio zi. Fetita mea voia sa o dau in leagan. Ma iubeste. Ma iarta. Si, in final, am fost capabil sa respir adanc, dand drumul unei dureri imense. Nu disparuse complet dar, in exact acest moment, ma simt curat...si liber...si real. Sunt tatic...inca...mereu.

Am tras usor de sforile leaganului si am impins, nu prea tare. Banuiesc ca mainile mele inca credeau ca ea avea numai trei ani.

„Mai tare, TATA!”, a poruncit cand s-a leganat inapoi spre mine. „Haide!”

Oh, acum este este o cautatoare de senzatii tari. Obisnuia sa fie foarte speriata de inaltimi. Nu mai este un copilas.

„Bine, tu ai cerut asta!”, mi-am muscat buza de jos si am apucat cauciucul draceste si l-am aruncat cu jumatate din forta mea.

Tipatul ei ascutit s-a pierdut in copacii de deasupra, pasarile zburand de frica. M-am uitat si am vazut-o pe Bella langa casa, vorbind cu Ben si Angela. Se uitau cu totii la mine si la Katie, zambind, lasandu-ne singuri, lasandu-ne sa ne jucam.

Sper ca acest mic oras adormit este pregatit. A sosit familia Cullen. Ah, scuze, familia Masen. Acesta este noul nostru nume de familie fals, eu fiind Anthony Masen. Ar trebui sa fiu italian? Sper ca nu ma striga nimeni Tony. Refuz sa raspund la numele asta.

Un lucru este sigur.

Nimic nu va mai fi la fel. Multumesc Domnului.

Am desenat o linie pe pamant cand Katie s-a leganat departe de mine. Am trecut peste ea si am impins-o din nou pe Katie, auzindu-i tipetele de bucurie cand zbura in sus. Sunt aici. Am trecut linia si acum sunt tati. Nu voi mai trece niciodata inapoi. Sunt aici...pentru totdeauna, la bine si la rau...de acum pentru totdeauna.

SFARSIT!

In sfarsit...Ma bucur din suflet ca l-am dus la final. Uneori ma copleseau paginile multe...Va multumesc din suflet pentru incurajari, rabdare si pentru toate comentariile voastre! Sa multumim si autoarei pentru aceasta poveste minunata, care ne-a oferit si momente de bucurie si momente de tristete constructiva. Va doresc un week-end cat mai frumos!

Ana