8 zile pe saptamana

5. Copilul este in negru

Edward

Cuvintele ei au picat de parca erau facute din plumb.

„Sunt nenorocita de nasa a lor. Asa ca poti sa te duci dracului”.

Deodata, aerul din jurul meu era sufocant si intampinam probleme de respiratie. Ea tremura si plangea, avea pumnii stransi si fata rosie. Inca ma frecam pe fata, care acum parea sa-si fi luat locul pe podeaua barului.

„Nasa”, a fost tot ce mi-a iesit pe gura.

A ferit privirea si si-a muscat din nou buza. Parea ca era pe cale sa sangereze.

„Nu-mi vine sa cred ca nu mi-ai spus asta”, am lasat sa-mi cada mana intr-o parte si m-am incruntat. „Ai gresit cu asta”. Scotand cheile de la Volvo din buzunar, m-am uitat la grupul restrans din jurul meu si am marait. „Stiati cu totii?” M-am uitat la Jasper, care avea bratul pus protector in jurul lui Alice.

In mintea mea s-a produs realizarea, cand l-am vazut strangand-o in brate. „Mary...Mary Alice? Jasper, o arzi cu sora mea?”

Alice s-a incruntat si a topait spre mine, lovindu-ma in stomac. „Tu esti singurul care isi bate joc, Ed. Poate ca daca nu erai asa un egoist, ti-ai fi dat seama de tot pana acum”.

„Am locuit cu tine doua saptamani!”, am tipat si ea a facut un pas in spate, in timp ce Jasper a inaintat. „Esti cel mai bun prieten al meu! Ai stiut tot timpul...totul? Si nu mi-ai spus ca motivul pentru care stiai era deoarece te vezi cu sora mea de un an?” Era prea mult. Toate astea erau prea mult. „Plec”, am spus incet. „La dracu` cu voi toti”.

Jasper m-a luat de brat si eu l-am impins, facandu-l sa se dezechilibreze. „Nu ma atinge. Ai noroc ca nu-ti rup capul pentru tot ce mi-ai facut”.

A clatinat din cap si si-a incrucisat bratele. „De cand iti pasa tie?”

Mi-am trecut mana peste fata incercand sa ma mentin calm. „De acum”. Fara sa ma mai uit la cineva din cerc, m-am intors si m-am aventurat pe usa barului, in noapte. Uitandu-ma rapid in stanga si in dreapta, am incercat sa-mi amintesc unde parcasem, insa mintea mea zbura intr-o mie de directii si nu ma puteam concentra.

„Hey!”, am auzit vocea Tanyei strigand din dreapta. Am intors capul si am oftat disperat.

„Tanya, imi pare rau. Eu plec. Se intampla ceva urat acolo, asa ca s-ar putea sa vrei sa te intorci acasa”.

A pus mana pe umarul meu cand a ajuns la mine. „Ce s-a intamplat?”

Zambind trist, am aratat spre usa. „Am aflat povestea despre care ma intrebai”.

A marit ochii si si-a inclestat maxilarul. „Toata?”

Am scuturat din cap ca nu si mi-am indreptat sapca. „Nu. Si nu mai pierd vremea pe aici sa aud si restul”. M-am scuzat din nou si am plecat, cautand masina pentru a ajunge acasa.

Odata ajuns acolo, habar nu aveam ce trebuia sa fac.

Nici macar nu am auzit-o venind acasa. Ma indreptasem direct in apartamentul meu si incepusem sa arunc lucrurile in valize. Inca o data, mi s-a amintit cat de putin aveam. Dar de data asta mi s-a amintit ca nu aveam unde sa merg.

Alice, nu.

Jasper, nu.

Parinti, nu.

Bella, nu.

Am intrat la dus pentru a incerca sa-mi ordonez gandurile, dar lucrurile imi treceau prin minte prea repede pentru a creiona un plan. As putea sta la un hotel cateva zile. As putea...dormi intr-o cutie pe marginea drumului. Ma rog. Oricum, plecam de aici.

Cum a putut ea sa omita aceasta informatie? Acum avea sens. Trecuse peste orice formalitati cand ma angajase. Spusese doar 'Sigur. Vino sa locuiesti cu mine si pustii astia. Sper ca nu esti un criminal in serie!'

Era o mama ingrozitoare...se comporta mai degraba ca o dadaca.

Si acel gand ma enerva cel mai tare.

Pusese copiii in pericol.

Daca nu raspundeam eu la anunt? Daca ar fi angajat pe cineva care chiar le-ar fi facut rau copiilor?

Am auzit fosnet de perdele si am scancit cand aerul rece mi-a atins fundul, cand Bella a tras de ele.

„Pe bune. Trebuie sa inveti sa ciocani”, am mustrat-o.

„Trebuie sa stam de vorba”.

„Acum? Vrei sa stai de vorba acum?”, am ras ca un tampit in timp ce clateam restul de sapun de pe mine. Asta fusese una dintre fanteziile mele la un moment dat: eu si Bella sub dus. Dar acum, tot ce vedeam era o mincinoasa si o voiam afara din apartament, astfel incat sa plec fara incidente. „Am terminat cu discutiile, Bella. Ar fi trebuit sa-mi spui mai devreme. Ar fi trebuit sa-mi explici ce dracului s-a intamplat cu copiii aia. Este total nedrept din partea ta sa ceri cuiva sa vina in mijlocul a...orice o fi asta...si sa aiba grija de o familie care de fapt nu este o familie”.

„Suntem o familie”, a pufnit ea, incrucisandu-si bratele in fata. „Asta este partea pe care trebuie sa o intelegi”. Privirea ei imi cerceta fata sa vada daca ascultam.

Nu ascultam.

„Doar, lasa-ma sa explic”. Vocea ii era aspra si neinduplecata.

Infasurand prosopul in jurul taliei, am iesit din cada si am trecut pe langa ea. „Poti sa vorbesti in timp ce termin de impachetat”.

Am auzit un scancet infundat din spatele meu si ea s-a grabit langa mine. „Pleci?”

„Chiar te astepti sa raman? Sincer, Bella, pentru mine este amuzant daca ai crezut o secunda ca voi ramane dupa toata asta. M-ai mintit. M-ati mintit cu totii, nespunandu-mi nimic”. M-am oprit in dormitor in fata valizei, deschizand-o si luand o pereche de jeansi. Tragandu-i pe picioare, am lasat prosopul sa cada pe jos si m-am intors spre ea. „Vorbeste. Sau pleaca”.

Nu ma puteam opri sa nu ma port asa cu ea. Eram ranit si confuz si furios. Combinatia era innebunitoare.

„Ce vrei sa stii?”, a tipat ea inrosindu-se la fata. „Vrei sa auzi despre copilaria mea de rahat? Vrei sa afli despre parintii copiilor? Cum au murit si m-au lasat pe mine tutore?”

Mi-a inghetat mana in timp ce o duceam la par. Cu o miscare solemna din cap, m-am asezat pe marginea patului. „Da. Vreau sa aud totul”.

„De ce ma faci sa vorbesc despre asta?”, a intrebat ea, inecandu-se in timp ce respira. „Nu discutam niciodata despre asta”.

„Atunci nu te pot ajuta”, am afirmat.

S-a mototolit pe jos si eu mi-am pastrat pozitia, luptand cu dorinta de a o consola pana cand nu dadea explicatii.

„Bine”, a soptit si s-a sters pe fata cu dosul mainii. „Iti voi spune”. Cu o gura adanca de aer, a inceput.

„Am crescut in Forks. Tatal meu, Charlie, a fost seful politiei si cand aveam opt ani, a murit la datorie. Se intamplase ceva la Mill si cand el a ajuns acolo...oricum, a fost impuscat. Asa ca, mai eram doar eu si mama. Renee m-a avut imediat ce a terminat liceul si dupa ce a murit tata, ea s-a cam pierdut. Si-a dat seama de cat de putine avea fara prezenta lui. Nu avea facultate. Nu avea venituri. Nimic care sa fie al ei, cu exceptia mea”.

„Asa ca, m-a impins sa fiu mai buna. Mai buna decat ea. Am fost aruncata la toate cursurile astea onorifice si imi tot repeta ca trebuie sa invat pentru a obtine o slujba buna, trebuia sa fiu o femeie de cariera, independenta. Ceea ce ma facea sa rad chiar si atunci, pentru ca ea s-a recasatorit in mai putin de doi ani. L-a gasit pe Phill pe internet si cand a aflat ca joaca baseball a fost in extaz, gandind ca el avea bani. Avea putini, dar nu era ce crezuse ea. Mai ales dupa ce el s-a accidentat si a trebuit sa se retraga”.

„El m-a adoptat...dar le-am spus ca vreau sa pastrez numele lui Charlie, de unde numele Dwyer-Swan. Nu mi-a pasat”.

Am incercat sa blochez imaginile mentale cu o Bella mica, trista si distrusa la dulcea varsta de opt ani, pierzand singurul tata pe care il stia si apoi el fiind inlocuit atat de repede. Incepeam serios sa o urasc pe Renee.

Bella isi frangea degetele si a continuat. „Odata cu Phill, au aparut noi prieteni. Si asa l-am cunoscut pe Mike. Mama lui Mike Newton, Lucy, a devenit cea mai buna prietena a mamei mele. El era cu doi ani mai mare decat mine, dar eram pur si simplu...inseparabili. Si lui ii murise tatal, asa ca aveam asta in comun. Si din moment ce fusesem impinsa spre maturizare atat de repede dupa ce a murit Charlie, el reprezenta pentru mine aproape...totul. Era ca un frate-tata”. A chicotit usor cand si-a amintit. „Primul tip care mi-a spus ca sunt draguta. Primul care mi-a spus ca ma iubeste”. A ridicat privirea la mine. „Probabil singurul tip care a vorbit serios. In afara de Charlie”.

Mi s-a strans inima la cuvintele ei. Cunosteam acel sentiment.

„Pana am ajuns la liceu, eu si Mike eram impreuna la majoritatea cursurilor datorita avansarii mele rapide. Ma conducea la si de la scoala; ma proteja de tampitii care ma faceau ciudata. Nu era vina mea, stii? Nu mi s-a permis niciodata sa fiu copil. Insa Mike dorea ca eu sa ma distrez...el era pur si simplu...haios. Oricum, in anul primar, s-a mutat in oras Jessica Stanley. Venise sa locuiasca cu bunicii ei deoarece si ea isi pierduse parintii. Era ceva ce aveam cu totii in comun. Ne-a legat. Asa ca, bineinteles, Mike s-a indragostit de ea. Ea era exact opusul meu: blonda si voluptoasa, avea personalitate. Genul de printesa Barbie”. A zambit melancolic. „Si eu o iubeam. Ei au fost cei mai buni prieteni ai mei”.

Gandurile ei pareau sa incetineasca si a scuturat din cap, parand sa-si limpezeasca mintea. „Hmm, s-au casatorit dupa liceu. Jessica a ramas imediat insarcinata cu Bree. A fost minunat...nu mai vazusem niciodata un bebelus crescand in burta. Nu mai simtisem niciodata o lovitura. Nu mai vazusem niciodata genul de dragoste pe care il impartaseau ei ca familie. Veneam de la scoala la sfarsit de saptamana pentru a o ajuta cu toate. S-a nascut Bree si eu am fost prima persoana care a luat-o in brate dupa parintii ei. Mi-a furat inima si nu mi-a mai dat-o niciodata inapoi”. A privit in departare. „Eram cu totii o mare familie fericita. Si eu eram inclusa...era perfect”.

„Mama lui Mike a murit si i-a lasat niste bani. De aici si casa aceasta. Dar asta a insemnat si mai multe facturi si cand Jessica a ramas insarcinata cu Brady, a demisionat si a stat acasa, deschizand o mica afacere online. Mama venea si ajuta cu Bree in timpul saptamanii sau o lua la ea la sfarsit de saptamana. Ea a fost cea care a invatat-o sa fie asa matura. Si cand s-a nascut Brady, ne-am implicat cu totii si am ajutat atunci cand puteam”.

„Am functionat ca o familie timp de cativa ani. Intr-o zi, mama luase copiii in parc...la mijlocul saptamanii, cred. Jessica era bolnava si se plangea de dureri de cap, asa ca Renee a luat copiii pentru ca ea sa se odihneasca putin. Mai tarziu in acea zi, cand ei trei s-au intors acasa, Jessica era...”, vocea i-a tremurat si a privit in jos, frangandu-si mainile. „Facuse un anevrism. Mama nu stia de cat timp statea asa...”

„Am venit acasa din Phoenix si am ajutat la aranjarea treburilor dupa inmormantare si atunci m-a numit Mike nasa. Mai fusese spusa asta inainte, dar el a facut-o oficial. Documente si tot. Am promis ca daca i se intampla ceva, voi avea grija de copilasii lui”. Vocea ei s-a imblanzit. „Mike era terminat. Nu mai vazusem niciodata pe cineva atat de abatut si de mort pe dinauntru. A sfarsit lucrand peste program, motiv pentru care a trebuit sa caute o dadaca pentru copii. El era impotriva cresei si dorea ca ei sa stea acasa. Dadaca era tanara, abia terminase colegiul. Nici Mike nu era mai bun la verificarea personalului decat sunt eu, banuiesc. Urasc ca am facut aceeasi greseala”, a ridicat barbia si si-a inclestat maxilarul.

„Nu stiu daca ea incetase sa mai aiba grija de ei sau devenise multumita de sine. Dormea cand Brady era treaz. Neglija copiii cand Bree venea de la scoala. Nu o conducea niciodata la autobuz. Nu o astepta niciodata sa vina acasa. Cred ca au fost cateva dati cand Bree a venit acasa si casa era goala si incuiata. Ea nu a spus niciodata nimic; pur si simplu era nepasatoare. Ai multe motive pentru miniadultul care este acum. Avea grija de Brady si nu spunea nimic. Pana intr-o zi cand s-a intors de la scoala si l-a gasit pe Brady in cada. El se afla acolo Dumnezeu stie de cat timp, inghetat si tremurand, plangand. Dadaca tragea un nenorocit de pui de somn”.

Privirea i s-a infiorat. „A venit mama cu ideea sa inscrie copiii la T-ball. In timp ce se aflau pe drum, Bree a cedat si i-a spus ce s-a intamplat. Renee a luat-o razna si l-a sunat pe Mike, care se afla si el in drum spre inscrieri. A vrut sa intoarca pentru a o confrunta pe dadaca...cand era ametit”. A pocnit din degete. „Si uite asa...intreaga lor familie s-a dus”.

Am vazut o serie de emotii trecand pe fata ei frumoasa si am scancit putin la cat de dureros a fost pentru ea sa-si aminteasca.

„Intervin eu si ai imediat un ingrijitor. M-am mutat inapoi, nevrand sa-i iau de la scoala si rutina lor. Trecusera deja prin destule. Slujba mea era grozava cand am trecut prin asta. Renee nu-i putea lua, deoarece Phill nu se putea ingriji singur, cu piciorul lui ranit si mobilitatea scazuta. El iti ia tot timpul, insa ea iubeste acei copii si insista sa-i ia doua week-end-uri pe luna”. A strans gura intr-o linie subtire. „Banuiesc ca a dorit ca Brady sa joace T-ball pentru a-l ajuta sa se concentreze la ceva, dar poate ca legatura cu inscrierea si Mike...la naiba. Ar fi trebuit sa-mi dau seama”.

S-a foit pe podea. „Lui Brady ii este frica sa faca baie cu tine deoarece ultima persoana care i-a facut baie l-a lasat acolo. Pe mine ma cunoaste si are incredere in mine, asa ca de aceea este mai usor sa-i fac eu baie”. A oftat si a ridicat mainile. „Am gresit ca nu ti-am spus, dar ce era sa spun? Toate astea au fost la fel de noi si pentru mine. Habar nu aveam cum sa angajez pe cineva, si tu erai barbat si m-am gandit ca neavand o dadaca femeie, va ajuta la alinarea amintirilor”.

Am luat o gura adanca de aer. „Au nevoie de un tata, nu de o dadaca”.

Ea a afirmat trista. „Nu stiu ce o sa le spun...”

„Despre ce?”, am intrebat.

„Plecarea ta. Cum sa le explic asta? I-ai vazut panicandu-se cand ai glumit pe tema asta, saptamana trecuta. Si acum, ei chiar te plac”.

M-am asezat pe podea langa ea, tragand-o langa mine si imbratisand-o. Sa o consolez pe ea parea sa fie a doua mea natura. „Nu plec. Fratilor, voi aveti nevoie de un idiot ca mine”.

„Cum asa?”, a intrebat ea, speranta intrezarindu-i-se in voce.

„Pai, se pare ca ma aflu intr-o casa cu o gasca de copii care nu au avut copilarie. Si eu sunt un tip care nu s-a maturizat niciodata. Pentru mine pare destul de simplu si de potrivit”.

A ras usor si s-a retras sa ma priveasca. „Pe bune?”

Stiam ca nu va intelege dar, intr-un fel, undeva pe parcurs, si eu incepusem sa-i vad ca pe o familie. Dar chiar voiam sa lupt pentru familia asta.

„Pe bune”, i-am mutat parul de pe umar. „Dar, jur pe Dumnezeu, Bella...ma mai minti o data si plec. Ai inteles?”

Si-a muscat buza. „Bine. Sinceritate.”

Parea ingrijorata de ceva, durerea si furia initiala disparandu-i din priviri. „Ce este?”, am intrebat-o.

A oftat si a ridicat din umeri. „Sinceritate”, m-a fixat cu privirea. „Vineri seara merg la intalnire cu James”.

Va pup!

Ana