Numar gresit

Buna! 

Am ajuns cu chiu cu vai la birou...

Urata vreme, dar totusi frumoasa...paradoxal....

Dana este racita, ca multi altii in perioada asta.

Dar...a fost draguta si a tradus capitolul 5 din Numar gresit...

Il aveti mai jos...

Diseara primiti si nr. 49 din DDN...

Sa aveti o zi cat mai placuta !!!

Ana-Charlie

5. Edward ma uraste

-Be-ella

S-a facut o lunga si incomoda liniste si mi-am dorit din tot sufletul ca pamantul sa se deschida si sa ma tarasca pana la cele mai mari adancimi.

-Va cunoasteti?

Mi-am indepartat ochii de a lui Edward si m-am uitat la expresia de confuzie a celorlalti membri ai acelei mese. Nu stiam ce sa zic, nici ce sa fac. Picioarele mele tremurau si nu aveam putere ca sa il privesc pe Edward. Si nici sa raspund la intrebarile pe care le formulau ochii frumosi a lui Alice.

-Ei bine Alice. Cred ca mi se face rau din nou. Ma...ma duc afara.

Fara sa zic nimic. Mi-am luat tava de la masa si am aruncat salata intr-un cos de gunoi ramanand inca cu marul in maini si plecand cat mai repede posibil din cantina, dorindu-mi ca picioarele mele sa nu ma dezamageasca ca de obicei si sa nu imi striveasca fata de astfalt. Niciunul nu a zis nimic in timp ce eu plecam de acolo, niciunul nu s-a miscat din pozitia lui si toti continuau fara sa inteleaga ceea ce se intamplase acum cateva secunde. Nici macar eu nu intelegeam.

In sfarsit am ajuns afara si m-am asezat pe o banca imbratisandu-mi genunchii si cu capul ascuns intre ei. Dupa asta trebuia sa ma indepartez de Alice, nu puteam sa stau in acelasi loc ca Edward fara ca inima mea sa se accelereze si fara ca corpul meu sa aiba nevoie de caldura pe care el o emana.

Au trecut cateva minute in care am ramas fara sa ma misc. Am observat cum cateva picaturi au inceput sa-mi umezeasca parul si mi-am acoperit capul cu jacheta. Eram atat de confuza, atat de pierduta. O parte din mine tipa ca eu sa fug in bratele lui sa il intreb daca ma iubeste si sa il sarut ca si cum nu am fi existat decat noi doi. Dar cealalta parte, cea mai rationala si simtita, imi zicea sa raman asezata acolo sa ma dedic uitarii si ca el niciodata nu m-a iubit si ca niciodata nu o sa ma iubeasca. Ca eu eram om iar el era Dumnezeu care tocmai sfarsise sa spuna cateva minute inainte ca ura sa fie abordat de fete si ca acest lucru ma includea si pe mine.

Ceva cald m-a inconjurat si am ridicat lenes capul ca sa ma impiedic de ochii lui Alice incarcati de vina.

-Imi pare rau Bella. Trebuia sa-mi dau seama inainte. Era logic! Daca jacheta pe care mi-ai zis ca ai gasit-o era a fratelui meu cu care era clar ca ai stat. De cine te-ai indragostit...

-Eu nu sunt indragostita Alice! I-am dat replica si mi-am ascuns iar fata intre genunchi.

-De ce negi ceea ce e evident Bella? Alice mi-a luat fata in maini si si-a fixat privirea pe mine-De ce esti asa? De ce plangi? Cumva Edward ti-a facut ceva rau? Ceva care nu mi-ai povestit?

-Nu! Edward nu mi-a facut nimic rau.

-Si atunci?

-Nu stiu...

-Vorbeste cu el Bella. Cand ai plecat din cantina a ramas atat de ciudat..atat de sumbru.

-Nu pot Alice. Nu as suporta sa ma refuze.

-Atunci e adevarat ca il iubesti?-a intrebat smechera.

-Iubirea doare?

-Destul.

-Atunci il iubesc.

-Iti zic din nou ca sa te duci sa vorbesti cu el.

-Si eu iti zic din nou  ca nu. Ma gandesc sa il uit pe Edward.

-De ce? Pareai atat de fericita inainte cand vorbeai de el, de ce acum?

-Inainte vroiam sa vorbesc cu el; dar acum ...Tu nu l-ai vazut asa cum l-am vazut eu Alice. Cand l-am privit in cantina, era atat de...atat de razgandit...atat de razgandit de a ma fi sarutat...atat de razgandit...am plans din nou dar de data asta am intrat intre bratele fine ale prietenei mele-El nu vroia sa ma sarute, a fost doar un impuls. Privirea lui mi-a fost de ajuns  ca sa imi dau seama.

-Privirea nu zice tot Bella. Vorbeste cu...

-Nu!!! -am tipat - Nu vreau sa stiu nimic de el! Lasa-ma singura!!- si am inceput sa plang.

Alice a ignorat ultimul lucru pe care l-am zis si m-a lipit mai puternic de corpul ei mic si fragil. Am petrecut mult timp imbratisate in ploaie si am inceput sa ma simt mizerabil pentru ca am facut-o pe Alice sa treaca printr-o situatie atat de patetica.

Cand m-am oprit din plans Alice m-a dus acasa. Am facut un dus si m-am imbracat cu haine uscate. I-am aratat lui Alice sa faca acelasi lucru si i-am imprumutat un outfit pe care ea l-a cumparat pentru mine; dar arata mai bine pe ea decat pe mine. Nu imi amintesc foarte bine cand si in ce moment am adormit. Nici cum am ajuns in camera si cu atat mai putin cum am fost in stare sa dorm toata ziua.

Incet m-am incorporat si am simtit cum capul meu se invartea si am vazut pe noptiera mea ca era un termometru, niste pastile si un bilet.

"Bella cand am ajuns acasa, prietena ta mi-a explicat ca ai lesinat in parcare din cauza ca nu ai mancat bine. Mi-a zis ca te-ai udat si ca a crezut ca aveai putina febra. Adevarul este ca avea dreptate. Frigeai de febra si medicul a zis ca este pur si simplu o raceala. Chiar si asa azi nu o sa te duci la ore. Deja m-am ocupat sa sun ca sa anunt. Eu plec la munca si cred ca ma intorc tarziu. Imi pare rau.

Asigura-te ca iti iei pastilele pe care ti le-a prescris doctorul.

Ai grija Bella si sa nu faci eforturi.

Charlie.

P.S. Nu iti face griji pentru mancare. Am cerut-o la domiciliu. Stii tu, nu puteam sa risc sa incendiez bucataria.

Nu puteam fi mai fericita de atat citind biletul acela. Aveam scuza perfecta ca sa lipsesc de la ore, ca sa il evit pe Edward. Am luat termometrul in maini si mi l-am pus pe axila rugandu-ma ca temperatura sa fie mare. Dupa cateva minute am auzit bipuri-le pe care le emitea aparatul si am vazut cu uimire ca ardeam de febra. Am pus termometrul deasupra mesei, am mancat doi biscuiti care erau langa pastile ca sa nu ajung cu stomacul intors pe dos. Dupa ce am mestecat un biscuite am luat o pastila si putina apa si am luat-o fara sa ma gandesc de doua ori. M-am aruncat in pat, moarta de oboseala. Trebuie sa recunosc ca sa am febra nu era atat de bine. Am respirat de vreo cateva ori si mi-am permis sa ma intorc la visurile cu el. Recunosc, tot efortul era inutil. Orice as fi facut terminam prin ai vedea ochii, atunci cand ii inchideam pe ai mei, i-am auzit soptitul in urechile mele si simtindu-i respiratia in gura mea.

-Nu Bella!-mi-am adus aminte singura si m-am invartit in pat - el nu simte nimic pentru tine. Inregistreaza-ti asta in capatana ta! m-am invartit din nou si am inchis ochii - Chiar daca...de data asta  pot face o exceptie - m-am dat batuta si am inchis din nou ochii nerabdatoare ca sa ascult acele cuvinte de dragoste pe care Edward mi le soptea.

Am deschis ochii incet cand am simtit ca corpul meu ardea si transpira. M-am dezmeticit si am putut vedea ca mi-am luat pastilele acum sase ore si ca febra incepea sa revina.

Asa cum am putut m-am ridicat tinandu-ma de pereti ca sa nu cad pe podea. In final am reusit sa ajung la parter si asa cum am putut mi-am pregatit o delicioasa supa de legume care mi-a picat foarte bine. Incet am dus vasele la masina de spalat si concentrandu-ma ca sa nu vad in loc de o scara, cinci, am inceput sa urc incet. Desi incercarea mea de concentrare a fost in van, pentru ca din nefericire piciorul meu a alunecat pe una din scari si am simtit cum am inceput sa cad in spate.

-Ahh!! mi-a scapat un tipat inecat si am inchis ochii cu putere.

-Bella!

Am deschis ochii incet cand am simtit ca singura durere pe care o simteam, continua a fi cea de la raceala. Nu stiam ce s-a intamplat, doar ca eram sustinuta de niste puternice si calde maini. In final am inceput sa vad si m-am pierdut intr-o mare aurie. Inima a inceput sa bata in mod necontrolat. Oare oi fi murit? Inca visam? Nu stiu pentru ca atunci cand am vrut sa-mi dau seama am lesinat.

Eram in camera mea, bagata  in comodul si caldul meu pat. Am privit in toate partile cautandu-l, asigurandu-ma ca totul a fost un vis. Totul era foarte sters si nu eram capabila sa vad nimic clar. M-am invartit in pat si mi-am intins mana in cautarea unei pastile. In mai putin de o secunda am luat-o si mi-am sprijinit capul in maini. In cateva minute camera a incetat sa se mai miste  si am putut sa vad in sfarsit ca nu eram singura.

-Bella cum te simti? - Alice si-a pus mana pe capul meu si m-a privit ingrijorata.

-Ce faci aici? cum... - am soptit si am continuat sa privesc in jurul meu.

-Ne pare rau ca am intrat asa in casa ta - si-a cerut scuze Rosalie care era asezata langa Alice pe patul meu - Cand Alice  a plecat ieri tatal tau i-a dat niste chei ca dupa scoala sa venim sa te vizitam. Si foarte bine ca am venit!

-Ne-ai speriat ca lumea micuto - Am privit pana la usa unde erau Emmett si Jasper carand un munte de carti pe care le-au pus pe biroul meu.

-Nici chiar asa. Sunt bine...

-Bella, cand am intrat erai pe punctul de a te omori pe scari. Asta nu inseamna sa te simti bine!

-Daca nu era Edward...a soptit Jasper

-Edward???

-El te-a prins in aer si te-a salvat din a-ti rupe cateva oase. Niciodata nu l-am vazut atat de...suparat?? De cateva zile nu e nimeni care sa il inteleaga-s-a plans Emmett.

M-am indoit cateva minute daca sa formulez intrebarea care in momentul acesta imi dadea tarcoale prin cap.

In sfarsit buzele mele au reactionat miscandu-se si creand o fraza care a sunat goala.

-Unde e? - Toti m-au privit - Edward...as vrea sa ii multumesc... M-am limitat zicand doar asta ca sa sune cat mai credibil cu putinta.

-Adevarul este ca nu aveam intentia sa vorbesc cu el; dar simplul fapt de a-l  privi ma facea sa ma simt mult mai bine. Inca ii puteam simti mireasma pe caile respiratorii si un tremur mi-a trecut pe spate.

El nu simte nimic pentru tine Bella. Mi-a adus aminte acea voce in capul meu. Chiar si asa am ingnorat-o si am asteptat un raspuns din partea colegilor mei.

-Nu stiu - a raspus in final Alice - Cand te-a lasat in pat a plecat fara sa zica nimic.

-Ceea ce eu am zis. Este foarte ciudat...

-Trebuie sa zicem ca nu inceteaza sa ne suprinda - toti l-au privit pe Jasper - Haideti, toti am putut vedea ca era trist, melancolic; dar eu l-am auzit cantand ieri si pot asigura ca muzica inca se auzea trista dar se intorcea cu un praf de speranta...dulceata, parea o balada.

-Bah! Pe fratele meu nu il intelege nimeni - s-a plans din nou Emmett.

In timp ce Emmett continua sa protesteze mi-am permis ca mintea mea sa calatoreasca in alt loc. Cu Edward.

Imi aduceam aminte acea melodie trista  si cum mi-a zis ca niciodata nu o sa scrie ceva dulce pana cand inima lui nu o sa fie completa. Oare o fi gasit acea persoana care o completa?? Era acea Jessica despre care vorbea cu fratii lui? Nu ar fi greu sa mi-l imaginez pe Edward iesind cu una din acele fete cu solduri perfecte, cu piept voluminos si machiaj. Pieptul meu s-a incordat in fata acelui gand. L-am pierdut pentru totdeauna si inca continuam sa imi inchipui cum ar fi sa inrosesc acele buze cu gust de caramel.

-Bella!! - a strigat Alice.

-Ce...ce se intampla?

-Am o jumatate de ora strigand la tine si erai cam...absenta.

-Ma doare putin capul.

-Nu e nimic. Vroiam doar sa te intreb daca, crezi ca o sa fi bine pana sambata.

-Presupun ca da... de ce?

-Off, ce capsor ai Bella. Sambata este ziua lui Emmett si trebuie sa mergem sa cumparam o rochie frumoasa pentru ocazie - ochii ei straluceau cand a mentionat cuvantul "cumparam".

-Asta.... cred ca sambata  o sa fiu foarte bolnava.

-Haide Bella. Eu o sa te protejez de acest monstrulet dependent de cumparaturi.

-Rose dragostea mea, tu esti mai rau ca Alice.

-OK, OK. O sa mergem la cumparaturi sambata; dar acum...ati putea sa ma lasati sa dorm?

Toti au ascultat si au plecat si mi-au urat sa ma fac bine curand. Am inchis ochii si am respirat profund. Aerul nu mai era asa de incarcat cu aroma lui; dar inca asternuturile mele pastrau putin din acea mireasma. Ca o fetita mi-am dus asternuturile la nas si le-am mirosit lasandu-ma dusa. Ce mai era daca era cu Jessica sau cu o ganganie.

Edward era iubirea mea platonica si in visurile mele, mereu va fi cavalerul meu cu armura alba, care ma salva din a cadea pe scari. Am zambit, ma simteam atat de bine in bratele lui...