Cand totul se intoarce impotriva ta

6. Descoperiri

Edward

Au trecut cateva saptamani de cand Isabella a plecat, era ciudat dr m-am simtit bine cu ea...in ultimul timp ma gandeam la ea mai mult decat trebuia si...ea chiar era draguta, foarte ca sa fim exacti, si ma atasasem de ea...in fine, bine cel putin ca aveam masina noua...dar nu conta...ciudat.

Am iesit ca sa ma deconectez putin. Dar la ce nu ma asteptam era ca toti sa aiba o discutie familiara si pe mine nu ma chemasera, imi propusesem sa ii cert spunandu-le ca si eu fac parte din familie si ca nu m-au chemat atunci cand am auzit:

-Stiu Emmett, am crezut ca ea o sa fie specialla.... - A zis Esme. Ea? Cine? De cine vorbeau?

-Blestemat reprimat - a zis Emmett referindu-se la mine, desigur.

-Emmett, o sa te auda, si ar fi pacat ca sa afle acum ca am reusit sa perfectionam controlul nostru despre a nu ne gandi la asta in fata lui - a soptit Alice. Ce dracu se gandeau? Cine era ea?

-Scuza-ma, nu este vina mea ca avem ca frate un prost reprimat - aproape a tipat Emmett.

-Emmett... - L-a certat Carlisle.

-Imi pare rau Carlisle, doar ca si eu ma gandeam ca Bella o sa fie definitiva, am inceput sa obosesc sa il provoc la jocuri stupide ca astea...

-Stiu, stai linistit. - Si atunci totul s-a potrivit.

In toti acesti ani Emmett nu se juca cu mine cu pariurile pentru ca se plictisea, era pentru ca eu sa imi gasesc iubirea...

Toti stiau asta mai putin eu...Atunci ei se gandeau ca Isabella a reusit sa atinga pietroasa mea inima?

Pai de ce sa ma mint pe mine? Da, la dracu, sigur ca mi-a ajuns la inima. Cum sa nu? Ea era frumoasa, inteligenta si amuzanta...le avea pe toate...si eu am aruncat totul pe fereastra, era de neiertat.

Am plecat de acolo ca sa ma gandesc...aveam nevoie, si cum nu am ajuns la pajiste, pajistea noastra...

Ma asteptam ca nimeni sa nu fi observat ca eu i-am auzit.

Si ce ar fi trebuit sa fac acum? Sa plec in cautarea ei? Nu, cel mai sigur este ca ea sa fie foarte departe...dar puteam sa incerc? Dar ce dracu o sa ii zic? Buna Bella vroiam doar sa iti zic ca am descoperit ca esti dragostea existentei mele si asta nu mai este un pariu. Suna patetic, in plus sunt sigur ca nu o sa ma ierte...dar cu fiecare secunda care trecea eram din ce in ce mai sigur, ca eu, Edward Anthony Masen Cullen eram indragostit de Isabella Marie Swan - un suspin sonor mi-a iesit printre buze si sunt sigur ca daca ar fi fost posibil as fi rosit...la fel cum facea Bella...Bella, Bella mea...ar fi capabila sa ma ierte? Nu, cu siguranta nu, dar trebuia sa incerc...poate, si poate ea s-a intors la Jacob Black...cainele ala...Nici macar cand era un pariu nu imi placea de el...dar un lucru a ramas spus, pactul cu QUILEUTES era totalmente adevarat, asta si tot cu privire la ei, Jacob si haita lui nu aveau nici o legatura cu gluma lui Emmett.

De unde sa incep sa o caut? As prefera sa elimin cat mai repede ideea ca ea ar fi cu varcolacul ei, asa ca am hotarat sa incep cu La Push...Asta ar fi dificil, chiar daca doar mirosul ei imi era de ajuns nu? Da cred ca da.

Doua zile mai tarziu eram deja aproape de linia care separa teritoriile...Am fugit cat de repede am putut de la locul unde locuia familia mea in momentele alea Loro (Columbia), cel mai ploios loc de pe planeta. Dar am intarziat putin, nervii, presupun...

In cinci minute am fost acolo, incercand sa recunosc mireasma Isabellei...mmm...nimic proaspat...chiar daca intre multitudinea de mirosuri care filtrau prin nasul meu am putut sa il recunosc pe al sau. Nu era nici o indoiala, aproape a disparut dar era al ei si acum nu mai mult de o saptamana ea a trecut pe acolo.

La naiba! Si ce ar trebui sa fac? Nu puteam sa trec linia tratatului, nu acum, in alt moment mi-ar fi fost indiferent, dar acum eram singur si daca m-ar vedea vreo potaie puricoasa ar avea tot dreptul ca sa ma dezmembreze chiar aici. Nu ca mi-ar fi frica de ei, nici altceva dar eu eram singur...si ei erau mai multi de 10...

Mmmm....la asta nu m-am gandit inainte cu graba...uff...chiar daca... Ce avea Bella de facut aici? Nimic, sau da? Nu cred ca s-a dus dupa Jacob, Bella nu era asa, chiar daca intr-un fel eu am obligat-o sa se vada obligata sa se duca sa caute ajutor in mainile unei potai puricoase.

Am presupus ca nu o sa intarzie mult in a se intoarce, atunci am auzit ceva apropiindu-se cu o viteza ametitoare, nimic normal la un om si foarte obisnuit pentru o vampiroaica. Nu a durat pana am intrevazut-o, foarte frumoasa dar avea expresia de cea mai mare durere din lume...chiar mai mare decat o avea cand am lasat-o. Asta m-a ingrijorat si atunci i-am citit mintea...

-De ce mi se intampla asta mie? Oare sunt posteriorul lumii? Nu, mai mult, al universului? Sunt dosul universului adevarat? Mai intai ma paraseste Edward si acum asta...nici macar nu pot sa ma gandesc ce durere produce aceasta amintire. Si pentru asta vreau eu o memorie infinita? Pai, mai bine sa ai memorie de peste, ca amintirea iti vine, ramane 15 secunde si pleaca...

OH!!! Dumnezeule! Ce i se intamplase acum? In momentul ala cred ca m-a vazut pentru ca s-a oprit in loc si m-a privit ca si cum ar fi vazut o autentica fantoma...un monstru, originea cosmarurilor ei (nu la propriu, sigur). Adevarat ca eu nu ma asteptam ca ea sa ma primeasca cu bratele deschise, cu atat mai putin, dar cu atat mai putin ma asteptam la asta...