60. REGELE IMPERECHERII
BELLA
„Aaa, Edward? Chiar mergem la cumparaturi?”, a trebuit sa intreb eu. Nu ca nu mi-ar fi placut ideea in legatura cu ceea ce planuia el sa cumpere. Dar sincer, de cate ori chiar le foloseam eu?
„Dap”, a spus, cu zambetul ala strengaresc aparandu-i pe fata, dar cu ochii lipiti la drumul din fata noastra.
Am zambit. „De cand a devenit Edward Cullen atat de murdar?”, l-am tachinat.
S-a oprit la semafor. A profitat de acest moment pentru a se intoarce spre mine. Ochii lui de smarald ii tintuiau pe ai mei. S-a apropiat incet de mine si mi-a dat un sarut incet pe gat, apoi a soptit: „De cand am descoperit ca-ti place asta”. Tonul vocii lui mi-a trimis un fior in corp.
S-a retras si, cand semaforul s-a facut verde, masina s-a pus in miscare. Ochii lui erau concentrati la drum si pe fata avea o expresie ferchesa, care vroia sa-mi dea senzatia ca stia exact ce imi facuse.
„Esti o persoana rea”, am spus cu respiratia taiata, numai ca el sa-mi raspunda chicotind.
Am ajuns in sfarsit la mall, ocupand cel mai apropiat loc de parcare de langa intrare. Se pare ca Edward se grabea foarte tare, deoarece a sarit din scaun si m-a apucat de mana, practic tragandu-ma in cladire.
„Edward”, am ras eu. „Iubi, poate ca ar trebui sa incetinim, pentru ca ceilalti sa nu creada ca a luat foc cladirea”, i-am spus. El era atat de adorabil. Avea un ranjet mare pe fata si ochii ii erau mariti de entuziasm. Dar, curand ce am facut acel comentariu, s-a oprit brusc.
S-a intors spre mine, ranjetul disparuse si ochii lui clipeau greu. Uh, oh. Stiam privirea aia. Ochii s-au miscat putin in departare, iar ranjetul s-a transformat intr-un zambet vag. Intr-o miscare inceata, m-a luat in brate si m-a pus pe umarul lui, continuand sa mearga prin mall.
„Edward”, am ras. „Edward, lasa-ma jos, pana nu crede cineva ca ma rapesti”.
M-a lasat jos, dar mi-am dat seama ca ajunsesem la destinatia dorita de el. Unde in alta parte, decat la Victoria’s Secret?
„Sa te rapesc nu este o idee chiar asa de rea”, mi-a soptit la ureche. „Cred ca o sa fac asta intr-o seara. Poate te leg la ochi si la maini si fac ce vreau cu tine”. Simteam cum mi se inmoaie genunchii si ii blestemam pentru slabiciunea lor.
El mi-a capturat buzele intr-un sarut foarte dulce, atat de diferit de felul obraznic in care imi vorbea. Dar schimbarea a fost binevenita si racoritoare. „Te iubesc. Tot ce fac, fac pentru tine. Sti asta, nu?”, m-a intrebat el.
„Si eu te iubesc, Edward! Esti totul pentru mine”.
A zambit si m-a luat de mana, conducandu-ne in magazinul in care, cu cateva luni in urma, nu as fi indraznit sa calc. Da, cu siguranta se schimbasera lucrurile in cursul verii. Dar cand am intrat, am observat trei vanzatoare, care l-au fixat imediat pe Edward. Am oftat. Din nou, unele lucruri nu se schimba deloc.
„Buna!”, a venit spre noi o blonda foarte draguta, salutandu-ma, apoi holbandu-se la Edward. Wow, un salut. Asta e un pas inainte, presupun. Cel putin ea mi-a recunoscut prezenta. „Va pot ajuta cu ceva, domnule?”, a intrebat ea. Si din nou sunt invizibila. De fapt era putin haios. Aproape ca si cand aveam capacitatea de a deveni invizibila, daca se afla vreo femeie in preajma iubitului meu. Hei, nu am spus ca era o capacitate placuta.
Eram pe cale sa-i raspund, dar am simtit doua brate, delicios de muschiuloase, infasurandu-se in jurul meu si tragandu-ma la pieptul lui. Simteam cum Edward isi pune barbia pe umarul meu. Mainile lui au inceput sa ma mangaie senzual pe abdomen.
„Da. De fapt, poti”, a spus el cu vocea aia involuntar de sexy, care ar face orice femeie sa cada in genunchi si sa faca orice ii cere Edward. Am putut sa vad zambetul de pe fata femeii, cand Edward a spus asta. „Mi-ar face placere sa ne conduci direct la chiloteii cu gaura, pentru a i-o putea trage iubitei mele oricand vreau eu”.
Femeii i-a cazut fata instantaneu. Nu pot sa spun daca era mai mult socata de confesiunea lui sincera, sau dezamagita de faptul ca nu se referea la ea. Daca era vorba de prima optiune, nu o puteam condamna, si fata mea arata surpriza afirmatiei lui, apoi a inceput sa-mi ia foc cand am realizat ce tocmai spusese el in public.
„Eu...hmm...va arat unde sunt”, a spus femeia, intorcand spatele si conducandu-ne spre un raft din magazin, unde se afla ceea ce cauta Edward. Ea ne-a indicat lenjeria intima specifica si, numai atunci, Edward mi-a dat drumul. M-am uitat cum el se indreapta la rafturi si incepe sa caute ceva care sa-i placa. Cand femeia s-a intors sa plece, pot sa jur ca am auzit-o murmurand ceva de genul ‚tarfa norocoasa’. Mi-am muscat buza sa ma abtin sa nu rad de ea, si m-am intors catre ea.
„Nici nu ai idee”, i-am spus, ea aruncandu-mi o privire, inainte sa ne lase in pace.
Am mers langa Edward, zambind, in timp ce el alegea lenjeria intima. „Iti place ceva?”, l-am intrebat, abtinandu-mi un zambet.
El s-a intors si mi-a oferit faimosul lui ranjet. „Acum, da”, a spus el, aplecandu-se si dandu-mi un sarut nevinovat. „Imi pare rau ca i-am vorbit asa, dar chiar vroiam sa ne lase in pace. De cand, faptul ca aleg lenjerie intima pentru iubita mea, a devenit treaba altora?”
„De cand cu sora ta, Alice”, am ras eu.
„Pai, nu-mi place. Nu vreau sa ma ajute altcineva, cand vine vorba de ceva ce este strict intre noi doi”, a spus el serios. Fusese atat de adorabil. Jur ca tipul are un comutator pe care scrie ‚adorabil’ sau ‚sexy’, si inca trebuie sa aflu unde este situat.
„Stiu ce vrei sa spui. Si, apropo, esti mai mult decat dragut, chiar acum”, i-am spus, facandu-l sa zambeasca. Dar el s-a intors brusc si a luat cateva piese de lenjerie intima, inainte de a ma lua de mana si de a ma trage spre cabinele de proba.
„Edward, unde mergem?”, l-am intrebat, in timp ce el continua sa traga de mine.
„Trebuie sa probezi astea”, a raspuns scurt, apoi m-a tras intr-o cabina de proba si a incuiat usa in urma lui. S-a intors la mine cu un zambet nesincer pe fata.
„Edward? Ce faci?”, am intrebat precauta, dar expresia fetei lui deja imi spunea ce avea in minte.
A pasit spre mine, micsorand putina distanta dintre trupurile noastre. „Pai, am spus ca ar trebui sa probezi astea, inainte sa le cumparam. Sa le testam putin”, a spus cu nonsalanta, dar pe un ton obraznic. Mi-a dat un sarut zabovitor pe obraz apoi s-a asezat pe scaunul micut din cabina de proba, holbandu-se la mine.
Avea de gand sa ma priveasca cum ma dezbrac? Bine, am mai facut asta in prezenta lui, dar acum parea atat de diferit. Ma simteam atat de expusa. Dar, dupa ce imi facuse in bucatarie si dupa ce i-a spus vanzatoarei, presupun ca puteam sa probez lenjerie intima de fata cu el, apoi, probabil ca el ma va ajuta sa-mi indeplinesc acea micuta fantezia a mea. Dar cand fantezia a fost pusa fata in fata cu realitatea, a parut atat de...reala.
Mi-am desfacut incet cureaua, apoi m-am mutat la nasturii pantalonilor scurti, desfacandu-i atat de incet cat am putut, incercand sa-i ofer lui Edward putin spectacol (chiar daca ma simteam putin ridicol si constientizam ceea ce faceam). Am tras fermoarul atat de incet, incat s-a putut auzi fiecare zimt desfacandu-se, iar ochii lui Edward imi urmareau mainile, ca un om infometat privind o friptura.
I-am lasat sa alunece jos, pe picioare, scuturand din solduri in timp ce cadeau de pe mine. Apoi, normal ca am trecut la chiloteii pe care Edward ii trasese de pe mine mai devreme in acea dupa-amiaza.
„Dar tricoul?”, a intrebat el, tinand ochii lipiti pe mainile mele, ale caror degete se incolaceau in jurul lenjeriei intime.
„Nu ai luat si sutiene, asa ca nu am ce sa probez”, i-am spus.
„Atunci, poate ca ar trebui sa ies si sa-ti aduc cateva”, a spus el ridicandu-se. L-am privit si am observat umflatura evidenta din pantalonii lui. Asa ca, am pus o mana pe pieptul lui si l-am oprit.
„Edward, nu cred ca te afli intr-o stare prea buna. Sa nu mai spun ca poate te va vedea cineva intrand din nou in cabina de proba”, i-am explicat. A dat din cap in acord, apoi s-a asezat sa urmareasca restul spectacolului.
Oricum, mi-am ridicat tricoul, pentru ca el sa-mi vada pielea abdomenului, inainte sa las dantela sa-mi alunece pe picioare, lasandu-mi jumatatea de jos complet expusa. Parctic, l-am auzit pe Edward inghitind in sec, cand m-am aplecat si am luat unul dintre produsele pe care le alesese. L-am imbracat repede si l-am asezat, incat sa mi se potriveasca perfect. Gaura chilotilor a fost cea mai ciudata senzatie pe care am avut-o legata de lenjeria de corp, dar asta era pentru Edward, si pana la urma, si eu voi fi cu siguranta la fel de satisfacuta.
„Deci, cum arat?”, l-am intrebat cand m-am intors.
A scapat un suierat in timp ce s-a ridicat si m-a luat de solduri. „Perfect”, mi-a soptit. M-a masurat cu privirea din cap pana in picioare, inainte sa se opreasca la fata mea. „Esti o creatura splendida. Perfectiunea in cea mai fina piele posibila”, a spus, plimband mainile pe stomacul meu, mai usor ca aripile unui fluture de noapte, facandu-ma sa tremur de placere.
Mi-a dat un sarut scurt pe buze, inainte sa revina si sa ma sarute mai lung, dar mai dulce. Dar cand a dus mainile pe spatele meu, nu m-am putut abtine sa nu adancesc sarutul. Stateam intr-o cabina de proba, in lenjerie intima minuscula, cu Edward. Daca nu profitam de ocazia asta, stiam ca voi fi destul de necajita mai tarziu.
Cand am dus sarutul la nivelul urmator, el a gemut.
EDWARD
Am gemut. O sa recunosc asta. Era asa de bine, chiar daca, nu mai spun ca m-a luat total prin surprindere. Intrega zi, eu fusesem cel cu remarcile murdare si initiatorul oricarui contact dintre noi. Dar, cand ma gandeam ca ea bate in retragere, devenind Bella cea cu constiinta, ea schimba total placa, si devenea Bella cea sexy-seducatoare. Si imi placea asta.
M-a impins in piept, iar eu am dat drumul gurii ei, dar separarea nu a durat mult. M-a impins in oglinda din cabina, iar eu m-am holbat socat la ea. Era atat de agresiva si provocatoare si...fierbinte. Simteam cum mi se intareste si mai tare penisul, numai la gandul ca ea ma domina. Recunosc ca, fiind barbat si avand orgoliu, imi placea sa conduc eu, dar puteam foarte bine sa ma las dominat, acum si intotdeauna.
Si, fara niciun fel de avertismente, mana ei era pe fermoarul meu, tragand in jos si reveland faptul ca nu purtam lenjerie intima in acea zi. Multumesc Domnului pentru micile favoruri. Mi-a tras pantalonii, destul cat sa-mi ofere putina libertate. Mi-a zambit, apoi mi-a atacat din nou gura, iar eu nu m-am putut abtine sa nu-mi incordez soldurile in ea. Imediat m-am bucurat de frecarea placuta pe care mi-o ofereau chiloteii ei. Dupa sunetele pe care le scotea ea, se pare ca si ei ii placea. Aproape ca a suierat cand a intrerupt sarutul si si-a lasat capul pe spate.
Am zambit in sinea mea si, inainte ca ea sa aiba timp sa deschida ochii, ne-am intors, astfel incat ea se sprijinea de oglinda, presata intre ea si trupul meu. Ma tenta sa o aplec si sa-i expun fundul sexy si aproape gol, presat si ridicat pe oglinda, dar toate gandurile mele au zburat pe fereastra, cand am simtit mana Bellei pe penisul meu excitat, incepand sa ma frece.
„Ah, Dumnezeule!”. M-am incordat, practic simtindu-mi gatul scartaind depunand efort sa scot un sunet. Ea chiar nu avea nicio idee despre cat de buna era micuta ei mana calduta. Si faptul ca eu eram singurul pe care ea il atingea asa, imi facea sangele sa pompeze mai repede.
Mainile mele i-au cautat fundul, care acum era rece din cauza oglinzii, si am ridicat-o pe oglinda, alunecand in ea, nefiind in stare sa o mai tachinez. Aveam intentia sa termin ce incepusem in bucatarie, in timp ce, in acelasi timp, ii indeplineam ei o fantezie. Dar, daca eram sincer, o faceam si daca nu era o fantezie a ei...eram pur si simplu egoist.
Am penetrat-o adanc, facand-o sa-si arcuiasca spatele si sa se izbeasca mai tare de oglinda, tricoul ei devenind o suprafata aproape alunecoasa. Am iesit aproape de tot din ea, tinand-o in aceeasi pozitie. Apoi am lasat gravitatia sa-si faca treaba si am alunecat incet in ea, greutatea ei apasand pe mine, dandu-mi voie sa intru mai adanc si mai tare in ea, decat o facusem vreodata.
Ne-am gemut impreuna placerea, iar gura ei a mers in locul unde gatul meu intalneste umarul, unde nu ma acoperea camasa, facandu-ma sa eliberez un mormait, cand ea m-a muscat. A fost atat de violent si sexy, si vroiam ca ea sa-mi faca asta mai mult. Era masochistul din mine, care dorea ca ea sa-mi provoace durere, in timp ce amandoi sufeream de placere.
Picioarele ei erau deasupra jeansilor mei, facandu-i sa cada si mai mult, de fiecare data cand eu o impingeam in sus, iar ea ajuta, ridicandu-se singura, numai ca sa se lase sa cada adanc in mine. Capul meu era pe umarul ei si daca il ridicam putin mai sus, sunt sigur ca as fi aburit oglinda cu respiratia mea ingreunata.
Mainile mele i-au explorat fiecare centimetru de piele expusa, facand ca sangele meu sa se infierbante in vene, ca un venin. Ma otravea, dar Dumnezeule, atat de mult imi placea otrava asta.
I-am simtit faldurile incordandu-se si juisand in jurul meu, facandu-ma sa nu mai rezist. Dar nu voi face asta. Ma voi asigura ca ea este satisfacuta inaintea mea. A bagat mana sub camasa mea si si-a infipt unghiile in pielea de pe spatele meu, apoi m-a zgariat cand a inceput sa-si dea drumul. Vroiam sa tip de placere, in schimb am impins in ea, simtind placerea in zgarieturile dureroase pe care mi le facea si, speram in secret ca sangeram.
Dar gandul ala a fost finalul meu, imaginandu-mi toate pagubele pe care ea mi le-ar provoca, un gand atat de erotic, care m-a facut sa-mi dau drumul, mai repede si mai tare, in interiorul ei fierbinte. Trupul ei moale a cazut pe mine, iar eu am indepartat-o de perete si m-am asezat, in timp ce ieseam din ea. Am stat acolo pentru un moment, domolindu-ne respiratiile, ea cu capul pe umarul meu, iar eu tinand-o de spate.
„Cred ca astea sunt destul de bune”, am spus printre respiratii. Tot ce am primit drept raspuns au fost chicoteli cu respiratia taiata.
Dupa ce ne-am potolit respiratiile si ne-am adunat puterile, am cules produsele pe care le luasem in cabina de proba si am iesit, norocosi ca nu ne vazuse cineva. In timp ce Bella a mers la casierie, eu m-am dus si am mai luat inca cinci perechi de lenjerie intima, pe care le-am cumparat. Aceeasi doamna a refuzat sa ne priveasca, iar eu mi-am dat seama ca ea avea idee de ce se petrecuse in cabina de proba, ceea ce m-a facut sa zambesc.
Drumul spre casa a fost linistit, iar eu aveam un zambet senin pe fata tot timpul. Singurul nostru contact a constat in degetele incrucisate in poala mea, pe care le sarutam ocazional. Dar asta era suficient. Relatia noastra depasea limitele fizice. Da, aveam parte de mult sex, dar nu in asta consta ea, asta era pur si simplu un mod de a ne exprima sentimentele adanci pe care le aveam unul pentru celalalt, deoarece, cateodata, eram coplesit de ceea ce simteam pentru femeia asta, incat nu era alt mod de a ma exprima, decat sa ne ofer unul dintre acele momente prea scurte. Da, nu conteaza cat de mult ar dura, intotdeauna va fi mult prea scurt, iar eu imi voi dori mereu mai mult.
Cand am tras masina in parcare, am luat bagajele de pe locul din spate si am mers sa-i deschid Bellei portiera, luand-o de mana si conducand-o in casa. Am intrat pe usi si i-am gasit pe ceilalti stransi in jurul mesei din bucatarie, servind cina din gatelusele de la KFC.
In timp ce lasam jos sacosele, am ras de inabilitatea familiei mele de a gati. „Si, cum ati ales cine va merge dupa mancare?”, am intrebat, in timp ce eu si Bella ne-am asezat langa ei la masa.
„Eu si Emmett ne-am batut in stilul Mortal Kombat”, a spus Jasper.
„Aa, deci cu alte cuvinte, Emmett a fost dupa mancare”, a ras Bella, in timp ce manca un strips.
„Deci, voi chiar ati fost la cumparaturi?”, a intrebat Rose sceptica. „Fara mine si Alice?”
„Crede-ma, nu ai fi vrut sa vi cu noi”, i-am spus.
„Dar cineva a venit, cu siguranta”, mi-a soptit Bella la ureche, razand.
„DUMNEZEULE!”, a tipat Alice. Se pare cu nu am fost destul de tacuti pe cat am crezut. „Nu ati facut sex in cabina de proba”, a spus ea, dar puteam sa intrevad aparitia unui ranjet pe fata ei.
„Hmmm...ce?”, am intrebat, mutand privirea, incercand sa par fraier.
„La dracu`! Astia i-au depasit pe Emmett si Rosalie”, a ras Jasper, primind o privire de la Emmett. „Scuze, Em, dar nu mai esti tu Regele Imperecherii”, se ridica Jasper de pe scaun si s-a prefacut ca ia o coroana de pe capul lui Emmett. Apoi a venit la mine. „Tu, Sir Edward Cullen, esti noul Rege al Imperecherii din Forks!”, a tipat el. „SALUTATI REGELE!”
Alice s-a ridicat imediat dupa scaun si au inceput amandoi sa se inchine la mine. Puteam sa aud chicotele Bellei, pur si simplu mi-am dat ochii peste cap. M-am uitat cum Rose incearca sa-si ascunda amuzamentul, iar Emmett parea ca are inima zdrobita, fiind gata sa planga.
M-am ridicat de la masa si am luat-o pe Bella de mana. „Eu si Regina avem de gand sa ne retragem in camera noastra”, am spus rece, ridicand sacosele.
„Inaltimea voastra, multumim ca ne-ati onorat cu prezenta”, a spus Alice, ridicandu-se de jos si facand o reverenta.
Am dus-o pe Bella in camera si am inchis usa, in urma familiei mele nebune.
„Oh, care este problema, Rege?”, a intrebat Bella, punand mainile pe umerii mei.
„Subiectele mele regale sunt idioate”.
Ea a ras de mine, dandu-mi un sarut inocent, apoi intorcandu-se cu spatele, mergand catre pat. Intr-o miscare atat de rapida, incat as fi ratat faza daca as fi clipit, si-a scos tricoul si si-a desfacut sutienul.
Mi-a aruncat o privire inocenta peste umar. „De nu iti pui la treaba noul tau titlu?”, a sugerat, lafaindu-se in pat.
Mai repede decat credeam ca e posibil, m-am intors si am incuiat usa si am alergat la noua mea regina. Probabil ca sa fi de vita nobila nu e asa de rau.
Va doresc o seara cat mai placuta !
Ana
1 comentarii:
multumim, si noi tie >:D<
Trimiteți un comentariu