duminică, 7 februarie 2010

YMMDCT

9. PROVOCAREA CELIBATULUI

EDWARD
Dusul a durat mai mult decat anticipasem noi. Am condamnat-o pe Bella pentru ca a sarit pe mine la dus; oricum, nu prea i-am refuzat invitatia. De fapt, am acceptat cu bratele deschise si mai degraba cu o...parte a corpului mai tare.
Dar, cand in sfarsit am iesit din baie, am simtit ca cel mai bine este sa o las pe Bella sa se imbrace singura, ca sa nu repetam performanta a ceea ce incepusem de cand ne intorsesem de la cumparaturi. Intre timp, am impachetat un rucsac mic cu haine, pijamale si articolele de toaleta de care aveam nevoie pentru a petrece noaptea acolo.
Fiind iubitul, normal ca eram nervos de ideea de a-mi petrece noaptea sub acoperisul tatalui logodnicei mele. Sigur, Bella facuse asta toata vara, dar sa recunoastem: parintii mei erau putin mai diferiti de Charlie. In primul rand, niciunul dintre ei nu detinea arme de foc si, in al doilea rand, nu eram singurul lor copil.
Chiar daca stiam ca Bella si Charlie nu erau prea afectuosi, era evident ca nu numai ca se iubeau, dar se si respectau. Vroiam sa-i arat lui Charlie ca ii respectam pe el si pe fiica lui, la fel de mult cum se respectau ei intre ei.
„Edward, esti gata?”, a intrebat Bella, iesind din baie. Obrajii ii erau inca putin rosii de la caldura creata in baie, iar parul era ud si atarna in bucle. Chiar si cu un simplu tricou si jeansi, ea era cea mai frumoasa creatura pe care o vazusera ochii mei vreodata.
Am zambit privind-o de sus pana jos, pana cand ea a inceput sa-mi faca semn cu degetele, constiincioasa. Ridicand rucsacul, am mers catre ea si nu m-am putut abtine sa nu-i sarut buzele rosii, stralucitoare.
Mi-a raspuns imediat, asa cum facea intotdeauna. Deodata, toata constiinta ei de sine a disparut si mainile ei mi-au incojurat gatul, pentru a ma trage mai aproape. Nu m-a deranjat niciodata felul in care ea se agata de mine; de fapt, mai degraba imi facea placere.
Rucsacul negru a cazut pe jos, bratele mele inconjurand talia ei, iar limba mea a alunecat peste buza ei de jos, cerandu-i sa-mi permita accesul, ceea ce a facut cu repeziciune. Mainile ei se incurcau in parul meu, iar eu ma rugam in sinea mea ca ea sa ma traga doar putin de par, sa ma doara. Dar nu a facut-o. Bella mea nu era altfel decat blanda, iubitoare si tandra.
Mi-am plimbat mainile pe talia ei, mai jos, sa-i apuc fundul si sa-i trag soldurile mai aproape de mine. A gemut in gura mea la senzatie, iar sunetul mi-a afectat trupul intr-un mod foarte evident.
Soldurile ei au inceput sa se frece de mine, iar eu a trebuit sa ma retrag, inainte de a ajunge prea departe.
„Bella”, am avertizat-o, acum avand mainile pe soldurile ei, tinand-o la un metru departare de mine.
Ochii ei erau pierduti, iar buzele umede si rosii. Arata absolut delicios. „Da?”, a spus ea, scotand limba roz sa-si linga buzele, fixandu-ma cu privirea.
La dracu`. Nu aveam cum sa fac asta, sa rezist o noapte intreaga fara sa o ating.
A incercat sa faca un pas spre mine, dar stransoarea mea ferma a tinut-o la distanta. „Nu putem sa facem asta la noapte”, i-am reamintit, incercand sa fiu eu cel responsabil.
„Atunci, poate ca ar fi mai bine sa iesim din sistemul nostru, nu crezi?” Cu asta, a fost pe mine. Buzele ei le atacau pe ale mele, iar eu ma temeam vag ca urma sa ajungem in patul meu.
Nu am fost sigur daca o lasasem eu sa ajunga la mine sau daca ea a fost prea rapida pentru ca eu sa inteleg momentul dar, indata ce era deasupra mea, frecandu-si soldurile de erectia mea, nu prea mi-a mai pasat. Am gemut incercand sa-mi tin ochii deschisi, privind-o cum se zvarcoleste deasupra mea; buza ei de jos era intre dinti, ochii ii avea strans inchisi, iar capul ii era usor inclinat pe spate.
„Bella...”, am incercat din nou, dar in loc sa iasa ca o avertizare, a iesit ca un geamat. Dumnezeule, fata asta imi facea rezistenta sa se faramiteze ca un fursec!
Pusese mainile pe pieptul meu, dandu-i libertatea sa-si miste soldurile pe ale mele, si frecarea pe care hainele noastre o faceau aproape ca m-a facut sa-mi dau ochii peste cap.
Nu conta cat de bine ma simteam si cat imi doream sa continuu, stiam ca nu putem. Stiam ca trebuia sa ne privam unul de celalalt pana cand ne intorceam aici, in camera mea, de preferat cu nimeni altcineva in casa.
Mintea mea m-a purtat instantaneu la vara trecuta. Nu a fost nevoie sa ne inchidem impreuna, din moment ce facusem un pariu care ne determina sa stam departe unul de celalalt. Ea pierduse, dar cu greu, iar eu am putut sa o duc la Las Vegas pentru o iesire de care imi voi aminti intotdeauna.
Cu amintirea aia in minte si cat de fantastic a fost cand in sfarsit ne-am eliberat frustrarile, am avut un plan. Da, nu vom face sex in casa tatalui ei, vroiam sa ma concentrez pe asta, dar asta nu insemna ca nu o puteam tachina pana cand voi putea, in final, sa ma afund in pasarica ei fierbinte.
„Bella. Opreste-te!”, am marait atat de tare si cu atata autoritate, incat soldurile ei s-au oprit instantaneu, iar ochii i s-au deschis sa ma priveasca.
Fruntea ii era incruntata de ingrijorarea ca mersese prea departe si o roseata usoara a inceput sa i se strecoare pe fata. I-am zambit cu blandete si mi-am fixat privirea intr-a ei pentru o secunda, sa o anunt ca nu eram suparat pe ea. Departe de asta.
Ne-am rostogolit, incat eram eu deasupra ei si o priveam, incercand din rasputeri sa o fixez cu privirea. Vroiam sa incerc asta – sa imping ceea ce aveam si cat de departe puteam ajunge. Dar, voi face asta pentru putin timp.
„Crezi ca ma poti controla?”, am intrebat-o maraind, privind cum ochii ei flutura. „Imi apartii”, mi-am incordat soldurile in ea sa-mi dovedesc ideea, obtinand un geamat. „Nu asa stau lucrurile. Tu esti jucaria mea si ma vei satisface doar cand iti voi cere eu asta. Intelegi?”
Pieptul ei si ridica si cobora in timp ce respira si nu a reusit sa raspunda decat printr-o usoara miscare a capului.
„Bun”, am alunecat de pe ea si am stat inaintea patului meu. „Acum, ia-ti lucrurile. Plecam”, i-am ordonat.
Si-a adunat repede lucrurile aduse noaptea trecuta si geanta pe care o adusese cu ea si, indata ce mi-am ridicat rucsacul, am pus mana pe spatele ei micut, conducand-o afara din camera.
Cand am coborat scarile, eram amandoi tacuti si i-am aruncat o privire, asigurandu-ma ca ea este in regula. Speram ca ea sa simta ca ma jucam cu ea si ca nu va lua in serios, dar era greu de spus dupa privirea ei, daca intelegea intentiile mele sau daca i se parea ca eram iritat din cauza ei.
Am alunecat mana un pic mai jos, sa-i ciupesc fundul imbracat in jeansi, facand-o sa tresara putin, dar am vazut zambetul mic care ii traversa buzele, inainte ca ea sa aiba grija sa-l ascunda.
Esme si Carlisle erau in bucatarie cu Emmett, care savura curcan dintr-o casoleta Tupperware – resturi de seara trecuta.
„Petrecem noaptea la Charlie”, le-am spus cand i-am vazut holbandu-se la rucsacul din mana mea.
Mama a zambit si a dat din cap la noi si ne-am intors sa plecam.
„Edward”, m-a strigat tata.
Simteam ca vrea sa vorbim in particular, asa ca m-am intors catre Bella si i-am soptit ordinele la ureche. „Asteapta-ma in masina”. Ea a dat din cap si s-a indreptat spre usa, in timp ce eu am mers la tatal meu.
„Da?”, am intrebat cu fruntea incruntata de confuzie. Despre ce vroia Carlisle sa discute cu mine?
A pus un brat in jurul umerilor mei in timp ce ma insotea la usa de la intrare. „Edward, stiu ca esti un copil bun. Intotdeauna ai fost. Dar, lucrurile pe care tu si Bella le faceti aici, pai, nu sunt sigur ca Charlie este la fel de intelegator ca mine si mama ta. In special cu singura lui fiica”.
Simteam caldura pe fata cand mi-am dat seama despre ce vorbea. "Aah, Carlisle, nu aveam de ganda sa...”
„M-am gandit’, m-a intrerupt. „Dar am considerat ca ar trebui macar sa fiu un parinte responsabil si sa-ti atrag atentia”. A ras ciudat la mine si m-a batut pe umar. „Sa ai o noapte distractiva. Imi amintesc cum erau noptile petrecute la parintii lui Esme. Iti inteleg durerea. Dumnezeule, durerea in testicule pe care am avut-o din cauza ca tatal ei...”. A intrerupt si privirea lui parea plecata departe.
A scuturat din cap de parca se trezea dintr-un vis. „Bine, succes!”, a ras si, cu asta, a plecat.
Cand am ajuns la masina, am gasit-o pe Bella stand supusa pe scaun cu mainile in poala, iar eu am ranjit la ea indata ce am inchis portiera.
„Bine, ce fata cuminte esti”, am spus, ridicand mana sa-i mangai pielea matasoasa a obrajilor, lasand degetele sa alunece pe gat si pe clavicula.
Pur si simplu, puteam sa petrec intreaga noapte simtind moliciunea pielii ei. Explorand cum se simtea in diferite parti si memorand fiecare curbura a trupului ei pufos. Nu puteam sa petrec noaptea facand asta, daca nu as fi stiut deja fiecare centimetru al ei si daca nu aveam planuri.
Cu un suspin, am retras mana si doar atunci am realizat ca respiratia Bellei era putin ingreunata, in timp ce-si musca buza. Am ranjit in sinea mea si am pornit masina, iesind de pe alee si intrand pe drum.
Am ajuns repede la casa lui Charlie. Niciodata nu-mi luase mult timp sa fac manevre in jurul orasului Forks si mi-am petrecut tot drumul mangaind coapsa Bellei – de fiecare data, mana mea alunecand din ce in ce mai sus. Eram pe cale sa trec intre picioarele ei, cand casa mica a intrat in raza vizuala si mi-am pus ambele maini pe volan.
Ea a suspinat frustrata si, indata ce am parcat masina, nici macar nu a asteptat sa-i deschid portiera. In schimb, si-a luat repede geanta si a sarit din masina, trantind saraca portiera in urma ei.
M-a asteptat sa o prind din urma si nu m-am putut abtine sa nu chicotesc cand am batut la usa.
Charlie a raspuns, parand putin surprins ca stateam pe veranda din fata, dar ne-a zambit.
„Buna, Bells”, si-a salutat fiica. „Edward”, a dat din cap la mine. I-am raspuns la fel si Bella si-a dat ochii peste cap la gestul ‚barbatesc’.
„Ne-am gandit sa petrecem noaptea aici...daca este in regula?”, a intrebat ea, frangandu-si mainile.
„Bineinteles! Sunt incantat sa va vad. Ca sa fiu sincer, nu credeam ca o sa te vad prea mult”, a ras el in timp ce s-a intors sa ne dea voie sa intram in micuta casa.
Fusesem aici de multe ori in liceu, asa ca nu eram strain de aceasta casa. Dar, in afara de vara cand l-am vizitat pe Charlie, trecuse mult timp de cand intrasem inauntru.
Amintiri ale batailor cu baloane cu apa si a maratoanelor de filme imi treceau prin cap cand am intrat. Totul era la fel. Aceleasi dulapuri, aceleasi mese, aceleasi scaune, acelasi baiat inalt, un nativ american, stand in bucatarie...
Stai.
Ce dracu`? Era un baiat stand in bucatarie si, spre surprinderea mea, parea ciudat de familiar. De unde il cunosteam? Mi-am ravasit creierul, incercand sa-mi aduc aminte de unde il cunosteam.
„Bella, Edward, vreau sa-l cunoasteti pe Jacob. Stiti ca va lucra la sectie? V-am povestit despre el”, a spus Charlie.
Jacob ne-a zambit stralucitor, iar eu m-am intors sa ma uit daca Bella l-a recunoscut pe barbat.
Spre surprinderea mea, ea il privea amuzata, aproape sa rada. M-am uitat inapoi la baiat sa vad inca o data daca mi-l amintesc, dar pur si simplu nu-mi venea de unde sa-l iau.
„E o placere sa va cunosc”, a zambit Jacob, cu aceeasi expresie pe care o avea si Bella. „Am auzit multe despre voi”. Ne-a strans mainile fiecaruia.
„Deci, Jacob, ce iti place sa faci in timpul liber?”, a intrebat Bella.
Cand s-a uitat la ea, i s-au unit sprancenele. „Mesteresc la masini?”, i-a iesit mai mult ca o intrebare.
„Iti plac barurile karaoke?”, a intrebat ea.
„Bella!”, a spus Charlie. „Nu este treaba ta. Imi cer scuze, Jacob”.
„Nu, nu”, a spus Jacob, ridicand mana la Charlie. „Haios ca ai intrebat asta, Bella. Am fost o data sau de doua ori. Si tu? Este ceva ce faci tu?”
„O data sau de doua ori”, a recunoscut ea. „Nu prea imi iese Duran Duran ca celorlalti, dar fac tot posibilul”, a ras ea.
Ochii mi s-au marit cand mi-am amintit deodata de unde il stiam pe acest baiat. Acelasi baiat care era hamal la hotelul din Seattle. Acelasi care se daduse la Bella pe toata durata sederii, sa-i spuna apoi ca ‚nu va merge niciodata’. Acelasi pe care l-am intalnit intr-un bar karaoke cantand Hungry Like The Wolf.
Am incercat sa-mi ascund rasetul cu un tusit dar cred ca Charlie a fost singurul pacalit. „Edward, vrei niste apa?”, a intrebat el.
Intrebarea lui m-a facut sa rad si mai tare, deci sa tusesc mai tare. „Nu, Charlie, sunt bine”, i-am raspuns.
„Deci, acum locuiesti aici, Jacob?”, a intrebat Bella.
„De fapt, am cumparat o casa nu prea departe de aici”, a raspuns el.
„Nimic in Forks nu este prea departe de aici”, a raspuns ea razand.
S-a dovedit ca noaptea a fost mult mai distractiva decat m-am gandit initial ca ar putea fi. Sa fiu sincer, doar ideea la Charlie, Bella si cu mine stand in sufragerie, incercand sa gasim subiecte de conversatie, ma intimidase putin. Mi-am imaginat ca va fi cam asa:
„Si, cum merge scoala, Bells?”, ar intreba Charlie cu vocea grava, indata ce ne-am fi asezat cu totii in sufragerie. Chiar daca il cunosteam pe Charlie de atatia ani, nu a fost niciodata un tip de care sa te apropii usor.
„Bine”, ar fi zambit ea. „Alice ma scoate din minti, dar imi plac la nebunie cursurile”.
„Edward? Dar tu?”, el s-ar fi uitat la mine sa-i raspund. I-as fi dat acelasi raspuns scurt, precum Bella. I-as fi spus ca scoala mergea grozav, dar ca ocazional imi venea sa-l ucid pe colegul meu de camera, James, si ca imi era teribil de dor de Bella.
„Si, de cand v-o trageti voi doi?”, ar fi intrebat el.
Mie mi s-ar fi scurs culoarea din obraji, in timp ce Bella ar fi capatat optzecisipatru de nuante de rosu.
„C-ce?”, m-as fi balbait eu.
„Mi-ai corupt fetita?”, m-ar fixa el cu privirea.
As fi ezitat sa raspund. Vreau sa spun, cum sa-l fi mintit? Pe de alta parte, cum sa-i fi spus ca am dezvirginat-o pe Bella? Situatia asta ciudata ar fi fost cat cladirea Empire State de mare.
Bineinteles ca nu ar fi avut cum sa se intample asa, dar frica era inca acolo. Dar, multumita companiei lui Jacob, nu a existat o uncie de ciudatenie. De asemenea, am fost incantat sa vad ca orice ar fi existat intre Bella si Jacob la Seattle, acum era terminat. El niciodata nu s-a holbat prea mult la ea, iar ochii i s-au concentrat la fata ei.
La un moment dat, Jacob s-a ridicat de pe canapeaua din sufragerie si noi ne-am sters lacrimile de ras, inainte de a ne spune noapte buna. Acum, el era chiar un tip super, care nu se dadea la logodnica mea, nu ca el sau Charlie ar fi fost la curent cu asta.
„Bine, copii”, a spus Charlie dupa ce a plecat Jacob. „Cred ca merg la culcare”. A mers spre canapea, unde statea Bella si s-a aplecat sa o sarute pe cap. „Noapte buna. Mi-a parut bine sa va vad”, a spus, apoi ne-a zambit amandurora. A fost ca si cand, pentru prima data, ne-a privit ca pe unul singur, ca pe un cuplu. Ca si cand eram casatoriti deja.
Am radiat la el.
In timp ce urca scarile, am putut auzi un vag „purtati-va frumos!”, strigat catre noi.
Bella s-a chircit la auzul ordinului si si-a ingropat fata in pieptul meu, facandu-ma sa chicotesc.
„Vrei sa mergem sus?”, am intrebat-o, nefiind sigur ce vrea ea sa faca exact, acum ca eram numai noi doi in casa tatalui ei.
„Nu-mi este somn, inca”, a spus.
Am ridicat sprancenele la ea. „Serios?”, am intrebat, impingand-o la loc pe canapea si asezandu-i picioarele in poala mea. „M-am gandit ca, dupa tot ce s-a petrecut azi, vei fi sfarsita”.
„Pai, cineva m-a ajutat sa alung stresul provocat de Vinerea Neagra a Cumparaturilor”, mi-a zambit rautacios.
„Pai, nu vorbeam chiar despre cumparaturi”, am spus, mangaindu-i pielea catifetala de pe abdomen, chiar pe sub tricou. Deja puteam sa simt ca i se face pielea de gaina si am ridicat spranceana la ea.
„Credeam ca ai spus ca nu facem nimic in casa tatalui meu?”, a intrebat ea.
Am ranjit la ea si m-am aplecat sa o sarut. „Atunci hai sa iesim”, am spus, mutandu-i picioarele sa ma pot ridica. I-am intins mana si ea a luat-o, inainte de a ma urma pe usa din spate, afara, in lumina lunii.
„Casa din copac?”, a intrebat, deja pregatita sa o ia in acea directie.
M-am oprit, facand-o sa se intoarca cand nu am urmat-o. Am scuturat simplu din cap la ea. „Oo, nu”, am chicotit, „daca mergem in casa din copac, nu incape indoiala de ce se va intampla in seara asta”, i-am zambit.
In schimb, m-am asezat pe iarba, simtind cat de uda era din cauza noptii. Am desfacut picioarele, sa-i fac si ei loc sa se aseze, iar ea s-a asezat intre ele, lasandu-si spatele pe pieptul meu.
„Ai avut o zi buna?”, am intrebat in timp ce ea a oftat imediat ce s-a asezat.
„Cu siguranta s-a incheiat mai bine decat a inceput”, a ras ea.
Am pus mainile pe abdomenul ei, tinand-o mai aproape de mine. „Care a fost partea ta preferata?”, i-am soptit la ureche, buzele mele atingandu-i usor lobul.
Am simtit cum tremura langa mine si am inhalat aroma care era pura Bella. Imi va lipsi acest miros indata ce se va sfarsi acest week-end si ne vom intoarce la scoala.
„Cred ca deja cunosti raspunsul la asta”, mi-a soptit inapoi.
„Raspunde-mi, Bella”, am marait in urechea ei. „Nu cred ca vrei sa te pedepsesc pentru ca nu urmezi ordinele”, am spus, mainile mele alunecand sub tricoul ei, sa atinga pielea, chiar la betelia jeansilor.
„Masajul”, a expirat ea, arcuindu-si spatele, incercand sa ma provoace.
„Iti plac mainile mele pe intreg trupul tau?”, am intrebat. „Felul in care mainile mele aluneca pe tine si degetele mele iti ating usor carnea fierbinte”.
De data asta a incercat sa se preseze mai tare in mine. Fara indoiala ca simtea exact cata placere imi facea aceasta conversatie – dovada se presa acum de spatele ei si ea a gemut la contact.
Am scos o mana de sub tricoul ei si i-am acoperit gura. „Shhhh”, i-am respirat in ureche, „nu vrem ca tatal tau sa auda ca nu te porti frumos”.
Am tinut mana acolo, dar cealalta s-a afundat in jeansii ei, iar respiratiile ii ieseau pe nas mai repede si mai des.
„Ce va spune taticul daca aude cum fiica lui geme sa fie atinsa ca o mica tarfa?", i-am soptit, degetele mele gasindu-i clitorisul micut si incepand sa-l frece.
A scancit in mana mea, si la actiune si la cuvinte. „Dar tu esti tarfa mea mica, nu-i asa? Jucaria mea. Pot sa am aceasta pasarica dulce a ta uda si gata pentru mine in fiecare nenorocit de moment vreau eu, nu-i asa?” Soaptele mele deveneau mai aspre si chiar incercam sa o imping la limita.
„Vrei sa-mi bag degetul in acel spatiu mic si stramt al tau?”, am intrebat, penisul meu pulsand numai la gandul de a fi din nou inauntrul ei.
A gemut din nou in mana mea si eu mi-am bagat degetul aratator in ea, facand ca geamatul ei sa se transforme intr-un adevarat tipat.
„Liniste!”, am soptit. „Bella”, am spus cu o voce dulce ca zaharul, „trebuie sa incetez sa ma mai joc? Hmmm? Asta ar fi o rusine. Vei fi lasata nesatisfacuta si eu voi ramane excitat si doritor. Simti cat de tare ma faci, nu-i asa, Bella?”, i-am soptit la ureche.
Am sarutat-o exact sub lobul urechii, in timp ce degetul meu a inceput sa se miste in ea, soldurile ei intalnind fiecare impingere si gemetele si scancetele ei fiind inabusite de mana de peste gura ei.
Pompam in ea din ce in ce mai tare. Ii cunosteam trupul destul de bine ca sa imi dau seama cand isi atingea punctul si cand era pe cale sa se incordeze inainte de a avea orgasm. Si, chiar cand asta era pe cale sa se intample, am scos degetul din pasarica ei si mana din pantaloni.
Am intors-o cu fata la mine si fata ii era inca rosie si respiratia sacadata. Am sarutat-o pasional, inainte sa ma ridic, aratandu-mi umflatura din pantaloni, dar eram determinat sa ma port ca si cand nu ma deranja deloc, fara sa conteze cat de excitat eram.
„Hai sa ne uitam la un film”, am spus, intinzandu-i mana, asa cum facusem mai devreme, pe canapea.
M-a fixat cu privirea si mi-a ignorat mana, impingandu-se in pamant sa se ridice. Din nefericire, inca nu era stabila si genunchii ei s-au prabusit. Am prins-o cu un minim de efort si am indreptat-o.
Nu mi-am putut abtine chicotul care imi venea din piept, in timp ce am pus mana dupa talia ei si am condus-o inapoi in sufragerie, ghemuindu-ne sa ne uitam la film.
A ramas tacuta cand pus DVD-ul si expresia de pe fata ei, o cunosteam bine. Era expresia care spunea A inceput jocul, Cullen. Dar eu castig intotdeauna jocurile, vara trecuse o invatase asta. 

Hei! 
Incerc sa traduc si un nou capitol din noul fic.
Cand voi fi gata, il postez...
Enjoy it!!!!
 

1 comentarii:

MARIANA RADOI spunea...

da, chiar iti multumesc pentru acest capitol!

Trimiteți un comentariu