miercuri, 17 februarie 2010

YMMDCT

17. DOMINA-MA

BELLA
„Ti-e frig?”, se apleca Edward la mine si mi-a soptit la ureche in timp ce stateam la masa, servind un pranz tarziu dupa bataia cu bulgari si facutul oamenilor de zapada.
Am tremurat din nou usor, cand a venit vorba de frig. Acum, ca nu ma miscam si toata zapada fusese scuturata de pe mine, m-am simtit rece. Avea sens; fusesem afara toata dimineata si o parte din dupa-amiaza. Am dat din cap drept raspuns, ghemuindu-ma in Edward.
Cand bratul lui stang a venit in jurul umerilor mei si m-a frecat pe brat pentru a crea caldura prin frecare, mana lui stanga se odihnea pe coapsa mea dreapta, intr-un impuls de a face acelasi lucru.
Esme ne-a zambit cu ochi mari, care strigau cat de fericita era ca noi ne indragostisem atat de profund ca ea si Carlisle sau ceilalti doi copii ai ei si iubitii lor.
I-am zambit timida, in timp ce conversatia de la masa continua. Mainile lui Edward nu au incetat sa ma frece pe bumbacul tricoului se pe denimul jeansilor. L-am privit cu coltul ochiului; parea cu adevart implicat in orice ar fi spus Jasper.
Dar eu stiam prea bine.
Am vazut cum i s-a inclestat maxilarul si cum ochii lui de smarald s-au incruntat doar putin, in timp ce el se prefacea interesat de povestea lui Jasper. Narile lui au ars pentru un minut si marul lui Adam se misca mai des ca de obicei. Dar miscarea lui letala a fost cand i s-a miscat partea de jos a trupului, cu un centimetru, pentru a sta mai confortabil (sau pentru a adauga mai multa frecare) si felul in care mana lui si-a intetit miscarile mai sus pe coapsa mea.
Ii acceptasem jocurile vara trecuta. Bine, nu acceptate cat indurate si invatate, dar am realizat ca, daca vroiam sa fac parte din aceasta familie, trebuia sa accept ca lucruri ca astea se intampla. Eram sigura ca Edward nu era singurul care facea chestii d-astea dar, din moment ce niciunul dintre noi nu pleca nicaieri, va trebui sa ma obisnuiesc cu atingerile furise ale lui Edward, fara sa conteze unde suntem.
Deci, decat sa rosesc si sa ma holbez in farfurie, in timp ce ma chinui sa alung senzatia de excitare, asa cum faceam de obicei (si am facut-o) vara trecuta, m-am concentrat pe Rosalie din interiorul meu si m-am gandit la ce ar face ea.
M-am uitat la Jasper cum inchide si deschide gura, formand vocalele si consoanele care ii alcatuiau cuvintele, propozitiile si povestea. Am pus cotul pe masa, sprijinindu-mi obrazul in palma deschisa si mi-am aranjat expresia in asa fel sa se creada ca sunt absorbita de fiecare lucru micut pe care il spunea.
In realitate, mintea mea era complet concentrata pe mana lui Edward, care se oprise din a se mai misca pe varful coapsei mele. Acum, degetul lui aratator lung si talentat se plimba de-a lungul cusaturii jeansilor mei, atingerile lui trecand slab peste zona inghinala.
Am inchis rapid gura, cand mi-am dat seama ca eram pe cale sa gafai si am incercat sa-mi calmez respiratia pe nas. Dar nenorocitul de deget al lui Edward si-a ales exact acel moment sa ma preseze pe clitoris, facandu-ma sa tresar. Acum, toti ochii erau indreptati spre mine, inclusiv ai lui Edward.
„Dumnezeule, scumpo, esti bine?”, intreba Esme in timp ce intindea mana peste masa la mine.
„Ce? Eu?”, am intrebat prefacandu-ma inocenta. Pot sa spun ca nu tinea, asa ca am luat o nota din cartea lui Alice si si am deschis larg ochii pentru un efect complet. „Da, sunt bine”, le-am zambit. „Cred ca inca imi este putin frig. Poate Edward sa ma frece cat vrea, dar ma indoiesc ca ma poate incalzi”, i-am spus razand lui Esme, dar afirmatia era adresata sa-l provoace Edward.
Jasper a scapat un raset infundat, scuipand apa pe masa si pe fata lui Emmett.
„Frate!”, tipa Emmett, stergandu-si fata. „In fata? Asta e lipsa de respect!”.
Cei de la masa au izbucnit in ras...cu exceptia mea si a lui Edward. O privire dintr-o parte mi-a dat de inteles ca s-a intamplat ceva si Edward s-a ridicat, intinzandu-mi mana.
„Cred ca trebuie sa o duc pe Bella in camera mea”, spuse Edward, pe un ton concis cu ochii scazuti „si sa o scot din hainele astea”. Privirea lui mi-a analizat corpul si, daca nu eram deja excitata de frecarea lui de mai devreme, nenorocita de privire pe care mi-a aruncat-o ar fi avut acest efect. „Sa o bag in ceva mai cald”, explica el, intorcand capul sa le zambeasca parintilor sai, ca si cand era un baiat cuminte.
Baiat cuminte, pe dracu`. Ma intrebam cum s-ar simti parintii lui daca ar sti ca este Regele Imperecherii...desi, Esme probabil ca ar zambi scuturand din cap si Carlisle ar bate cuba cu fiul sau mai mic.
Cu o privire, am luat mana lui Edward si m-am ridicat. „Cred ca este o idee buna. Nu mi-ar placea sa racesc pe timpul vacantei. Ne vedem mai tarziu”, am spus zambind si le-am facut cu mana inainte sa-l las pe Edward sa ma traga de la masa spre scari.
In timp ce urcam scarile, el nu m-a privit. Si a fost doar atat – mers. Nu s-a grabit deloc, in timp ce stransoarea lui nu mi-a slabit mana. Tot drumul, am inchis ochii si m-am gandit la cat de delicios arata fraierul dezbracat.
Nu a deschis usa dramatic si nici nu m-a impins in camera cu pasiune si forta. In schimb, a deschis simplu usa, a inaintat destul cat sa intram amandoi si mi-a dat drumul la mana.
El s-a intors in timp ce eu inaintam in camera, protejandu-si fata de mine – nu i-am prins nicio particica din ea de cand plecasem de la masa – in timp ce a inchis usa si si-a sprijinit fruntea de ea.
Am luat act de pozitia lui rigida si de pumnii stransi, intrebandu-ma pentru moment daca este ceva in neregula, daca am mers prea departe cu comentariul meu in legatura cu faptul ca el nu este in stare sa ma incalzeasca.
Chiar cand eram pe cale sa fac un pas spre el, vocea lui m-a inghetat in loc. „Jos hainele. Acum”.
Tonul lui era dur si rece. Pentru o secunda, tot ce am facut a fost sa stau acolo si sa ma holbez la el, cuvintele lui nici macar nu mi s-au inregistrat in creier.
„Bella”, a marait el. Da, a marait si un fior mi-a strabatut corpul. „Nu ma face sa-ti mai spun o data”.
Am inghitit in sec. Tot curajul pe care l-am avut cand am facut comentarii rautacioase in compania sigura a familiei lui s-a evaporat.
Cu inima sarind in piept, am facut un pas in spate. Intorcandu-ma cu spatele la el – nu ca asta conta, din moment ce era tot cu fata la usa, dar ma ajuta mental – mi-am lepadat hainele, lasandu-le sa cada pe podea.
M-am intors la Edward, sa vad ca el tot nu se uita la mine. Mainile mele se frangeau nervose in fata mea, in timp ce ma intrebam ce sa fac in continuare. Privind la podea si la gramada de haine si lenjerie intima, am avut impulsul de a le impaturi, doar ca sa am ceva de facut.
„Treci in pat”, mi-a comandat Edward, iar eu nu am pierdut timp si m-am supus, multumita ca aveam totusi o directiva.
Stateam cu picioarele incrucisate in patul imens, spatele abia atingand pernele, cand Edward s-a intors sa ma priveasca. Ochii lui m-au imbatat; vizibil mai intunecati, cu cat se uita mai mult, cu cat ma fixa mai mult cu privirea.
A facut un pas spre pat. Apoi, inca unul. De fiecare cand ridica un picior, o facea cu miscari lente si dureroase, ca mi-am simtit intreg trupul frematand de electricitate.
Cand a ajuns la piciorul patului, si-a pus bratele pe cele doua bari de fier de la marginea lui. Muschii i s-au incordat sub tricou, iar mainile i s-au inclestat de bara. Limba lui roz si uda a iesit si a umezit buza de jos, in timp ce el privea la centrul meu, de parca putea sa vada umezeala strangandu-se acolo. Trupul meu a tremurat la vederea lui, impulsurile mergand direct in pasarica dureroasa.
„Vino aici”, sopti el, cu o voce calma, blanda si autoritara. Chiar daca vorbea pe un ton bland, ochii lui erau inca intunecati si sprancenele unite in timp ce privea lacom la trupul meu gol.
M-am catarat spre el si am vazut cum strange mai tare de barile de fier, cand ma privea apropiindu-ma. Am incercat sa-mi retin surasul superior de pe fata cand am realizat efectul pe care il am asupra lui, chiar si cand el incerca sa ma domine. M-am simtit puternica si acum vroiam sa detin eu controlul. Sigur, ideea fusese a lui, dar imi doream sansa sa-l domin pe Edward.
Am dus mainile si i-am mangaiat pielea muschilor intinsi de pe abdomen, in timp ce i-am ridicat tricoul, dezvaluindu-i superba piele, centimetru cu centimetru. Mi-a dat voie sa-i trag tricoul pana cand bratele lui intinse au oprit procesul.
„Isabella, ce crezi ca faci?”, intreba el amuzat.
„Te dezbrac”, i-am soptit si vocea mea a fost la fel de joasa si obraznica precum a lui.
Si-a incrucisat bratele si a scos tricoul, aruncandu-l pe podea. Apoi, si-a tras repede pantalonii, odata cu boxerii. Cu hainele scoase, a mers de o parte a patului si eu l-am urmarit cum se urca in pat.
Ochii lui imi explorau trupul si, inainte ca macar sa ma gandesc la ce urma sa-mi faca, s-a napustit si m-a trantit in pat.
Gura lui Edward a asaltat-o pe a mea atat de rapid, incat mi-a luat ceva sa procesez ce se intampla si apoi sa-i raspund. Imediat ce buzele mele se miscau impreuna cu ale lui, si-a bagat limba in gura mea, explorand si gustand fiecare crapatura.
Am dus mainile pe spatele lui si am inceput sa-l ciupesc si sa-l zgarii, dorindu-mi ca el sa fie mai aproape. Am indoit genunchii, astfel ca el statea intre picioarele mele, si l-am strans intre coapse tinandu-l aproape.
M-am retras cu un geamat, avand nevoie de aer, dar gura lui a trecut infometata la gatul meu, respiratia lui fierbinte adiind pe pielea mea calda. Am infipt degetele in umerii lui si mainile i s-au oprit pentru a-mi scoate unghiile din pielea lui.
S-a ridicat usor, apucandu-ma de ambele incheieturi si tragandu-le deasupra capului meu, tintuindu-le acolo.
„Stai”, mi-a spus, ochii lui arzandu-ma. Am raspuns dand din cap si el mi-a eliberat mainile, soldurile lui facand contact cu pielea mea.
Am gemut cand a scos limba si mi-a lins sfarcul intins si, drept raspuns, el l-a luat in gura muscandu-l. Destul de dureros, dar usoara durere s-a adaugat placerii pe care o simteam si am scos un geamat tremurat.
Gura lui a continuat pe trupul meu, iar eu m-am apucat de tablia patului, pentru ca mainile mele sa nu se miste. Tanjeam sa-l ating pe barbatul care isi facea drum in jos pe trupul meu spre cele mai sensibile si private zone si am strans atat de tare de tablie, incat am stiut ca mi-am rupt unghiile.
Fara avertizare, si-a trecut limba peste clitorisul meu, iar soldurile mele s-au incordat instictiv spre el, dar el a dus mainile si m-a presat pe solduri cu degetele mari, tinandu-ma ferm nemiscata in pat.
„Stai nemiscata”, a marait printre dinti, cu vocea moale precum catifeaua si dura ca piatra, in timp ce ochii lui i-au sfredelit pe ai mei.
Am inchis ochii strans pentru a ma concentra sa nu-mi misc mainile, in loc sa-l privesc pe superbul barbat facandu-si de cap cu trupul meu.
Din nefericire, i-am deschis larg cand am simtit degetul lung al lui Edward in mine, iar soldurile mele s-au incordat, cerandu-i sa intre mai adanc.
Gafaiam si scanceam si scoteam multe alte sunete de care ar fi trebuit sa fiu jenata, dar jena a fost pusa in umbra de limba lui Edward lingandu-mi clitorisul, in timp ce degetul lui intra si iesea, indoindu-se pentru a-mi atinge punctul sensibil.
„Bella”, marai el cand am miscat din nou soldurile. Mainile mele nu mai puteau sa reziste; au cazut de pe tablie si cautau pielea expusa a lui Edward.
El si-a scos degetul si deodata i-am simtit greutatea corpului tintuindu-ma de salteaua patului. Ne-am intalnit privirile si stralucirea salbatica a agitatiei din ochii lui m-a facut sa gem.
„Nu te porti foarte bine”, mi-a spus, respiratia lui sufland pe fata mea, facandu-mi trupul imposibil de cald. „Va trebui sa te pedepsesc”.
Inainte sa ma opun si sa-mi apar nevinovatia, Edward s-a impins in pasarica mea, umplandu-ma pana la limita. Am deschis gura intr-un tipat tacut, dar trupul si mintea imi erau incapabile sa proceseze ceva, sa nu mai vorbim de gasirea puterii de a face vreun zgomot.
In final, am reusit sa iau o gura de aer, umplandu-mi plamanii, care a fost eliberat imediat ce Edward m-a mai penetrat inca o data cu toata forta. De data asta, eram definitiv capabila sa scot un strigat nevoias. Un strigat care implora pentru mai mult, care il ruga sa nu se opreasca niciodata.
S-a ridicat in genunchi in timp ce continua sa ma penetreze, mai dur si mai repede. Mi-o tragea cu imprudenta, iar eu nu am vazut niciodata ceva mai sexy ca Edward deasupra mea, in timp ce pompa in miezul meu, cu sudoarea curgandu-i pe corp si cu ochii inchisi de placere.
„La dracu`!”, tipa el cand soldurile mele s-au ridicat sa-l intampine. „Atat de al dracului de stramta”, bolborosi el si a dus mainile sa se apuce de tablia patului, fortandu-se sa intre mai adanc in mine si prinzand unghiul potrivit pentru a ma atinge perfect.
„Edward!”, am strigat, placerea fiind atat de greu de suportat, incat eram pe cale sa explodez daca nu-mi dadeam drumul curand. Era prea mult.
A deschis ochii si m-a privit, luand mainile de pe tablia patului si punandu-le pe sanii mei, in timp ce miscarile au continuat fara ezitare sau greseli.
Dar, desi eram aproape de punctul maxim, am realizat ca Edward inca se controla. Ca imi tintuise mainile deasupra capului si imi comanda sa stau. El era cel care dadea toate ordinele.
Asta nu tinea cu mine. Nu azi.
Am dus mainile pe umerii lui si l-am tras cu duritate spre mine, trupul lui izbindu-se de al meu, inainte sa arunc toata greutatea intr-o parte, rostogolindu-ne, pana am ajuns eu deasupra lui.
M-am ridicat, sprijinindu-mi mainile in pieptul lui, in timp ce ma miscam in sus si in jos pe penisul lui intarit. M-a strans de solduri, invinetindu-mi carnea palida, in timp ce ma ridica si ma impingea cu fiecare penetrare a lui.
L-am simtit pe Edward schimbandu-si pozitia sub mine, intr-o parte, si mi-am dat seama ca vrea sa schimbe pozitia inca o data, si i-am tintuit soldurile de pat cu mainile.
„Nu”, i-am spus cu raceala. Stiam ca ne putea rostogoli daca vroia dar, in schimb, a ramas nemiscat, cu penisul adanc infipt in mine, in timp ce m-am uitat la el si i-am vorbit pe un ton slab. „O sa ma asculti. Acum eu sunt deasupra si am de gand sa ti-o trag cat vreau. Intelegi?”
Am vazut ochii lui Edward marindu-se doar putin, incat irisii sa se intunece si mai tare; erau aproape negri de dorinta in timp ce a dat din cap supus.
Am simtit un spasm de victorie cand mi-am privit logodnicul gata sa se supuna la orice ii ceream. Din fericire pentru el, tot ce imi doream de data asta era sa detin controlul asupra situatiei si sa fiu eu cea care il domina.
Am alunecat de pe el si a gemut in protest, cautandu-mi soldurile cu mainile, pentru a ma pozitiona la loc, deasupra lui.
I-am aruncat o privire sa nu se joace dracului cu mine si mainile i-au cazut instantaneu in laterale. I-am apucat fiecare incheietura, asa cum imi facuse el, si le-am tinuit acolo, infigandu-mi unghiile in carnea lui, apasand in saltea si spunandu-i in liniste ca nu mai are voie sa ma atinga.
Nu am pierdut timpul si am alunecat pe trupul lui, lingand lung de-a lungul penisului umflat. L-am auzit gemand si m-am uitat in sus sa-l vad privindu-ma, si am zambit usor. A pus capul pe perna, inchizand ochii, si i-am putut vedea fiecare vena de pe gat, cand incerca sa-si recapete controlul asupra sa.
I-am luat bilutele in mana si am inceput sa le masez usor, in timp ce i-am luat in gura varful penisului, sugandu-l cu atata putere, incat l-am simtit smucindu-se.
„Bella...”, mormai drept avertizare, dar uitase ca eu detineam controlul. Ca acea avertizare nu insemna nimic pentru mine in acel moment.
Am zambit in jurul penisului sau si el a gemut din nou, lasand capul pe spate, pentru a nu fi fortat sa ma priveasca.
Din fericire pentru el, ma umplusem destul si am alunecat pe el sa-mi aliniez trupul cu al lui, inainte de a ma muta din nou pe el.
I-am sarutat buzele cu o fervoare care rivaliza cu a lui, cand am venit prima data in aceasta camera si in acest pat, si i-am putut simti pieptul bubuind cand a marait in gura mea.
L-am sarutat de-a lungul maxilarului perfect sculptat si ascutit si in sus, spre ureche.
„Atinge-ma”, i-am ordonat, cu vocea aproape ca o soapta. Am facut sa sune ca un ordin, ca inca detineam controlul dar, adevarul era ca imi doream, aveam nevoie sa-i simt din nou mainile pe mine.
Nu m-a dezamagit cand si-a plimbat mainile pe spatele meu, amandoi impingand unul spre celalalt. Le-a asezat pe fundul meu, tragandu-ma mai aproape de el cu fiecare penetrare.
Ne-am sarutat oriunde puteau buzele sa ajunga si ne-am lovit unul de altul ca niste animale, fara ca vreunuia sa-i pese ce faceam, atat timp cat placerea construita nu se oprea.
Asta nu era a da si a lua; era murdar, lacom, fiecare pentru el, si imi placea la nebunie.
Am marait si eu, lasandu-ma prada instinctelor animalice, abandonandu-ma limitei climaxului. Era chiar acolo si vroiam sa sar de pe stanca, dand naibii consecintele.
Mana stanga a lui Edward mi-a lasat fundul pentru un moment, inainte sa revina la loc, umpland camera cu un rezonant PLEOSC. Durerea ascutita mi-a amplificat placerea de zece ori, aruncandu-ma de pe stanca, peste limita.
Am tipat cand am avut orgasm, iar Edward a continuat sa pompeze in mine mai dur si mai repede ca niciodata. L-am simtit smucindu-se inainte de a marai o serie de cuvinte obscene cand si-a dat drumul in mine, triangulandu-mi trupul sa se incordeze si facand ca placerea sa mai iasa o data din mine.
Calm.
Liniste.
Asta era acolo dupa ce ne-am intors de pe culmile placerii. Capul meu se odihnea pe pieptul lui, fiecare trup al nostru plin de sudoare, piepturile umflandu-se in incercarea de a ne calma respiratiile. Dar nu ne-am spus nimic si niciunul nu a miscat un muschi.
„Asta...a fost fierbinte!”, respira Edward si eu am zambit langa pieptul lui.
M-am ridicat sa-l privesc, amandoi avand pe fata ranjete potrivite de mancatori de rahat.
Edward m-a tras in bratele lui, sarutandu-ma iubitor pe cap, inainte de a trage asternuturile peste noi.
„Poate ca ar trebui sa ramanem aici pentru o vreme”, rase el. „Nu am fost foarte discreti in activitatile noastre”.
Am ras langa pieptul lui si m-am inrosit la gandul ca saracii Esme si Carlisle ne-au auzit.
„O, Doamne, parintii tai”, mi-am exprimat ingrijorarea, dar nu-mi puteam retine rasetul.
„Nu-ti fa griji; probabil ca au incercat sa implice familia intr-un joc Pictionary pentru ca ei sa nu auda. Nu ca ar fi fost de ajutor asta. Ai tipat destul de tare”, ma tachina el, ciupindu-ma usor.
L-am lovit in piept, altminteri am lasat sa alunece.
Am stat acolo in liniste si am inchis ochii, miscarile usoare ale pieptului lui Edward permitandu-mi sa plutesc in necunostinta. Asta, pana cand am auzit...
„Ooh, da!”, venind din josul holului.
„Mmmm, iubito!”, a urmat pe infundate de la distanta.
„Dr. Jasper, da-mi stetoscopul tau!”
M-am ridicat cu ochii mari la usa, ca si cand asta i-ar fi facut pe Alcie si Jasper sa apara ca prin magie. Apoi, m-am uitat la Edward care avea o expresie de durere pe fata.
„Dumnezeule”, am spus inainte sa izbucnesc in ras.
„Stiu”, fu Edward de acord.
Mi-a venit o idee si i-am zambit rautacios lui Edward.
„Cred ca este momentul pentru o mica razbunare”.
„Stiam ca exista un motiv pentru care te iubesc”, rase el inainte sa ne dam jos din pat si sa tragem hainele pe noi cat de repede era posibil.
Alice era pe cale sa afle ca razbunarea este o catea.

1 comentarii:

MARIANA RADOI spunea...

se incinge treaba, acum, dupa o perioada de 3 cap.de acalmie...:)

Trimiteți un comentariu