Linia Rosie

35. Prima dragoste doare

Edward

„Am fost atat de speriata cand el m-a privit in sfarsit...”, a spus vocea Bellei, sunand foarte indepartata. „A traversat sala de sport si eu nu puteam sa respir. Am fost pe cale sa lesin datorita lipsei de oxigen pana cand a ajuns el la mine. Si m-a invitat sa dansez cu el”.

Bella a oftat si acesta a fost momentul in care i-am simtit degetele mangaindu-le pe ale mele. Incet...degetele mele au inceput din nou sa fie ale mele.
Carne...oase...muschi...aer...caldura...sunet...reveneau toate.

Sunt viu...chiar mai bine de atat...Bella ma atinge...imi vorbeste...mie.

Despre ce vorbeste? Despre primul ei dans? Chiar crede ca gelozia ma va trezi? Ei bine, functioneaza, nu-i asa?

In sinea mea, am zambit, dorind sa aud mai mult. Imi doresc sa fi fost eu primul baiat care sa o fi invitat-o la dans. Chiar daca acel baiat inca mai simte durere in degetele de la picioare, blestemand-o pe Bella. Imi doream sa fiu totul pentru ea.

„Se trezeste?”, vocea lui Emmett era tare si puternica, facandu-ma sa ma simt si mai in siguranta. Apoi, o secunda mai tarziu, mi-am dorit ca el sa nu fi fost cu noi chiar acum. Vroiam sa fiu singur cu Bella mea.

„Edward?”, a soptit ea, facandu-si vocea mai blanda si mai delicata. „Iubitule...este in regula. Suntem cu totii aici. Esti bine. Poti sa incerci sa deschizi ochii, scumpule?”

Pot? Daca ea dorea asta, as opri timpul in loc.

Ochii imi erau grei, insa am reusit sa clipesc si o figura incetosata a Bellei se afla deasupra mea.

I-am auzit rasul, de usurare, si imi puteam da seama ca zambea, dintii ei mici si albi intrand in raza mea vizuala.

Nu mi-am putut retine zambetul slab care prindea viata cand detaliile ei s-au clarificat. Ii puteam deslusi fiecare fir de par din cap, genele...cercurile maronii deschis din ochi, care aveau o margine maro inchis...niciodata nu mi s-a parut mai frumoasa ca acum.

„Buna, iubitule...”, aproape ca a miorlait ea si i-am vazut lacrimile curgand. Mainile ei le tineau pe ale mele, strans, cu dragoste, spunandu-mi ca ma aflam pe maini bune, ca eram cu cei care ma iubeau.

Oare vocea imi functioneaza? Sa vedem.

Cu un mic dres al vocii, m-am crispat si am incercat.

„Buna”, am inceput atat de elocvent.

Bella a ras din nou si l-am auzit si pe Emmett scapand un chicot calm. Apoi, Bella plangea.

Nu, nu asta. Plansul se afla in trecutul nostru acum. Rasetul...asta era noul nostru sunet. Am incercat sa ma gandesc la ceva ce ar face-o sa se opreasca din plans.

„Cine esti TU?”, am zambit inocent si amandoi, Bella si Emmett, au suspinat, ramanand cu gura cascata.

Atunci, am ras. Am ras de parca trecusera o mie de ani de cand incercasem asta. Si le-am urmarit ambele expresii cand si-au dat seama...Emmett a zambit.

Dar...Bella, nu.

„Asta NU este amuzant, Edward Scula Cullen!”, aproape ca m-a plesnit pe brat, dar s-a abtinut, nevrand sa ma atace cat ma aflam inca pe un pat de spital.

„Ooh, haide, Bella...”, am zambit mai putin mandru. „A fost foarte amuzant”.

„Edward are un simt al umorului bolnav”, a fost Emmett de acord. „Credeam ca deja stiai despre asta, Bella”.

„Nu”, a spus ea, apoi s-a gandit la asta. „Ei bine...poate. Odata s-a intamplat sa plec la scoala doar in halat! Si el aproape ca m-a lasat sa plec asa fara sa-mi spuna!”

Am ras din nou, gandindu-ma la acea zi si la expresia de pe fata ei...

„Dumnezeule, Emmett!”, am chicotit. „Era un halat de baie Care Bear!”

El a inceput sa rada cu mine si Bella s-a incruntat mai tare, fara sa-i placa de noi in acel moment.

„Nu-mi vine sa cred ca m-am rugat ca tu sa te trezesti”, a mormait Bella si aproape ca s-a dat jos din pat. Statea acolo, langa mine. Emmett a apucat-o de brate si a asezat-o la loc si el s-a ridicat.

„Merg sa caut niste asistente”, iesea Emmett din camera, sunt sigur ca pentru a-mi lasa putina intimitate cu Bella.

„Ne vedem mai tarziu, uratule”, a aratat Emmett spre mine cu ranjetul lui obisnuit, eu zambind inapoi la el ca un idiot. „Bella, ne vedem imediat”.

El plecase si eu stiam ca aveam niste scuze de cerut.

I-am mangaiat mainile micute si am zambit mai mult, incapabil sa ma opresc, si i-am vorbit. „Imi pare rau, Bella. Plangeai. Urasc asta. Nu vroiam decat sa te fac sa razi”.

S-a uitat la mainile noastre si s-a topit, zambind, asa cum o vroiam.

„Mda...”, am tors aprobator. „Asa imi place sa te vad. Ai cel mai perfect zambet. Ei bine...tu si Katie...”

Atunci, o frica brusca a crescut in mine. Victoria...Katie...James...

„Bella!”, m-am tensionat deodata si am apucat-o de mana, ea holbandu-se socata la mine. „Katie! Unde este? Este bine? Cineva trebuie sa-i avertizeze – sa plece din casa! Cat timp am fost inconstient? Trebuie sa suni in Florida pentru mine, acum!”

„Edward, Edward...shhh...shhh...”, m-a mangaiat Bella pe fata, moment in care m-am linistit putin. „Au plecat din casa. Politia din Florida i-a dus pe toti intr-o noua casa, in siguranta. Este un loc dragut, mi-a spus Ben. I-am sunat de pe mobilul tau. Sunt bine. Katie este bine”.

Atunci am simtit tot aerul iesind din piept...m-am relaxat si am lasat degetele sa dea drumul bratelor Bellei. Si am simtit lacrimi in ochi.

„Shhh...”, a continuat sa ma mangaie pe fata cu ambele maini, in timp ce eu am inchis ochii, calmandu-ma incet. „Nu va pati nimic, Edward, promit. Ea este in siguranta. Nici macar nu ii este teama. Ben a spus chiar ca o vor duce la Disney World, azi sau maine”.

„Victoria a spus...daca plec vreodata, ei...ei vor pune mana pe ea...”, uram cat de slab paream, dar chiar daca Victoria nu mai era, familia ei exista inca. Ani de zile, amenintarile la adresa lui Katie m-au tinut langa Victoria. Si inca ma speriau al naibii.

„Nu”, si-a pus Bella fruntea pe a mea. „Acelea erau minciuni, Edward. Minciuni care sa te tina sclavul ei. Ea stia unde iti era inima. Si s-a folosit de asta. Nu se duce nimeni dupa Katie. Nu-i va face nimeni rau. Vei fi din nou cu ea...foarte curand. Nu te teme, Edward”.

Nu te teme. Nu stiam cum sa fac asta. Oare ma voi simti vreodata in siguranta? Nu cred, chiar daca as locui cu Katie, sa urasc de fiecare data cand ea iese la joaca, de fiecare data cand merge la o prietena acasa, de fiecare data cand merge la scoala...mi-ar fi teama, holbandu-ma la usa de la intrare pana cand se intoarce ea. Si daca intarzie vreodata? Hristoase! Mi-as pierde mintile.

Victoria a disparut. Dar frica, nu. Amenintarea, nu. Pericolul, nu. Familia ei va dori razbunare. James va dori rzbunare. Poate sa dea un telefon din inchisoare si niste barbati ar fi pe urmele noastre. Atunci am realizat ca nu puteam sa merg in Florida. Nu putem locui acolo. Trebuie sa fugim. Trebuie sa locuim in alta parte. Undeva unde sa nu ne poata gasi nimeni. Planeta Marte nu-mi parea prea indepartata in acest moment.

„Odihneste-te acum, bine?”, mi-a cerut Bella cu blandete, mutand patura in jurul gatului meu. „Totul va fi bine”.

„Singurul moment in care m-am simtit vreodata in siguranta a fost cand faceam ce vroia Victoria”, am marturisit. „Atunci stiam ca ea nu ii va face rau lui Katie”.

„Acea viata s-a sfarsit acum, Edward”, a afirmat ea cu fermitate, privindu-ma direct in ochi, tinandu-mi barbia cu mana. „Pur si simplu, s-a terminat. Nu privi in urma acum. Vom discuta despre asta. Insa nu pana cand nu te simti mai bine...si nu iesi de aici. Adica, va trebui sa privesti in urma iar si iar pana cand te vindeci. Vom discuta despre asta, tot timpul. Sa nu discutam despre asta inseamna sa suprimam si atunci nu va disparea niciodata. Dar azi, vreau sa te relaxezi”.

Am scapat o respiratie si deja ma simteam mai puternic. Bella mi-a dat intotdeauna sperante noi si aer, pentru a putea merge mai departe, cand cu un moment in urma credeam ca este imposibil.

Atunci, m-am gandit sa intreb.

„Ce face Charlie?”, am intrebat inca ingrijorat. Aveam un sentiment de groaza totala ca ea imi va spune ca a murit sau ceva de genul asta. I-am studiat expresia indeaproape cand mi-a raspuns.

Tristete. Durere.

„Este bine”, a raspuns simplu, incercand sa zambeasca putin. „Va fi bine”.

„Bella, nu”, am luat-o de mana. „Spune-mi”.

S-a smiorcait si si-a dres vocea. Nu a plans, cu toate astea. S-a abtinut.

„El...el...si-a pierdut piciorul”, a spus repede. „A aterizat pe el cand a cazut. A fost complet distrus, a spus medicul”.

Ma simteam de parca tot aerul imi fusese supt din trup. Mi l-am imaginat pe Charlie fara un picior si m-a durut fizic in interior.

Atat de multe pentru a ma odihni azi.

„Si, inainte sa incepi, Edward”, m-a privit Bella cu un curaj brut in privire. „Nu este vina nimanui, decat a Victoriei. Si eu am dat vina pe mine, pana cand Emmett mi-a indicat cateva lucruri. In primul rand, Charlie este si va fi mereu...politist. El stie ca in fiecare zi isi risca viata pentru ceilalti. A vrut sa te ajute...si pe mine. A stiut ca erau pericole. Ti-a salvat viata si pe a lui Emmett...si pe a mea. Stiu ca nu ar regreta nimic din ce a facut aseara. Deci, nici tu nu ai voie. Vina ucide, Edward. Las-o pe Dr. Bella sa-ti spuna, este o emotie inutila care te poate nenoroci. Asa ca nu avem voie nici macar sa ne gandim la asta. Ai inteles?”

Nu am raspuns pentru un timp, ci m-am uitat la mana ei care o tinea pe a mea, branula si plasturele holbandu-se la mine.

„Ai inteles, Cullen?”, mi-a ridicat fata pentru a o privi din nou.

„Am inteles”, am spus solemn, dorindu-mi sa fi fost la fel de puternic ca si ea.

Poate, cu timpul, dupa o gramada de terapie, as putea fi ca Bella. Sau poate ca nu. Insa voi face tot posibilul sa fiu vrednic de femeia asta. Si de Katie.

Aproape mi-am dorit sa am o sedinta chiar atunci cu Dr. Bella, dar nu cred ca ea era pregatita. Parea obosita si trista...si stiam ca trecuse prin Iad in ultimele zece ore. Avea nevoie de odihna mai mult decat mine.

M-am mutat in pat si am deschis patura pentru ea. Aveam nevoie sa am grija de ea acum, exact cum avusese ea mereu grija de mine. Acum avea nevoie de mine.

„Vino aici, Bambi”, am soptit, aruncand o privire la mine, sperand ca inca purtam tanga din piele. Nu ii aveam. Eram gol pe sub camasa de spital si nu cred ca era legata la spate. Nu-mi pasa. Oricum eu dorm mereu gol. Aproape ca mi-am dat camasa jos, insa nu cred ca era momentul sa ma ghemuiesc dezbracat langa ea. Nu doream ca ea sa creada ca asta era o chestie sexuala. Vroiam sa o linistesc. Vroiam sa o tin in brate si sa o sarut pana cand adoarme in bratele mele. Asteptasem atat de mult sa o pot imbratisa din nou asa. Trei zile intregi. Este o vesnicie fara Bella.

Atunci, chiar am zambit putin. Si ea s-a bagat in pat langa mine.

A scapat o respiratie brusca cand s-a ghemuit langa mine, infasurand-o cu patura moale si placuta. Am adus-o mai aproape de mine si i-am mangaiat parul, asezandu-i capul pe pieptul meu, asigurandu-ma ca evit bandajele cu care ma infasurasera.

„Mmm...”, mi-am pus barbia pe capul ei, stand jumatate pe perna. In parul ei inca se simtea mirosul vag de capsuni. „Mi-a fost dor de asta...atat de mult. Nu vreau sa mai dorm vreodata fara tine”.

„Nu pot sa dorm fara tine”, a raspuns ea. „Nu prea am dormit de cand ai plecat”.

„Auuu...”, am simtit o durere scurta in interior si am imbratisat-o mai strans, sarutandu-i parul. „Ei bine, acum sunt aici. Sa dormim”.

A oftat, multumita deocamdata.

Nu-i puteam vedea fata dar banuiam ca nu va face asta fara sa lupte.

„Un lucru”, am spus, scotandu-mi bratul din camasa de spital. „Eu dorm dezbracat, intotdeauna. Ai o problema cu asta?”

Mi-am dat cu grija camasa jos de pe bratul ranit in timp ce Bella m-a ajutat suspinand, aruncand-o peste umarul ei.

„Absolut, nu”, a raspuns fara pic de ezitare. De fapt, era ceva sexy in zambetul ei.

Am crezut ca poate se va dezbraca si Bella, asa cum facuse in apartamentul ei in acea prima seara, dar nu. Am fost incantat. Nu vroiam sa se intample ceva pe patul de spital, dar uram mirosul camasii de spital. Si, chiar daca uram sa recunosc, ma obisnuisem sa dorm dezbracat. Poate, intr-o zi, ma voi obisnui cu niste pijamale placute.

Stai cuminte, Frankenpenis. Nu acum. Si m-a ascultat! Macar o data, a ramas culcat. Bun baiat!

„Inchide ochii”, am spus incet, mangaindu-i pleoapele cand m-a ascultat.

„Nu put, nu-i asa?”, am intrebat, sperand ca nu aveam acel miros de spital.

A ras, oferindu-mi cel mai bun premiu pe care l-as fi putut cere.

„Nu, mirosi grozav”, m-a sarutat pe gat. „Chiar si in haine de spital, miroseai grozav. Cum faci asta?”

„Magie pura”, am chicotit. „Acum, liniste. Momentul pentru somn”.

Am zambit, simtindu-ma atat de viu si complet acum ca o tineam in brate. Asta se simtea atat de bine, atat de minunat. Jur ca nu o mai las sa plece niciodata. Chiar daca ar vrea sa plece, voi fi intotdeauna cu ea. In orice fel as putea sa fiu. Chiar daca asta inseamna sa o urmaresc oriunde decide ea sa mearga.

Dumnezeule, am nevoie de terapie.

A trecut un moment sau doua si am inchis ochii, doar ascultandu-i respiratia. Aerul fierbinte pe care il expira imi tot gadila gatul, dar asta ma facea si mai linistit...mult mai in largul meu. Bella este cu mine. In bratele mele.

Atunci, am realizat in sfarsit.

Nu mai trebuie sa dansez niciodata intr-o cusca. Nu mai trebuie sa livrez niciodata pizza. (Cel putin nu in ideea ca voi fi violat de clienta mea). Nu va mai trebui niciodata sa fiu legat sau inabusit. Decat daca, bineinteles, Bella vrea sa se joace cu mine. Asta nu m-ar deranja. Dar apoi m-am indoit ca Bella ar vrea vreodata sa-mi faca asta, la cat este ea de sensibila si blanda.

„Te iubesc”, a soptit ea, sarutandu-ma pe gat si ghemuindu-si fata in el. Iubeam senzatia ei pe pielea mea.

Fara un cuvant, am decis ca trebuia sa o sarut. Vroiam acele buze. Am bagat degetul sub barbia ei si i-am ridicat gura la a mea, plantand acolo un sarut foarte tandru si umed. Nu l-am transformat in ceva prea sexual. Fara limbi. Asta era un sarut care spunea te iubesc. Apoi, vocea mea s-a decis sa pronunte cuvintele.

„Te iubesc”, am raspuns, la fel de natural ca si respiratul. Niciodata nu am simtit asa o certitudine pentru altceva, pe langa iubirea pentru fiica mea, din tot sufletul...pana acum. O iubesc pe Bella. O voi iubi mereu pe Bella.

S-a ghemuit din nou in mine si inima a inceput sa-mi sara din piept. Ne potrivim atat de perfect, de parca ne nascusem impreuna, ca unul, si fusesem despartiti, numai pentru a cutreiera pamantul unul in cautarea celuilalt, pentru a fi din nou unul.

„Acum dormi”, i-am mai mangaiat putin parul, sperand ca va asculta si in sfarsit se va linisti putin. Privirea ei chiar parea foarte epuizata, de altfel adorabila.

Am stat asa ore intregi. Asistenta nici macar nu a incercat sa intre sa o ia de langa mine, lucru pentru care eram recunoscator. Poate ca Doamna Noroc ma place si pe mine macar o data. Poate ca este pregatita sa-mi dea o sansa si sa danseze cu mine. Un dans lent, va rog. Nu vreau sa-mi mai frec soldurile vreodata. Nu mai dansez asa.

Am incercat sa dorm, ca si Bella, dar intrebarile mi se tot plimbau prin minte.

Ce voi face acum? Voi fi din nou casier? Cum voi explica perioada de 6 ani lipsa din cariera mea la un interviu pentru o slujba? Am 26 de ani si nu am nicio pregatire. Poate ca as putea fi chelner. Inca nu eram sigur in ce oras vom fi mutati, asa ca nu prea ma puteam gandi la o slujba in acest moment. Nu poate sa fie un orasel mic unde sa nu poti gasi o slujba.

In final, am adormit, dupa ce m-am fortat sa nu-mi mai fac griji. Umarul meu, unde aveam rana, nu ma durea inca si eram bucuros ca acele calmante inca functionau. Ma bucur si ca nu m-au ametit. Nu vroiam sa ma port prosteste cand Bella suferea. Nu vroiam nici sa fiu o povara pentru ea.

Apoi, m-am gandit din nou la Charlie. Cu siguranta ca acum ma uraste. Aproape la fel de mult pe cat ma urasc eu pentru ca l-am pus in toata situatia asta.

Nu ca ma iubea inainte de evenimentele de azi-noapte. Oare asta va complica lucrurile intre mine si Bella? Nu. Am decis sa nu permit asta. Voi munci din greu pentru a castiga prietenia lui Charlie. Il voi face sa ma ierte, intr-un fel. Il voi cara peste tot daca asta va indrepta lucrurile intre noi.

Oare se va intoarce in Forks? Oare se va gandi sa vina cu noi? Daca facem chestia cu protectia martorilor, el si Bella pot veni cu mine, Katie, Ben si Angela oriunde ne trimit ei. Va fi nevoit. Nu ma puteam gandi ca Bella il lasa pe Charlie in urma, si el sa nu stie niciodata unde se afla ea sau sa nu poate lua legatura cu ea sau sa o vada. Nici nu o pot lasa pe Bella sa-si piarda tatal pentru mine. Cu timpul, ma va respinge. Ar trebui ca el sa vina cu noi.

Apoi, m-am gandit la Katherine si Joseph. Si ceva in mine a inceput sa doara mai tare. Abia am intrat din nou in contact cu ei. Nu puteam ca acum sa dispar. M-am gandit sa le spun...ca nu voi putea sa-i mai vad. Katherine...inima ei se va frange. Nu ar accepta niciodata. Nu ma va lasa sa plec. Stiind-o, mai degraba s-ar inarma si ar vana fiecare barbat din familia Victoriei inainte sa-mi permita sa dispar pur si simplu. Joseph avea o metoda foarte linistita, Katherine era exact opusul. El ar arata trist si m-ar imbratisa, dorindu-mi sanatate, si asta m-ar durea la fel de mult ca protestele lui Katherine.

Un lucru este sigur. Inca nu am scapat din padure. Insa, lupul este mort. Acum, nu trebuia decat sa ne gasim iesirea din intuneric. Buna treaba ca am lumina. Bella este lumina mea. Cu ea, stiam va voi fi in regula.

Putem sa facem asta. Pot sa fac asta sa lucreze. Jur cu toata inima ca asa voi proceda.

Am simtit piciorul Bellei peste al meu si a fost ca un drog introdus prin branula. Am simtit o magie calmanta curgandu-mi prin vene...si, din nou, am adormit, zambind...langa ingerul meu.

Vom fi bine. Stiu asta.

***

Bella

In sfarsit mi s-a permis sa-l vad pe Charlie. Nu stiu de ce, dar imi era asa o teama sa intru in camera lui. Ce as putea sa spun? Ar trebui doar sa-l imbratisez? Imi va da el voie? Si daca ma respinge?

Edward era bine pentru moment. Dupa puiul de somn, am mers si i-am adus granisata de cirese, la care a innebunit pur si simplu, cand i-am strecurat-o in camera. Am primit o mare imbratisare si saruturi pentru asta. I-am adus si tricoul de noapte, cel pe care i l-am cumparat cand am schimbat regula numarul unu, impreuna cu placutii lui pantaloni de pijama din flanel. Pe cat de mult ii iubeam trupul gol, nu vroiam ca asistentele sa saliveze la el.

El este al meu. Niciodata alti ochi nu vor mai vedea acel trup minunat al lui. Numai ai mei.

A fost atat de fericit cand l-am imbracat si i-am dus paiul la buze, urmarindu-l cum bea granisata de cirese rece si groasa. Este atat de usor de multumit. Dandu-i azi aceasta granisata, s-a purtat de parca tocmai ii dadusem un Ferrari. Si nu era deloc fals. I-a placut cu adevarat. Orice act de afectiune sau blandete fata de el era rar si mai pretios decat oxigenul. Il voi face sa se obisnuiasca cu asta. I-am promis ca-i voi umple zilele cu aceste mici te iubesc-uri care nu trebuiau spuse in cuvinte.

Mi-a picat gura in timp ce el sugea mai tare. As putea urmari asta toata ziua.

Dumnezeule, am nevoie de ajutor.

Am batut la usa foarte timid si, dupa o scurta pauza, i-am auzit vocea morocanoasa.

„Intra”, a spus Charlie, niciun fel de placere in tonul lui.

Am inghitit, am luat o gura de aer si mi-am fortat mana sa deschida usa, pasind inauntru.

Am stat acolo, de parca eram un strain. Am observat de cum am intrat, Charlie aruncase o perna alba peste picior...sau...pe locul unde trebuia sa fie piciorul lui. Imi era teama sa ma uit acolo, asa ca nu am facut-o, chiar acum. Apoi m-am simtit prost ca nu eram mai puternica pentru el. Si el avea nevoie de mine acum.

M-am uitat la fata tatalui meu in loc sa ma uit la picioarele lui si am vazut acolo o expresie de rusine si jena. Nu am inteles asta. Nu avea niciun motiv sa fie jenat. Asta ar trebui sa fie expresia mea, nu a lui.

Am crezut ca va parea furios sau ca ma va uri si ca asta voi vedea in ochii lui. In schimb, el si-a imblanzit privirea si mi-a zambit scurt.

„Buna, Bells”, a spus, afectiunea si grija inca prezente in vocea lui cand m-a salutat.

Am izbucnit in plans si am alergat la el, aruncandu-mi bratele in jurul gatului sau, lacrimile mele deja udandu-i camasa verde de spital. Fata ii era nerasa, dar nu-mi pasa. Am plans si m-am agatat de el...si el m-a imbratisat inapoi, plantand un singur sarut pe fruntea mea.

„Haide”, a spus in final, vocea lui fiind joasa si adanca in timp ce ma freca rapid pe spate. „Fara chestii d-astea acum. Sunt bine. Gata cu lacrimile”.

Asta este Charlie. El uraste atentia. Si uraste si cand plang eu, exact ca Edward.

M-am indreptat, stand langa el, stergandu-mi lacrimile de pe fata, folosindu-ma de manecile tricoului pentru a-mi usca ochii.

El a oftat.

„Se intampla rahaturi”, a spus pe un ton de finalitate. „M-a rasplatit pentru ca mi-am dorit putina actiune. Ai grija ce-ti doresti, banuiesc”.

Vocea mea s-a spart mai mult de o data si era pitigaiata, ca a unui copil de cinci ani.

„Imi pare rau, tati”, am bolborosit, exact ca un copil obraznic. Apoi am mai plans ceva, Charlie dandu-si ochii peste cap.

„Hei”, mi-a taiat Charlie plansul si eu m-am oprit, privindu-l cu ochii inlacrimati. „Destul. Sunt in viata. Tu esti in viata. Am primit ce mi-am dorit. Data viitoare trebuie sa fiu mai explicit cand fac o intelegere cu Dumnezeu. Am uitat sa cer sa-mi permita sa-mi pastrez trupul intact”.

Asta era intentia tatalui meu de a glumi, credeti sau nu.

I-am vazut zambetul uscat si a trebuit sa zambesc si eu, razand printre lacrimi.

„Asta e fata mea”, a zambit mai mult, cel mai curajos si cel mai puternic barbat pe care l-am cunoscut vreodata. La naiba, cat il respectam acum.

Imi mai stergeam ochii cand m-a intrebat. „Cum este toata lumea? Mi-au spus ca au scapat cu totii”.

„Aaa”, am luat o gura adanca de aer. „Da, Emmett este aici, este bine. Jasper, Alice, Rosalie, sunt si ei bine, cu totii”.

Aproape ca i-am spus de Edward, dar nu eram sigura daca vroia sa auda sau nu. Imi era teama despre ce va simti el pentru Edward acum.

„Si...”, a asteptat ridicand din sprancene. „Ce face Edward?”

„Bine”, am tremurat. „A pierdut niste sange, dar i-a donat Emmett. Este treaz si este...bine. Deja este cel de dinainte”.

Cel de dinainte. Il cunosteam de doua saptamani.

„Bun”, a raspuns el, privind pe fereastra din stanga lui.

Dr. Bella a crescut deodata in interiorul meu si am indraznit sa intreb.

„Ce simti acum cu privire la el, tata?”, eram uimita de curajul meu. „Il urasti?”

A scapat un oftat lung si eu ma holbam la parul negru de pe bratele lui, tematoare sa ma uit in ochii lui.

„Nu, Bella, nu-l urasc”, a spus limpede. „A luat un glont pentru tine. Nu l-as putea uri vreodata. Eu am ales sa ajut. Am vrut sa-l ajut. Sunt politist. Asta este meseria mea. Doar ca acum am niste rahaturi de infruntat. Banuiesc ca Domnul a decis ca m-am plictisit prea mult timp. A decis sa-mi arunce niste curbe noi. Asta e viata, Bella. Mai degraba as pierde un picior...decat sa te privesc aruncand un trandafir intr-o groapa, plangand dupa pustiul ala”.

Am clipit si lacrimi noi mi-au curs si n-am putut sa vorbesc un minut. Imi simteam gatul blocat.

„Te iubesc, tati”, am croncanit cuvintele, suspinand si stergandu-ma la ochi.

„Te iubesc, scumpo”, a spus el plin de tandrete.

M-am intins si l-am luat de mana si a strans-o ferm pe a mea.

„Ma intorc in Forks imediat ce brutele astea ma lasa sa plec de aici”, m-a informat Charlie, nefiind dintre cei care sa o ia pe ocolite.

Mi-am simtit fruntea incruntandu-se in timp ce ma gandeam la ce spusese el. Prea multe intrebari imi veneau in minte pentru a le asculta, dar nu am reusit sa le sortez pe toate.

„Vreau ca tu sa vii cu mine, Bella”, a afirmat limpede, uitandu-se drept in fata, in neant.

Am simtit ca parca tocmai fusesem plesnita peste fata. Vroia ca eu sa merg cu el. Cum as putea sa refuz acum? Cum ramane cu scoala? Edward?

„Nu intru in niciun program de protectie a martorilor”, a continuat, fiecare cuvant omorandu-ma mai mult. „Sunt politist, seful politiei. Nu am nevoie sa ma ascund. Stiu cum sa ma protejez. Si te pot proteja si pe tine, Bella. Te vreau cu mine”.

Consternata, mi-am auzit vocea impleticindu-se pe cand incercam sa vorbesc.

„Tata...”, am pufnit atunci, suspinand. „Eu...tu...eu am scoala aici. Mi-am facut o viata aici...Nu pot, pur si simplu – de ce ai...”

„Este colegiu si in Forks”, m-a informat Charlie, inca holbandu-se oriunde, dar nu in ochii mei. „Si, sincer, cred ca ai invatat un pic prea multe aici, in New York. Pentru numele Domnului, Bella, profesorul tau aproape te-a rapit! Te-a inlantuit si... Asta este un oras bolnav. O viata bolnava. Chiar si Edward a spus asta cand mi-a spus sa te iau acasa. Chiar si el vrea pentru tine o viata mai buna decat asta”.

„Asta a fost inainte!”, am simtit lacrimile fierbinti venind din greu acum. „El ma iubeste! Eu il iubesc! Dupa toate prin cate am trecut ieri seara...acum putem, in sfarsit, sa fim impreuna. Am spus ca nu-l voi parasi. Se presupunea ca vom intra impreuna in programul de protectie a martorilor!”

Sunam patetic, ca o fetita de saisprezece ani, dar nu ma puteam abtine. Sentimentele imi ieseau la iveala, cat de sincere si pure posibil. Fata tatalui meu arata atat de rece acum...cu numai cateva momente in urma ma iubea si imi zambea. Il uram. O parte adanca, primitiva, din mine il ura pentru ca incerca sa stea intre mine si Edward. Dar, in acelasi timp, nu-l puteam uri. L-a salvat pe Edward. L-a salvat pe Emmett. Si-a pierdut piciorul, viata...pentru ei...pentru mine. Cum as putea sa-i refuz ceva in acest moment?

Stia ca nu puteam. Si din acest motiv imi cerea. Cum as putea sa-i spun da?

„Daca intri in programul de protectie a martorilor, cu el...”, a spus Charlie, vocea si fata fiindu-i ca piatra. „Eu nu te pot vedea niciodata. Nu ma vei mai vedea niciodata. Programul asta este pe viata, Bella. Te vei casatori cu el, veti avea copii...si eu nu-i voi vedea...niciodata. Voi muri nestiind ce se intampla cu tine...singur”.

Am plans si m-am intors cu spatele la el si apoi inapoi cu fata, apriga si galagioasa.

„De ce IMI FACI ASTA?”, am tipat/plans la el, apoi m-am linistit, suspinand. „Cum ma poti pune sa aleg? Nu pot! Nu este corect, tata, nu este CORECT!”

„Viata nu este corecta, Bella”, Charlie nu arata inca nicio emotie. „Te-am invatat asta acum mult timp. Am pierdut-o pe mama ta cand aveai zece ani. Nu a fost corect, dar s-a intamplat. Acum nu vreau sa te pierd. Tu esti tot ce mai am”.

Am hohotit si am mers la fereastra, doar holbandu-ma la masini, la iarba si la cer in timp ce plangeam, vazandu-i expresia lui Edward holbandu-se inapoi la mine.

„Imi pare rau, Bella”, a spus dupa cateva minute in care m-a lasat sa plang. „Nu vreau sa te ranesc. Te vreau fericita. El nu te va face fericita, Bella. Nu poate. Pe cat de mult si-ar dori el asta, si vorbeste serios, si te iubeste...si eu cred ca asa este...dar...el este...distrus. Vad asta in fiecare zi. A fost in Iad si inapoi si din nou in Iad. El este intunecat, Bella. A trait in acea lume atat de mult timp, incat s-a obisnuit asa. Acum nu poate sa iasa pur si simplu si sa fie normal. Tu stii asta, fiind studenta la psihologie. Spune-mi ca gresesc”.

Am gafait, urand fiecare cuvant spus de el. Nu as putea niciodata sa fiu de acord cu el. Despre Edward vorbeste el asa. Imi doream sa-l ranesc. Asa cum ma ranea el acum, nu doar o suferinta fizica...ci una mai adanca.

Fiind politist, Charlie era dur, si incetase sa mai creada ca oamenii se pot schimba si ca pot avea o a doua sansa.

Dar atunci am realizat, el o pierduse pe mama. Deja fusese ranit atat de adanc, unde dragostea din el traise...si acum disparuse pentru totdeauna. Nu-mi venea sa cred ca m-ar lasa sa sufar aceeasi pierdere ca el. El nu a mai fost acelasi dupa treaba cu mama...si eu as fi schimbata pentru totdeauna fara Edward.

„Eu repar distrusii, tata. Asta fac eu!”, am spus, aproape maraind, in timp ce ma holbam la apusul de soare.

Amurg. Cand Edward avusese revelatia lui pe barca...cand a decis sa-si schimbe viata si sa lupte, in ciuda pericolelor. Cand a devenit puternic. M-am rugat pentru aceeasi putere acum.

„Sa repari oamenii ar trebui sa fie cariera ta, nu viata ta personala”, a punctat Charlie. „Si esti inca doar studenta. Inca nu esti suficient de buna sa-l repari pe el si problemele lui. Acum el are nevoie de un medic adevarat, Bella. Nu ar trebui sa te joci cu asta. Dai gres si consecintele pot fi fatale...pentru el...si pentru tine”.

„El nu mi-ar face rau niciodata!”, am izbucnit si l-am infruntat din nou.

„Bella, am mai VAZUT asta!”, a strigat el. „Persoanele depresive se agata de cineva – ORICINE – atat timp pana isi pot scoate fata la suprafata apei! Ei nici macar nu se gandesc despre cum te trag sub apa! Cand problemele lui devin prea grele, cand esuaza in lumea normala, se va arunca. Va avea inima franta. Te iubeste pentru ca el crede ca tu ai leacul lui! Se simte sanatos cu tine. Si de ce nu, orice alta femeie pe care a cunoscut-o l-a ranit si l-a folosit. Nu este dragoste adevarata pentru el, Bella. Ma indoiesc ca el macar stie ce este dragostea adevarata. S-a indragostit de tine deoarece crede ca-l vei face bine. Si cand nu vei putea, s-ar putea sa decida sa te ia cu el, asa cum aproape ca a facut Victoria cu el!”

„Tu NU STII NIMIC DESPRE EL!”, am tipat. „El este cea mai blanda persoana pe care am cunoscut-o vreodata!”

„Nu vorbesc despre sex, Bella”, si-a inclestat Charlie maxilarul. „Si, da, am auzit despre Dl. Bland legandu-te de un scaun si plesnindu-te. Iisuse Hristoase, eu ti-am cumparat acele scaune, Bella!”

M-am crispat, confuza.

„Ce vrei, banii inapoi sau ceva de genul asta?”, am intrebat in timp ce el s-a incruntat mai tare la mine.

„Uite”, am luat o gura de aer. „Acum sunt femeie, tata. O femeie matura. Fac sex. Fac dragoste. Nu este nimic gresit in asta. Si sunt incantata. Nu am de gand sa fiu facuta sa ma simt murdara pentru ca am ales sa ma culc cu Edward. Asta este treaba noastra, nu a ta”.

„Nu te poti casatori cu prima persoana care face dragoste cu tine, Bella”, s-a inrosit Charlie cand a spus asta. „Esti atat de tanara. Ar trebui sa mai cresti, gusturile ti se vor schimba pe masura ce te maturizezi. Vei deveni prea mult pentru el. Nu vreau sa-l vorbesc de rau, dar el ti-a aratat cateva trucuri noi. Te-a facut sa simti lucruri...pentru prima data. Asta este motivul pentru care simti ca-l iubesti. Dar mariajul consta in mai mult decat un sex grozav. Este mult mai mult. Sa fii cu el poate sa sfarseasca doar intr-un dezastru. Bella, te rog, asculta-ma. Eu te cunosc. Te-am cunoscut toata viata ta. Va durea, sa-l parasesti, stiu. Prima dragoste doare intotdeauna”.

„Nu”, m-am intors, incercand sa nu ascult, lacrimile curgand din plin acum.

„Tu nici macar nu ai suferit din dragoste pana acum. Face parte din maturizare. Dar, cu timpul, te vei vindeca”, vorbea Charlie mai bland acum. „Iti vei face prieteni noi, unii buni. Chiar te vei indragosti din nou”.

„Inceteaza, tata”, am plans, vocea spargandu-mi-se.

„Stiu ca acum ti se pare imposibil, dar este adevarat”, a jurat Charlie. „Poti sa gasesti un baiat dragut in Forks. Sa absolvi. Sa ai propriul cabinet. Sa ai o familie draguta. Nu va trebui sa-ti lipesti sotul de fiecare data si sa speri ca va ramane intreg. Vei avea suficienta presiune de genul asta cand vei fi medic. Nu-ti vei dori asta in viata personala, in dragoste”.

Am inchis ochii si nici macar nu vroiam sa-mi imaginez o viata fara Edward. Mi se facea rau.

„Lasa-ma sa o spun asa, Bella”, a spus Charlie, vocea goala intocandu-se din nou. „Mi-am pierdut piciorul. Ma intorc in Forks. Este casa mea. Este casa noastra. Am nevoie sa mergi cu mine. Am nevoie de tine, Bella. Te rog...eu...nu stiu daca pot face asta singur”.

Vocea tatalui meu s-a spart. Nu se spargea niciodata. M-am intors la el, vazand pentru prima data frica in ochii lui intunecati. Asta nu era numai despre mine alegandu-l pe Edward sau parasindu-l pe el...se temea. Si avea nevoie de mine. Nu mi-a mai spus niciodata asta.

M-am cutremurat, holbandu-ma pe fereastra la masinile in miscare din parcare...m-am agatat de perdele...si m-am simtit atat de rece. Atat de singura.

Astept reactiile si comentariile voastre.

Cum credeti ca suna finalul?

Ana