17. Trebuie sa-ti ascunzi dragostea

Edward

Stau pe canapeaua din apartamentul lui Emmett holbandu-ma la tavan si incercand sa-mi adun ideile in legatura cu cum de s-a petrecut totul atat de repede si cum s-a dus pe apa sambetei. Evident ca Victoria fusese catalizatorul. Dar si Jasper avea o vina. Si Alice ma aprecia atat de putin, incat a crezut cu adevarat ca sunt o persoana ingrozitoare.

Ceea ce fusesem initial.

Pe bune, de ce este atat de greu pentru oameni sa recunoasca schimbarea in ceilalti? Nu putuse sa vada cat de sincer eram cu copiii? Cu Bella? Putea sa spuna ca nu ii iubeam?

Poate din cauza ca inainte nu-mi mai aratasem dragostea, ceilalti nu stiau cum trebuie sa fie cand, in sfarsit, am facut-o.

Am auzit deschizandu-se usa de la dormitorul lui Emmett si pe Rosalie mergand pe varfuri spre bucatarie, incercand sa nu ma trezeasca. De parca as fi dormit. M-am ridicat si ea a tresarit putin la miscarea mea, ducand mana la gura pentru a-si masca surprinderea.

„Scuze, nu am vrut sa te trezesc”, a soptit.

„N-am dormit”, am asigurat-o si m-am aruncat pe canapea.

Rose s-a apucat sa faca o cafea si am lasat linistea sa curga intre noi cat timp a lucrat ea. In final, a aparut langa mine cu o cana plina si doua aspirine. „Ia astea si vom sta de vorba”, a spus incet.

I-am multumit si am luat pastilele cu lichidul fierbinte, fara sa-mi pese ca-mi ardea esofagul. Rose s-a asezat langa mine cu picioarele trase sub ea, in timp ce sufla in cana ei. M-am uitat la podea si am asteptat, stiind ca la un moment dat va aduce vorba despre ceea ce se intamplase cu o seara in urma.

Sincer, a fost prima data in viata mea cand a trebuit sa ma abtin sa lovesc o femeie. Victoria a fost norocoasa ca si-a pierdut doar slujba si nu o mana. Sau capul. Emmett nu vazuse bine ce se intamplase pentru ca luminile de pe scena erau foarte stralucitoare, dar Jasper a fost alertat de incaierare cand Bella a alergat afara. Cand am explicat ce facuse, o concediase pe Victoria pe loc.

Si apoi eu l-am concediat pe Jasper ca cel mai bun prieten al meu.

Indiscutabil ca asta a fost o miscare prosteasca si imatura. El nu avea cum sa stie ca Victoria este asa o zdreanta proasta, asa ca nu-l puteam invinui total pentru ceea ce transpirase. Daca mergeam eu la Bella si ii spuneam in fata cum se schimbasera lucrurile pentru mine...poate ca toata treaba asta putea fi evitata.

Rose s-a intors dupa ce a lasat-o pe Bella acasa, iar eu ma aflam in mijlocul unei nebunii cu Alice tipand ca nu crede ca m-am schimbat si ca nu am sentimente pentru Bella si copii. Eu i-am spus ca este o sora de rahat pentru ca nu are incredere in mine. Rose a apucat problema de coada si a intervenit aducandu-mi la cunostinta ca Bella ceruse sa fie lasata singura peste noapte. Nu eram in stare sa conduc cu alcoolul gonindu-mi prin sistem impreuna cu adrenalina si furia care pareau sa ma faca sa functionez in acel moment.

Emmett si Rose au confirmat afectiunea mea pentru Bella si Jasper ii explica lui Alice ca in acea seara doream sa-i spun ca sunt indragostit de ea. Acela a fost momentul cand voalul de ura si dezamagire a cazut de pe ochii surorii mele si a vazut cu adevarat cine devenisem.

Eram un barbat care facea tot posibilul sa-i faca pe acesti oameni sa devina o familie. Si eram indragostit de ei toti.

Rose si-a dres vocea si am ridicat fata la ea. Avea tristete in privire, iar fata ii era ingrijorata si incruntata. „Trebuie sa discuti cu ea, Edward”.

„Uau, ce perspicace. Multumesc din suflet, Rose”, am pus cana de cafea jos si mi-am lasat fata in maini.

Ea s-a miscat si s-a aplecat spre mine tragand de maini pana cand am renuntat si am privit-o. „Uite, Edward...nu am vazut-o niciodata pe Bella atat de naturala in jurul cuiva. Tu scoti la iveala tot ce este mai bun din ea si are mai multa incredere in tine decat in oricine. Nu am mai vazut-o asa, ei bine, de la Mike incoace”.

M-a durut sufletul la acel gand.

„De fapt, cu tine este mai fericita”.

Ciupindu-ma de baza nasului, am oftat lung. „Sunt indragostit de ea, Rose. Vreau sa fiu ceea ce are nevoie. Vreau sa fiu acolo pentru copii. Vreau ca noi sa fim o familie”.

„Spune-i ei asta”.

Am marait si m-am aruncat din nou pe canapea. „Si daca nu vrea sa auda?”

Rose m-a batut pe brat si a zambit. „Cine dracului n-ar vrea sa auda asta?”

A iesit si Emmett din camera si, dupa un mic dejun cu mai mult bacon si carnati decat ar fi permise intr-o camera, m-a condus inapoi la bar sa iau Volvo-ul.

„Mersi pentru drum”, i-am spus lui Emmett zambindu-i usor.

„Asculta, stiu ca situatia asta este al naibii de grea”, a spus, „deci...azi mergem sa-l luam pe Josh din tabara si Brady este binevenit sa stea la noi oricand, daca ai nevoie de o pauza”.

Am condus in liniste spre casa, gandindu-ma ce voi spune si cum va fi primit. Incetinind de indata ce am intrat in vederea casei, am inspirat adanc si am apasat butonul de deschidere a usii garajului. Masina ei era inca acolo de cand plecasem cu o seara in urma si stomacul mi s-a facut ghem stiind ca este acasa. Mi-a trecut prin minte sa parchez la apartament, dar acesta era cel mai facil acces in casa si aveam o scuza sa o vad.

Am parcat si am intrat in casa, privind ingrijorat in jur dupa un semn al prezentei ei. Uram ca o lasasem singura peste noapte, dar stiam ca daca incercam sa vin dupa ea atat de rapid, lucrurile ar fi iesit de sub control. Si aveam nevoie de o minte limpede pentru a clarifica asta.

Inima mi s-a oprit in gat cand am vazut-o stand la masa din bucatarie band suc si citind ziarul de duminica. Trebuie sa ma fi auzit venind, deoarece usa garajului facea un zgomot al dracului, dar statea nemiscata ca si cand eu nici macar nu existam. Singurul lucru care mi-a atras atentia ca mi-a constientizat prezenta a fost o usoara roseata a varfurilor urechilor ei, rosii de...furie? Jena?

Bagand mainile in buzunare m-am sprijinit de tocul usii si mi-am dres vocea. „Buna dimineata”, i-am spus.

S-a intors usor si mi-a zambit vag, ochii ei fiind goliti de emotii. „Buna, Edward”. Salutul ei era repetat, rece...dezinteresat.

Pasind cu precautie spre ea, m-am asezat pe unul dintre scaune si mi-am trecut degetele prin par. „Putem sa stam de vorba?”

Bellei i-a zvacnit buza cand a impaturit ziarul si s-a intors cu totul spre mine. „Cred ca este o idee buna, dar vreau sa vorbesc eu prima”.

Nu ma asteptasem la asta. Deloc.

Am dat din cap si am asteptat sa inceapa.

Si-a unit mainile pe masa si a inspirat adanc inainte sa inceapa. „In primul rand, lasa-ma sa-mi cer scuz”. Eram socat si am deschis gura sa vorbesc, dar ea a ridicat o mana sa ma opreasca. „A fost foarte iresponsabil din partea mea sa te angajez in felul in care am facut-o. Esti necalificat si nu ai experienta in ingrijirea copiilor. Dar, Bree si Brady te iubesc cu adevarat. Mi-au spus des acest lucru. Bree mi-a mai spus si ca i-ai promis ca vei ramane aici pentru totdeauna, indiferent de orice. Pentru un copil de varsta ei, 'pentru totdeauna' inseamna totul, asa ca sper sa-ti aduci aminte de asta cand iti voi pune urmatoarea intrebare”.

Suna atat de al dracului de formala, incat ma scotea din minti.

„Clar, chestia asta dintre noi s-a terminat. Dar, tot am nevoie de cineva pentru ei. Deci, intrebarea mea este: Poti continua sa-ti faci treaba?” I-am cercetat expresia dupa orice semn ca asta este o gluma, dar era al naibii de serioasa.

S-a terminat.

Pur si simplu...S-a terminat.

Furia curgea prin mine, facandu-mi palmele pumni si umerii incordati. Slujba mea? Asta nu era doar o slujba pentru mine...cum putea sa nu-si dea seama de asta?

Bine. Dorea sa ne prefacem? Pot sa joc jocul asta.

„Da, domnisoara Swan. Sunt capabil sa-mi fac treaba”. Mi-am inclestat maxilarul si m-am holbat intens la ea, neclintit in noua mea defensiva.

Ea abia daca a clipit. „Asta e bine de stiut. Vom pastra totul strict profesional. Imi cer scuze pentru comportamentul meu neadecvat si as aprecia daca nu mai aducem vorba de asta”.

Ne holbam unul la altul, electricitatea pocnind in aer, amenintand sa erupa deasupra capetelor noastre. Nici macar nu avusesem sansa sa ma explic. Ea avea de gand sa creada ce spusese Victoria si singurul meu raspuns de atunci, fara sa-mi ceara sa explic toata situatia.

Era exact ca toti ceailalti; ma incita si apoi renunta la mine. Crezusem ca avem ceva mai profund de atat, dar dupa felul in care ma privea, gresisem. Era clar ca aceasta femeie nu ma iubea daca putea sa renunte atat de usor la mine. Daca nu putea nici macar sa-mi acorde o sansa sa explic situatia si sa ma reabilitez, atunci care mai era folosul?

Bella a oftat si si-a asezat mainile in poala, ridicand din sprancene intrebator. „Mai ai ceva ce doresti sa discutam?”

Bineinteles ca aveam ceva de spus, dar in acel moment tot ceea ce voiam sa spun rima cu 'fraier'. Nu exista nicio cale ca eu sa-i mai spun ei despre adevaratele mele sentimente. Nu va crede si nu va asculta pentru ca era atat de infasurata in propria suferinta si durere, incat nu le putea vedea pe ale mele. Si nu ma putea lasa sa o ajut.

M-am ridicat brusc, impingand masa cu forta, cenzurand amintirile cu masa tremurand sub ea in timp ce eu ii lingeam crema de pe corp...

„Cred ca ai spus tot ce era de spus, Isabella”.

Abia daca mi-a mai aruncat o privire cand am iesit furtunos din camera, trantind usa apartamentului in urma mea. Cu toate ca imi uram educatia si viata dinaintea Bellei, ma invatasera o lectie de viata foarte valoroasa: Sa-ti pese de oameni se sfarseste intotdeauna cu suferinta si durere.

A fost un lucru bun ca nu-mi recunoscusem dragostea pentru ea seara trecuta. Acum va fi mai usor sa ma fortez sa nu o mai iubesc.

Pana la urma, eram foarte bun la a ma minti singur.

Bella

Documentul din fata mea putea sa fie scris si in aramaica, atat ma interesa; nu ma puteam concentra deloc astazi si mintea imi tot fugea la sfarsitul de saptamana, imagini ale fericirii si intristarii impletindu-se intr-un tablou ce parea atat de incoerent, incat era greu de crezut ca ambele scenarii fusesera viata mea. Cu un oftat de frustrare, am impins materialele din fata si m-am intors sa privesc pe fereastra la cerul gri si la ploaia marunta care spala geamul.

Cu siguranta ca vremea se potrivea starii mele de spirit.

Versurile acestei melodii nu ma ajutau deloc intr-o zi de luni.

Am simtit cum mi se aduna lacrimile si m-am mustrat pentru slabiciunea mea.

Trebuia sa ma adun. Pentru binele meu. Pentru binele copiilor.

Cu toate ca, deja imi era dor de el. Mi-era dor de noi. Si apoi mi-am amintit ca nimic din asta nu era real.

Mi-am inecat un suspin si m-am concentrat pe respiratie, fortandu-mi emotiile sa se stinga.

Sa ma prefac ca nu-mi pasa de Edward ma ucidea in interior pentru ca, indiferent cum o dati, facuse ce facuse si nu mai putea fi remediat nimic. Nu conteaza de cate ori m-am trezit in ultimele nopti plangand in perna, sau cum inima imi tresarea in piept cand il vedeam...se terminase.

Cand am venit acasa luni seara era ciudat si stiam ca, copiii vor simti ca se petrece ceva. Am fost ridicol de politicoasa cu Edward, multumindu-i pentru ca a gatit cina si spunandu-i ca pot sa stau eu cu copiii in restul serii. Ma asteptasem ca el sa doreasca sa stea mai mult timp cu ei, dar nu a facut decat sa coboare la el.

Ca si cand isi terminase treaba pe ziua aceea.

Dar la ce ma asteptasem? Ii spusesem ca vom pastra o relatie profesionala si vorbisem serios. Atat timp cat isi facea treaba la fel de bine ca si pana atunci, atunci nu-mi dadea motive sa-l dau afara. Si daca eram sincera cu mine, nu mi-l puteam imagina nefiind acolo.

Egoista. As putea foarte bine sa fiu cea mai egoista persoana de pe planeta.

S-a auzit o bataie usoara in usa si am invitat-o pe Alice inauntru dupa ce si-a strecurat capul pe usa. A zambit trist, observandu-mi starea, frangandu-si mainile.

„Mergeam la Starbucks. Te intereseaza un Macchiato?” A facut tot posibilul sa para nonsalanta, dar a esuat mizerabil.

Am aruncat o privire pe fereastra si apoi m-am ridicat rapid. „Ce zici sa merg cu tine? Am nevoie sa...fac ceva. Orice altceva cu exceptia astora”.

A zambit larg si a dat din cap, mergand sa-si ia haina. Rose m-a privit curioasa cand am trecut pe langa biroul ei si am aratat din cap spre lift, usurata cand a inteles, si si-a luat jacheta sa ni se alature. Am coborat in liniste si ne-am pus glugile cand am iesit pe trotuar.

Ploaia calda producea aburi cand atingea asfaltul si ma holbam la picioare in timp ce mergeam, fara sa vorbim, dar gasind confort in compania lor. Rose m-a tras putin de brat pentru a-mi atrage atentia ca am ajuns si m-am grabit inauntru cu ea sa ocupam locuri si sa ne agatam hainele, in timp ce Alice lua comenzile. M-am asezat si m-am holbat pe fereastra la oamenii care treceau: cupluri tinandu-se de mana, razand sau vorbind sau...sarutandu-se. Imi venea sa le arunc cafea fierbinte in capete si sa le spun cateva vorbe de duh.

Abia auzeam numele strigate de fata de la bar cand erau anuntate comenzile. Pana cand...

„Don!”

Am ridicat capul si am privit panicata in jur, mainile transpirandu-mi si avand un nod in gat. Un domn mai in varsta a mers sa-si ia comanda, iar eu am ras nervoasa la reactia mea.

De parca Edward ar comanda cafea pentru scula lui.

„Tyler!”

Imi priveam mainile si asteptam sa se intoarca fetele pentru a sta de vorba. Am simtit pe cineva stand langa mine si am privit pe sub gene sa vad pantaloni si o jacheta langa mine.

„Isabella?”

Am ridicat capul si am suspinat adanc, ducand mana la gura de surprindere. Trecusera opt ani, dar stiam acea fata... „Tyler Crowley?”, am intrebat, zambind pentru prima data in ultimele zile.

S-a asezat langa mine si m-a imbratisat. „Nu te-ai schimbat deloc”, a ras el.

Mi-am dat ochii peste cap si m-am retras chicotind. „La naiba, sa speram ca m-am schimbat putin, Tyler. Aveam saisprezece ani ultima oara cand m-ai vazut”.

Parul negru ii era mai scurt si ochii negri mai intelepti, dar si el arata la fel. A chicotit si a luat o gura din cafeaua sa. „Nu-mi reaminti ce desteapta esti, Swan. Imi amintesc prea bine ce fel de creier ai in capul ala al tau”.

Am palavragit putin cat le-am asteptat pe Alice si Rose. S-au intors cateva minute mai tarziu, Alice cu o expresie de grija si Rose cu o expresie de curiozitate. Mi-am luat cafeaua si l-am prezentat pe Tyler.

„Am fost colegi de liceu. El lua pranzul cu mine, Mike si Jess”.

Fetele au zambit politicos, dand din cap. Si-au ocupat locurile in timp ce eu am mai discutat putin cu Tyler. Expresia lui a devenit serioasa si a pus mana pe genunchiul meu, inspirand adanc, ca si cand incerca sa-si dea seama ce sa spuna. „Uite, am auzit despre Mike si Jessica. Imi pare atat de rau”. Ochii ii erau sincer indurerati si am fost recunoscatoare pentru aceasta familiaritate.

Mi-am asezat mana peste a lui si am zambit usor. „Multumesc. De fapt, sunt tutorele copiilor lor. Locuiesc cu mine acum. Brady si Bree...”.

Privirea i s-a luminat si a expirat incet. „Asta este minunat, Bella. Mi-ar face placere sa-i vad candva. Pun pariu ca seamana cu Jessica, ha?”

Am ras si am dat din cap. „Habar nu ai”.

Tyler a bagat mana in buzunarul jachetei si a scos o carte de vizita sa mi-o inmaneze. „Ce zici sa luam cina in acest week-end? Trebuie sa ma intorc la munca pentru o intalnire”.

I-am aruncat o privire rapida lui Alice si am dat subtil din cap. „Vineri?”

„Vineri sa fie”. S-a intors si le-a zambit lui Rose si Alice. „Mi-a facut placere sa va cunosc”. Si cu asta, a disparut in ploaie.

Niciuna dintre ele nu a vorbit cat m-au privit neincrezatoare. Asa ca le-am ignorat privirile si m-am ridicat cu cafeaua sa-mi iau haina. „Ma intorc”. Nu s-au miscat sa ma urmeze. „Trebuie sa o sun pe Renee sa o intreb daca este libera vineri seara...”.

Edward

Are o intalnire?

„Incetineste, May”, m-am rugat, incercand sa descifrez ce voia sa spuna printre inghitituri. „Ce?”

„Eddie, iese la cina cu un tip vineri seara. Trebuie sa-ti misti fundul prost sus si sa-i spui adevarul. Spune-i ca o iubesti si ca a fost vorba de o uriasa neintelegere. Ma auzi?”

Mi-am pus bratul peste piept si am pufnit. „Nu. Nu voi face asta. A fost foarte clara cand a spus ca nu-i pasa de mine si ca ma aflu aici doar pentru a-mi indeplini atributiile”.

„Tipul este dragut”, mi-a spus direct.

„De parca imi pasa”, am mormait pipaind o ruptura din jeansi.

„Crede-ma, Edward, il vei vedea pe tipul asta si iti va pasa”.

„Probabil ca nu”.

„El este Consultant Financiar”.

De parca imi pasa ca tipul are bani. Sau o pozitie foarte buna la o companie buna...

„Si?”, m-am opus inca prefacandu-ma ca nu-mi pasa.

„Si au fost prieteni in liceu”.

Asta mi-a atras atentia. „Bine, si ce inseamna asta pentru mine?”

Alice a scos un zgomot de exasperare din nas si jur ca am auzit-o lovindu-si telefonul de perete. „Inseamna ca au un trecut! El il stia pe Mike. Si pe Jessica. Si vrea sa-i cunoasca pe copii, tampitule”.

„La dracu', nu. Nu-i va cunoaste pe copiii mei”, am mormait si am incetat sa respir cand cuvintele mi s-au inregistrat in creier. Era ca si cand eram un cuplu divortat si ea isi aducea noul iubit sa-i cunoasca familia.

Peste cadavrul meu.

O mai facusem inainte si o puteam face din nou. Ii puteam dovedi ei cine era barbatul mai bun. Si de data aceasta ea se va afla chiar acolo sa vada.

Nici nu se terminase saptamana si eu eram deja obosit de rahaturile pe care ni le aruncam unul celuilalt. Puteam sa vad asta in ochii ei cand venea de la munca; felul in care ma privea imi spunea ca si pentru ea era greu. Copiii incepusera sa observe schimbarea si ma temeam ca tot progresul pe care il facuseram va fi fost in zadar.

Eram prea incapatanat sa-i spun ce simt, asa ca poate ar trebui sa-i arat ca daca am fost un cretin la inceput, acum nu mai sunt acelasi tip. Asta cerea viclenie si precizie. Asta cerea planificare. Asta cerea asistenta copiilor si stiam ca vor fi confuzi cand va aparea partenerul Bellei si ca vor vrea si ei sa ajute. Exact ca data trecuta.

Cat de calm am putut, mi-am reindreptat atentia spre Alice. „Afla cat de multe poti despre intalnirea asta, bine? Tipul asta nu are nicio sansa impotriva mea”.

Alice a suierat un „Da!” entuziasmat si se pregatea sa inchida.

„Stai! May”, am coborat vocea pentru a-i atrage atentia.

„Mda?”

„Spune-i cretinului de iubit al tau ca asta se intampla din vina lui si ca-mi este dator. Rezolvam asta...pentru ca o vreau inapoi pe Bella mea”.

Un week-end minunat alaturi de cei dragi voua!

Va pup!