Demonul de Cristal

Cap. 5

Ochii mei erau aprinsi de durere, furie si ura, lucru de care eram sigura ca si el putea observa. In sfarsit el…acest…dupa atatia ani de cautari, in sfarsit il gasisem. El, criminalul surorii mele, se afla chiar in fata mea privindu-ma. Ne mai putand rezista, am iesit afara in cel mai rapid mod posibil. Aerul rece al serii reusi sa ma calmeze, dar nu in totalitate. Sute de fiori imi strabateau corpul, milioane de imagini imi invadara ca o avalansa mintea. Din acel moment am stiut ca… “Trecutul Inviase“. Atatia ani il cautasem, atatia ani visasem sa il gasesc, sa ma razbun, si acum ca il aveam in fata mea pur si simplu ma blocasem. Nu stiam ce sa fac. Am simtit o mana pe umarul meu si m-am intors…era Alice. Privirea ei era plina de teama, neintelegere si ingrijorare.

-Bella, ce s-a intamplat? Te simti bine?

-Da, Alice, stai linistita sunt bine, i-am raspuns mecanic.

-Bella, dar tocmai…

-Alice, sunt bine! am incercat eu sa par cat de convingatoare am putut, desi tremurul din vocea mea trada disperarea.

-Am nevoie doar de putin timp singura, i-am raspuns mai mult ca o rugaminte.

-Bine, raspunse ea nu foarte convinsa, dar imi respecta hotararea si pleca.

Acum ca ramasesem singura, puteam sa simt cum milioane de senzatii imi cutremurau corpul. Eram multumita intr-un fel ca il gasisem. Acum ma puteam razbuna. Dar in acelasi timp imi era foarte teama. Teama ca nu voi reusi. Acum ca il vazusem am realizat ca nu era o persoana usor de invins. Si cum toate acestea nu erau de ajuns, destinul facuse sa mai fie si actionar majoritar la Institutul meu. La acest gand mi-am blestemat soarta si cararile pe care e in stare sa te aduca. Cineva isi drese glasul trezindu-ma din ganduri. Era un glas barbatesc pe care desi il auzisem doar de 2 sau 3 ori, mi se gravase in minte. M-am intors sagetandu-l cu privirea, iar acesta imi zambi arogant.

-Doamna Swan, ma saluta din nou cu o voce mai rece decat insasi gheata.

-Domnule Cullen, i-am raspuns folosind acelasi ton.

-Ma bucur sa va intalnesc. Nu am avut inca posibilitatea sa va multumesc pentru ajutorul acordat Institutului, am continuat eu cat de oficial am putut.

-Placerea e de partea mea, Doamna Swan.

Desi voia prin comportament sa para pasnic, ochii lui erau o amenintare clara. Acesti ochi, care de ani de zile imi tulburau somnul, parca urmarindu-mi visele, se aflau acum in fata mea, privindu-ma.

-La fel de frumoasa! ma intrerupse acesta din ganduri.

-Vorbiti de parca m-ati cunoaste domnule Cullen! l-am atacat eu in timp ce se apropia incet de mine. Ajungand la doar cativa centimetri se apleca soptind:

-“O viata nu mi-ar fi de ajuns, Lara!”… Sau… preferi Demonul de Cristal?

Atunci am inlemnit. Totul in jurul meu s-a oprit. El credea cumva ca eu sunt Lara? Cu siguranta… doar asa ma numise.

-Nu stiu despre ce vorbiti domnule Cullen, am spus eu indepartandu-ma.

-Esti sigura ca nu stii, LARA? spuse inaintand si prinzandu-ma violent de brat.

-Chiar nu stii? Vocea lui era atat de intensa si privirea extrem de amenintatoare. Apoi un zambet diabolic ii cuprinse trasaturile.

-Poate ar trebui sa iti reamintesc! spuse coborandu-si fata spre mine.

Cu o forta de care nu ma credeam capabila am reusit sa il indepartez.

-Nu e nevoie de demonstratii, domnule, sunt sigura ca nu v-am mai cunoscut. Rasul lui batjocoritor sparse tacerea.

-Va trebui sa recunosti! Mai devreme sau mai tarziu o vei face. Ne mai dorind sa ii continui jocul, m-am indreptat cu pasi grabiti spre intrarea in local. Restul serii am incercat sa port mai multe discutii cu diversi invitati, doar din dorinta de a-l tine la distanta. Si a functionat, deoarece in acea seara nu ne-am mai intersectat. Bineinteles, privirea lui amenintatoare m-a urmarit toata seara…Puteam sa o simt penetrandu-mi fiecare celula. Deasemenea, atentia fetelor a fost asupra mea mereu. Am incercat sa le zambesc linistitor de cateva ori, dar se pare ca nu a mers. Stiam ca aveau intrebari, dar era déjà prea mult pentru o singura noapte…si eu nu aveam raspunsuri. Cand am ajuns acasa, eram déjà epuizata. Atat fizic cat si psihic. Am inchis ochii si am cazut intr-un somn adanc.

Trezindu-ma a doua zi, zeci de imagini din seara precedenta mi-au invadat mintea. Intalnisem in sfarsit criminalul surorii mele. Faptul ca ma numise “Lara” imi confirma ca nu stia de moartea surorii mele. Acesta avea sa fie ASUL meu din maneca. Deasemenea, am realizat ca nu stia de existenta mea, ca sora geamana a Larei… ”Va avea o mare SURPRIZA”. Urma sa il distrug cu propiile lui arme. Desigur asta insemna si momentul adevarului. Pentru a-mi pastra ascunsa identitatea trebuia sa le spun fetelor adevarul. Ma temeam de reactia lor. Stiam ca nu va fi usor. Alice era foarte atasata de Jasper. Speram sa ma inteleaga, nu voiam sa ii ranesc. Ca si cand mi-ar fi citit gandurile, telefonul imi suna.

-Alice!

-Buna Bella, esti in regula?? nuanta de teama din vocea ei nu disparuse.

-Da All, sunt bine!

-Ma bucur pentru ca ai niste explicatii de dat, se auzi vocea serioasa a lui Rosalie.

-Ok, fetelor o sa va explic totul!

-Ajungem in 10 minute, spuse Alice, dupa care imi inchise.

Mi-am facut un dus rapid si m-am schimbat. Cand am fost gata, soneria usii se auzi. M-am indreptat spre usa cu pasi apasati si intreg corpul incordat. Acesta era momentul adevarului. Imi doream atat de mult ca ele sa ma inteleaga, sa nu ma judece. Erau tot ce mai aveam si nu voiam sa le pierd.

-Buna fetelor! le-am salutat schitand un zambet stramb. Ele ma priveau foarte serioase.

-GATA Bella! S-a terminat cu Tacerea si Secretele, izbucni Alice accentuand cuvintele „Taceresi Secrete“.

-Mereu am stiut ca ascunzi ceva. Ca in spatele acestei figuri pe care o afisezi mereu se ascunde o Drama. Dar nu am vrut sa te presam, am asteptat ca tu sa fii pregatita. Dar ce s-a intamplat aseara…Rosalie lasa propozitia in aer privindu-ma disperata.

-Bella, noi am fost sincere cu tine si nu ti-am ascuns nimic. Vrem doar sa stii ca te poti baza pe noi.

Expresia lui Alice era trista cand termina de vorbit si eu ma simteam vinovata ca nu le impartasisem pana acum acest secret. Ele erau cele mai bune prietene ale mele si puteam avea incredere. Imi demonstrasera.

-Fetelor…o sa va spun totul! Dar inainte de toate, sa ne asezam…o sa dureze ceva, am spus indicandu-le spre canapéa.

-Avem tot timpul din lume, spuse Alice zambindu-mi incurajator.

Am inceput sa le povestesc despre familia si viata mea:

Tatal meu care ne parasise, moartea mamei ,sora mea geamana, le-am redat in detaliu viata mea in orfelinat, le-am povestit despre schimbarea Larei si motivele determinante. Am continuat cu plecarea noastra din orfelinat, intoarcerea la casa parinteasca, incheind intr-un final cu moartea Larei si motivele care au dus la asta. Citirea jurnalului ei si juramantul facut. Cand am terminat, pe fata prietenelor mele curgeau neincetat lacrimi amare.

-O, Bella!!! ma imbratisa Alice inca plangand.

-Imi pare atat de rau pentru tot ce s-a intamplat!! spuse plangand.

-Acel nenorocit! Acel monstru, s-a jucat cu mintea ei innebunind-o, suiera Rosalie printre dinti.

-Bella, nu ai incercat sa il gasesti niciodata? ma intreba Alice. Atunci i-am facut semn cu capul, indicand muntele de dosare care ocupau o mare parte din mobila.

-Aceste dosare contin zeci de contracte pe care le-am facut cu diversi detectivi de-a lungul anilor. Fara rezultat!

Privirea lor era acum una intelegatoare.

-Bella, iti promit ca te vom ajuta! Impreuna il vom gasi pe acel nefericit oriunde ar fi! ma asigura Alice.

-Nu e nevoie…am soptit eu.

-Bella, ce vrei sa spui? Cum nu e nevoie?

-L-am gasit, am spus eu cat de clar am putut!

Linistea se asternu. Ele doar ma priveau.

-Cine e? Vocea lui Rosalie era fioroasa.

-Propietarul companiei EMC. Actionarul majoritar al Institutului Nostru…Edward Cullen, am terminat eu cu venin, scuipandu-i numele. Ochii lor se marira mai mult decat credeam posibil, socul fiind evident.

-Acum totul are sens…tu…el, felul in care ai reactionat. Modul in care el te privea. Totul se leaga! sopti Alice, iar eu doar am aprobat.

-De la bun inceput nu mi-a placut, desi nu il cunosteam. Acel ticalos nu face nimic degeaba! se auzi vocea lui Rose.

-Bella, ce ai de gand sa faci?

Am privit-o in ochi cat de serioasa am putut…apoi i-am raspuns:

-Sa ma razbun!

by Andreea