NUMAR GRESIT

Buna! Dana mi-a trimis traducerea unui alt fic. Gasiti aici capitolul 1. Va rog sa lasati comment-uri referitoare la poveste, sa stim daca va place sau nu. Diseara primiti si capitolul urmator din DDN. Pana atunci, bucurati-va de "Numar gresit", tradus de Dana.

Capitolul 1.

Charlie, tatal meu. Conducea incet pe sosea spre casa de aici. In Forks. Era un sat micut cu putini locuitori, si unde niciodata, sau aproape niciodata, soarele se lasa descoperit. Chiar si asa, totul fiind pentru tatal meu, caruia i sa oferit un loc de munca, ca sef al politiei in acest loc. Din cauza ca mama a murit cand eu eram o fetita si ca inca nu eram majora. Nu am avut de ales decat sa ma mut cu tatal meu.

Dupa cateva ore de drum in final ne-am oprit in fata unei casute. Puteam sa vad oamenii care ne ajutau la mutare intrand si iesind din ea cu fete obosite si unul dintre ei mi-a parcat vechea furgoneta pe prispa.Tatal meu nu vroia ca eu sa conduc pana acolo, din cauza ca simtul meu de orientare era foarte prost si cu siguranta ma rataceam intre atatia copaci.
-Tata. Pot sa ma duc la cafenea in timp ce cei cu mutarea descarca? Am intrebat aratand un mic local care era pe trotuarul din fata.
-Sigur nici o problema.
M-am uitat in ambele parti ale strazii si cand in sfarsit masinile nu au mai trecut, am traversat repede rugandu-ma ca sa nu ma impiedic.
Am intrat fara sa fac zgomot in cafenea. Era un mic local de lemn. Cu doar patru mese cu scaunele lor si un bar cu tamburete. Totul de lemn si scaunele acoperite cu burete pentru a fi mai comode. Chiar daca am incercat sa trec nevazuta toti s-au uitat la mine cand am intrat in local si eu nu am putut sa fac altceva decat sa ma inrosesc.
Chiar daca localul era destul de mic, era plin de lume, chiar daca din fericire inca era libera una dintre mese. M-am asezat si am luat menù-ul dispusa sa-mi umplu stomacul flamand cu ceva mancare. Chiar daca cafeneaua nu era tocmai un restaurant de cinci stele, trebuie sa recunoastem ca mancarea pe care o duceau la celelalte mese arata foarte bine. Am citit cu o oarecare retinere platourile pe care le aveau, majoritatea din ele erau dulciuri si adevarul este ca in aceste momente nu aveam pofta de dulciuri. In final am vazut ca aveau deasemenea si sandvisuri si am chemat ospatarita pentru a da comanda.
-Ce doresti? A intrebat cu amabilitate o ospatarita pe al carei ecuson scria Angela.
-Mi-ar placea sa iau un sandvis vegetal si de baut....... - am aruncat inca o privire la menu - un suc de portocale
-Imediat - a zambit dupa care a notat pe un carnetel si sa dus pana la bar
Plictisita am privit pe fereastra.Tatal meu parea ca da indicatii baietilor obositi unde sa puna fiecare lucru. Dupa aia deschidea cutiile si incepea sa puna lucrurile fiecare la locul lui. Deodata o picatura a alunecat pe geam si mi-am dat seama ca a inceput sa ploua. Majoritatea persoanelor care se plimbau pe trotuar aveau cu ei umbrele, exceptie facand o fata care a intrat in cafenea la adapost. Chiar si asa nu i-am dat atentie si am continuat sa privesc prin fereastra.
Scuze - m-am intors si am vazut fata care inainte a intrat fugind, se uita la mine zambind.
-Pot sa ma asez cu tine? stiu ca nu ne cunoastem dar casa mea este foarte departe si nu pot sa Nu ajung pana acolo cu ploaia asta. Pot sa ma adapostesc aici dar trebuie sa consum ceva si toate aceste mese sunt prea ocupate. Pot? A intrebat cu un zambet
In mod normal as fi zis ca asteptam pe cineva dar fata asta parea sincera si prea dulce. I-am facut semn sa ia loc si ea a zambit chiar si mai larg. Nu am putut sa nu o privesc. Era foarte frumoasa. Parea mai mica decat mine, dar era mai pitica, ochii ei erau albastrii si pielea ei perfecta si palida dadeau un contrast cu parul ei negru care stralucea scurt si cu fiecare punct aratand directia.
-Buna, sunt Alice. Adevarul este ca nu te-am vazut niciodata pe aici, dar este o adevarata placere sa te cunosc .
Zambetul nu disparea de pe buzele ei si cu atat mai putin entuziasmul si optimismul. Decisa si-a intins mana si a asteptat ca eu s-o strang
-Eu sunt Bella - si i-am strans mana.
-Stii ceva Bella? - a intrebat ganditoare - Am senzatia ca vom fi prietene bune!
Nu am putut sa ma abtin sa nu rad cu ea, si eu am avut aceiasi impresie. Alice parea foarte diferita de mine. Era foarte animata,extrovertita si frumoasa. Dar chiar si asa ma facea sa ma simt mai bine decat atunci cand eram cu celelalte prietene ale mele in Phoenix. Am ascultat pe cineva ca se apropia de noi si am vazut ospatarita asezata langa Alice.
-Ce vrei de baut?
-Acelasi lucru ca ea - m-a aratat
-Ok - a notat in carnet in timp ce se ducea spre bar.
-Alice esti sigura de asta?
-De ce?
-Ai cerut acelasi lucru ca mine fara sa stii ce era.
-Sunt sigura ca orice ai fi cerut va fi bine . Haide zi-mi. Ce era?
-Sandvis vegetal si suc de portocale.
-Genial! MereU cer acelasi lucru cand vin cu fratii mei aici.
-Pe bune?
-De ce te-as minti? A ras cu vocea ei muzicala.
Am vorbit cateva minute. Inclusiv atunci cand ospatarita ne-a adus mancarea am continuat sa vorbim ca si cum am fi fost prietene de toata viata. I-am povestit lui Alice despre mutarea mea, viata mea in Phoenix si chiar fara sa-mi dau seama am terminat povestindu-i despre moartea mamei mele. Ea mi-a povestit ca traia in padure la periferie, mi-a vorbit de familia ei, de cea mai buna prietena a ei si de iubitul ei, chiar m-a invitat s-o insotesc pe ea si pe Rosalie, cea mai buna prietena ei, la mall-ul din Port Angels in week-end. Chiar daca i-am zis ca trebuie sa vorbesc cu tatal meu pentru ca inca nu eram instalati.
Dupa cateva ore ne-am dat seama ca ploaia incetase sa cada si ca pamantul era uscat, pentru ca trecuse mult de cand s-a oprit ploaia si nu am putut sa ne abtinem sa nu radem. Am cerut nota de plata si ne-am dat seama ca din prostie am baut cinci pahare de suc fiecare. Dupa ce am platit nota, am iesit din cafenea si Alice si-a luat la revedere sarutandu-ma pe obraz.
In sfarsit am intrat in cea care va fi noua mea casa. Charlie deja despachetase majoritatea cutiilor si a pus fiecare lucru la locul lui. Adevarul este ca casa nu era chiar asa de rea. Cand am intrat mi-a dedicat privirea de "ai intarziat" si mi-a aratat o groaza de cutii pentru a il ajuta.
La sfarsitul muuuuuultor ore, prea multe, am terminat de pus fiecare lucru la locul lui si Charlie s-a oferit sa se duca sa faca cumaparaturi comestibile, de aceea mi-a cerut o lista cu ceea ce trebuia sa cumpere. I-am scris lista si Charlie a plecat la supermarket zambind pentru ca si-a terminat treaba. Eu, din partea mea, m-am dus spre baie pentru a-mi face un dus ca sa-mi scot mirosul de transpiratie pe care il aveam.
Apa dusului curgand pe corpul meu era cel mai relaxant lucru. Era foarte placut si acum in locul mirosului de tigru mirosea a samponul de capsuni care imi placea atat de mult. Am iesit din camera si m-am afundat intr-un tricou cu maneca scurta si niste pantaloni de trening pe care eu ii foloseam ca pijama si m-am indreptat spre camera mea. Era destul de ampla. Avea un birou cu laptopul care era legata de o biblioteca care continea toate cartile mele. Patul era mai mare decat unul pentru o singura persoana dar mai mic decat unul de cuplu si plapuma mov. La fiecare latura a patului era o noptiera, in dreapta era o lampa si in stanga era pus un mic sistem stereo, ale caror cd-uri erau in sertarele mesei. Adevarul este ca imi placea cum a iesit camera mea.
M-am apropiat de biblioteca si am luat o carte din ea in timp ce ma duceam spre pat si incet ma vedeam inconjurata intr-o lume a visurilor.
M-am trezit la sase dimineata atunci cand razele soarelui m-au lovit in plinul ochilor. Nu era lucru mai lamentabil in lume decat ca nu am tras perdeaua de soare inainte sa ma culc. Chiar si asa, deja eram treaza, pentru care am luat niste jeansi inchisi, un tricou cu maneca scurta albastru si am intrat in baie ca sa ma aranjez. Parul meu arata ca un cuib de pasari, totul intors pe dos in incurcat. Asa ca neputand impotriva parului meu nu am avut alta solutie decat sa ma spal din nou.
Odata gata am coborat sa pregatesc micul dejun pentru tatal meu si pentru mine. Frigiderul era deja plin pana sus de mancare si mi-a adus o mare alinare sa vad ca Charlie nu a uitat nimic. Am luat doua oua si bacon pentru micul dejun al lui Charlie si pentru mine am pregatit un bol cu cereale. Dupa ce mi-am devorat deliciosul mic dejun am urcat in camera lui Charlie si l-am strigat de vreo doua ori ca sa-l trezesc. Cand am vazut ca nu am primit nici un zgomot drept raspuns, am intrat. Camera era aranjata si deasupra patului, care surprinzator era facut, era o hartiuta.
"Bella m-au sunat de la comisariat si de aceea a trebuit sa ies inainte. O sa iau micul dejun la munca. Ai grija si nu deschide usa nimanui. Daca o sa iesi, ai niste chei agatate dupa usa"
"Charlie"

Am oftat cand am vazut ca am pregatit micul dejun pentru nimic si ca numai aveam alta solutie decat sa i-l dau sa-l manance a doua pisici ale strazi care erau in spatele curtii. Odata hranite pisicile, m-am intors in casa sa-mi iau ghiozdanul pentru a pleca la liceu. M-am uitat la ceas si am vazut ca inca era devreme, m-am asezat in canapea pentru a ma uita la televizor si am avut o surpriza placuta cand femeia de la stiri a zis ca era duminica. Concluzia era ca nu aveam ore si inca puteam sa dorm sau sa imi pun pijamaua. Chiar si asa nu mai aveam nimic de facut si de aceea m-am uitat la televizor pana cand ceasul a aratat o ora normala pentru a o suna pe Alice ca sa stabilesc cu ea ca sa imi arate Forks-ul. Mi-am luat telefonul mobil din buzunarul din spate al pantalonilor si am cautat in buzunar unde am pus ieri, numarul lui Alice, care mi l-a scris pe un servetel.
Cand am reusit sa gasesc hartiuta, am deschis mobilul si am apasat pe tasta 6 cand aparatul meu a inceput sa vibreze pe melodia din "Claire de Lune" a inundat linistea casei. M-am uitat pe ecran si am vazut ca arata numar necunoscut. Nu stiam daca sa raspund sau nu. Chiar daca stiam bine ca putea sa fie Alice ca sa ne intalnim, pentru ca si eu i-am notat numarul meu, sau deasemenea putea sa fie Charlie de la munca. Asa ca, am apropiat difuzorul de ureche si am raspuns.
-Da? - am intrebat cu voce tremuratoare.
-Jasper! - a strigat o voce de cealalta parte a mobilului, -Poti veni pana la mine acasa? trebuie sa-ti arat ceva foarte important!
Mi-am dat seama ca acea persoana a gresit telefonul. In mod principal pentru ca vocea lui inca era nervoasa, iluzionata mai bine zis, suna in mod muzical si frumoasa. Mi-am scuturat capul pentru a-mi lua acel gand din minte si rapid vroiam sa-i spun ca eu nu eram acel Jasper cu care credea ca vorbeste.
-Eu...... - dar nu am avut timp sa continui, mi-a taiat firul.
-Perfect! Atunci te astept la mine acasa.
-Dar.... - am incercat din nou sa-i spun ca gresise.
-Stiu, stiu....esti la casa din sat si e mereu sora mea care te aduce. Tu nu stii sa ajungi pana aici. Ei bine ia ceva ca sa notezi - a ordonat.
Ma gandeam ca astepta ca eu sa iau hartia si stiloul ca sa notez si am deschis gura pentru a protesta din nou; dar acel baiat cu voce de inger m-a taiat din nou. Incepusem sa ma enervez!
Asculta-ma. O iei pe soseaua 101 si putin inainte sa ajungi la rotunda care este aproape la sfarsitul soselei, o iei pe banda care trece prin padure care este la dreapta. Urmezi banda drept vreo doi kilometri si o iei pe prima banda pe care o vezi la stanga. Mergi inainte cativa kilometri in plus si gata. Vezi ce usor? Atunci te vad acum. Nu intarzia! - si a inchis.
Nu am putut sa evit sa nu ma simt frustrata in fata atitudinii acelui baiat si bombanind m-am trantit in canapea. Au trecut cateva minute si inca ma gandeam. Daca Jasper nu ajungea acasa si fiind o treaba importanta, acel baiat termina suparat pe prietenul lui si totul din cauza mea. Asa ca, dupa ce m-am tot gandit si razgandit in mintea mea, am decis ca cel mai bine ar fi sa ma duc acasa la acel baiat si sa-i spun ca a gresit numarul de telefon si sa sune din nou pe prietenul lui. Inca imi aduceam aminte instructiunile pe care mi le daduse si de aceea am luat cheile pe care Charlie mi le-a pregatit, mi-am luat jacheta maro si dupa ce am inchis usa, am intrat in furgoneta mea in drum spre casa acelui tanar.
Cu grija ca sa nu ma ratacesc, am intrebat o femeie care este soseaua 101. Ea mi-a indicat perfect si in mai putin de un minut am ajuns pe acea sosea. Dupa cateva minute am vazut putin mai departe o rotunda si exact asa cum imi spuse baiatul o alta banda a aparut la dreapta. Am luat-o pe acea banda inca tematoare pe masina mea ca nu ar rezista acelui drum plin de pietre si gropi. Dupa putine minute am putut vedea cararea la stanga si am luat-o pe acolo cu grija ca sa nu blochez roata in vreo groapa din cele care erau. Restul drumului era in conditii mai bune si nu mi-a luat mult timp sa ajung la destinatie. Am parcat furgoneta la intrare lasand avariile aprinse si am coborat din autovehicul.
Ochii mei s-au deschis ca farfuriile la vederea casei aceleia, care putea foarte bine sa fie a unui print. Era enorma, plina de geamuri mari care ii dadeau un aspect modern care erau in contrast cu aspectul antic al pietrelor din marea intrare. Incet, am impins usa care era deschisa si m-am indreptat spre usa atat cat sa fiu in fata ei. Odata ajunsa, am sunat la sonerie si am asteptat cu inima batandu-mi intr-un ritm frenetic, ca cineva sa deschida enorma usa de lemn.
Au trecut cateva secunde...si nimic....
Am sunat din nou.
Cateva secunde in plus....si nimic..
Am incercat iar si in sfarsit am ascultat ca cineva se apropia de usa. Aceasta a inceput sa se deschida, am tras aer in piept pentru a ii zice acelui tanar ca gresesise; dar am ramas surprinsa cand am vazut ca usa nu s-a deschis mai mult.
-Intra Jasper, fara rusine! Suntem singuri! - Am ascultat din nou acea voce melodioasa.
Incet am impins usa si am intrat in casa. Da, era frumoasa pe afara dar si mai frumoasa inauntru. Chiar si asa nu aveam timp ca sa fiu atenta la decoratiuni. Trebuia sa lamuresc odata pentru totdeauna ca nu eram Jasper. Nu stiam unde sa ma duc si acel baiat nu era pe nicaieri. Am suspinat si m-am gandit ca acest lucru nu o sa se lamureasca niciodata, ca era mai bine sa ies de acolo dar deodata o frumoasa melodie mi-a ajuns la urechi.
Nu puteam evita sa nu ma indrept catre locul de unde venea acel frumos sunet. Am ajuns intr-un frumos salon unde era un pian. In sfarsit l-am vazut. Avea ochii inchisi plimbandu-si degetele deasupra clapelor pianului. Era baiatul cel mai frumos pe care l-am vazut in viata mea. Parea mai mare ca mine, dar poate cu un an sau doi. Chipul lui palid si cu cute perfecte, parul dezordonat de culoare aramie si ochii lui care inca nu ii puteam vedea, am dedus ca erau foarte frumosi, il faceau sa semene cu Dumnezeu grec.
Cu grija, cu pasi inceti si cu pauze si lasandu-ma dusa de acea muzica. Am avansat pana cand am ajuns langa el si m-am asezat cu el pe mica bancheta. Orice gand rational nu mai avea nici un sens si incet mi-am inchis ochii.
Melodia era lunga, dar in niciun moment isi pierdea incantarea si magia. Cand s-a terminat, nu am putut evita sa nu raman cu ochii inchisi si sa soptesc.
-E foarte frumoasa....trista.....dar foarte expresiva...
Dupa asta mi-am dat seama de grava mea greseala. Eram o necunoscuta in acea casa. Acest tanar ar fi trebuit sa se fi gandit ca eram un hot sau ceva de genul. Am deschis ochii rapid si m-am ciocnit cu niste ochi superbi de culoare verde care ma priveau nedumeriti.
-Cine esti? - A intrebat confuz.