Legatura sau relatie

14. NOPTI ALBE IN FORKS

S-a agitat si s-a intors.

Dumnezeu stie ca a incercat. A inchis ochii si a numarat oi. A numarat 532 de oi.

Totusi, somnul nu aparea.

Nu intelegea. Dupa o zi ca asta, atat de epuizata din cauza gatitului si a distractiei, ea a crezut ca va adormi imediat.

Acum nu era cazul, oricum.

Jasper a tinut-o pe Alice in bratele lui. Isi ingropase capul in parul ei. A sarutat-o iar si iar.

„Opriti-va”, a spus Emmett, fara sa reuseasca sa-si retina ranjetul. „Voi doi imi provocati raul cu giugiuleala voastra”.

Ei s-au retras, fara sa se uite la Emmett, mai degraba fiind pierduti fiecare in ochii celuilalt.

„Au o dragoste care nu se va stinge niciodata”, a soptit Edward, inclinandu-se spre Bella. Ea a luat o gura mare de aer. El era atat de aproape. Mult prea aproape.

„Pentru totdeauna”, i-a soptit ea inapoi. Privindu-l in ochi, putea sa-i vada emotiile.

Tristete si fericire, amestecate impreuna in sferele de smarald.

Au continuat cu jocul lor, ‚Adevar sau Provocare’. Alice a ramas in poala lui Jasper, in bratele lui Jasper. „Unde voi fi pentru totdeauna”, spusese ea.

Pentru totdeauna este o perioada lunga de timp. Oricum, pentru indragostiti nu este niciodata prea lunga. Niciodata suficient de lunga.

Bella s-a intors din nou. De ce nu putea sa doarma? Acum doua nopti, a dormit fara niciun sunet. Dar, dupa acea noapte si dupa ce spusese Tanya, nu-si putea scoate din minte acele cuvinte.

Tanya probabil ca o uraste foarte mult.

Dar nu avea nici un motiv. Bella nu l-a vrut niciodata pe Edward.

Sau l-a vrut?

Normal ca nu. Era unchiul ei. Ar fi atat de gresit. Atat de pervers.

Nu-l vroia. Persoana pe care o dorea era Jacob. Jacob, care a fost in stare sa-i intoarca afectiunea. Jacob, care o putea tine in brate fara ezitare.

Ea ofta. Se pare ca nu va adormi curand.

A dat patura la o parte si s-a ridicat. Alice si Rose pareau sa doarma. Bella putea sa vada un usor zambet pe buzele lui Alice. Normal ca este fericita. Dupa tot acest timp, dupa toata aceasta asteptare, Jasper spusese lucrul pe care Alice si-a dorit cel mai mult sa-l auda. Spusese lucrul pe care Alice asteptase toata viata ei sa-l auda.

Ce  fericire.

A hoinarit spre noptiera patului unde se aflau cadourile ei.

Cadoul lui Jacob a fost atat de profund. Trebuie sa fi avut ideea in minte de ceva timp. A ridicat micuta statuie cu figura ei. Parul ii era facut cu atata grija, atat de detaliat. Ii putea simti moliciunea, chiar daca era facut din lemn. Putea sa simta cantitatea de munca si pasiune care fusesera depuse.

Langa, era cadoul de la Edward.

Era atat de furmos, o pictura pe panza a fetei ei. In pictura, ea dormea, un zambet jucand pe buzele ei. Visa.

Si-a amintit acea noapte. Cum putea sa o uite? Chiar si dupa tot acest timp, luni si luni de zile, de fiecare data cand vedea luna, isi amintea de noaptea in care a plans in bratele lui. Evident, amintirea avea asupra lui acelasi impact pe care il avea si asupra ei.

A lasat statuia jos si a ridicat pictura. Cum facuse el asta? Oare chiar a pictat-o el? Putea el sa fie perfect in orice facea?

Ce e asta?

A simtit ceva in spatele picturii. A intors-o.

Acolo, in spatele ramei, era un CD. Cuvintele ‚Pentru Isabella’ erau scrise pe el.

I s-a oprit inima. Un CD?

L-a scos neindemanatica. Suprafata lui a stralucit in razele lunii ce intrau prin peretele de sticla al lui Alice. S-a indreptat spre computer. Ar trebui sa dea drumul computerului? Daca se trezeste Alice?

In final, a castigat curiozitatea. A apasat butonul de pornire. Spre deosebire de vechiul ei computer, acesta nu bazaia. A revenit incet la viata.

A bagat CD-ul. I-a aparut o ferestra in care era intrebata daca vrea sa asculte. A apasat OK si si-a pus castile.

Vocea catifelata pe care o iubea atat de mult ii sopti in urechi.

„Pentru Bella. Craciun Fericit”, se auzea vocea alintata a lui Edward.

Si, spre absoluta ei surprindere, nota pianului plutea in aer.

Si a urmat o muzica indescriptibila urechii. Nu semana cu nimic din ce mai auzise ea inainte. Note dupa note cantau, ca si cand erau ghiocei ai sunetelor. Muzica lui era ca apa, invaluind-o pe ea cu o caldura care ii ardea sufletul. A fost ca si cum spiritul ei se ridicase de la pamant, iar ea plutea si plutea, pana cand Forks nu s-a mai vazut. O singura lacrima i-a curs din ochi.

Deoarece a realizat ca asta era ea. Muzica era Bella. Cand a inchis ochii, se putea vedea pe ea in aceasta melodie. Notele inalte, rapide si bucuroase erau micuta Bella, alergand prin gradina, urmarita de Charlie. Apoi, deodata, sunetul a cazut atat de usor, atat de trist, incat a facut-o sa planga. Isi amintea acea zi ca si cand ar fi fost ieri. Oameni ingramaditi la usa ei, impartasind condoleante. Erau funeraliile lui Charlie, iar Bella se ridica si le zambea drept multumire, pentru ca Renee nu reusise sa faca fata. Partea asta descria ce simtise ea in acea zi.

Apoi, curand, sunetul s-a transformat in tonuri de tristete. Se putea vedea crescand, asumandu-si responsabilitatea care ii revenea mamei ei. O putea vedea pe Bella, singura si straina pentru lume. O putea vedea pe Bella, mergand pe holul liceului din Phoenix, ca si cand era invizibila.

Apoi a auzit. Note salbatice ale unei melodii rapide. Alice.

Si au urmat sunete moi ale unei melodii frumoase, ca matasea, precum catifeaua. Si ea putea sa o vada. Fata lui Edward. Si putea sa-i vada zambetul. Si ii putea auzi rasetul. Si ii putea simti bratele in jurul ei si respiratia pe obraji. Si vocea lui, impletita cu o tristete necontrolabila, pe care ea nu o putea descrie.

Era viata ei, cantata pe un CD, pentru ca ea sa o vada.

A trebuit sa-si muste buza pentru a-si tine hohotele de plans in interior. Un sughit care se straduia sa iasa la iveala.

A fost atat de frumos, ca i-a facut inima sa zvacneasca.

A scos CD-ul si a inchis computerul. Pentru un moment, l-a strans la piept. Apoi, l-a pus la locul lui, in spatele tabloului pictat.

A coborat scarile. Avea nevoie sa se indeparteze de Alice. Nu era sigura ca si-ar putea controla lacrimile si nu vroia sa le trezeasca pe Alice si Rose.

A ajuns jos. In casa era cald.

A mers spre balcon. Era o noapte frumoasa, atat de frumoasa pe cat poate fi vreodata.

S-a sters la ochi cu dosul mainii.

Apoi a vazut o silueta ridicandu-se de pe canapea. Nu-i putea vedea fata, dar ea stia cine era. Memorase acuitatea siluetei lui. Memorase curbele muschilor lui.

A simtit din nou sughitul urcand pe gat. Nu, nu putea sa-l infrunte chiar acum.

Ca si cand actiona dupa vointa proprie, cand l-a vazut pe el, hohotul ei de plans s-a rupt.

„Bella?”, vocea lui a sunat alarmata.

Ea nu mai putea sa reziste. Nu, nu dupa ce compusese acea melodie superba pentru ea. Nu dupa ce viata ei ii fusese cantata.

Nu-si putea controla trupul. Mintea ei era amortita de fericire.

A alergat spre el. Isi simtea lacrimile curgandu-i pe fata. Probabil ca arata oribil. Dar nu-i pasa.

S-au ciocnit si bratele lui au inconjurat-o instantaneu, ghemuind-o in el cat de tare putea. Ea si-a presat fata de pieptul lui, lasand mirosul lui dulce sa o invaluie. A fost ca si cand el se topise in lichid si ea se scalda in el. A plans in bratele lui.

El si-a ascuns fata in parul ei, strangand-o in brate de parca ea era viata lui. Cu un brat o tinea de umeri si celalalt era in parul ei.

„Multumesc. Multumesc. Mersi pentru CD”, a rostit ea inabusit langa pieptul lui.

El nu a spus nimic. S-a retras, privind-o in ochi. I-a cuprins fata cu ambele lui maini.

Inima ei se accelera.

El si-a plimbat degetele mari pe obrajii ei, stergandu-i lacrimile. Ea a inchis ochii, incercand din rasputeri sa memoreze atingerea degetelor lui pe obrajii ei. Atat de delicate, ca o adiere de vant.

Cand a deschis din nou ochii, fata lui era prea aproape pentru confortul ei. El s-a inclinat.

Inima ei se oprise si capul ii ametea. Respiratia i se oprise in gat.

Si apoi, el a sarutat-o...

...Pe obraz.

Buzele lui fine i-au atins obrazul. Ea isi simtea trupul luand foc ca reactie la atingerea lui. Mana lui a alunecat din parul ei spre gat. Ea s-a prins cu mainile de spatele tricoului lui, rugandu-se sa nu-i cedeze genunchii.

Buzele lui au ratacit spre coltul gurii ei. Atat de aproape. Daca ea intorcea capul, sigur li se intalneau buzele. Si ar imparti un sarut pasional.

Inima ei o luase razna, o durea. Doar o rotire a capului.

Spre mahnirea ei, el s-a retras.

„Bella?”, a intrebat din nou.

„Hmm?”, a mormait ea, privindu-l adanc in ochi. Cum era posibil ca ochii lui sa straluceasca si in intuneric?

„Esti bine?”, a intrebat el, vocea fiindu-i la fel de blanda ca adierea vantului.

„Hm, da. Mda, sunt bine”, s-a balbait Bella. A fost putin cam ciudat, acum ca se gandea la asta, sa sara in bratele altcuiva. „Pur si simplu am fost socata. Cd-ul tau a fost fenomenal”.

„Serios?”, a intrebat el incantat.

„Da, imi place la nebunie”.

Ea il privea direct in ochi. Scanteiau. Nu doar straluceau, ci scanteiau. Ca diamantele in soare. El nu zambea. Nu, nu cu gura. Dar ea putea sa vada asta in ochii lui, faptul ca el era satisfacut.

„Ma bucur”, a soptit el.

Inca o data, capul ei ametea. El inca nu-i daduse drumul, inca o privea in ochi. Pe cat se simtea de vinovata, ea spera ca el sa o sarute iar. Chiar si in fuga. Sau o imbratisare.

Dar, normal, cine ar vrea sa o sarute pe Bella, cand el o putea saruta pe Tanya?

Ce era in neregula cu ea? De ce si-ar dori ca unchiul ei sa o sarute?

„Cum ai luat tabloul? Pentru ca sunt sigura ca nu l-ai pictat tu”, a intrebat ea, incercand sa-si indeparteze gandurile, fericita ca el nu i le putea citi.

„Nu”, a chicotit el. „Am facut o fotografie cand dormeai. Iti amintesti acea noapte cand ai plans, sti tu, dupa ce te-ai mutat aici?”. Cum putea ea sa o uite? „Ei bine, dormeai si ai fost cel mai frumos lucru pe care l-am vazut vreodata. Am fost nevoit sa-ti fac o fotografie”. Bella a rosit. El spusese ca ea a fost cel mai frumos lucru pe care el il vazuse vreodata. „Apoi i-am dat-o unui artist care este prieten cu mine si el mi-a facut aceasta copie a ta”.

Edward zambea. Ei ii place cadoul lui si asta il facea fericit.

„Multumesc”, a spus ea incet.

„Nu este la fel de frumoasa ca cea reala, bineinteles”. Fata Bellei ardea din nou. „Dar se apropie”.

„Cred ca este superba”, a comentat ea. „Mult mai frumoasa decat sunt eu”.

Edward a suspinat. Cand s-a uitat din nou la ea, in ochii ei, acolo era tristete. „Tu nu te uiti niciodata clar la tine”.

„Poftim?”. Bella era incurcata. Ce a vrut el sa spuna?

„Bella, esti atat de frumoasa, atat de splendida. Si este atat de frustrant ca tu nu vezi asta cand este atat de evident”, a respirat el.

Atat de frumoasa. Atat de splendida.

Asta spusese el.

„Hm, mersi”, a spus ea incomodata. El a chicotit. „Dar CD-ul?”, a intrebat ea.

„Aa, asta. Mi-a venit in cap cand cantam la pian intr-o zi. Imi aduce aminte de tine”.

Ea l-a privit suprinsa. El era atat de senin, aproape multumit.

„Este cantecul tau de leagan. Este cantecul de leagan al Bellei”, a spus el cu blandete, indepartandu-i o suvita de par. Degetele lui au zabovit pe fata ei, trasandu-si linia spre gatul ei.

„Multumesc”, a soptit ea iar. Niciodata nu parea suficient. Pentru atingerile lui, dupa care tanjea ea. Pentru vocea lui, de care ei ii era dor. Pentru prezenta lui, de care ea avea nevoie. „Eu nu am avut un cadou adecvat pentru tine”.

El a chicotit. „Mi-a placut stiloul”.

„Alice l-a ales”, s-a incruntat Bella.

„M-am gandit eu. Pur si simplu nu te reprezinta, Bella”. Mana lui aluneca pe gatul ei, arzand-o.

Oare el realizeaza ce face?

„Daca este ceva ce pot face pentru tine...”, a spus ea.

„Nu trebuie sa-mi dai nimic”, a murmurat el, privind in departare. La ce se gandeste el?

„Cadourile tale sunt atat de frumoase, ambele. Vreau sa fac ceva pentru tine. Ceva ce iti doresti tu”, i-a spus ea. Cadoul ei nu se compara cu ale lui.

„Chiar nu trebuie”, a repetat el.

„Dar eu vreau”, inca o data, ea era mai incapatanata decat el.

El a ezitat pentru un moment. Parea ca ar vrea sa-i spuna ceva, dar nu era sigur daca era cel mai bine.

„Pai...Este un lucru pe care as vrea sa ti-l arat”, a spus el in final. „Daca vei merge cu mine, asta e”.

„Chiar acum?”, a intrebat ea. Era aproape miezul noptii.

„Nu, daca nu vrei”, a adaugat el. Poate ca el sperase ca ea sa refuze. El era in conflict cu ceva.

„Merg”, a decis ea. Orice. Ea ar face orice.

A urcat sus sa se schimbe intr-un tricou si jeansi, incercand sa fie cat de linistita posibil. Apoi, luandu-si cardiganul, a zburat pe scari.

Edward deja astepta cu o lanterna in maini.

De ce ii trebuie o lanterna? Unde mergem ca sa avem nevoie  de o lanterna? 

El conducea cu o viteza infricosatoare. Strazile si magazinele din drum treceau ca niste umbre. Datorita faptului ca era Ajunul Craciunului, nu erau prea multi oameni pe strada. Majoritatea lor erau acasa, stand comozi in fata focului.

Nu e ea in fata unui foc, dar tot se simtea multumita.

Pe cat isi dorise ea sa nu se intample asta, drumul se apropia de sfarsit. Edward a incetinit si a oprit.

Ea a aruncat o privire in intunericul noptii.

Era greu de vazut, dar a putut recunoaste copacii si frunzele. Putea sa vada ramurile si sa auda bataile aripilor in noapte.

Se aflau la marginea padurii.

„Ce cautam aici?”, a intrebat ea nesigura in timp ce Edward deschidea portiera.

El a inchis portierele. Intorcandu-se cu fata la ea, ochii lui intepau intunericul. „Ai incredere in mine, Bella?”

„Cu viata mea”, a soptit ea fara sa ezite.

El a zambit in intuneric. „Atunci, urmeaza-ma”. Si a luat-o de mana.

Condusi de lanterna, s-au avantat in padure. Ea putea fi ingrijorata, dar Bella nu putea sa nu se simta euforica. Mana ei se potrivea perfect in pumnul lui. El era acelasi domn educat, dand la o parte ramurisul din calea ei, ridicand-o, avand grija de ea.

In aproape cateva secunde, au ajuns la capatul padurii. Ea nu putea sa vada ce era in fata.

„Inchide ochii”, i-a soptit el. Ea s-a supus.

El a condus-o undeva. Curiozitatea ii intepa mintea. Unde mergeau?

„Acum, deschide ochii”.

Ea a suspinat. Inainte ca ochii ei sa vada pajisti aprinse de mii de lumanari zburatoare. Se aflau in mijlocul a ceva ce parea a fi o pasune. Putea sa vada copacii din jurul ei. Putea sa auda la distanta fosnetul frunzelor din copaci. Razele lunii straluceau mai tare ca niciodata, cercetandu-i privirea in intuneric. Putea sa simta vantul sufland usor. In jurul lor, lumanarile zburatoare erau licuricii. Le putea auzi aripile batand in timp ce se miscau.

Ei ii era frica sa respire, temandu-se ca toate acestea vor disparea.

„Iti place?”, a soptit Edward. Vocea lui plutea in aer ca nota unui pian.

Neavand cuvinte, tot ce a putut ea sa faca a fost sa dea din cap.

El a zambit. In intuneric, el arata mai frumos ca intotdeauna. Avea mainile in buzunare. Jacheta din piele era stransa pe trupul lui. Suvitele lui dezordonate fluturau in vant.

Ea isi dorea atat de mult sa-si incurce degetele in suvitele alea aramii, dezordonate.

„E superb”, a spus ea in final.

El o privea lung si intens. „Paleste in comparatie”.

Ea era fericita ca era intuneric. Nu vroia ca el sa stie ca roseste.

„Ce pot sa fac pentru tine?”, a spus ea, amintindu-si motivul pentru care se aflau aici, in primul rand. „Ce vrei de Craciun?”

„Pe tine”, a spus el fermecat. Apoi, a adaugat rapid. „Impartaseste asta cu mine, drept cadoul meu de Craciun”.

Ea era pe cale sa planga. El isi dorea sa imparta asta cu ea, acest loc frumos.

„Multumesc”, aproape a reusit ea sa ingaime. Ce era cu plansul asta al ei zilele acestea? Parea ca totul ii provoaca lacrimi. „Pentru ca m-ai lasat sa cunosc aceasta parte a ta”.

El a privit-o si, chiar daca era intuneric, in ochii lui ea putea sa vada dorinta. Putea sa vada jindul pe care il simtea ea reflectat inapoi spre ea. Putea sa vada tot in ochii lui. Adevarul si minciunile.

„Of, la naiba”, a injurat el pe sub mustata. Si, inainte ca ea sa realizeze ceva, se afla in bratele lui. Presata de trupul lui.

Fierbinteala. Asta simtea ea. O caldura puternica transferata de la trupul lui la al ei. A inchis ochii, savurand-o, gustand-o. Ea era constienta de trupul lui dumnezeiesc, de fiecare contur, de fiecare muschi de sub hainele lui care o atingea.

Impreunandu-si mainile sub talia lui, s-a presat de el cu toata puterea ei. Putea sa simta nevoia ei de el arzand-o. Fata lui s-a intors, presandu-se de gatul ei. Respiratiile lui dulci trimiteau fiori deliciosi pe coloana ei vertebrala. Bataile inimii lui langa ale ei, pieptul lui umflandu-se. Mana lui in parul ei, in jurul taliei ei.

„Oh, Bella, oh, Bella”, i-a soptit el in ureche.

Ea si-a incurcat degetele in parul lui.

Sa-i ajute Dumnezeu.