Legatura sau relatie

22. PROBA

Dimineata urmatoare, Bella i-a dat povestea lui Jasper. Lui Jasper nu i-a luat decat doua zile sa termine scenariul. Si a fost genial. Jasper era un scenarist grozav. A impartit povestea in 7 scene – Intalnirea, Accidentul de masina, Legenda, Cumparaturile, Confesiunea, Luptele si Finalul. Dialogul exprima exact ce vroia Bella, mergand pe ideile initiale, o poveste de dragoste interzisa. Au tinut auditia joi seara, la Alice acasa. S-a ajuns la concluzia ca Bella era mai buna in rolul lui Beth, decat Rosalie. Jasper a spus ca Bella avea acea vulnerabilitate, acel respect de sine scazut, spre deosebire de Rosalie. Rose nu a fost multumita la inceput, pentru ca isi dorea rolul principal. Dar a inteles pana la urma ca Bella se potrivea mai bine cu Beth. Alice i-a zambit in secret Bellei, ca si cand ar fi spus „Pana la urma, tu sti cel mai bine ce inseamna o dragoste interzisa”.

Jacob a fost ales sa-l joace pe vampirul Edmund, datorita expresiei lui de pradator. Bella crezuse mereu ca el arata mai degraba ca un lup. Lui Emmett i s-a dat rolul violatorului. Era facut pentru acest rol. Avea privirea amenintatoare, la fel si muschi evidenti. Rosalie a luat rolul fetei care ii spune lui Beth despre legenda, iar Alice era prietena lui Beth de la scoala. Si Jasper, ei bine, el nu a vrut sa fie implicat in interpretare si a preferat sa stea in spatele scenei. Va fi bine sa aiba pe cineva care sa urmareasca, care sa rezolve orice apare pe parcurs.

Alice era atat de incantata de proiect, incat a inceput imediat sa creeze costumele. Nu a multumit-o faptul ca povestea se petrecea in zilele moderne. Isi dorise sa creeze rochii de seara frumoase si coafuri elegante. Rosalie a petrecut fiecare zi repetand, inca de cand au primit scenariul. Bella stia ca, pe cat de mult o iubea Rose pe ea, tot isi dorea rolul principal. In afara de Bella, numai Rose stia cat de important era acest proiect pentru amandoua. Amandoua isi doreau rolul principal si Bella stia ca Rose repeta din greu in speranta ca personajul ei il va impresiona pe Edward. Bella mai stia si ca Edward va evalua fiecare rol din piesa, fara sa conteze cat de mare sau mic era. Pentru el, fiecare rol este la fel de important.

Jacob isi luase sarcina foarte in serios. Saptamana trecuta, Bella il vazuse cu nasul adanc ingropat in paginile scenariului, analizand si disecand cuvintele. Asta va fi o sansa mare si pentru Jake. Daca vor castiga, atunci vor avea sansa ca nici macar sa nu mai fie nevoie sa termine facultatea. Bella deja il vedea pe Jacob drept un regizor renumit. Dar trebuia sa fie si ea partizana.

Timpul zboara cand nu esti atent. Inainte sa-si dea seama, ziua de vineri s-a prezentat in fata ei. Era ziua cu proba Helen Keller. Dupa acea prima repetitie, Bella devenise mai buna in a-si insusi emotiile si actiunile lui Helen. S-a bucurat din nou de progresul repetitiilor ei.

Acelasi lucru nu poate fi spus si despre Edward. Uneori, Bella se intreba ce e mai rau: sa o ignore sau sa se poarte indiferent fata de ea, ca si cand ar fi fost nepoata lui de 4 ani. Pentru ca el asta facea – o trata ca si cand nu se sarutasera niciodata. Orice speranta a Bellei ca si el simtea ceva pentru ea fusese distrusa, sparta in bucatele. El vorbea ca si cand nu se intamplase nimic. Zambea ca si cand nu se intamplase nimic. Radea ca si cand nu se intamplase nimic. Asta a facut-o pe Bella sa creada ca sarutul din acea zi, ziua cand ea se prefacea a fi Helen Keller, ca acel sarut nu il primise de la Edward.

Si ce o ranea cel mai tare era speranta disperata ca sarutul sa fi fost de la el. Sa fi fost de la Edward.

„Bella, ma asculti?”, intreba Alice, dand din mana in fata ei. Mana lui Jacob s-a intarit pe umerii Bellei.

„Da?”, se trezi Bella la realitate. Visa prea mult cu ochii deschisi. Si fara prea multa speranta.

„Te-am intrebat daca te-ai pregatit pentru proba de vineri. Dar se pare ca nu sunt atat de importanta pentru a fi ascultata”, a mustrat-o Alice razand.

Bella a oftat si i-a zambit drept scuza. „Scuze, Alice. Sti ca tu esti cea mai importanta pentru mine”, a imbratisat-o ea pe Alice. Cand Alice a oftat, Bella a stiut ca a fost iertata.

„Hei, dar cu mine cum ramane? Nu sunt si eu important?”, s-a incruntat Jacob in gluma.

A simtit cum i se strange stomacul. Bineinteles ca el era important pentru ea. Jake era important. Dar ce inteles avea aceasta importanta?

A dat din cap, incercand sa contureze un zambet pe fata. Nu vroia sa spuna ceva, pentru ca nu vroia sa minta.

„Da, am repetat”, ii raspunse lui Alice, incercand sa se sustraga privirii intrebatoare a lui Jake. „Dar stiindu-l pe Edward, nu va fi nimic din ce ne asteptam noi”.

„Si eu cred la fel”, a spus Rosalie. „Adica, cum dracului sa repetam daca el nu ne-a dat nici un scenariu?”

„Ai repetat, Rose?”, s-a intors Alice la Rosalie.

„Da. I-am citit autobiografia. Am urmarit o multime de filme cu viata ei, precum si filmele facute despre ea. Cred ca am capatat o buna cunoastere a ei”, a raspuns Rose increzatoare. Bella simtea cum i se accelereaza fluturasii din stomac. Ea nu facuse o cercetare atat de elaborata ca Rose. Doamne, va pica la testul asta.

„Eu nu am repetat deloc. Nu am avut scenariu”, a spus Emmett incruntat. „Nu stiu cum sa fiu fata. Cred ca ar fi trebuit sa ne dea roluri de barbati”.

„Nu cred ca ideea era sa te porti ca o fata”, a comentat Jasper. „Cred ca el a vrut ca noi sa capturam emotiile unei persoane oarbe, surda si muta”.

„Eu cred ca el a vrut sa ne arate natura emotiilor lui Helen prin actiunile ei. De exemplu, cat de diferit ar reactiona Helen, spre deosebire de noi, in aceeasi situatie”, si-a spus Jacob opinia.

Stateau cu totii in afara salii de spectacole. Era momentul probei de vineri si Bella era nervoasa, in timp ce asculta discutiile dintre prietenii ei. Nu a acordat atentie niciunuia dintre acele lucruri. Nici macar nu s-a gandit la ele.

Edward ii anuntase ca proba va fi impartita in trei teste individuale. Fiecare student va fi chemat in sala pentru fiecare test, pana ce proba era completa. Apoi, Edward le va comenta.

Bella s-a uitat in jurul ei. Studentii discutau despre proba. Fiecare dintre ei avusese o metoda diferita de a repeta, de a cerceta. Grijile Bellei au crescut cand si-a dat seama ca nimeni nu repetase dupa metoda ei.

A fost chemata Alice. Timpul parea ca trece greu. Cand a iesit Alice, fata ii era ingrijorata.

„Alice, ai facut bine?”, a intrebat Rosalie nervoasa.

„Nu stiu. A fost foarte ciudat”, a spus Alice. „Sper ca am facut bine”. S-a asezat si a inceput sa-si franga mainile.

„In ce a constat testul?”, a intrebat Rose, increderea ei clatinandu-se. Jacob intrase si inca nu iesise.

„Rose, imi pare rau. Edward m-a pus sa semnez o hartie de confidentialitate. Nu trebuie sa spun nimic”, a scuturat Alice din cap.

Jacob a iesit, cu fata la fel de solemna. Unul cate unul, Bella si-a urmarit prietenii intrand in biroul lui Edward. Rosalie era urmatoarea. Cand a iesit, aerul ei increzator disparuse complet. Apoi, a intrat Emmett. De fiecare data, Bella isi simtea stomacul strangandu-se.

„Bella, e randul tau”, a informat-o Jessica Stanley, inainte sa se aseze. Bella a crezut ca i se va opri inima.

„Nu-ti fa griji Bella, vei fi bine”, a asigurat-o Jasper, evident, simtindu-i nervozitatea.

Bella a dat din cap tacuta, a luat o gura mare de aer si a deschis usa.

EDWARD

A intrat ea si m-am trezit ca-mi tineam respiratia.

Ce faceam? Asta e ridicol. Ea tocmai a intrat si eu deja am incetat sa mai respir? Controleaza-te, Edward.

„Domnisoara Swan”, am spus cu o voce regulata. Sa fi actor iti vine in ajutor uneori, mai ales cand vrei sa-ti ascunzi emotiile.

„Profesor Cullen”, a raspuns ea.

Am gemut in sinea mea. De cate ori auzisem vocea asta in fanteziile mele salbatice spunand acelasi lucru? Doar o mica alteratie in ton si vom revizita Scoala de Fete a lui Eddie de azi-noapte.

Calmeaza-te, Edward! Doamne, daca gandesc asa in continuare, nu vom fi in stare sa terminam nici proba asta.

„Bella, te rog sa urci pe scena”, i-am dat indicatii, pastrandu-mi vocea atat de distanta si profesionala pe cat era posibil.

Ea a facut ce i-am spus. Si, indata ce a pasit in lumina am avut ocazia sa vad cu ce era imbracata.

Asta nu e de bine! De ce a trebuit sa poarte asta? Vrea sa ma omoare sau ce?

In lumina de pe scena, puteam sa vad totul. Bella era imbracata cu o bluza alba, stramta, care ii accentua fiecare curba. Primii doi nasturi erau descheiati, lasand partea de sus a pieptului sa iasa in afara. Sanii ii stateau stransi si sutienul era vizibil pe sub bluza. Albastru si dantela. Dumnezeule! Cred ca intentioneaza sa ma omoare. Pana la urma, poate ca merit sa mor.

Mi-am dres vocea. Nu as fi facut-o daca vocea mea nu era ascutita.

„Bella, vezi jucariile de pe podea?”, am intrebat, fara sa am destul curaj sa o privesc.

„Da”, a dat din cap.

„Ei bine, testul este destul de simplu. Tot ce trebuie sa faci este sa te joci cu ele precum Helen Keller”.

Am privit atent cum fata i s-a crispat de concentrare. Ce va face? Imi aratase potentialul ei, evident. Un potential care, doar cu putina slefuire, va straluci ca o perla noua.

I-am vazut ochii privind in departare. Intra in pielea personajului? Parea ca se transforma, din Bella in Helen.

S-a mutat mai aproape de mijlocul scenei, unde se situau jucariile. Cu un semn din cap catre mine, m-a anuntat ca este gata.

Nici macar nu pot sa descriu ce s-a intamplat in continuare. De fapt, nu exista cuvinte pentru a descrie.

Ochii ei erau sticlosi, o privire fara concentrare. Aproape salbatici si necivilizati. Acolo, in mijlocul scenei, statea Bella. Si am fost uimit de modul in care imi atragea atentia. Era nemiscata, cu gura deschisa. Avea ochii deschisi, desi nu privea nicaieri sau la ceva. Mi s-a oprit respiratia, incercand sa-i anticipez urmatoarea miscare.

Apoi, ea a inceput sa se joace cu degetele. A continuat sa le framante si  parea preocupata numai de asta. Am zambit. Bineinteles. Adevarata Helen Keller nu ar avea de unde sa stie ca in jurul ei sunt jucarii. Adevarat Helen Keller nu ar sti ca era inconjurata de lucruri cu care sa se poata juca. Superb.

Apoi, spre surprinderea mea, ea s-a ghemuit pe jos, cu genunchii la piept. Expresia fetei inca nu i se schimbase, desi am simtit ca ma agit in interior. Statea pe o parte pe podea, cu bratele cuprinzandu-i intreg trupul. Statea nemiscata.

Si deodata, era intuneric. Scena era inca luminata, dar tot ce puteam sa vad era intunericul. Si singuratatea eterna. Frica de necunoscut. Vulnerabilitatea. Ceea ce trebuie sa fi simtit Helen Keller intreaga ei viata. Nici o directie. Doar un intuneric absolut.

Printr-o simpla actiune, Bella ma prinsese total in emotiile ei. Emotiile pe care numai Helen Keller trebuie sa le fi avut.

In regula, e momentul pentru testul final.

Am venit pe scena, pas cu pas. Am mers incet. Daca era blocata in personajul ei, daca se transformase, atunci asta nu i-ar atrage atentia. Oricum, daca doar se prefacea, doar incercand sa intre in pielea personajului, atunci pasul meu incet ii va cauza tremuraturi. Daca acum nu era Helen, ceea ce insemna ca nu era oarba, atunci imi va anticipa urmatoarea miscare.

Am mers tiptil spre ea. Incet, am ridicat o minge. Ochii nu i s-au miscat, nu mi-au urmarit actiunile. Am zambit. Era mai buna decat majoritatea. M-am cutremurat cand Lauren Mallory ma analiza din cap pana in picioare, cu o expresie pe care Helen Keller nu ar fi trebuit sa o aiba. Privirea Jessicai Stanley nu m-a urmarit, dar ii puteam vedea curiozitatea gravata pe fata. Privirea lui Alice a fost mai buna, dar tot am putut sa-i simt momentul de recunoastere. De departe, Bella si Rose au dat tot ce a fost mai bun din ele. Amandoua au facut acelasi lucru, au stat si nu s-au jucat cu jucariile.

Cu mingea in maini, am privit-o cu atentie. Ea nu exprima nervozitatea pe care o aratase Jacob Black, incercand sa-si dea seama de urmatoarea mea miscare. Jacob are potential. Doar ca nu are instinct.

Si am aruncat mingea spre ea.

A lovit-o in umar. Ea a tresarit si s-a folosit de maini sa pipaie in jur. Ochii ii sclipeau de iritare, dar nu de recunoastere. Cauta sursa care a deranjat-o. Buna treaba.

Am ridicat o alta minge si am aruncat din nou in ea. De data asta a lovit-o in stomac. Acum, era cu siguranta furioasa. Mainile ei loveau podeaua, avand una dintre acele crize. Se tinea de stomac, capul i se rotea in jur, incercand sa localizeze ce o lovise.

Dupa o vreme de furie in zadar, Helen s-a calmat. S-a asezat din nou pe podea si era pe cale sa se ghemuiasca iar, cand am aruncat alta minge spre ea.

Nu a fost mai mult de o secunda. Tintisem tot spre stomacul ei, dar mingea a alunecat si a lovit-o in fata.

A marait drept raspuns si isi misca mainile in jur, furioasa.

Am fost prea uluit pentru a mai face ceva.

Mingea a alunecat. Nu a fost cu intentie si ea stia asta. Trebuie sa fi stiut. Ochii ei erau inca deschisi cand am aruncat mingea. Trebuie sa o fi vazut-o venind.

Totusi, ea nici macar nu a clipit. A vazut-o zburand spre ea, si totusi a ramas nemiscata pana cand a lovit-o in fata.

Nu era Bella. Acum stiam ca in acel moment ea era Helen Keller. Si Helen Keller nu avea posibilitatea sa vada mingea zburand spre capul ei.

Genial! Absolut genial!

Pentru ca persoana asta care sta in fata mea nu era Isabella Swan. Nu, era Helen Keller.

„Buna treaba, Bella!”, am spus. Ha, afirmatia modesta a anului! „Acum, te rog sa ma urmezi”. Am scris in registrul cu note. Bella luase punctaj maxim la prima proba, bineinteles.

Ea s-a ridicat timida de pe podea si a venit in fata mea. Dumnezeule, balansul acela al soldurilor ei era pe cale sa ma omoare! Fusta ei creion neagra se mulase stramt in jurul posteriorului ei cu adevarat ferm.

Asta este foarte, foarte gresit! Sunt unchiul ei, pentru numele Domnului. Cu siguranta nu ar trebui sa-i admir fundul. Intr-un colt al mintii mele stiam ca este gresit. Asta, oricum, nu a reusit sa ma opreasca.

Ea a asteptat sa deschid usa care dadea in magazia salii de spectacole. Acolo, cu ajutorul instructorului culinar, aranjasem o masa cu mancare. Chinezeasca, thailandeza, italiana, frantuzeasca, indiana, hotdog si hamburger. Facusem mari eforturi, suportand privirile seducatoare ale instructorului culinar. De cateva ori azi, ma gandisem la mine ca la o bucata de carne proaspata.

„Ce vezi aici este o masa plina cu mancare”, m-am intors spre Bella. „Proba consta in a manca precum Helen Keller”.

Ea s-a gandit un moment la asta, inainte sa paseasca in fata mesei. Pe fata ei era din nou acea privire.

Si-a aplecat corpul, iar eu am avut din nou minunata priveliste a posteriorului ei. M-am mutat de partea cealalta a mesei, partial pentru a-i putea vedea expresiile.

Si partial pentru ca, daca mai stateam mult acolo, ea ar fi observat imediat ca ochii mei erau lipiti de fundul ei.

A stat acolo, aplecata deasupra mesei, cu nasul in aer. Mirosea. Incerca sa recunoasca mancarea dupa miros. Bineinteles, cu mancarea asta amestecata, a esuat lamentabil.

Apoi, fata ei s-a izbit de una dintre farfurii. Mancarea i s-a imprastiat pe fata, pe bluza. O parte i-a ajuns chiar si in par, cred. Nici macar nu si-a folosit mainile. Ca un caine, incerca din farfurie in farfurie.

S-a oprit in fata farfuriei cu hotdog picant. S-a indreptat si apa pe care a baut-o i s-a prelins pe barbie, pe piept. Si, prin materialul ud al bluzei, i-am putut vedea sutienul mai clar.

Dumnezeule, ucide-ma acum, te rog!

A mirosit farfuria, gandindu-se daca sa manance sau nu. Apoi, ca si cand decizia ar fi venit la ea, si-a bagat mana in farfurie si a luat mancarea de acolo.

Ah, asta trebuie sa fi durut. Hotdog-ul era iute.

Si-a bagat mainile in gura. Apoi, a strambat din nas, ca si cand era dezgustata. Apoi a scuipat mancarea si s-a sters cu mana la gura.

„Stop”. Vazusem destul pentru a sti ce nota trebuie sa-i dau Bellei la aceasta proba.

Ea s-a indreptat imediat si s-a uitat timida la bluza. Asta mi-a dus din nou privirea la pieptul ei.

Sunt sigur ca salivam.

„Iham”, mi-am dres vocea. „Multumesc, Bella. Ai fost grozava”. Nu i-am spus cat de grozava a fost, normal. „Oricum, am o intrebare”.

„Da?”, a spus Bella cu o privire nesigura. Un avantaj de a fi actor este ca petreci atat de mult timp privind expresii, incat nu poti sa spui ce simte cineva doar privindu-l in ochi.

Oricum, Bella ma surprindea intotdeauna.

„De ce ai scuipat acel hotdog?”, am intrebat-o.

„Pai, era iute”, a spus ea, ca si cand era cel mai evident lucru din lume.

Si, pentru ceilalti, care nu aveau experienta in interpretare, era evident. Dar, unul care avea experienta, acela putea sa vada cat potential exista in acele cuvinte.

Deoarece, daca o persoana vede un carnat picant, ar sti ca este picant. Dar, pentru ca ar sti deja ca este picant, l-ar inghiti. L-ar inghiti, acceptand ca este picant. Oricine, cu exceptia lui Helen Keller.

Helen Keller nu ar sti ca este un hotdog picant. Si nu ar sti ca este iute. Deci, nu ar face decat sa-l scuipe.

Genial! Pur si simplu, genial. Cred ca acum pot sa spun ca nu am cunoscut decat o singura alta actrita cu asa talent, si aceea este Tanya.

„Multumesc, Bella”, am zambit la fata ei curioasa. „Acum poti pleca. Vom termina ultima proba cu toata lumea”.

Am privit-o cum pleaca, leganandu-si din nou soldurile. Dumnezeule, Jacob Black este un bastard norocos.

Restul studentilor au terminat repede. Nimeni nu a fost atat de bun pe cat fusese Bella. Jasper a aratat ca intelege foarte bine emotiile lui Helen Keller. Dar nu stia cum sa exprime asta. Restul au fost ok, nimic special.

Era timpul ultimei probe, si aceasta ultima proba era de departe cea mai mare provocare. Pentru proba asta a trebuit sa-l implor pe profesorul Burkes sa lase pe unul dintre studentii lui sa ma ajute. Sincer, tot ce-mi trebuia era un tip priceput la tehnica. S-a purtat de parca ii cerusem masina.

Am deschis usa salii. „Va multumesc tuturor pentru treaba buna pe care ati facut-o. Acum, vom termina partea finala a probei”, am anuntat. „Va rog sa intrati in sala”.

Am urcat pe scena in timp ce pustii astia se asezau pe locuri. „Bine, proba consta in a sta precum Helen Keller”, am spus.

Pe fata studentilor a trecut usurarea. Au crezut ca am pastrat ce era mai greu pentru final si erau usurati ca nu era asa.

Cat de tare se inselau. Daca ar fi fost atat de usor, atunci eu nu eram Edward Cullen.

S-au asezat, fiecare cu propria lui idee. Am trecut o privire rapida printre ei. Michael Newton era incomodat, la fel si Emmett, pentru ca trebuiau sa se comporte ca o fata. Jessica Stanley si Lauren Mallory vor pica mizerabil daca nu vor intra curand in pielea personajului. Alice interpreta destul de bine, desi o vedeam devenind incomodata. Daca nu esti cineva, nu va fi natural sa stai ca acea persoana. Si puteam sa vad cum iese la suprafata nenaturaletea lui Alice.

M-am uitat la ceas. Cateva minute. Rosalie si Bella erau intr-o competitie stransa, stand atat de natural, ca nici macar Helen Keller nu o putea face mai bine.

Curand, vom vedea care dintre ele este mai buna. Inca treizeci de secunde.

Zece. Cinci. Patru. Trei. Doi. Unu...

RIIIIINNNNGGGGG!

A sunat alarma de incendiu. Bine, de fapt, s-a auzit un sunet al unei alarme.

Toata lumea s-a ridicat. Sala s-a transformat curand intr-un balamuc, cand studentii incercau sa iasa din cladire. Toata lumea era innebunita.

Am zambit. Excelent.

Le-a luat cam un minut sa realizeze care era testul.

S-au intors catre singura persoana care nu se ridicase de pe scaun.

Bella.

Statea acolo, un inger la locul lui. Ochii ei priveau in neant. Isi frangea din nou degetele. Spre nedumerirea celorlalti, ea era Helen Keller.

Am mai zambit inca o data inainte sa vorbesc. „Alarma de incendiu a fost ultimul test”. Cu siguranta ca acum si-au dat seama. „Voi explica motivul acestor probe. Prima proba, a insemnat pentru mine sa vad cum s-ar distra Helen a voastra. A fost pentru a demonstra cum s-ar fi purtat Helen Keller daca ar fi fost singura. A fost un test al emotiilor. A doua proba a fost pentru a vedea cum ar reactiona Helen a voastra la rutina zilnica. Aceasta s-a concentrat in principal pe actiuni si expresii. Cum s-ar purta o persoana care nu a luat contact niciodata cu civilizatia?”, am zambit din nou.

O singura persoana excelase la ambele mele asteptari.

„Ultima proba a fost cea mai importanta. Daca la primele puteati sa va prefaceti si sa pretindeti, la ultima nu aveati cum sa procedati asa. In timp ce studiati si cercetati, nu puteti sa studiati ceva ce nu poate fi fals. A treia proba a fost pentru a va testa instinctul. Pentru a vedea daca v-ati transformat total in Helen Keller. Ca persoana normala, nu conteaza cat de mult te prefaci, tot poti sa auzi. Si, indata ce este anuntat pericolul, instinctul va prelua controlul. Oricum, Helen Keller nu putea auzi. Ea nu stie cand este alertat pericolul. Ea nu are acest instinct, care sa o alerteze. Daca v-ati fi transformat cu adevarat in Helen Keller, nu ati fi auzit alarma de incendiu”.

Toata lumea s-a intors spre Bella, ai carei obraji se inrosisera de jena. Chiar si Rosalie i-a aruncat o privire de admiratie.

Inima mi-a tresarit cand m-a privit Bella. Ce ar trebui sa fac? Ce am voie sa fac? Am sarutat-o cand nu ma putea vedea, adevarat. Dar acum, cu atatia oameni in jurul nostru, cum as putea sa-mi arat sentimentele pentru ea. Cand este zi si toata lumea poate sa vada, am voie sa fac ceea ce vreau sa fac?

I-am zambit cu caldura. Un zambet a fost tot ce mi-am putut permite.

Cand suntem in fata publicului, un zambet este tot ce exista intre noi.

Ce realizare dureroasa.

Va pup!

Ana