Proclamatia de emancipare

13. Problema cu oamenii

"Problema cu oamenii este că sunt doar oameni"

Bill Watterson

Isabella Swan

Dr. Cullen conduse prin oras si trase masina într-o altă parcare. M-am uitat si am văzut o clădire care avea un semn cu rosu, alb si negru, dar nu întelegeam cuvântul scris acolo. Dr. Cullen mă privi asa că mă uitai în altă parte fiindcă nu vroiam să fiu prinsă silabisind.

Se dădu jos si îmi făcu semn să ies si eu din masină. L-am urmat înăuntrul magazinului si în momentul în care am trecut de usă mi-am dat seama că era un loc unde se vindeau telefoane, întrucât erau celulare peste tot. Un bărbat îl salută pe Dr. Cullen spunându-i pe nume si urându-i bun venit în magazinul Verizon, si am realizat că asta scria pe semnul de-afară.

Am stat în spate în timp ce Dr. Cullen vorbea cu bărbatul despre telefonul pe care se părea că-l comandase si vroia să stie dacă-l putea primi. Bărbatul iesi din încăpere un moment iar eu am rămas tăcută în timp ce Dr. Cullen îsi scoase propriul telefon si începu să-l butoneze. Câteva minute mai târziu bărbatul se întoarse cu un pachet. Dr. Cullen scoase o carte de credit argintie si se îndreptă spre casa de marcat. După ce plăti spuse la revedere si iesirăm afară.

M-am urcat din nou în masină si Dr. Cullen conduse pentru câteva minute, după care parcă în fata a ceea ce părea un restaurant dar n-am putut citi semnul. El luă pachetul de la magazinul pe care tocmai îl părăsisem, si iesi din masină, merse pe partea mea, îmi deschise usa si îmi făcu semn să cobor. Intrarăm înăuntru si imediat furam condusi la masă. Chelnerita îmi dădu un meniu iar eu m-am uitat la pozele din el, stiind că dr. Cullen urma să comande si pentru  mine.

El ceru două cola si scoase din pachet un telefon albăstrui. Îl deschise si începu să-l butoneze. Am rămas tăcută, nedorind să-l deranjez. Chelnerita se întoarse cu băuturile noastre si dr. Cullen comandă două portii de Fettucini Alfredo cu pui. După ce chelnerita plecă el se uită la mine si zâmbi. ”E bine, nu-i asa?”

Am aprobat din cap. ”Da, domnule, e bine.”

El dădu din cap, îndreptându-si atentia din nou spre telefon. După câteva momente îl închise cu un pocnet si-l împinse de-a lungul mesei spre mine. M-am uitat la el cu surprindere si îmi zâmbi. ”E al tău. Nu te pot lăsa să pleci din casă fără să ai posibilitatea să iei legătura cu vreunul dintre noi, si nu-mi place să stai în casă singură toată ziua fără să ai posibilitatea să mă contactezi în caz că se întâmplă ceva, din moment ce nu avem tocmai un telefon al casei.”

Am dat din cap si am luat telefonul, apucându-l sovăitoare. L-am privit cu grijă. ”Multumesc,” am spus.

El dădu din cap. ”Câteva reguli sunt de discutat. Am băgat în memorie numărul meu si pe al băietilor. Esti liberă să iei numerele lui Alice sau al lui Rosalie, dacă asa doresti. Poti folosi telefonul cât de mult sau cât de des doresti ca să vorbesti cu oricare dintre ei. Ai voie să-ti faci prieteni, atât bărbati cât si femei, dar vei avea nevoie de aprobare înainte de a cultiva orice fel de prietenie. Băietii te vor tine departe de cei cu care nu ar trebui să te întovărăsesti. Trebuie să-mi cer scuze pentru că nu am fost destul de clar în câteva privinte. Jasper a adus aseară în discutie faptul că tu nu stii că îti este permis să iesi din casă. Atâta timp cât treaba este făcută în totalitate, lucru de care evident că esti mai mult decât capabilă, esti liberă să cutreieri proprietatea. Femeile dinainte erau atrase de plimbările prin pădure, în josul râului. Este chiar frumos acolo. Nu esti obligată să faci nici o muncă afară, avem angajati pentru asta, dar dacă doresti poti planta flori în grădină sau orice altceva. Mă îndoiesc că-ti plac lucrurile astea, dar vreau să stii că poti alege. De asemenea, vei iesi în public, singură în cele din urmă după ce te vei obisnui cu viata de aici, si trebuie să fii mereu atentă cum vorbesti si ce spui. Indiferent cu cine vorbesti NU trebuie să se stie că nu esti în casa mea din proprie vointă. Întelegi?”

”Da, domnule,”

”Îti aduci aminte când ti-am pus cipul în Phoenix?” întrebă el. Am dat din cap. ”Ar fi trebuit să-ti explic mai bine atunci, este vorba de un obiect minuscul care ti-a fost injectat sub piele. Pot să-ti urmăresc miscările si să te supraveghez dacă vreau să fac asta. Pot să te localizez oriunde vreau în lume cu o simplă atingere de buton. Din cauza asta, îti este imposibil să fugi si să te ascunzi cu adevărat de mine. Nu te suspectez că ai face asa ceva, dar e o măsură de precautie. Din moment ce pot să te găsesc oricând, esti liberă să iesi după cum doresti fiindcă m-am asigurat că te vei întoarce. Nu mă tem că te vei duce la politie pentru că esti cu mult prea desteaptă pentru asta, pot să-mi dau seama. Esti pe deplin constientă că orice lucru care implică politia înseamnă condamnarea ta la moarte.”

Am aprobat. Doamna se reîntoarse cu mâncarea noastră si Dr.Cullen se opri din vorbit. Mâncarăm în tăcere.

După prânz ne-am întors la masină si Dr. Cullen conduse spre casă. Am făcut putină curătenie în timp ce el stătea pe canapea cu laptopul său. Cam în acelasi timp în care Jasper si Emmett intrau in casă, telefonul lui Dr.Cullen sună. El răspunse si gemu puternic, după care închise blestemând. Mă uitai la el si văzui că părea extrem de supărat.

”Am ceva de rezolvat în Chicago,” spuse el. Trebuie să sun la spital si să-mi fac bagajele.”

Băietii dădură din cap fără să facă vreun comentariu la asta, ceea ce mă făcu să realizez că astfel de călătorii surpriză la Chicago nu erau ceva neobisnuit. Dr. Cullen se ridică si se îndreptă spre scări, înjurând în soaptă despe oamenii incompetenti. Am rămas jos în zona livingului cu băietii si Dr. Cullen se întoarse după câteva minute cu un bagaj.

”Voi, băieti, aveti grijă de Isabella diseară, bine?” Ei aprobară din cap iar Dr. Cullen iesi, ca să-si pornească rapid masina. Am oftat.

M-am urcat sus si m-am dezbrăcat ca să fac un dus. Mi-am spălat părul si corpul, fiincă mă simteam putin murdară în urma examenului medical. Am iesit si m-am uscat, îmbrăcându-mă cu halatul. M-am întins pe pat să mă uit la televizor.

Probabil că adormisem, pentru că m-am trezit brusc ceva mai târziu, confuză, si am auzit cum cineva bătea în usa mea. M-am uitat la ceas si am văzut că era aproape 7 pm.

M-am dus să deschid usa. Am făcut ochii mari surprinsă când am văzut-o pe Alice. Îmi zâmbi.

”Era si timpul să răspunzi,” spuse ea. Se frecă de mine în trecere si intră în cameră, îndreptându-se îndată spre dulap. Umblă prin haine scotând afară câteva lucruri pe care încă nu le îmbrăcasem întrucât nu avusesem ocazia. Le aruncă pe pat si merse spre sertare, de unde scoase niste lenjerie. ”Pune-le pe astea si te astept în baie,” spuse ea. Intră în baie si închise usa după ea.

Stiam că nu e cazul să mă cert sau să nu fiu de acord. Mi-am pus chilotii fantezisti si sutienul asortat. Mi-am tras pe mine niste blugi albastri strâmti si mulati si un top alb. Mi-am tras pe deasupra un pulover mai închis la culoare si m-am dus în baie. Alice zâmbi când am deschis usa si aprobă.

”Grozav!” se urcă pe dulapul de lângă chiuvetă si-mi făcu semn să stau între picioarele ei. M-am supus si începu să-mi aranjeze părul cu peria. Scoase niste agrafe din buzunar si-mi ridică partea din fată a părului în sus, lăsând restul să-mi atârne pe spate. După ce fu multumită, scoase niste articole de machiaj si începu să mi le aplice pe fată. Eram cam nelinistită, dar am încercat să-mi păstrez calmul. De-abea dacă o cunosteam pe Alice, dar, având în vedere circumstantele, n-aveam de ales decât să am încredere în ea. Termină rapid si dădu din cap. ”Întradevăr, esti o fată frumoasă,” spuse ea.

Am zâmbit. ”Multumesc,” am spus încet. Nu mă simteam ca o fată frumoasă, dar oricum, era drăgut să aud asta, având în vedere că nu primeam prea des complimente privind înfătisarea mea.

”Nu trebuie să-mi multumesti,” spuse, ridicând din umeri. M-am dat la o parte si ea sări de pe dulăpior, îndreptându-se spre dormitor. M-am privit în oglindă si am încremenit. Eram eu, fără îndoială, dar arătam...altfel. Machiajul nu era strident iar părul nu era prea înfoiat, dar combinatia dintre ele mă făcea cu sigurantă să mă simt aproape drăgută.

M-am dus înapoi în dormitoor, iar Alice luă o centură si mi-o puse în jurul mijlocului. Îmi intinse o pereche de sosete pe care mi le-am tras în picioare în timp ce ea scotea o pereche de incaltari fistichii care îmi veneau pâna la jumătatea gleznei.

După ce am fost complet îmbrăcată, ea zâmbi si aprobă. ”O să-i faci praf,” spuse ea. Am căscat ochii surprinsă, fără să înteleg prea bine ce vroia să spună. Ea râse de expresia mea. ”Singura problemă este că nu ai găuri în urechi. Va trebui să avem grijă de asta în curând. Dar uite,” spuse ea, scotând un colier din buzunar. Mi-l strecură după gât si zâmbi.

Am pipăit colierul, privindu-l precaută. Era un pandativ în formă de inimă cu încrustatii din pietricele strălucitoare, despre care speram din răsputeri că nu sunt diamante adevărate.

”Oau, multumesc Alice,” am murmurat. Ea zâmbi.

”Cu plăcere. Sunt încântată că vii. Rosalie va fi acolo si stiu că ti-au spus că poate fi cam răutăcioasă, dar smecheria cu ea e să fii sarcastica. E cam ciudată. Pentru a-i putea intra în gratii, va trebui să înveti să-i răspunzi.”

Am privit-o neîncrezătoare. Se astepta ca eu să-i răspund cuiva? Asta era ceva ce contrazicea tot ceea ce stiam. Îmi văzu expresia. ”O să vezi, va fi mai usor decât crezi.”

Alice mă luă de mână si mă scoase afară din cameră. Ezitând, am luat celularul pe care mi-l dăduse dr. Cullen si l-am strecurat în buzunarul din spate. Am urmat-o, respirând adânc de câteva ori ca să mă calmez. Am intrat în hol si l-am văzut pe Jasper stând acolo si asteptându-ne. Îmi zâmbi si se aplecă s-o sărute pe Alice pe buze. M-am uitat imediat în altă parte, ca să nu dau impresia că îi spionam într-un moment atât de intim.

”Arăti grozav, Isabella,” spuse Jasper. M-am uitat la el si am văzut că-mi zambea. I-am raspuns la zâmbet.

”Multumesc, Jasper.”

El dădu din cap si deschise usa din fasă, făcându-mi semn să ies. Alice mă urmă, amândouă în spatele lui Jasper, care apăsă butoanele de pe tabloul de comandă si încuie usa. Ne indreptarăm spre o mică masină galbenă, iar eu m-am urcat în spate. Genunchii îmi erau moi si Alice mă luă de mână. Jasper îmi zâmbi trist.

”O să fie bine,” spuse el. Am mers împreună cu ei spre stadion. Alice nu-mi dădu drumul la mână deloc. Jasper se îndreptă spre intrare si cumpără trei bilete, după care intrarăm înăuntru. Erau oameni peste tot si imediat i-am fost recunoscătoare lui Alice pentru confortul pe care mi-l oferea tinându-mă de mână, fiindcă nu mă mai simteam atât de nelalocul meu si singură. Îl urmarăm pe Jasper către tribune si mă uitai la picioare în timp ce urcam, ca să nu mă împiedic si să o trag si pe Alice după mine în jos pe scări. Jasper găsi un rând pe la jumătatea tribunelor, într-o parte, si toti trei ne asezarăm.

Am privit multimea din jur. Erau prezenti oameni de toate vârstele, de la bătrâni la copii, dar în cea mai mare parte erau adolescenti. Unele fete erau îmbrăcate uimitor, cu trupul de-abea acoperit. Era destul de frig afară, asa că nu întelegeam de ce s-ar îmbrăca cu haine atât de sumare. Probabil că înghetau.

”Jocul de fotbal de vineri seara e mereu un eveniment important pe-aici,” spuse Alice usor. M-am întors spre ea si i-am zâmbit, dând din cap ca să stie că am auzit-o.

Se auzi un anunt si o formatie incepu sa cante. Majoretele începură să fugă si să intoneze ceva ce de-abea se auzea pentru ca multimea striga, toată lumea sărea si făcea zgomot. Alice zâmbi si îsi acoperi putin urechile,iar Jasper se lăsă pe spate, întinzându-se nonsalant.

Echipa de fotbal iesi alergând si mi-am acoperit urechile cu mâinile când tipetele deveniră mai puternice. Alice îmi aruncă o privire plină de întelegere si îsi aplecă capul ca să-l pună pe umărul meu. Era ciudat, dar destul de reconfortant într-un fel. De-abea mă cunoscuse si totusi era atât de drăgută cu mine, purtându-se de parcă ne-am fi cunoscut de ani de zile.

După putin timp, mi-am lăsat mâinile în jos fiindcă multimea se potolise oarecum, iar oamenii începeau să se aseze la locurile lor. Am auzit un râs familar si am întors capul în directia din care venea, ca să-l văd pe Emmett. Urca scările tribunei spre noi, cu bratul înfăsurat în jurul unei fete uluitoare cu părul lung si blond. Am stiut imediat că era Rosalie. Arăta de parcă locul ei ar fi fost pe coperta unei reviste si am simtit cum mă pătrunde frica în timp ce privirea ei căzu pe mine. Îsi îngustă usor ochii, iar una din sprâncene i se arcui usor. Cu sigurantă era intimidantă. Emmett îi salută pe Jasper si Alice, iar mie îmi zâmbi.

„Bună, Isabella,” spuse politicos. Am zâmbit.

”Bună, Emmett,” am spus încet, cu vocea putin tremurând, dar sperând că nu se putea sesiza.

”Ea e prietena mea, Rosalie,” spuse, arătând cu capul spre blondă. Am dat din cap.

”E o plăcere să te întâlnesc în sfârsit, Rosalie,” am spus, încercând din răsputeri să fac în asa fel încât să nu mi se simtă frica. Ea se uită la mine un moment, cu privirea atât de intensă încât aproape am inceput să mă foiesc.

”Mda,” spuse simplu, întorcându-se cu fata de la mine si asezându-se pe banca din fata noastră. Bătu cu palma banca de lângă ea si Emmettt se aseză imediat, părând ciudat de supus fată de ea. Era putin socant, întrucât imi imaginasem că Emmett e un lider si nu unul care se lasă condus. Simplul fapt că era atât de grăbit să i se supună mă înfricosa si mai tare.

Mi-am îndreptat atentia către terenul din fata noastră. Nu stiam aproape nimic despre fotbal si n-aveam nici o idee despre ceea ce se întâmpla. Am privit pentru câteva minute, cu ochii scanând instinctiv în căutarea numărului 21. Nu stătea pe margine asa că îmi imaginam că probabil joacă.

M-am uitat la jucătorii de pe teren, dar din modul în care stăteau n-am putut să-mi dau seama ce numere aveau. Am privit cum unul dintre jucători fu placat de către altul si doborât pe spate dur. Am tresărit în timp ce atât Emmett cât si Jasper înjurară. Rosalie pufni, iar Alice oftă. ”Au,” am murmurat, stiind că trebuie să fi durut.

”E bine, Edward e un răhătel puternic,” spuse Emmett. M-am încruntat.

”Ăla a fost Edward?” am întrebat neîncrezătoare, privindu-i. Toti aprobară. Atentia mea se îndreptă din nou spre teren si l-am văzut ridicându-se de jos, scuturându-si mâinile si flexându-si degetele. Îsi scutura capul, părând furios. Se întoarse cu spatele către noi si am văzut clar numărul 21 si numele de familie scris deasupra.

”Da, el e fundasul,” spuse Jasper. Am dat din cap, ezitand, fara sa am vreo idee despre ce insemna sa fii fundas. Emmett intoarse capul spre mine si zambi.

“Habar n-ai despre fotbal, asa-i? Se vede pe fata ta.”

Am zambit. “Nu. Adica, am auzit de el, dar n-am nici cea mai vaga idee ce-i asta sau care-i scopul jocului sau macar ce fac ei acolo.”

Emmett rase cu putere si m-am uitat la Alice si la Jasper, ca sa-i vad pe amandoi cum incercau sa-si retina hohotele. M-am inrosit si am lasat capul in jos stanjenita.

“A, nu fii stanjenita,” spuse Emmett. Dupa care incepu sa-mi povesteasca despre joc in linii  mari, cele mai multe chestii pe care mi le spunea neavand pentru mine nici un sens, dar am ascultat si am incercat sa inteleg oricum. Dupa ce termina, mi-am facut intr-un fel o idee, am inteles ca ei incearca sa treaca de cealalta echipa si sa duca mingea peste linia de sfarsit, incercand in acelasi timp sa impiedice cealalta echipa sa faca acelasi lucru. N-am reusit sa inteleg intreg sistemul, dar am inteles ca treaba lui Edward era sa tina mingea acolo unde se presupunea ca ar trebuie sa fie.

“Si tuturor celor de aici le place fotbalul, chiar si fetelor? Nu realizasem pana acum ca e un joc atat de popular,” am spus privind in jur la banci.

Rosalie pufni din nou si am devenit oarecum nervoasa, rusinata ca vorbeam ca o idioata. Isi scutura capul.

“Dulceata, cele mai multe femei de aici nu dau doi bani pe fotbal. Singurele mingi de care le pasa sunt cele din pantalonii lui Edward.” Toata lumea rase, iar eu m-am uitat la ea surprinsa. Nu se obosi sa se intoarca si sa ma priveasca, dar de unde stateam puteam vedea un mic zambet pe buzele ei.

“Deci, sunt aici din cauza lui Edward?” am intrebat, vrand sa ma lamuresc.

“Multe dintre ele, da. El e putin cam, aaa…donnaiolo,” spuse Jasper. Emmett rase.

“Ce inseamna asta?” am intrebat incruntandu-ma nedumerita.

“Inseamna ca e un afemeiat,” spuse Emmett si Rosalie pufni inca odata.

“E un curvar, asta e. Nu-si poate tine penisul in pantaloni,” spuse ea.

Toti au ras si eu am ramas tacuta, cu atentia indreptata spre teren. Edward iesea afara si isi daduse casca jos. Am simtit cum respiratia mi se taie la vederea lui. Era transpirat, puteai sa-ti dai seama cu usurinta. Parul lui era dezordonat si fata ii lucea de umezeala. Cineva ii arunca un prosop si el isi sterse ochii inainte de a apuca o sticla cu apa. Un barbat mai in varsta cu casti la urechi il batu pe spate si ii spuse ceva iar Edward dadu din cap aprobator. Apoi lua sticla cu apa si stoarse cateva picaturi in gura inainte sa si-o toarne in cap ca sa se racoreasca.

Asta era ceea ce imi provoca sentimentele astea? Din cauza ca era asa cum era, le facea pe toate fetele sa simta in acelasi fel?

Cateva fete de pe niste randuri de mai jos ii tipara numele si el isi intoarse capul in directia lor. Ele ii facura cu mana iar el zambi, dand din cap in chip de salut. Privirea lui mai intarzie in zona lor un moment dupa care se uita in directia noastra. Emmett ii arata degetul mijlociu, iar Edward facu cu mana un fel de gest care il determina pe Emmett sa rada. Edward rase – nu-l puteam auzi, dar il puteam vedea – dupa care ma privi. Imi facu usor cu mana. Era la o distanta destul de buna de noi, dar tot puteam sa-i vad stralucirea verdelui din ochi si ei erau clar fixati asupra mea. Eram oarecum uimita din cauza atentiei, dar i-am facut si eu cu mana si am zambit. El zambi cu zambetul acela stramb, seducator si am rosit, uitandu-ma in alta parte imediat. M-am certat in mintea mea din cauza reactiei si m-am uitat inapoi ca sa vad ca el inca se uita la mine, zambind cu o spranceana ridicata. Isi scutura capul chicotind, apoi se intoarse si isi puse casca inapoi inainte sa intre din nou pe teren.

M-am uitat prin prejur si am vazut ca fetele de pe cateva randuri mai jos care tipasera la Edward se uitau la mine si sopteau una catre alta. Mi-am indepartat privirea de la ele, stanjenita din cauza atentiei care in mod evident nu era de bine, si m-am intalnit cu o pereche de ochi albastri ca gheata.

Rosalie se uita la mine cu o expresie curioasa. Privirea ei era cercetatoare; ma simteam de parca privea prin mine cu toata intensitatea. Brusc, am devenit mai mult decat constienta de ceea ce ma inconjura, in timp ce ma strabatea o unda irationala de frica intrebandu-ma daca ea stia. Putea sa-si dea seama cum ma facea Edward sa ma simt? Credea oare ca sunt dezgustatoare sau proasta sau copilaroasa din cauza asta? M-am uitat imediat in pamant.

Dupa o vreme jucatorii parasira terenul si formatia incepu sa cante.  Rosalie si Emmett se ridicara spunand ca o sa plece pentru o vreme si murmurara la revedere. Jasper se ridica si se intinse, zambindu-ne lui Alice si mie.

“Ma duc sa-mi iau o apa, voi, doamnelor, doriti ceva?” intreba el. M-am blocat fara sa stiu ce sa raspund, iar Alice ii zambi. Era clar dupa privirile pe care le schimbau ca erau foarte atrasi unul de celalat. Ma facea sa realizez ca avusesem dreptate, Charles si sotia lui nu se iubeau. Cei doi oameni din fata mea se iubeau, le statea scris pe fata.

“Adu-ne niste cola,” spuse Alice. Jasper dadu din cap si se indeparta. Ea se intoarse sa se uite la mine dupa ce el pleca si zambi orbitor.

“Cred ca ti-ai facut niste prieteni,” spuse ea, aratand cu capul catre fetele de pe randurile de mai jos. M-am uitat inspre ele si am vazut ca inca ma priveau. Am oftat.

“Oau, norocoasa de mine,” am spus sec. Alice rase.

“Ai o personalitate puternica. Nu e de mirare ca toti cei trei baieti sunt atat de atrasi de tine.”

M-am uitat la ea. “Nu stiu ce sa zic. Jasper si Emmett poate ca s-au atasat de mine, dar Edward nu prea mult.”

Ea ofta. “Edward intotdeauna a fost cand cald cand rece cu oamenii, dar te asigur ca te place. Daca n-ar fi asa, s-ar purta ca si cum n-ai exista. Edward e complicat, poate fi extrem de concentrat asupra propriei persoane. Daca n-ai conta nici macar nu te-ar remarca sau sa te bage in seama, si simplul fapt ca ti-a facut cu mana imi spune ca am dreptate.”

Am dat din cap, dar n-am raspuns. Alice, evident il stia pe Edward mai bine decat mine, asa ca trebuia sa am incredere in opinia ei, dar o parte din mine avea greutati in a crede ca Edward mai simte altceva decat iritare in apropierea mea. Jasper se intoarse in cele din urma cu cele doua sucuri si am ramas sa privim a doua jumatate a meciului, discutand si razand. Era placut – incepeam sa devin atrasa de compania lui Alice.

Jocul se sfarsi si toata lumea tipa si scanda pentru ca evident castigasem. Alice ma lua de brat din nou si il urmaram pe Jasper afara din stadion catre masina. Jasper spuse ca-i e foame, asa ca Alice conduse prin oras catre o mica pizzerie. Intraram inauntru, luand loc, si comandaram pizza normala cu branza.

Am mancat pizza si am stat de vorba. Telefonul lui Jasper suna tocmai cand terminam si el raspunse, vorbind cateva momente cu indiferent cine era la celalalt capat inainte sa inchida.

„Emmett vrea sa ne oprim si noi la petrecere,” spuse. Atat Alice cat si Jasper se uitara la mine cu expresii intrebatoare.

„Bine,” am spus, ezitand, nestiind  ce doreau defapt. Eram in intregime la mila lor, daca spuneau sa mergem la petrecere nu aveam de ales decat sa merg la petrecere. Nu aveam habar in ce ar putea consta o petrecere mai exact, dar mi-am imaginat ca  nu putea fi prea rau.

Alice tipa incantata si n-am putut sa ma abtin sa nu rad la reactia ei. Terminaram si ne indreptaram spre masina, Alice conducand tocmai in cealalta parte a orasului. Cand am ajuns la destinatie, am cascat ochii surprinsa la vederea numarului mare de masini parcate de-a lungul strazii. Puteam auzi muzica din casa, un rap puternic si bubuitor, si afara, in fata casei, erau o gramada de oameni. Alice ma lua din nou de mana si ma conduse zambind in casa.

Eram nervoasa, chiar foarte nervoasa. In ciuda prezentei constante a lui Alice in preajma mea, toti oamenii si toate privirile ma cam speriau. Ne-am invartit putin prin jur si Alice ma prezenta catorva persoane, dar nu-mi puteam aminti numele niciunuia pentru ca eram prea panicata ca sa ma pot concentra. Am strabatut multimea si am prins o sclipire de par aramiu ciufulit cu coltul ochiului. Capul meu zvacni in directia respectiva si l-am vazut pe Edward stand pe un scaun la masa cu o gramada de alti oameni. Ma strabatu un fior ciudat de emotie cand am vazut ca in bratele lui statea o fata. Avea parul blond roscat si arata ca un fotomodel, infatisarea ei completand-o pe-a lui in totalitate. Aratau oarecum ca doua boabe-ntr-o pastaie, doi oameni superbi intr-o multime de alti oameni comuni. Era ca si cum...pur si simplu apartineau unul altuia. Am simtit cum ma strange-n piept si am inceput sa respir din greu. Cineva o striga pe Alice pe nume si Alice striga inapoi. Capul lui Edward se ridica brusc in directia vocii lui Alice, iar privirea lui cazu pe mine. Isi ingusta ochii usor si simtii cum ma strabatu un fior de frica. Era furios din cauza ca eram si eu aici? Arata suparat, foarte suparat. Am inceput sa ma hiperventilez si el sari de pe scaun rapid, aproape trantind-o la pamant pe fata din bratele lui. Ea se uita la el si tipa, evident uimita, dar el o ignora.

„Hei,” spuse o voce barbateasca langa mine, surprinzator de aproape. Am tresarit si mi-am intors capul ca sa vad un tip cu parul blond si ochii albastri. El imi zambi, asa ca i-am raspuns la zambet ca sa fiu politicoasa. Apropierea lui era usor alarmanta si frica crestea in mine, trupul incepea sa-mi tremure.

M-am uitat inapoi si l-am vazut pe Edward care se indrepta direct spre noi, mijindu-si ochii catre Alice. Alice se uita la mine si zambi cu tristete.

„Te duc acasa,” imi spuse ea. Am aprobat si am dat sa deschid gura ca sa-i raspund, dar Edward interveni brusc.

„Nu, eu o duc acasa.” Vocea lui avea un timbru dur care imi trimitea fiori pe sira spinarii.

Cu siguranta nu era fericit.

Multumim, Anca!

Ultimul capitol din Linia rosie il primiti maine, sa incheiem saptamana si fic-ul.

O seara frumoasa!

Ana