Demonul de Cristal

Cap. 3

 

Bella

La o luna dupa pierderea pe care o suferisem, in care ultima persoana din familie ma parasise, ma simteam groaznic. Casa, care atata timp reprezentase caminul meu cald si primitor, parea intunecata fara sora mea. Terminasem intr-un final liceul si ma hotarasem sa incep o viata noua departe de acest oras mic si innourat. Optasem pentru N.Y. Aici aveam de gand sa ma stabilesc si sa incep facultatea de psihologie. Mai aveam patru zile si plecam, aici nu mai era nimic care sa ma retina. Reusisem sa impachetez o mare parte din lucruri. Mai putin cele din camera surorii mele Lara; de la inmormantarea ei nu mai intrasem in acea camera. Imi era frica ca acum totul era schimbat. Eram obisnuita sa o gasesc mereu acolo stand pe pat, privind pe geam sau ascultand muzica, am zambit la aceasta amintire. Asta era tot ce vroiam sa iau cu mine… amintirea ei peste tot si ma temeam ca intrand acum, aceasta imagine s-ar putea schimba. Dar totusi trebuia.

Cu acest gand am urcat scarile oprindu-ma in fata usii ei. Am apasat manerul si am deschis privind cu teama… totul parea la fel… lipsea doar ea. Am inceput sa ii aranjez incet lucrurile in cutii: haine, cd-urile cu muzica si fotografiile. Aproape terminasem, cand ceva de pe noptiera ei mi-a atras atentia. Apropiindu-ma, am realizat ca era un jurnal, lacrimile au inceput sa imi impanzeasca privirea. Cu greu am inceput sa parcurg fiecare pagina, pe care erau asternute ultimele ei ganduri. Cand am terminat, groaza imi zdruncina pieptul, nu puteam sa cred cat suferise, cata durere purtase cu ea atata timp. Sentimentul de vina care ma cuprinsese era imens. Ma invinovateam ca nu fusesem atenta, ma invinovateam ca ea se stingea incet, ucisa de aceasta durere, in timp ce eu visam cu ochii deschisi. Ucisa de acel barbat, de dragostea ce i-o purtase acelui monstru.

Nemairezistand, am fugit din casa, m-am urcat in masina si am inceput sa conduc fara o directie anume. Intr-un tarziu am oprit si am coborat in fata cimitirului. Ploaia se izbea furioasa de mine. Ajungand in fata mormantului, am cazut in genunchi, strigand spre cer, singura intrebare la care nu gaseam raspuns: “De ce?“. I-am jurat ca am sa il gasesc pe acel monstru si ca am sa ma razbun.

DUPA 6 ANI.

Si asa, dupa 6 ani de la acea intamplare, uite-ma aici in micul meu apartament din N.Y., inca incercand sa dau de urmele celui care imi impinsese sora spre moarte. Din ziua aceea in care i-am jurat Larei ca il voi gasi, il caut intruna… dar fara rezultat. Stiam foarte putine lucruri despre el din jurnal, sora mea il numise E.C., am presupus ca erau initialele numelui si mai stiam ca are ochii verzi, dar doar atat.

La serviciile detectivilor renuntasem, deoarece acestia ani la rand nu gasisera nici o pista. Multi din acestia luasera in considerare si posibilitatea ca acest E.C. sa nu existe…total gresit. Stiam sigur ca exista si eram hotarata sa il gasesc. In tot acest timp mi-am terminat si facultatea de psihologie. Si impreuna cu cele mai bune prietene ale mele, Alice Brandon si Rosalie Hale, am reusit sa deschid un institut de reabilitare care ajuta tinerii dependenti de droguri.

In Forks nu m-am mai intors. La un an dupa ce m-am stabilit aici, am vandut casa si cu acei bani am deschis institutul. Acesta era ca un omagiu adus surorii mele, de la politie si din jurnal aflasem de dependenta ei de droguri. Imi doream sa salvez cat mai multi tineri dependenti, sa fac pentru ei ce nu facusem pentru ea. In toti acesti ani m-am maturizat foarte mult, durerea si singuratatea ma maturizasera. Nu mai eram visatoarea Bella, care astepta sa intalneasca marea iubire. Faptul ca doua din cele mai iubite fiinte ale mele disparusera, rapite de acest sentiment, ma facuse sa resping vehement orice posibilitate. In toti acesti ani m-am refugiat in munca, iar rezultatele au fost pe masura. Cu un manager foarte priceput cum era mica mea prietena Alice si un administrator perfect ca Rosalie, am reusit sa ne ridicam foarte repede, Institutul nostru devenind un renume. Beneficiind de cea mai performanta aparatura si cei mai buni doctori in domeniu, am reusit sa salvam foarte multi tineri. Fetele erau niste experte cand venea vorba de organizarea evenimentelor caritabile. Gratie talentului lui Alice, aceasta reusise sa atraga foarte multi investitori. Imi pot imagina fata ei de ingeras trist, in momentul in care le vorbeste acelor companii despre bietii copii care au nevoe de ajutorul lor. Iti era imposibil sa o refuzi. Totul mergea bine. Obtinusem de curand un credit foarte bun de la o banca si urma sa deschidem in cateva luni si cel de-al doilea centru. Soneria telefonului imi intrerupse gandurile.

-Alice?

-Chinezesc sau tailandez? se auzi vocea spiridusului si rasul lui Rose. Pe semne ca erau impreuna.

-O..buna si tie Alice!

-Da, sunt bine multumesc!

-Haideee, Bella!!!

-Bine, bine, Alice, tailandez.

-Super!! exclama aceasta apoi imi inchise.

Acestea erau bunele mele prietene,care ma anuntau in stilul lor propiu ca vom lua masa impreuna. Le-am cunoscut in primul meu an de facultate si de atunci suntem de nedespartit. Le povestisem in mare trecutul meu, ocolind detaliile dureroase. Desi isi dadusera seama ca am ascuns multe lucruri, nu m-au intrebat niciodata. Vroiam sa le spun totul, dar inca nu ma simteam pregatita, lucru pe care cu siguranta l-au observat si ele. Doua batai in usa ma anuntara ca au ajuns. Le-am deschis si acestea intrara zambind. Asa cum eram obisnuita, Alice radia de fericire iar Rosalie, la fel de frumoasa si impunatoare ca intotdeauna. Aceasta ridica sacosele pline cu mancare spre mine soptind: -Service room! Ne-am indreptat spre living, unde am mancat, razand si glumind.

-Deci, Bella te-ai gandit la ce o sa porti? am auzit vocea subtire a lui Alice.

Sa port? Ce sa port? Si unde? Nu stiam despre ce vorbeste, eram nedumerita si probabil expresia mea ii confirma acest lucru, deoarece incepu sa tipe iritata.

-Bellaaaaaaa, reuniunea pentru strangerea de fonduri!!!!!

-O Doamne, totul o sa iasa perfect!! Trebue sa iasa perfect…am invitat o multime de compaii! Si incepu sa insire o multime de nume.

-Deci…Bella, stii ce inseamna asta?… maine – CUMPARATURIII!!!! gesticula ea entuziasmata cu mainile prin aer.

-Dar Alice,de ce atata graba? m-am plans eu stiind ce inseamna asta. Mai avem destul timp!

-Timp, timp, Bella? tipa ea de-a dreptul nervoasa acum.

-Reuniunea este maine si tu vorbesti de Timp? termina accentuand ultimul cuvant.

-Ok Alice! Gata, am inteles. Micuta parca inviase, tipand de bucurie incepu sa sara, facand propriul sau dans al fericirii. Impreuna cu Rose am zambit, privind-o, fiind amuzate de fericirea acesteia.

Dupa ce fetele au plecat, m-am retras in camera mea, alunecand pe taramul viselor. Alarma ceasului m-a trezit, intrerupandu-mi cosmarul. Acelasi cosmar de ani de zile, aceiasi ochi mari si verzi, ma urmareau intunecati. Eram toata transpirata, m-am privit in oglinda si aratam groaznic: parul era un dezastru, iar urmele negre din jurul ochilor imi accentuau culoarea palida a pielii. Am facut un dus rapid si mi-am baut cafeaua, pana au ajuns fetele. Am intrat in masina lui Rose, un BMV rosu decapotabil, aceasta purta un tricou albastru deschis si o pereche de pantaloni scurti albi. Alice avea o rochie alba, lejera, lunga pana la genunchi…arata ca un inger, in timp ce batea nerabdatoare din picior. Daca shoppingul in sine ar deveni un zeu, cu siguranta Alice i s-ar inchina credincioasa. Ajungand in imensul mall, ochii ei straluceau ciudat privind sutele de magazine. Aceasta imagine ma ingrozi, si cu teama evidenta in ochi, am privit-o pe Rose, care pufni in ras.

Dupa 4 ore de cumparaturi si 2 ore la kino eram epuizata, dar si multumita, caci ne gasisem tinutele

perfecte. Rosalie isi luase o rochie rosie,lunga si cu spatele gol, Alice optase pentru o rochie neagra cu combinatii albe, iar eu imi alesesem una albastracu un decolteu in „V“ si o crapatura care imi expunea piciorul stang in totalitate.

Cand m-am trezit a doua zi, razele soarelui patrundeau pe fereastra camerei mele, pe semne ca dormisem foarte mult. Asta seara avea loc reuniunea pentru strangerea de fonduri. Pur si simplu uram aceste evenimente. Sa ma aflu printre acele persoane, care se adunau acolo doar din dorinta de a-si etala tinutele extrem de scumpe si averile imense, nu era tocmai pe gustul meu. Daca institutul si micutii mei nu ar avea atata nevoe de donatiile pe care acestia le faceau, nu as fi participat in veci. Desi aceste donatii nu erau facute din suflet, ne ajutau foarte mult.

Mai era o ora pana la deschiderea evenimentului si eu ma aflam in fata oglinzii, aplicand ultimele corecturi. Parul mi-l ridicasem intr-un coc, lasand libere cateva suvite. In drum spre local, le-am sunat pe fete, stabilind sa ne intalnim in parcarea acestuia. Ajungand, le-am zarit asteptandu-ma. Acestea aratau…sau mai bine spus straluceau. Mereu m-am intrebat cum se face ca la toata frumusetea lor inca mai erau singure?

-Bella, arati fan-tas-tic! spuse Alice bucuroasa, stergandu-si teatral o lacrima. La asta, mi-am dat ochii peste cap -Clar nu se vede bine.-

-Ei bine fetelor, ARATAM FANTASTIC! am corectat eu.

-Atunci, sa trecem la treaba, continua Rosalie.

Intrand in local, am ramas socata….waw, Rose chiar facuse o treaba buna. Privind-o cu gura deschisa, aceasta imi zambi increzuta. STIA! Oaspetii incepusera sa vina si prima care pleca sa ii intampine fu Roasalie. Am observat zambetul tamp ce ii cuprinsese fata lui Alice in timp ce privea pe cineva. I-am urmarit privirea si ochii mi se oprira pe un barbat inalt si blond. Acesta parea cam de varsta noastra…poate 2-3 ani mai mult. Dorind sa aflu cine e misteriosul domn, mi-am intors capul spre Alice, dar aceasta disparuse. Cautand-o cu privirea prin multime, am vazut-o apropiindu-se gratioasa de el. Acesta ii saruta respectos mana, ceea ce m-a impresionat, deoarece era un gest care nu se prea mai practica. Luandu-mi privirea de la cei doi, am hotarat sa trec la treaba. Asumandu-mi statutul de gazda, am inceput sa salut si sa intampin invitatii. Dupa mai bine de 2 ore purtasem mici discutii cu aproape toti.

Vocea lui Alice se auzi in microfon, tinand un mic discurs despre institut si ajutorul pe care acesta il acorda. Discursul a fost unul scurt, dar foarte emotionant, deoarece la sfarsitul lui o mare de aplauze inunda incaperea. Seara a decurs placut, discutand diverse teme cu mai multe persoane. Alice imi facuse cunostinta cu misteriosul domn, care parea sa nu ii fie indiferent spiridusului. Venise ca reprezentant al unei companii foarte mari. Am aflat de asemenea, ca era prima data cand cineva din cadrul acelei companii participa la un eveniment organizat de noi. Ne-a felicitat pentru munca depusa si ajutorul acordat persoanelor dependente. Zambetul acestuia parea unul real si, din nu stiu ce motiv, l-am placut instantaneu. Lasandu-i pe cei doi sa discute mai departe, m-am retras privind multumita multimea.

-Se pare ca totul a iesit bine! am soptit eu pentru mine dar…

-Pai, cu asemenea experti, nici nu se putea altfel! continua Rose alaturandu-mi-se.

Seara a mai continuat cateva ore, apoi toata lumea a plecat. A doua zi m-am trezit foarte tarziu, somnul fiindu-mi intrerupt de telefonul lui Rose, care ma anunta ca vor ajunge la mine intr-o ora. Curand, au ajuns si se pare ca planificasera o dupa-amiaza a fetelor. Am povestit si am glumit o mare parte din timp, dar apoi mi-am amintit….

-Deci, Alice, care e treaba cu domnul Jasper? Imediat ce i-a auzit numele, aceasta a plecat capul rosind. Si o Alice rosie nu vezi in fiecare zi. Privirea cu care Rosalie o fixase spunea clar: Vrem detalii!!

-Imi place!

-O Alice…e minunat! am spus eu imbratisand-o. Rosalie mi-a urmat exemplul zambind. Ne-a povestit ca lucreaza in cadrul ”EMC Company” pe post de director adjunct, fiind deasemenea prietenul si mana dreapta a proprietarului. Stiam ca aceea era o companie mare. Mai auzisem de ea, dar nu cunosteam alte detalii decat ca era specializata in IT.

Urmatoarele saptamani au trecut intr-un mod normal. Viata mea se impartea ca de obicei, intre casa si Institut, unde imi petreceam cea mai mare parte a timpului, indeplinindu-mi sarcinile de directoare si psiholog. Aflandu-ma in micul meu birou din institut, incercam sa fac ordine in zecile de documente care se adunasera, dar am fost intrerupta de telefon.

-Alo..?

-Bella, vino te rog la mine in birou.

-Rose, s-a intamplat ceva?

-Doar vino aici. Te rog.

-Ok, ajung imediat! M-am grabit spre iesire, deoarece ceva in tonul ei ma speriase. Cand am intrat le-am gasit pe fete privind in computer cu expresii ce tradau ingrijorarea.

-Fetelor, ce se intampla? Intalnindu-le privirea, am fost sigura ca aveam probleme.

-Bellaaa…reusi Alice sa spuna

-E de rau!! continua Rose.

by Andreea

V-a placut? Comentati! :)

O zi placuta si "La multi ani!" celor care poarta numele de Stefan/Stefania!

Ana