Cap. 3
Bella
La o
luna dupa pierderea pe care o suferisem, in care ultima persoana din
familie ma parasise, ma simteam groaznic. Casa, care atata timp
reprezentase caminul meu cald si primitor, parea intunecata fara sora
mea. Terminasem intr-un final liceul si ma hotarasem sa incep o viata
noua departe de acest oras mic si innourat. Optasem pentru N.Y. Aici
aveam de gand sa ma stabilesc si sa incep facultatea de psihologie.
Mai aveam patru zile si plecam, aici nu mai era nimic care sa ma
retina. Reusisem sa impachetez o mare parte din lucruri. Mai putin
cele din camera surorii mele Lara; de la inmormantarea ei nu mai
intrasem in acea camera. Imi era frica ca acum totul era schimbat.
Eram obisnuita sa o gasesc mereu acolo stand pe pat, privind pe geam
sau ascultand muzica, am zambit la aceasta amintire. Asta era tot ce
vroiam sa iau cu mine… amintirea ei peste tot si ma temeam ca
intrand acum, aceasta imagine s-ar putea schimba. Dar totusi trebuia.
Cu
acest gand am urcat scarile oprindu-ma in fata usii ei. Am apasat
manerul si am deschis privind cu teama… totul parea la fel…
lipsea doar ea. Am inceput sa ii aranjez incet lucrurile in cutii:
haine, cd-urile cu muzica si fotografiile. Aproape terminasem, cand
ceva de pe noptiera ei mi-a atras atentia. Apropiindu-ma, am realizat
ca era un jurnal, lacrimile au inceput sa imi impanzeasca privirea.
Cu greu am inceput sa parcurg fiecare pagina, pe care erau asternute
ultimele ei ganduri. Cand am terminat, groaza imi zdruncina pieptul,
nu puteam sa cred cat suferise, cata durere purtase cu ea atata timp.
Sentimentul de vina care ma cuprinsese era imens. Ma invinovateam ca
nu fusesem atenta, ma invinovateam ca ea se stingea incet, ucisa de
aceasta durere, in timp ce eu visam cu ochii deschisi. Ucisa de acel
barbat, de dragostea ce i-o purtase acelui monstru.
Nemairezistand,
am fugit din casa, m-am urcat in masina si am inceput sa conduc fara
o directie anume. Intr-un tarziu am oprit si am coborat in fata
cimitirului. Ploaia se izbea furioasa de mine. Ajungand in fata
mormantului, am cazut in genunchi, strigand spre cer, singura
intrebare la care nu gaseam raspuns: “De ce?“. I-am jurat ca am
sa il gasesc pe acel monstru si ca am sa ma razbun.
DUPA 6
ANI.
Si
asa, dupa 6 ani de la acea intamplare, uite-ma aici in micul meu
apartament din N.Y., inca incercand sa dau de urmele celui care imi
impinsese sora spre moarte. Din ziua aceea in care i-am jurat Larei
ca il voi gasi, il caut intruna… dar fara rezultat. Stiam foarte
putine lucruri despre el din jurnal, sora mea il numise E.C., am
presupus ca erau initialele numelui si mai stiam ca are ochii verzi,
dar doar atat.
La
serviciile detectivilor renuntasem, deoarece acestia ani la rand nu
gasisera nici o pista. Multi din acestia luasera in considerare si
posibilitatea ca acest E.C. sa nu existe…total gresit. Stiam sigur
ca exista si eram hotarata sa il gasesc. In tot acest timp mi-am
terminat si facultatea de psihologie. Si impreuna cu cele mai bune
prietene ale mele, Alice Brandon si Rosalie Hale, am reusit sa
deschid un institut de reabilitare care ajuta tinerii dependenti de
droguri.
In
Forks nu m-am mai intors. La un an dupa ce m-am stabilit aici, am
vandut casa si cu acei bani am deschis institutul. Acesta era ca un
omagiu adus surorii mele, de la politie si din jurnal aflasem de
dependenta ei de droguri. Imi doream sa salvez cat mai multi tineri
dependenti, sa fac pentru ei ce nu facusem pentru ea. In toti acesti
ani m-am maturizat foarte mult, durerea si singuratatea ma
maturizasera. Nu mai eram visatoarea Bella, care astepta sa
intalneasca marea iubire. Faptul ca doua din cele mai iubite fiinte
ale mele disparusera, rapite de acest sentiment, ma facuse sa resping
vehement orice posibilitate. In toti acesti ani m-am refugiat in
munca, iar rezultatele au fost pe masura. Cu un manager foarte
priceput cum era mica mea prietena Alice si un administrator perfect
ca Rosalie, am reusit sa ne ridicam foarte repede, Institutul nostru
devenind un renume. Beneficiind de cea mai performanta aparatura si
cei mai buni doctori in domeniu, am reusit sa salvam foarte multi
tineri. Fetele erau niste experte cand venea vorba de organizarea
evenimentelor caritabile. Gratie talentului lui Alice, aceasta
reusise sa atraga foarte multi investitori. Imi pot imagina fata ei
de ingeras trist, in momentul in care le vorbeste acelor companii
despre bietii copii care au nevoe de ajutorul lor. Iti era imposibil
sa o refuzi. Totul mergea bine. Obtinusem de curand un credit foarte
bun de la o banca si urma sa deschidem in cateva luni si cel de-al
doilea centru. Soneria telefonului imi intrerupse gandurile.
-Alice?
-Chinezesc
sau tailandez? se auzi vocea spiridusului si rasul lui Rose. Pe semne
ca erau impreuna.
-O..buna si tie Alice!
-Da, sunt bine multumesc!
-Haideee,
Bella!!!
-Bine,
bine, Alice, tailandez.
-Super!!
exclama aceasta apoi imi inchise.
Acestea
erau bunele mele prietene,care ma anuntau in stilul lor propiu ca vom
lua masa impreuna. Le-am cunoscut in primul meu an de facultate si de
atunci suntem de nedespartit. Le povestisem in mare trecutul meu,
ocolind detaliile dureroase. Desi isi dadusera seama ca am ascuns
multe lucruri, nu m-au intrebat niciodata. Vroiam sa le spun totul,
dar inca nu ma simteam pregatita, lucru pe care cu siguranta l-au
observat si ele. Doua batai in usa ma anuntara ca au ajuns. Le-am
deschis si acestea intrara zambind. Asa cum eram obisnuita, Alice
radia de fericire iar Rosalie, la fel de frumoasa si impunatoare ca
intotdeauna. Aceasta ridica sacosele pline cu mancare spre mine
soptind: -Service room! Ne-am indreptat spre living, unde am mancat,
razand si glumind.
-Deci,
Bella te-ai gandit la ce o sa porti? am auzit vocea subtire a lui
Alice.
Sa
port? Ce sa port? Si unde? Nu stiam despre ce vorbeste, eram
nedumerita si probabil expresia mea ii confirma acest lucru, deoarece
incepu sa tipe iritata.
-Bellaaaaaaa,
reuniunea pentru strangerea de fonduri!!!!!
-O
Doamne, totul o sa iasa perfect!! Trebue sa iasa perfect…am invitat
o multime de compaii! Si incepu sa insire o multime de nume.
-Deci…Bella,
stii ce inseamna asta?… maine – CUMPARATURIII!!!! gesticula ea
entuziasmata cu mainile prin aer.
-Dar
Alice,de ce atata graba? m-am plans eu stiind ce inseamna asta. Mai
avem destul timp!
-Timp,
timp, Bella? tipa ea de-a dreptul nervoasa acum.
-Reuniunea
este maine si tu vorbesti de Timp? termina accentuand ultimul
cuvant.
-Ok
Alice! Gata, am inteles. Micuta parca inviase, tipand de bucurie
incepu sa sara, facand propriul sau dans al fericirii. Impreuna cu
Rose am zambit, privind-o, fiind amuzate de fericirea acesteia.
Dupa
ce fetele au plecat, m-am retras in camera mea, alunecand pe taramul
viselor. Alarma ceasului m-a trezit, intrerupandu-mi cosmarul.
Acelasi cosmar de ani de zile, aceiasi ochi mari si verzi, ma
urmareau intunecati. Eram toata transpirata, m-am privit in oglinda
si aratam groaznic: parul era un dezastru, iar urmele negre din jurul
ochilor imi accentuau culoarea palida a pielii. Am facut un dus rapid
si mi-am baut cafeaua, pana au ajuns fetele. Am intrat in masina lui
Rose, un BMV rosu decapotabil, aceasta purta un tricou albastru
deschis si o pereche de pantaloni scurti albi. Alice avea o rochie
alba, lejera, lunga pana la genunchi…arata ca un inger, in timp ce
batea nerabdatoare din picior. Daca shoppingul in sine ar deveni un
zeu, cu siguranta Alice i s-ar inchina credincioasa. Ajungand in
imensul mall, ochii ei straluceau ciudat privind sutele de magazine.
Aceasta imagine ma ingrozi, si cu teama evidenta in ochi, am privit-o
pe Rose, care pufni in ras.
Dupa 4
ore de cumparaturi si 2 ore la kino eram epuizata, dar si multumita,
caci ne gasisem tinutele
perfecte.
Rosalie isi luase o rochie rosie,lunga si cu
spatele gol, Alice optase pentru o rochie neagra cu combinatii albe,
iar eu imi alesesem una albastracu
un decolteu in „V“ si o crapatura care imi expunea piciorul stang
in totalitate.
Cand
m-am trezit a doua zi, razele soarelui patrundeau pe fereastra
camerei mele, pe semne ca dormisem foarte mult. Asta seara avea loc
reuniunea pentru strangerea de fonduri. Pur si simplu uram aceste
evenimente. Sa ma aflu printre acele persoane, care se adunau acolo
doar din dorinta de a-si etala tinutele extrem de scumpe si averile
imense, nu era tocmai pe gustul meu. Daca institutul si micutii mei
nu ar avea atata nevoe de donatiile pe care acestia le faceau, nu as
fi participat in veci. Desi aceste donatii nu erau facute din suflet,
ne ajutau foarte mult.
Mai
era o ora pana la deschiderea evenimentului si eu ma aflam in fata
oglinzii, aplicand ultimele corecturi. Parul mi-l ridicasem intr-un
coc, lasand libere cateva suvite. In drum spre local, le-am sunat pe
fete, stabilind sa ne intalnim in parcarea acestuia. Ajungand, le-am
zarit asteptandu-ma. Acestea aratau…sau mai bine spus straluceau.
Mereu m-am intrebat cum se face ca la toata frumusetea lor inca mai
erau singure?
-Bella,
arati fan-tas-tic! spuse Alice bucuroasa, stergandu-si teatral o
lacrima. La asta, mi-am dat ochii peste cap -Clar nu se vede bine.-
-Ei
bine fetelor, ARATAM FANTASTIC! am corectat eu.
-Atunci,
sa trecem la treaba, continua Rosalie.
Intrand
in local, am ramas socata….waw, Rose chiar facuse o treaba buna.
Privind-o cu gura deschisa, aceasta imi zambi increzuta. STIA!
Oaspetii incepusera sa vina si prima care pleca sa ii intampine fu
Roasalie. Am observat zambetul tamp ce ii cuprinsese fata lui Alice
in timp ce privea pe cineva. I-am urmarit privirea si ochii mi se
oprira pe un barbat inalt si blond. Acesta parea cam de varsta
noastra…poate 2-3 ani mai mult. Dorind sa aflu cine e misteriosul
domn, mi-am intors capul spre Alice, dar aceasta disparuse. Cautand-o
cu privirea prin multime, am vazut-o apropiindu-se gratioasa de el.
Acesta ii saruta respectos mana, ceea ce m-a impresionat, deoarece
era un gest care nu se prea mai practica. Luandu-mi privirea de la
cei doi, am hotarat sa trec la treaba. Asumandu-mi statutul de gazda,
am inceput sa salut si sa intampin invitatii. Dupa mai bine de 2 ore
purtasem mici discutii cu aproape toti.
Vocea
lui Alice se auzi in microfon, tinand un mic discurs despre institut
si ajutorul pe care acesta il acorda. Discursul a fost unul scurt,
dar foarte emotionant, deoarece la sfarsitul lui o mare de aplauze
inunda incaperea. Seara a decurs placut, discutand diverse teme cu
mai multe persoane. Alice imi facuse cunostinta cu misteriosul domn,
care parea sa nu ii fie indiferent spiridusului. Venise ca
reprezentant al unei companii foarte mari. Am aflat de asemenea, ca
era prima data cand cineva din cadrul acelei companii participa la un
eveniment organizat de noi. Ne-a felicitat pentru munca depusa si
ajutorul acordat persoanelor dependente. Zambetul acestuia parea unul
real si, din nu stiu ce motiv, l-am placut instantaneu. Lasandu-i pe
cei doi sa discute mai departe, m-am retras privind multumita
multimea.
-Se
pare ca totul a iesit bine! am soptit eu pentru mine dar…
-Pai,
cu asemenea experti, nici nu se putea altfel! continua Rose
alaturandu-mi-se.
Seara
a mai continuat cateva ore, apoi toata lumea a plecat. A doua zi m-am
trezit foarte tarziu, somnul fiindu-mi intrerupt de telefonul lui
Rose, care ma anunta ca vor ajunge la mine intr-o ora. Curand, au
ajuns si se pare ca planificasera o dupa-amiaza a fetelor. Am
povestit si am glumit o mare parte din timp, dar apoi mi-am amintit….
-Deci,
Alice, care e treaba cu domnul Jasper? Imediat ce i-a auzit numele,
aceasta a plecat capul rosind. Si o Alice rosie nu vezi in fiecare
zi. Privirea cu care Rosalie o fixase spunea clar: Vrem detalii!!
-Imi
place!
-O
Alice…e minunat! am spus eu imbratisand-o. Rosalie mi-a urmat
exemplul zambind. Ne-a povestit ca lucreaza in cadrul ”EMC Company”
pe post de director adjunct, fiind deasemenea prietenul si mana
dreapta a proprietarului. Stiam ca aceea era o companie mare. Mai
auzisem de ea, dar nu cunosteam alte detalii decat ca era
specializata in IT.
Urmatoarele
saptamani au trecut intr-un mod normal. Viata mea se impartea ca de
obicei, intre casa si Institut, unde imi petreceam cea mai mare parte
a timpului, indeplinindu-mi sarcinile de directoare si psiholog.
Aflandu-ma in micul meu birou din institut, incercam sa fac ordine in
zecile de documente care se adunasera, dar am fost intrerupta de
telefon.
-Alo..?
-Bella,
vino te rog la mine in birou.
-Rose,
s-a intamplat ceva?
-Doar
vino aici. Te rog.
-Ok,
ajung imediat! M-am grabit spre iesire, deoarece ceva in tonul ei ma
speriase. Cand am intrat le-am gasit pe fete privind in computer cu
expresii ce tradau ingrijorarea.
-Fetelor,
ce se intampla? Intalnindu-le privirea, am fost sigura ca aveam
probleme.
-Bellaaa…reusi Alice sa
spuna
-E de
rau!! continua Rose.
by Andreea
V-a placut? Comentati! :)
O zi placuta si "La multi ani!" celor care poarta numele de Stefan/Stefania!
Ana
10 comentarii:
e extraordinar,genial si nemaipomenit!!!!!!uffff,astept continuarea cat mai repede.
Si multumesc pentru urare,tatal meu e Stefan :*
Superrrrrrrr,in sfarsit a Inceput.foarte frumos felicitari astept urgent continuarea.Sarbatori fericite.
super tare chiar am ramas fara cuvinte imi doresc continuarea.felicitari
La Multi Ani! Multa sanatate si fericire in noul an.
e super esti de tare andreea succes in continuare
este super andreea successsss in continuare
Foarte frumoasa povestea, de abia astept continuarea
super capitol .te rog sa continui.
super capitol.te tog sa continui .abia satept urmatorul cap.
Cu siguranta voi continua.Imi e imposibil sa renunt, adevarata aventura abia de acum incepe.Cu ajutorul Anei cap.4 va fi postat curand azi sau maine.Va multumesc pentru sustinere.
Trimiteți un comentariu