Demonul de Cristal

Cap. 8

Am incercat sa il ocolesc, dar el se misca in acelasi timp cu mine. Nervii incepeau sa puna din nou stapanire pe mine.

-Domnule Cullen, daca nu va suparati, ma cam grabesc, am spus sagetandu-l cu privirea. Spre uimirea mea, acesta nu comenta nimic si cu aceeasi privire ingrijorata imi ridica mana pe care aplicasem un mic pansament, analizand-o. Voia cumva sa para ingrijorat? Mda…cu siguranta!! Profitand de concentrarea acestuia mi-am smuls mana din stransoarea degetelor lui si mi-am continuat drumul. Ajunsa in cabinet am luat doua guri mari de aer incercand sa ma calmez. Ceva ciudat se intampla cu mine…o senzatie, o stare, un sentiment ciudat se nastea si crestea in mine. Era ceva ce nu cunosteam si nu intelegeam. Am luat dosarul pacientului care se afla pe birou si am inceput sa il analizez.

-John Mc. Kelly. Numele nu imi suna cunoscut, cu siguranta era un pacient nou.

Varsta 17 ani, dependent de substante halucinogene si lista continua, dar am fost intrerupta de asistenta mea, Jessica.

-Doamna directoare, ma scuzati ca va intrerup, dar pacientul este pregatit.

-Foarte bine Jessica, sa intre.

Aceasta aproba scurt din cap deschizand larg usa biroului, facilitand intrarea pacientului. Acesta intra insotit de alti doi asistenti care il tineau strans de ambele brate. M-am incruntat la aceasta imagine, desi stiam cat de violenti puteau deveni unii in momentul in care nu mai aveau acces la substante. Dupa ce asistentii, care acum pareau mai mult niste garzi de corp, l-au asezat pe canapeaua din fata mea, s-au retras. Privind pacientul am observat modul violent in care corpul ii tremura. Privirea acestuia era tulbure si dezorientata. I-am acordat cateva clipe de liniste pentru a se calma, apoi am inceput cu o voce suava. Aceasta avea un efect calmant in majoritatea cazurilor.

-Domnule Mc. Kelly, as dori sa va relaxati…dar am fost intrerupta de miscarea violenta a capului, acestuia indreptandu-se spre mine.

Privirea lui era atat de grava, dar tot am continuat dorind sa depasesc acest stadiu. Voiam ca el sa stie cat de mult imi doream sa il ajut.

-As dori ca prezenta mea…dar am fost din nou intrerupta de miscarea brusca pe care corpul lui o facu aruncandu-se asupra mea. Mainile sale imi cuprinsera gatul, exercitand o presiune atat de mare incat nu am mai putut respira. Am incercat sa ma misc fara rezultat. Parea ca toata agonia in care se zbatuse atata timp ii alimentase forta. Curand presiunea mainilor disparu din jurul meu. Cu ochii inca inchisi incercam sa imi recapat respiratia, lipsa aerului facandu-mi plamanii sa ma doara. Incet auzul meu a inceput sa capteze diverse sunete din jur. Deschizand ochii am vazut-o pe asistenta mea privindu-ma ingrijorata.

-Doamna Swan, pentru Dumnezeu, sunteti bine? M-a adus la realitate vocea Jesssicai care suna extrem de ingrijorata.

-Da Jessica, sunt bine! Am incercat eu vocea mea sunand inca strangulata.

-Imi pare atat de rau. Nu trebuia sa va las singura. Unii pacienti pot fi de-a dreptul agresivi, in prima etapa a tratamentului.

-Multumesc lui Dumnezeu ca domnul director s-a aflat destul de aproape pentru a interveni.

Si uite ca asta m-a blocat!!!

-Jessica ce vrei sa spui? Ce director? Am intrebat eu plina de curiozitate.

-Noul Director…continua ea…domul Cullen, daca nu gresesc. A fost aici imediat dupa dumneavoastra, privind pe geamul cabinetului. Am presupus ca fiind nou in acest institut, dorea sa vada cum se desfasoara lucrurile. El a intervenit la timp, in momentul in care pacientul a cedat nervos, reusind sa il indeparteze.

Atunci am inteles. El ma urmarise in tot acest timp, de asemenea tot el intervenise pentru a ma smulge din mainile pacientului agresiv, dupa care…DISPARUSE.

Nu reuseam sa inteleg actiunile lui. Jocul lui parea mai complicat decat putea obosita mea minte sa inteleaga.

-Jessica, te rog sa imi contramandezi toate sedintele pe ziua de azi. Am spus in timp ce paraseam cabinetul.

Ajunsa in biroul meu, inca ma mai gandeam la tot ce se intamplase. Desi acesta era domeniul meu, psihologia acestui barbat nu reuseam sa o inteleg. Nu eram o lasa, motiv pentru care o scanteie de extaz se putea zari in ochiul psihologului din mine. As fi putut usor, in raport cu comportamentul acestuia, sa il incadrez pe lista persoanelor BIPOLARE. Dar nu. Bipolaritatea nu era de ajuns, stiam ca mai e ceva…dar am fost intrerupta de zgomotul produs de usa deschisa.

by Andreea

Comment? Andreea spune ca sunt putine comentarii...Va rog sa va spuneti parerea, sa stim daca mai publicam povestea asta. Multumim!

Week-end minunat!

Ana