Cap.
7
-Deci,
fetelor, ceea ce urmeaza sa auziti e de-a dreptul uimitor, spuse
Alice privindu-ne.
-Acest
Edward Cullen se pare ca nu a avut mereu o viata perfecta. Potrivit
relatarii lui Jasper, parintii lui au murit cand acesta avea doar 5
ani. Singura lui ruda ramasa fiind o matusa, careia din nu stiu ce
motive statul nu i l-a lasat in grija, ajungand astfel intr-un
orfelinat, unde a ramas pana la varsta de 18 ani. Aici s-a cunoscut
cu Jasper, devenind imediat prieteni.
-Acum,
modul in care Jasper il descrie este foarte diferit de ceea ce noi
cunoastem. Cand acesta a implinit varsta de 18 ani, a plecat. Mai
tarziu dupa cativa ani, s-au reintalnit in cadrul Campusului
Universitar din L.A., unde isi incepusera ambii facultatea. Jasper
spune ca atunci cand l-a reintalnit, Edward era foarte schimbat.
Ambitia, duritatea si mandria erau evidente in toata atitudinea lui.
Dupa ce a terminat facultatea, acesta si-a deschis o firma cu banii
proveniti dintr-o mostenire. Cu o foarte mare ambitie, acesta a
reusit sa faca din acea firma tot ceea ce noi cunoastem azi, termina
Alice privindu-ne, apoi relua.
-Jasper
nu are foarte multe detalii, dar se pare ca schimbarea lui Edward
fusese cauzata de o dezamagire. Eu inca stateam nemiscata incercand
sa filtrez toate informatiile.
-Deci…ce-ar
trebui sa inteleg Alice?
-Ca
marele Edward Cullen nu e chiar atat de insensibil?
-Cam
asa ceva Rose, raspunse Alice.
-Ah…as
da orice sa stiu cine e acea femeie. Si ce i-a facut? continua
Rosalie cu vocea concentrata. Dar imediat privirile fetelor se
indreptara intr-un mod ciudat spre mine. Ce facusem?
-Bella…doar
nu crezi ca acea femeie era… Aceasta lasa propozitia in aer.
-Imposibil!
am raspuns nervoasa.
-Esti
sigura Bella? se auzi vocea lui Alice, privirea acesteia urmarindu-ma
trista.
-Fetelor,
e absurd!
-De
ce in loc sa o omoare nu a facut-o fericita?
-Nu
stim Bella, nici una din noi nu a fost atunci acolo, spuse Alice
imbratisandu-ma.
-Singura
care ar fi putut sa ne spuna era sora ta, Bella…continua
Rosalie…doar ca aceasta a plecat luand cu ea si ADEVARUL. Iar cat
despre Cullen, suntem atat de aproape de adevar, incat se pare ca nu
il vom afla Niciodata.
-Te
inseli Rose. Il voi face sa marturiseasca adevarul. Nu conteaza cat
de greu va fi! Vocea mea sunase mult mai groasa decat imi propusesem.
A
doua zi dimineata, m-am indreptat spre bucatarie alaturandu-ma
fetelor.
-Buna
dimineata, Raza de Soare! ma intampina Rosalie zambind precauta.
HMMM!!!!!
-Poftim!!!
Alice imi oferi o ceasca de cafea, dupa care disparu. Puteam sa spun
ca aveam o banuiala, dar am lasat-o balta. Stiam ca tot cum vrea
Alice ar fi iesit.
Bella
arati magnific!!! exclama micuta debordand de bucurie.
-Haide
Alice, nu e ca si cum as merge la o petrecere sau ceva…
-Stiu,
dar tinand cont de faptul ca incepand de azi vom avea un nou coleg de
birou, care nu foarte demult ti-a declarat razboi, nu putem face
nicio gresala. Acestea fiind spuse, am plecat impreuna spre institut.
Ajungand aici…totul parea linistit. M-am despartit de fete intrand
in biroul meu, unde simturile mi-au fost invadate de o mireasma
cunoscuta. Am cercetat incaperea cu privirea vazand un frumos
aranjament de trandafiri. Era ciudat, niciodata nu mai primisem flori
si mai ales aici la birou. M-am apropiat si am inspectat cu atentie
superbul buchet, zarind un biletel alb. Curioasa din fire, am apucat
cu viteza biletul reusind sa ma ranesc cu un spin, dar nu am dat
importanta. Nervii care m-au cuprins in momentul in care am terminat
de citit ma paralizasera…PENTRUL DEMONUL DE CRISTAL! Dumnezeule…cat
il uram! Acest individ se juca cu durerea mea. Nervoasa peste limita,
am luat buchetul indreptandu-ma spre biroul acestuia. Nici macar nu
m-am oboist sa mai bat la usa, dand buzna inauntru. Pe semne ca il
luasem prin surprindere, acesta tresari, privindu-ma o data si inca
o data de sus pana jos…avand gura deschisa. Acesta isi reveni
repede si zambetul arogant ii reaparu.
-Doamna
Directoare, sper ca v-au placut florile mele, spuse zambind draceste.
-Am
considerat asta un mod bun de a-mi cere scuze pentru instalarea mea
aici neanuntata.
-Domnule
Cullen, am spus pastrandu-mi cu greu calmul.
-Nu
era necesar!
-In
primul rand, gasesc foarte normal sa aveti propriul birou in acest
institut. Din moment ce sunteti actionarul majoritar. Aproape ca am
scuipat ultimele cuvinte.
-In
al doilea rand, domnule EU URASC ACESTE FLORI!
-Asta
este ciudat, doamna directoare, majoritatea femeilor le iubesc. Imi
puteti da macar un motiv pentru care dumneavastra nu o faceti?
-Ei
bine, spinii lor pot rani foarte dureros! Acesta a fost raspunsul
meu brilliant in lipsa de altceva mai bun. Brusc, chipul sau fu
transfigurat de durere. I-am urmarit privirea si atunci am vazut ca
mana mea era plina de sange. Se pare ca intepatura nu fusese tocmai
una superficiala. Am trantit trandafirii pe biroul acestuia si am
iesit in viteza. Dupa ce am oprit mica sangerare, am privit ceasul de
pe perete si…LA NAIBA! Intarziasem la ora de psihologie pe care o
aveam cu un pacient. Grabita, am luat halatul pe mine si am pasit pe
coridor lovindu-ma de ceva dur. Cu siguranta ziua asta nu putea fi
mai rea. Ridicand privirea l-am vazut tintuindu-ma cu acei superbi
ochi verzi ce acum pareau…INGRIJORATI?
by Andreea
O saptamana minunata!
Ana
3 comentarii:
ha! avem postare noua....
eh iar neai lasat in aer la cel mai interesANT MOMENT
super capitol.chiar vrea sa o calce pe nervi foarte rau si asta nu va esi bine .abia astept continuarea
cat mai repede.
Trimiteți un comentariu