Demonul de Cristal

Cap. 7

-Deci, fetelor, ceea ce urmeaza sa auziti e de-a dreptul uimitor, spuse Alice privindu-ne.

-Acest Edward Cullen se pare ca nu a avut mereu o viata perfecta. Potrivit relatarii lui Jasper, parintii lui au murit cand acesta avea doar 5 ani. Singura lui ruda ramasa fiind o matusa, careia din nu stiu ce motive statul nu i l-a lasat in grija, ajungand astfel intr-un orfelinat, unde a ramas pana la varsta de 18 ani. Aici s-a cunoscut cu Jasper, devenind imediat prieteni.

-Acum, modul in care Jasper il descrie este foarte diferit de ceea ce noi cunoastem. Cand acesta a implinit varsta de 18 ani, a plecat. Mai tarziu dupa cativa ani, s-au reintalnit in cadrul Campusului Universitar din L.A., unde isi incepusera ambii facultatea. Jasper spune ca atunci cand l-a reintalnit, Edward era foarte schimbat. Ambitia, duritatea si mandria erau evidente in toata atitudinea lui. Dupa ce a terminat facultatea, acesta si-a deschis o firma cu banii proveniti dintr-o mostenire. Cu o foarte mare ambitie, acesta a reusit sa faca din acea firma tot ceea ce noi cunoastem azi, termina Alice privindu-ne, apoi relua.

-Jasper nu are foarte multe detalii, dar se pare ca schimbarea lui Edward fusese cauzata de o dezamagire. Eu inca stateam nemiscata incercand sa filtrez toate informatiile.

-Deci…ce-ar trebui sa inteleg Alice?

-Ca marele Edward Cullen nu e chiar atat de insensibil?

-Cam asa ceva Rose, raspunse Alice.

-Ah…as da orice sa stiu cine e acea femeie. Si ce i-a facut? continua Rosalie cu vocea concentrata. Dar imediat privirile fetelor se indreptara intr-un mod ciudat spre mine. Ce facusem?

-Bella…doar nu crezi ca acea femeie era… Aceasta lasa propozitia in aer.

-Imposibil! am raspuns nervoasa.

-Esti sigura Bella? se auzi vocea lui Alice, privirea acesteia urmarindu-ma trista.

-Fetelor, e absurd!

-De ce in loc sa o omoare nu a facut-o fericita?

-Nu stim Bella, nici una din noi nu a fost atunci acolo, spuse Alice imbratisandu-ma.

-Singura care ar fi putut sa ne spuna era sora ta, Bella…continua Rosalie…doar ca aceasta a plecat luand cu ea si ADEVARUL. Iar cat despre Cullen, suntem atat de aproape de adevar, incat se pare ca nu il vom afla Niciodata.

-Te inseli Rose. Il voi face sa marturiseasca adevarul. Nu conteaza cat de greu va fi! Vocea mea sunase mult mai groasa decat imi propusesem.

A doua zi dimineata, m-am indreptat spre bucatarie alaturandu-ma fetelor.

-Buna dimineata, Raza de Soare! ma intampina Rosalie zambind precauta. HMMM!!!!!

-Poftim!!! Alice imi oferi o ceasca de cafea, dupa care disparu. Puteam sa spun ca aveam o banuiala, dar am lasat-o balta. Stiam ca tot cum vrea Alice ar fi iesit.

Bella arati magnific!!! exclama micuta debordand de bucurie.

-Haide Alice, nu e ca si cum as merge la o petrecere sau ceva…

-Stiu, dar tinand cont de faptul ca incepand de azi vom avea un nou coleg de birou, care nu foarte demult ti-a declarat razboi, nu putem face nicio gresala. Acestea fiind spuse, am plecat impreuna spre institut. Ajungand aici…totul parea linistit. M-am despartit de fete intrand in biroul meu, unde simturile mi-au fost invadate de o mireasma cunoscuta. Am cercetat incaperea cu privirea vazand un frumos aranjament de trandafiri. Era ciudat, niciodata nu mai primisem flori si mai ales aici la birou. M-am apropiat si am inspectat cu atentie superbul buchet, zarind un biletel alb. Curioasa din fire, am apucat cu viteza biletul reusind sa ma ranesc cu un spin, dar nu am dat importanta. Nervii care m-au cuprins in momentul in care am terminat de citit ma paralizasera…PENTRUL DEMONUL DE CRISTAL! Dumnezeule…cat il uram! Acest individ se juca cu durerea mea. Nervoasa peste limita, am luat buchetul indreptandu-ma spre biroul acestuia. Nici macar nu m-am oboist sa mai bat la usa, dand buzna inauntru. Pe semne ca il luasem prin surprindere, acesta tresari, privindu-ma o data si inca o data de sus pana jos…avand gura deschisa. Acesta isi reveni repede si zambetul arogant ii reaparu.

-Doamna Directoare, sper ca v-au placut florile mele, spuse zambind draceste.

-Am considerat asta un mod bun de a-mi cere scuze pentru instalarea mea aici neanuntata.

-Domnule Cullen, am spus pastrandu-mi cu greu calmul.

-Nu era necesar!

-In primul rand, gasesc foarte normal sa aveti propriul birou in acest institut. Din moment ce sunteti actionarul majoritar. Aproape ca am scuipat ultimele cuvinte.

-In al doilea rand, domnule EU URASC ACESTE FLORI!

-Asta este ciudat, doamna directoare, majoritatea femeilor le iubesc. Imi puteti da macar un motiv pentru care dumneavastra nu o faceti?

-Ei bine, spinii lor pot rani foarte dureros! Acesta a fost raspunsul meu brilliant in lipsa de altceva mai bun. Brusc, chipul sau fu transfigurat de durere. I-am urmarit privirea si atunci am vazut ca mana mea era plina de sange. Se pare ca intepatura nu fusese tocmai una superficiala. Am trantit trandafirii pe biroul acestuia si am iesit in viteza. Dupa ce am oprit mica sangerare, am privit ceasul de pe perete si…LA NAIBA! Intarziasem la ora de psihologie pe care o aveam cu un pacient. Grabita, am luat halatul pe mine si am pasit pe coridor lovindu-ma de ceva dur. Cu siguranta ziua asta nu putea fi mai rea. Ridicand privirea l-am vazut tintuindu-ma cu acei superbi ochi verzi ce acum pareau…INGRIJORATI?

by Andreea

O saptamana minunata!

Ana